Introspecţie duminicală

Prin comportamentul faţă de viată, noi oamenii ne împărtim în doua mari categorii, oi şi lupi sau pradă şi prădător, altfel spus, învins şi învingător.

Să mă explic, prima categorie, trăieşte după regulile grupului, mecanic, robotizat şi nici nu s-ar gândi vreodată că poate ieşi din şabloanele predefinite. Trăieşte asemeni animalului de turmă urmând-o pas cu pas, pentru că nu-i aşa, grupul îi oferă protecţie în faţa agresorului. Căci lupul cel rău, viaţa în cazul de faţă, nu va ataca la grămadă ci individual, supravieţuirea fiind asigurată numai în cazul în care nu se răzleţeşte de restul turmei. Desigur, ca întotdeauna, va exista şi oaia rătăcită,

aceasta şi-a luat inima-n dinţi si-a pornit-o teleleu, de capul ei, ignorând voit, poate din spirit de frondă, ori doar din inconştienţă valoarea defensivă a turmei. Acest element răzvrătit din tagma învinşilor, căci tot pradă va rămâne, deoarece nu posedă opţiuni de atac asemeni prădătorilor, va trăi zi după zi fugind, ascunzându-se, sperând să nu devină ţintă, adică tocmai ceea ce este, o pradă. Norocul îi va surâde sau nu, va mai rezita o zi sau pieri la festinul lupilor. Oricum îşi va duce viaţa în episoade zilnice, monotone, mereu sub spectrul pericolului la fiecare pas.

A doua categorie, prădătorii, diametral opusă primei specii descrise anterior, trăiesc în genere tot în grup, e drept mai mic din punct de vedere numeric, dar guvernat şi acesta de regulile haitei. Marele lor avantaj, de fapt supremaţia lor, constă în faptul că nu trebuie să se teamă, ei sunt prădătorii şi alţii vor tremura în faţa lor. Aceştia şi-au luat existenţa pe cont propriu şi nu speră doar să prindă ziua de mâine, nu-şi vor trăi viaţa în episoade zilnice, ci cap-coadă, niciodată monoton, pentru că pentru el prădătorul fiecare acţiune (vânătoare) este diferită şi nu va folosi aceeaşi strategie la nesfârşit. La fel ca şi în prima situaţie vom avea şi aici elemente rebele, care nu vor accepta ierarhia haitei, devenind mai departe nişte lupi singuratici. Nu-i plângeti încă, se vor descurca (uneori mai bine decât haita), chiar singuri fiind rămân animale de pradă, având soluţii de atac şi poate mai presus de toate tot ceea ce vânează nu vor împărţi cu restul grupului. Practic au devenit prădătorul suprem, care deşi solitar reuşeşte să-şi asigure supravieţuirea vânând de unul singur, lipsit de susţinerea haitei, şi tocmai de aceea superior ei.

De ce am scris aceste rânduri, simplu pentru că aşa ne compotăm noi oamenii. Unii aleg siguranţa îndoielnică şi perfidă a turmei, vor încerca să supravieţuiască târâş-grăpiş zilei de azi pentru a trăi şi ziua de mâine, care odată venită se va transforma în azi şi o vor lua de la capăt perpetuu. Însoţiţi mereu de nelinişti, nerealizări şi frustrări existenţiale, nu vor fi niciodată mulţumiţi, mereu vor avea ceva de reproşat vieţii, destinului, până când în final îşi vor definitiva misiunea în viaţa, aceea de pradă. Ceilalţi, cei care au ales să-şi ia viaţa în propriile lor mâini vor găsi cu siguranţă împlinirea, căci nu vor paşte iarba din jurul lor, ci vor căută să-şi atingă ţelul, prada, pentru care trebuie să lupte, să pleca la vânătoare. Aceştia nu vor aştepta să treacă cu bine ziua pentru a mai trăi şi mâine, ci îşi vor face din fiecare zi o garanţie a viitorului pe care şi-l doresc. De cele mai multe ori reuşesc şi nu vor deveni victime, căci prin definiţie sunt învingători.

P.S.: Mai sunt şi alte subcategorii înrudite cu cele mai devreme enunţate şi definite, vă las însă plăcerea de a le devoala personalitatea în solitudine, enumăr doar denumirile, fără pretenţia de a le enunţa în totalitate: cameleon, hienă, şarpe, maimuţă, vulpe, pisică, rechin, papagal... simţiţi-vă liberi la adăugiri atunci când veţi face propria introspecţie pe această temă.

O duminică plăcută vă doresc.