Introspecţie duminicală

Prin comportamentul faţă de viată, noi oamenii ne împărtim în doua mari categorii, oi şi lupi sau pradă şi prădător, altfel spus, învins şi învingător.

Să mă explic, prima categorie, trăieşte după regulile grupului, mecanic, robotizat şi nici nu s-ar gândi vreodată că poate ieşi din şabloanele predefinite. Trăieşte asemeni animalului de turmă urmând-o pas cu pas, pentru că nu-i aşa, grupul îi oferă protecţie în faţa agresorului. Căci lupul cel rău, viaţa în cazul de faţă, nu va ataca la grămadă ci individual, supravieţuirea fiind asigurată numai în cazul în care nu se răzleţeşte de restul turmei. Desigur, ca întotdeauna, va exista şi oaia rătăcită,

Apocalipsa mai aşteaptă

Suntem pe 21 decembrie, însă anunţatul sfârsit al lumii după calendarul Mayaş n-a venit, un fapt de altfel predictibil şi foarte probabil. Vom mai avea de aşteptat acea Apocalipsă, declarată întotdeauna iminentă, dar care nu s-a produs până acum.

Desigur, mult trâmbiţatul sfârşit va veni odată, cu siguranţă, declanşat tocmai de astrul care acum întreţine viaţa pe Terra. Soarele mai are de "trăit" circa 5 miliarde de ani, iar cu excepţia datei exacte, sfârşitul este sigur.

Există însă o serie de teorii, impredictibile în timp, dar totuşi mult mai credibile

Îngeri

Ieri am primit o invitaţie de aderare la comunitatea Angels, din partea lui Joe D, presupun fondatorul acelei comunităţi, cu care avusesem anterior câteva discuţii în "cercurile google", cei care aveti cont pe Google cunoasteţi deja noua modalitate de asociere pe comunităţi recent promovată pentru a oferi un plus de facilităţi faţă de clasicele "cercuri" de până mai ieri.

Fiind pasionat, între altele, de subiectele aşa-zis paranormale,

Vis de iarna

Rătăcind ieri prin Google am descoperit fotografia alăturată, postată de Sandy Kiesman. Am privit-o preţ de câteva minute neputând să-mi dezlipesc ochii de ecranul laptop-ului.

Apoi am picat într-o stare de aşa numită visare cu ochii dechişi. Nu ştiu dacă mintea mea făcea o corelare între imaginea de pe ecran şi peisajul de iarnă adevărată

Aberaţii electorale

S-a terminat balamucul numit "Alegeri Paralamentare 2012", surpriza nu este legată de numele alianţei câştigătoare ci de numărul aleşilor neamului, care credeţi ori ba, l-a depăşit pe cel al Congresului SUA, scor 588 noi, 535 ei, după cum ne spune gândul.info. Păi unde-s ăia 300 de care făcea mare caz dom' "Preş" cu aere de mare lider, ba a mai şi chemat

Berea şi japonezii

Duminică fiind m-am gândit să scriu despre un subiect lejer şi pentru că tot se apropie sărbătorile de iarnă, mese îmbelşugate, stropite cu diverse sortimente de băuturi cu sau fără alcool, să vorbim puţin despre bere. Da, ştiu este o licoare mai nimerită pentru sezonul estival, dar uite ce ne zic nouă (bărbaţilor cu precădere), cercetătorii japonezi.

Aşadar, am aflat că berea ne fereşte de viruşi,

Elodia - reloaded

Popular se numeşte praf în ochii lumii, în termeni militari, perdea de fum, iar în accepţiunea băsistă a termenului se cheamă "hai să-i mai prostim încă o dată pe ăştia că doar ne-a mers de atâtea ori până acum". Cam asta se petrece acum, de fapt s-a petrecut ieri, când magistraţii au decis arestarea preventivă a lui Cristian Cioacă, poliţistul suspectat de uciderea soţiei sale, Elodia Ghinescu, în vara lui 2007.

Nu ştiu cum se face că de fiecare dată, tocmai în preajma alegerilor ori atunci când mass-media insistă prea mult pe un subiect deranjant

Sondaje, sondaje!

Citind titlul poate va dus gândul la o celebră şi longevivă emisiune a TVR-ului (dispărută între timp), totuşi ultimele sondaje date publicităţii relevă puţine surprize. Potrivit sondajelor realizate de IMAS şi CURS, nu prea rămâne loc de îndoieli asupra învingătorului respectiv învinsului la alegerile parlamentare din 9 decembrie. Aşadar, USL ar obţine între 57- 60% din sufragiile electoratului, ARD este cotat cu 15-17% din preferinţele alegătorilor, iar PP-DD

Vae victis!

Doar câteva zile ne mai despart de marea înfruntare electorală care are loc o dată la 4 ani, fiind menită să ne aducă un Senat şi o Cameră a Deputaţilor cu feţe şi obiceiuri primenite (de preferinţă în interesul cetăţeanului), cei compromişi în vechiul mandat legislativ urmând să dispară în negura uitării, un fel de "damnatio memoriae", pentru că nu-i aşa, de asta s-a inventat votul uninominal. Cetăţeanul, electoratul ştie exact pe cine a trimis în Parlament, ia urmărit evoluţia vreme de 4 ani de mandat, face o analiză, şi constată, mi-a reprezentat alesul interesele ori ba. Dacă impresia dominantă este aceea că

Huiduieli şi fluierături

Aşa cum de altfel mă aşteptam, şi anul acesta Ziua Naţională a fost umbrită, să nu spun spoită, de apucături specifice (nu spun normale, pentru că nu sunt), stadioanelor ce găzduiesc meciurile "Ligii lui Mitică", reprobabile şi impardonabile într-o astfel de zi, încărcată de istorie şi suficiente motive care să-ţi ofere sentimentul de mândrie de apartenentă la o naţie. Se pare totuşi că încă nu suntem o naţiune, un popor, ci doar indivizi pe care doar buletinul îi face români. Spun asta din poziţia echidistantă a omului care nu este un mare patriot, nu are "Deşteaptă-te române" drept sonerie sau ton de apel pe telefon şi nici nu-şi etalează ostentativ pretutindeni "iubirea" pentru "patria mama" şi neamului căreia îi aparţine. O mai spun şi din perspectiva unuia care consideră că

Decembrie 1918 vs 2012

Întâi decembrie 1918, ziua în care cu voia marilor puteri imperiale ale vremii, poate şi cu implicarea Providenţei, vor spune unii, românii se reunesc finalmente între hotarele naturale, după ce veacuri la rând trăiseră dezbinaţi teritorial. O zi care atunci, din bruma mea de cunoştinte de istorie, a fost contestată, care chiar şi "azi" (mă rog, în timpurile moderne) naşte încă controverse, poate mai abitir decât în trecut. Este totuşi Ziua Naţională a României consfinţită prin lege, şi zic eu merită onorată aşa cum se cuvine, indiferent de opiniile induse ori personale, fie şi numai pentru a fi în consonanţă cu dictonul latin (fiindcă nu-i aşa de la "Râm ne tragem"), după care "legea bună sau proastă este lege şi trebuie respectată".

Aş vrea să văd o zi naţională, asemeni unui 4 iulie la americani sau 14 iulie la francezi,

DD-Senzaţional

Hotărât lucru, Dan Diaconescu, în direct şi obligatoriu senzaţional, nu încetează să mă uimească. Ce face omul, acum când campania pentru alegerile parlamentare este în toi? Oferă cu generozitatea ce-l caracterizează, din grijă pentru oropsiţii sorţii şi evident pentru cei persecutaţi de "ciocoi", nici mai mult nici mai puţin de 10.000 de joburi, unde credeţi..., taman pe net, în coproducţie cu nea "Goagăl" şi powered by AdSense.

Pe scurt, iată în ce constă epocala găselniţă made by DD. Se creează un blog (aşa, ca de amatori, precum este şi acesta unde mă citiţi pe mine), apoi dai sfoară-n ţară ca să anunţi tot poporul, mai ales telespectatorii OTV, că oricine doreşte poate posta articole, indiferent de tema aborată, pe respectivul site. Nimic deosebit până acum,

Federalizarea României

Ratăcind prin spaţiul virtual, am nimerit peste clipul electoral (că deh, tocmai suntem în toiul campaniei pentru alegerile parlamentare) aparţinând Partidului Popular Maghiar din Transilvania. Televiziunea Română l-a reţinut de la difuzare, motivând că textul încalcă prevederile Constituţiei. Am urmărit spotul de 30 de secunde cu mare atenţie, chiar am recitit de două ori textul extras din respectivul clip, hotărât în a-mi păstra spiritul obiectiv la cote maxime, izgonind din minte orice urmă de subiectivism, fără a mă lăsa pradă fiorului naţionalist care mi-ar putea trezi reacţii violente la nivel mental şi verbal. Da…, sunt naţionalist, însă nu ultra, nu sunt deloc genul de patriotard care umblă cu tricolorul infăşurat la gât, clamându-şi cu emfază

Fiasco de România

Într-o oarecare măsură înţeleg pornirea cosmopolită de a împrumuta "sărbători" zile mai mult sau mai puţin semnificative în şi pentru cultura socială a naţiei, provenind din larga zare, fără o prea mare legătură cu obiceiurile locale. Ce nu pricep însă nici în ruptul capului, este motivul pentru care ne încăpăţânăm să luăm de la alţii câte ceva de genul Black Friday, cu toate că este evident faptul că nu vom reuşi să atingem taman scopul propus.

Tocmai s-a încheiat a 2-a ediţie a ceea ce începând de anul trecut se cheamă şi noi ca prin alte părţi, Black Friday, doar se cheamă, pentru că la noi ca la nimeni. N-am să intru aici şi acum în amănunte despre ce şi cum e privită prin alte ţări această Vinere Neagră, dacă citiţi aceste rânduri este clar că aveţi conexiune la internet şi la fel de limpede, mai bine de o săptămână aţi putut citi mai peste tot de această găselniţă a comercianţilor.

Ne pleacă actorii...

Unul după altul, nume mari, legende ale scenei şi filmului românesc se duc către stele. Nu, nu la stelele din pavajul străzii, (acelea pe care destul de recent le-am adoptat după tradiţia Hollywood-ului şi bine am făcut, un mic semn de apreciere şi recunoaştere a muncii şi talentului unor mari artişti ai noştri), ci la cele care sclipesc pe bolta întunecată în nopţile senine de vară.

În primăvară s-a stins flacăra, maestrului Ion Lucian, omul care s-a dedicat teatrului o viaţă întreagă, se străduia să pună pe picioare cu resurse proprii un teatru, atât era de dăruit

Le ştiu pe toate

Sigur cunoaşteţi personajul, imposibil să nu-l fi întâlnit ori poate chiar face parte din anturaj. Probabil nu vă este cel mai bun prieten, dar amic, coleg sau vecin cu siguranţă. El este informat despre tot şi toate, de obicei tangenţial, dar ce contează şi oricum nu va recunoaşte acest aspect, important că este la curent cu evenimentele din cvasitotalitaea domeniilor imaginabile, chiar dacă superficial, de suprafaţă.

Dar nu în imaginea sa semi-doctă constă tot răul, problema este că el, atotştiutorul care şi-a format o părere despre orice va ţine cu tot dinadinsul nu doar s-o împărtăşească celorlalţi, ci vrea să o impună drept adevăr absolut. Pentru el cine nu e cu mine este împotriva mea. El le ştie pe toate, şi vrea să vă “lumineze” abisul cugetului fie şi cu forţa prin înţelepciunea sa atoateştiutoare.

Reşita, oraş municipiu?

Să nu se înţeleagă greşit, îmi iubesc oraşul. Aici m-am născut, aici am învăţat şi tot aici am revenit din scurtele peregrinări pe alte meleaguri. Simt că aparţin locului, mai poetic spus, am prins rădăcini aici. Fiecare îşi trage "seva", asemeni copacilor, de undeva, eu simt că locul meu este aici.

Ştiu, pentru unii care cunosc zona sau chiar sunt de aici, afirmaţia mea anterioară poate părea cel puţin ciudată ori chiar hilară, ceva de genul "auzi-l pe ăsta ce prostii debiteză". Nu ţin să contrazic pe cineva, afirmaţia este adevărată doar în ceea ce mă priveste, adevărul fiind, de altfel, o noţiune relativă, fiecare deţinând propriul său adevăr absolut, relativ la propria persoană.

Totuşi, dacă tot am făcut o afirmaţie este de aşteptat să mi-o susţin prin argumente, obiective, deşi probabil vor fi şi unele subiective, căci nici nu s-ar putea altfel din moment ce mi-am declarat dragostea pentru oraşul natal.

Asadar ce-mi place, eh bine, în primul rând liniştea

Lumea violenţei

Uitaţi-vă în jur, totul este violent/agresiv, vedem mereu ştiri despre crime, tâlharii, violuri, alte fapte reprobabile ale unor semeni dezaxaţi, filmele cu procent mare de audientă sunt preponderent violente (sub diverse forme), traficul cotidian este la fel, accidente, comportament agresiv, gândiţi-vă numai la câte sunete de claxoane ati auzit doar astăzi, campania electorală (fiindcă tot este de actualitate), pe posturile TV discuţii aprinse, agresive, război în toată regula, în afişele care împânzesc deja ţara, ele însele în război pentru ocuparea celor mai vizibile locaţii, acelaşi text agresiv,

Despre politica noastră

Păi dacă tot se spune în popor, că la politică (şi fotbal), toată naţiunea se pricepe, de ce n-aş scrie şi eu despre. Nu de alta, dar să nu par nepriceput într-ale sale taine (la politică mă refer), să nu care-cumva să fac notă discordantă cu restul lumii. Bine, presupun cu un procent de minimă majoritate, adică barem 50% + 1 că prin acest articol voi fi privit de majoritate tot drept un "afon" incapabil de a percepe linia melodică a politicii. Eh, şi..., alt rău să nu fie, mai concis, să nu-mi

De ce blog?

În afară de influenţele exterioare care m-au determinat să creez şi să editez acest blog (citiţi Articol de debut, pentru edificare, aceia care au comis-o deja, stiu despre ce vorbesc) există desigur şi motive interioare care au contribuit (mai abitir chiar decât primele) la părăsirea conştientă a spaţiului "singurătăţii" autoasumate până nu demult şi "dislocarea" mea din cercul discuţiilor restrânse între prieteteni, pentru a mă alătura cu entuziasm comunităţii virtuale.

Tocmai despre aceste motivaţii aş dori să vă scriu aici pe blog. Probabil, cea mai puternică dintre ele, s-a născut odată ce am conştientizat una dintre părţile cele mai benefice a prezenţei online, anume, posibilitatea exprimării propriilor idei, concepţii ori păreri despre varii şi infinite subiecte, unui spectru larg de persoane, fiecare cu propriile idei, păreri şi concepţii, diferite sau apropiate de ale mele. De aici, pe cale de consecinţă, apare un alt motiv de a face blog, şi anume, posibilitatea de a-mi compara optica referitoare la diverse subiecte şi de a evalua valoarea sau uitilitatea, respectiv non-valoarea acesteia. Cu alte cuvinte, am ocazia unică de a intra în contact cu o multime de oameni, fiecare cu felul său de fi, mai apropiat sau nu de propria mea personalitate, iar de aici, împărtăşindu-ne ideile apare posibilitatea de evoluţie, de acumulare, de cernere a binelui de rău.

Desigur, mai există şi alte motivaţii de a scrie, probabil nenumărate, dar am să mă opresc la câteva care-mi trec acum prin minte. Blogul poate fi o modalitade de defulare a propriilor frustrări întâlnite frecvent în societate şi de ce nu chiar pe cele ale cititorilor, de asemenea se pot iniţia discuţii mai mult sau mai puţin colocviale despre aproape orice, prin simpla postare a unui scurt post prin care lansezi o "provocare" la comentarii pentru cei care te citesc. Un alt motiv pentru care acest blog merită să existe (cel puţin în viziunea proprie) este posibilitatea benefică cel puţin din punct de vedere emoţional, psihic (dacă vreţi), de a-mi forma un micro-univers în spaţiul virtual, pe care să-l consider o a II-a mea casă unde mă pot refugia de tumultul vietii cotidiene, ori de a-mi colora cenuşiul prezentului ce mă împresoară uneori aici pe mioritice plaiuri, de a găsi fie şi vremelnic pacea şi liniştea interioară de care, măcar uneori, toţi simţim imperios nevoia. Nu în ultimul rând (n-aş vrea să vă par lipsit de modestie), scriind acest blog, apare bucuria de a face ceva util pentru voi, cititorii mei, prin umila mea încercare a vă supune atenţiei articole mai elaborate sau doar scurte posturi, ce ating teme de actualitate, sociale, politice, literare, filosofice, IT, timp liber, etc.

În nota ultimului motiv expus anterior, aştept şi aş aprecia contribuţia voastră, prin comentarii, care îmi pot indica potenţiale subiecte ce v-ar stârni interesul şi pe care le-ati dori dezbătute în paginile acestui blog.

Mulţumiri pentru fidelitatea dvs., vă consider deja "de-ai casei", din moment ce vă am drept oaspeţi cititori, ajunşi, iată, la cel de-al treilea articol personal postat pe acest blog.

Despre mine

Acesta este cel de-al doilea meu articol de când mi-am "tras" blog.

Tocmai am constat că am omis în primul sa-mi fac o scurtă prezentare, nu de alta dar să ştiţi pentru cine vă consumaţi minute din viaţă pentru a-l citi şi desigur pentru a respecta una dintre primordialele reguli de politeţe.

Numele complet este afişat mare în titlul blogului, deci nu e cazul să mai insist (să nu o dau pe cultul personaliţăţii).

Sunt născut în Capricorn, pe 14 ianuarie (deci, ştiţi acum când îmi puteţi trimite felicitările obisnuite în astfel de situaţii, deşi de la o vârstă, când le aud, inevitabil îmi vine-n minte constatarea referitoare la cât de repede zboară anii), 1970 (aproape de vârsta senectuţii, ar spune cei mai tineri dintre voi). 181 cm, 70 kg, asta acum după ce am slăbit vreo 9 kg (jumătatea e agitată pe această temă) pentru a putea pune la loc unde mai e nevoie, dar cu ştiintă, a se citi sală, până ajung pe la 80-85 kg (să se simtă Simona protejată şi să nu-şi facă griji referitor la transportul bagajelor în concedii/vacanţe).

Locuiesc în Reşiţa de la începuturi (începuturile mele, nu ale oraşului, evident), cu o scurtă escală la Caranşebeş (de pe la 1,5 până la 3 ani). În rest unele deplasări datorate serviciului.

Formaţia profesională este tehnică, aşadar aveţi oarece îngăduinţă faţă exprimarea posibil, pe alocuri, ori în general, nu la fel de beletristică precum a unui absolvent de filologie. La timpul prezent sunt "self-employed" sau dacă vreţi "freelance", în domeniul fascinant (cel puţin pentru mine) al software-ului.

Ultimul proiect, în care sunt implicat constă în dezvoltarea şi comercilizarea de aplicatii software online, care sper eu (până la proba contrarie) va fi un succes, desigur nu comparativ cu giganţii industriei, însă suficient pentru ceea ce se numeste "microîntreprindere".

Am lăsat la urmă capitolul de preferinţe, nu pentru că m-aş gândi că nu v-ar interesa, (cel puţin conform principiului: "spune-mi cu cine te însoţesti, în cazul de faţă, ce interese ai, ca sa-ţi spun cine eşti), ci pentru faptul că am în plan să scriu pe o foaie separată detalii despre acest subiect, destul de vast în ceea ce mă priveşte. Acum, doar o privire de ansamblu. Literatură: Hugo, Tolstoi, Balzac, Voltaire, Goethe, Whitman, Keats, Nietzsche, Cioran, Eliade. Muzica: Verdi, Wagner, Puccini, Bon Jovi, Cher, Guns'N'Roses, Roxette, Abba, Holograf, Direcţia 5. Film: SF, istoric, artistic, documentar; de referinţa: Casablanca, Pe Aripile Vântului, Anna Karenina, Gladiatorul, Terminator 1,2,3. Îmi displac profund: dogmele religioase şi laice, gloata şi spiritul de haita/turmă, manelele, popii, falsitatea, trădarea, elogiul non-valorilor de tot felul. Un domeniu aproape de sufletul meu, poate atipic pentru un tip tehnic, este istoria, cu precădere despre imperiul roman şi cel de-al 2-lea război mondial. Sigur voi risca şi vă voi supune atenţiei gânduri şi dizertaţii pe aceste teme în viitor. Desigur, informatica, mai precis programarea în limbaj C/C++, este pe locul doi în inima mea, evident, în caz că nu v-aţi prins, după Simona, despre care pot spune cu siguranţă, fără marjă de eroare că este ceea ce se numeşte uneori şi "suflet pereche".

Mulţumesc pentru răbdarea şi timpul acordat (dacă a fost pierdut sau nu, voi decideţi). Sper să mă citiţi în continuare şi aştept comentarii (pozitive şi de ce nu, negative, indiferent cum, le voi trata cu acelaşi respect pentru părerea voastră.

S-aveţi o zi / seară (după cum e cazul) bună în continuare

Articol de debut

Zi istorică, nu atât pentru mine, cât mai cu seamă pentru prietenii şi amicii care de ceva vreme mă tot "presează" şi "pisează" sistematic şi mărunt ca să intru şi eu în lumea virtuală a comunicării online, recte, a blogului.

Conform lor, adică celor mai înainte menţionaţi, nu exişti dacă nu eşti prezent în mediul virtual, şi nu se refereau exclusiv la blog. Insistenţele lor se refereau de asemenea şi la aşa numitele reţele de socializare, Facebook, Twitter, Linkedin, Myspace, precum şi altele asemenea. Am luat notă şi imediat ce mă "prind" cum stă "chestia" cu blogul, promit să-mi corectez "lipsurile", să renunţ la "a-ul" din termenul asocial, pentru mă transforma dintr-un fel de "lup singuratic" într-un tip sociabil căruia nu-i este incomod de a socializa cu oameni necunoscuţi pe care în proporţie de 99,99% nici nu-i va întâlni fizic vreodată.

Aşadar, azi au învins, după un "război" lung, istovitor şi devorator de energii de ambele părţi combatante. M-au convins, prin urmare m-am conformat şi după o informare de câteva zile, timp în care am lecturat cu maximă atenţie câteva bloguri de top, pentru a înţelege ce este şi mai ales cum se face, am purces cu hotărârea şi optimismul ce mă insoţeste implacabil cel puţin în faza de start a unui nou proiect, la editarea, construcţia, lansarea (sau cum s-o fi numind această acţiune) a prezentului blog personal.

Desigur, am ceva emoţii, practic m-am aruncat constient şi voluntar, în cele din urmă, într-un "ocean" de alte bloguri, editate ori deţinute (oare care este termenul corect?) de persoane experimentate unele cu "background" în sfera comunicării, sociologiei, jurnalisticii etc. Totuşi, cine s-a născut învătat? Voi învăta, desigur voi face şi inerentele greşeli (dar oare nu greşim uneori tocmai pentru a învăţa?) şi până la urmă numai cine nu munceşte, a se citi, scrie, nu greşeşte. În acest sens, mă bazez chiar pe comentariile voastre, ale cititorilor, puţini sau mulţi, câţi veţi reuşi să găsiţi acest blog şi veţi avea în plus bunăvoinţa de a-l lectura.

Apropo, nu mă căutaţi deocamdată pe reţelele de socializare mentionate undeva pe la începutul prezentului articol, încă nu sunt prezent, dar nu vă impacientaţi, lucrez la asta, planurile sunt la mine. Deocamdată "exist" doar pe G+ unde chiar am învăţat ce se poate face cu şuvoiul interminabil de fotografii (unele extrem de artistice), ba chiar am vreo 2000 de persoane în cercuri şi alte vreo 400 mă au la rândul lor în propriile cercuri.

Gata, nu mă mai laud, nici nu ştiu sigur dacă am vreun motiv întemeiat pentru a face asta. Închei mulţumindu-vă pentru răbdarea dovedită dacă aţi ajuns cu lectura până în acest punct de final al primului meu articol postat vreodată pe vreun blog.

Mă înclin şi vă zic deja cu simpatie, la bună vedere / citire.

Vă aştept cu drag pe blog, în casa mea virtuală.