Cinci motive să nu-ţi faci blog

Am citit un articol, (în timp ce savuram un cappuccino virtual), în cuprinsul căruia Nice prezenta cinci motive pentru care merită să-ţi deschizi blog. Atât de frumos a reuşit să creioneze această activitate, folosind cele mai tentante culori şi cele mai meşteşugite vorbe, încât aproape m-a convins

să fac încă un blog. Totuşi, parcă este prea frumos ca să fie adevărat, mi-am zis, aşa să fie oare... După o scurtă dar adâncă meditaţie, menită să releve adevărul absolut, am constatat că există cel puţin tot cinci motive pentru care nu aş recomanda deschiderea unui blog.

1. Limba română. Odată ce ai hotărât să faci un blog, în mod evident va trebui să adaugi conţinut, adică să scrii ceva, de preferinţă în limba română, dată fiind locaţia. Aici însă, pot să apară deja problemele, deh limba noastră-i o comoară, dar gramatica-i al naibii de grea. Şi uite cum apare inconvenientul, mai trebuie să înveţi şi să scrii nu doar să vorbeşti (astă până se inventează blogul vorbit, dacă nu cumva există deja). Nu fiindcă că ar conta foarte mult, în definitiv, ce mare scofală, o cratimă lipsă sau alta complet aiurea-n tramvai... pe de-o parte ţine de respectul de sine, deseori ignorat. Totuşi, un novice în ceea ce se cheamă destul de pompos „blogosferă” ar trebui să fie pus în gardă asupra faptului că, prin mirifica blogosferă mai sunt unii care le vor vâna greşelile, desigur acelea strigătoare la cer, iar consecinţele nu sunt tocmai dătătoare de mândrie. Aşadar, mare grijă, voi aceia care vă gândiţi să deschideţi un blog, asta dacă nu vreţi să vă faceţi de miru’ lumii. Sigur, aş putea să vă povestesc şi despre „curentul”, care bântuie virtualul, numit „grammar nazi”, da’ n-aş vrea să vă descurajez definitiv. Totuşi, evitaţi, pe cât posibil, să scrieţi pe un blog, citiţi-le dar nu vă avântaţi pe câmpul de luptă, fără arme şi muniţii, recte limba română.

2. Stomac. Acum, presupunând că nu scrisul va fi o problemă, mai este ceva, „stomacul”, capacitatea de digestie, dacă vreţi. Să nu vă aşteptaţi ca toată lumea să vă placă, toţi aceia care vă descoperă mirobolantul blog, abia pătruns în spaţiul blogosferic, să vă laude. Desigur vor fi şi laude, dar uneori pot apărea comentarii mai mult sau mai puţin acide sau caustice, indiferent, tot arsuri la stomac dau. Vor fi unii, fie că-s „hateri” fie pamfletari mai sadici, care vă vor trece blogul prin furcile caudine ale unor recenzii deloc binevoitoare. Trebuie să rezistaţi, să aveţi stomac, cum se spune, doar n-o să vă luaţi atunci jucăriile plecând supăraţi precum văcarul pe sat. Aveţi dreptate dacă presupuneţi şi existenţa reversului. Exact, odată ce v-aţi deschis blog, evident veţi vizita blogurile colegilor de blogosferă. Eh, bine, iarăşi e nevoie de stomac, întrucât nu-i tocmai la îndemâna oricui să digere toate inepţiile, imaginabile, dar mai cu seamă inimaginabile, care trec prin minţile obosite ori prea odihnite (a se citi, nefolosite) ale unora. Aşadar, dacă sunteţi slabi de inimă sau cu stomac sensibil, evitaţi să vă deschideţi un blog, deoarece atacurile nu vor conteni, ori sunteţi atacaţi prin scrisul altora despre voi, ori de scriitura unora, adică de modul de-a dreptul mizerabil în care-şi aştern gândurile (cam improriu spus gânduri, mai corect fiind non-gânduri) pe o foaie vituală. Ah, încă ceva, pregătiţi-vă să vă faceţi duşmani, nu că n-aţi avea poate deja, dar întotdeauna este loc pentru, unul, doi sau o sută, în plus. Prin urmare, încă mai vreţi blog? Ok, citiţi şi următorul paragraf... Poate vă trece.

3. Nesiguranţa. Nu vă regăsiţi în paragrafele anterioare, încă mai credeţi că este o idee bună să vă faceţi blog? Poate, dacă vă spun că din momentul imediat următor deschiderii unui blog veţi trăi permanent într-o mare şi atotcuprinzătoare dilemă, vă răzgândiţi şi alegeţi ceva mai la îndemână, să zicem ceva mai puţin solicitant, precum o ieşire prin parc, o tablă, un pokeraş sau un barbut, iar dacă ţineţi neapărat să faceţi ceva pe calculator, solitaire-ul este o idee inspirată, dar mai sunt o droaie de jocuri online. Să dezvolt puţin, poate nu aţi priceput cum stă treaba. Cât se poate de simplu, de fiecare dată când veţi scrie un articol, vă veţi lovi de o groază de dileme: oare cum va fi primit de cititori, voi primi comentarii favorabile sau nenumărate critici, în fine, poate în primul rând, va citi cineva, dar oare câţi. Întrebări fără răspuns, în stare să vă zdruncine încrederea de sine, să vă facă nesiguri de ceea ce sunteţi capabili, vor curge neîncetat. Nu-i aşa că-i stresant? Cu certitudine nu vreţi să vă înhămaţi la aşa o activitate, în care nesiguranţa vă va fi un permanent tovarăş de drum, mă rog, poate dacă aveţi porniri masochiste. Da’ eu v-am avertizat.

4. Schimbarea. Motivul acesta chiar ar trebui să vă facă să renunţaţi definitiv la ghiduşa idee de a vă deschide un blog. În primul rând, pentru a înţelege despre ce vorbesc (de fapt, scriu), trebuie să vă aduc la cunoştinţă, asta dacă aţi fost ignoranţi şi încă nu aţi aflat, faptul că blogosfera e departe de ceea ce vă închipuiţi (scuzabilă eroarea de percepţie pricinuită de neştiinţă). Prin urmare, blogosfera este un tărâm vitual unde domnesc conceptele „flower power”, „make love, not war” şi „healty life”. Aici, toată lumea este prietenă, nu există conflicte, apostrofări, nici atmosfera unei pieţe plină de protestatari ori aceea întâlnită pe stadion, cu predilecţie în zona galeriilor. Tonul pacificator precum şi gândirea pozitivă domină acest spaţiu şi este indicat să stai deoparte dacă ai idei, concepte ori atitudine de nonconformist. Nu sunt agreaţi agitatorii, nici pesimiştii nici aceia care nu pun preţ pe ecologie, şi traiul sănătos (incluzînd aici sportul şi mâncarea). Desigur, dat fiind acest context, opiniile personale nu prea contează, există părerea unanimă, general valabilă, căreia este indicat, ba chiar obigatoriu să i te raliezi, asta dacă nu cumva îţi doreşti să devii un proscris, ostracizat pe drept din această societate elitistă a bloggerilor. Deci, eşti pregătit de marea schimbare? Ţine minte, aici nu mai contează ceea ce crezi tu, conteză ceea ce cred ceilalţi, iar ei nu se vor schimba pentru tine, tu va trebui însă să faci schimbări radicale, dacă vrei să fii admis printre cei „aleşi”.

5. Ideea. Din punct de vedere logic, acest aspect ar fi trebuit să fie primul menţionat. Da’ n-am vrut să descurajez pe nimeni, să-i iau mau’ încă de la început, n-aţi fi citit celelalte paragrafe, v-aţi fi lămurit rapid şi cum rămânea cu plăcerea mea de a scrie şi de a fi citit... Aşadar, aveţi idee cât de greu este uneori să încropeşti un articol din nimic, mă rog, aproape din nimic. Toată lumea are o idee, dar de obicei, nu-s altceva decât frânturi de gânduri. Un articol de blog nu este tocmai un twitt pe twitter sau un comentariu haios sau dorit doct pe FB sau G+ şi nici SMS nu e; iar ca să ajungi să scrii cu adevărat, ideea aia iniţială mai trebuie dezvoltată, cizelată, şlefuită şi oricât îţi dai silinţa tot nu iese aşa cum ai fi vrut, cum îţi imaginai că va arăta în final. Te mai întreb odată, chiar vrei să te înhami de bunăvoie la o aşa corvoadă. Dar, dacă insişti, n-ai decât, eu nu-mi asum responsabilitatea pentru dezamăgirile care vor veni odată cu destrămarea iluziei, cu dispariţia acestei „fata morgana”, a mirajului după care pare atât de facil şi la îndemâna oricui să scrie pe un blog.

Aceste rânduri n-au fost scrise pentru a descuraja pe nimeni dintre cei care îşi doresc să deschidă un blog, dimpotrivă, se adresează cu predilecţie acelora care au atitudine de „Gică contra”, adică fac taman opusul a ceea ce li se recomandă. De fapt am jucat rolul „poliţistului rău” (din filmele americane de duzină), urmărind să vă fac să mărturisiţi adevărul, acela că vă doriţi să deschideţi un blog. Ce, nu-i aşa? Merită! Atunci, de ce mai staţi gânduri, daţi-i drumul, deschideţi-vă blogul şi apucaţi-vă de scris. Mult succes tuturor celor care începând de azi îşi fac blog, nesocotind toate cele cinci motive contra amintite de mine şi luând în considerare argumentele pro.

Sursa FOTO