Îndrăzneşte să ştii, sintagmă tradusă uneori ca îndrăzneşte să gândeşti, consemnată pentru întâia oară de Horaţiu, în ale sale Epistole. Celebritatea ia fost adusă de Immanuel Kant, care a folosit această înlănţuire de cuvinte drept moto în lucrarea Ce este iluminismul? Pe de altă parte, „învăţătura fără gândire e muncă irosită, iar gândirea fără învăţătură e primejdioasă”, zicea Confucius.
Întrebarea care se pune ar fi dacă într-adevăr vrem să ştim, abia mai apoi ar intra în joc şi îndrăzneala. Cât despre îndrăzneala de a gândi, aici deja, deseori, ar însemna să ne depăşim limitele fiinţei. Să rămânem, aşadar, la ceva mai accesibil, la îndrăzneala de a şti. Dar vrem oare? Nu întotdeauna, uneori neştiinţa este mult mai comodă, prin urmare, mai de dorit. Şi chiar altfel fiind, dacă ceva „ne mână-n luptă” întru noi descoperiri, toată munca pare zadarnică, întrucât abia aflând mai multe ne dăm seama cât de puţin ştim de fapt. Inutilă, astfel, strădania de a şti, deloc practică, căci pare un drum infinit, ştim de unde şi când plecăm, însă finalul va rămâne intangibil, o necunoscută, fiindcă capătul de drum e ca un fel de Fata Morgana, cu cât ne apropiem, punctul spre care tindem se va depărta.