Abwehrul îşi fixează ţinta: S.U.A.

Sistemul de ochire Norden

Canaris spusese încă la finele anului 1935: „Statele Unite ale Americii trebuie privite drept un factor decisiv în orice război viitor. Capacitatea lor industrială este atât de mare, încât ele singure pot asigura victoria, nu numai pentru S.U.A. dar şi pentru orice alt stat aliat”. Istoria va confirma aceste cuvinte zece ani mai târziu, dar în detrimentul Germaniei şi a lui Canaris însuşi.

Cine era Canaris?

Cadetul
Wilhelm Fraz Canaris
1905

Omul care a ştiut să se înconjoare de un mister desăvârşit până la moarte, iar după aceea a alimentat postum un volum imens de literatură de senzaţie, căruia i s-au atribuit cele mai fantasmagorice planuri şi idei, s-a născut chiar în ziua de Anul Nou, în 1887, în familia unui inginer specialist în oţeluri din Aplerbeck, lângă Dortmund, în inima Ruhrului, având o copilărie cât se poate de obişnuită. În casă i se spunea Willy, dar prietenii de joacă îl porecliseră “Kieker”, fiindcă îi plăcea să-şi nasul în toate şi să iscodească în permanenţă.

Intrase la Academia navală imperială din Kiel, în 1905, iar la prima sa misiune, în 1914,

Documentele pierdute ale Abwehrului

În 1967, într-un colţ liniştit al Arhivelor Naţionale din Washington a fost deschis un mic seif sigilat, adus şi uitat acolo încă de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Seiful aparţinuse căpitanului L.S. Vickers, iar sigiliile erau intacte. Cei care deschiseseră respectivul seif erau istorici militari, iar în acel moment nu-şi închipuiau că înăuntru vor găsi altceva decât nişte materiale oarecare, nişte documente de mâna a doua, aparţinând unui oarecare căpitan din armata Statelor Unite.

Declinul amiralului Canaris

Fostul comandant de U-boat (submarin), Wilhelm Canaris, ajuns mai apoi amiral şi în final şeful serviciului militar de informaţii geman, Abwehr, s-a bucurat de-a lungul carierei sale de o mare atenţie din partea jurnaliştilor, memorialiştilor şi istoricilor. Despre el s-a scris poate mai mult decât despre Göring, Himmler sau Goebbles, la fel despre serviciul de spionaj pe care l-a condus, fiind aproape ignorate numele altor servicii secrete, Intelligence Service (Marea Britanie), Deuxième Bureau (Franţa), O.S.S. (Statele Unite) sau S.I.M. (Italia).

Declinul lui Canaris a început la 18 februarie 1944, când

Lunga noapte a oraşului Herculaneum

Era către amiaza zile de 24 august a anului 79 (e.n.). Vremea era frumoasă şi razele soarelui se reflectau în imensa oglindă lichidă a golfului, lângă ţărmul căruia se aflau, la o depărtare de vreo 12 km unul de altul, două mari oraşe: Pompei şi Herculaneum. Locuitorii îşi vedeau de treburi cu tipica nonşalanţă estivală a mediteraneenilor. Nu-i tulburaseră peste măsură nici cele câteva cutremure recente,

Femeile şi spionajul – Mata Hari

Mata Hari
Amsterdam, 1915

Spionajul, implicit spionii au inspirat, de-a lungul anilor, o vastă literatură, însă în goana după senzaţional au fost aruncate multe informaţii puţin ori deloc probabile. Aşadar, multe cărţi, puţine însă care să merite a fi reţinute. Printre aceste rarităţi se remarcă volumul intitulat „Biroul 2 împotriva Abwehrului” („2-me Bureau contre Abwehr”). Autorii, Jacques Abtey şi dr. Fritz Unterberg Gibhardt, au ocupat în anii 1937-1945 posturi importante în serviciile de contrainformaţii francez, respectiv, german. Faptele relatate se întemeiază pe arhivele Biroului 2 şi ale Abwehrului, pe amintirile personale ale autorilor şi pe relatările unor oameni care au cunoscut îndeaproape activitatea de spionaj.

Iată omul, episodul doi

Azi am avut o zi mai liberă, ceea ce înseamnă că am avut vreme de zbenguială pe internet. Ce fain! Credeţi!? N-a fost deloc... În paranteză fie spus, m-am trezit de dimineaţă cu faţa la cerşaf sau la pernă, cum vreţi să-i ziceţi. Buuun... Şi hoinărind eu, aşa fără rost, click în stânga, click în dreapta, mai un search, una, alta, mă pune „nevoia”, să nu zic, „ăla negru” să intru pe un blog care, după nume, aborda o temă dragă mie, istoria. Nu spun, am citit

Ecce homo

Iată omul, parcă aşa se traduce. Staţi calm, nu urmează o recenzie a scrierii omonime a lui Nietzsche şi nici nararea episodului în care, zice-se, (Evanghelia lui Ioan [19,5]; asta ca să se vadă că ştiu religie… habar n-am, am găsit dând search pe Google :D) Pilat din Pont ar fi exclamat admirativ vorbele amintite în titlu. Nici pe departe, doar o (pseudo)disertaţie având ca subiect central şi unic omul.

Naufragiul Meduzei

Pluta "Meduzei"
Jean-Louis André Théodore Géricault
1918 - 1819

În timpul domniei lui Ludovic-Filip, copiii din satul Bussière-Boffy huiduiau şi aruncau cu pietre într-un bătrân care nici nu mai îndrăznea să se arate pe uliţele satului, mulţumindu-se să se plimbe prin parcul castelului său. Fiul său refuzase să se însoare, pentru ca numele familiei să se stingă odată cu el, iar într-o zi, tatăl său l-a găsit mort; îşi zburase de disperare creierii. Bătrânului castelan nu-i mai rămânea decât să-şi aştepte în singurătate moartea.

Destinul se numeşte Agrippina

Nero şi Agrippina

În precedentul articol am trecut în revistă viaţa destul de controversată a împăratului roman Nero. Interesantă este şi istoria prin care acesta a ajuns să conducă imperiul, iar în această privinţă se poate afirma că, numele destinului său era Agrippina, mama sa.

Împăratului Claudiu, soţia sa Messalina îi dăruise un fiu. Fericit, Claudiu îl botezase Britannicus, în amintirea faptei de arme de care era foarte mândru: cucerirea Angliei. Dar dezmăţul Messalinei era (şi a rămas) proverbial. Căsătoria ei publică cu favoritul Silius, fără să fie divorţată de Claudiu,

Nero – un mare calomniat?

Copitele cailor care se apropie în galop răsună în ritm cadenţat pe lespezile aleii care duce spre vila romană. Nero se ridică murmurând un vers de Homer: „Zgomotul bidiviilor porniţi în pas iute îmi loveşte auzul...” Apucă două pumnale, iar secretarul său îl ajută să-şi înfigă în gât tăişul unuia din ele. Un centurion sare de pe cal şi încearcă să oprească sângele care gâlgâie din rană, acoperind-o cu mantia sa. Nero, care ştie că Senatul vrea să-l prindă de viu pentru a-l biciui până la moarte, rosteşte în şoaptă: „Prea târziu”.

Dezastrul de la Caporetto

Deşi membră a Triplei Alianţe, Italia nu a intrat în Primul Război Mondial alături de partenerele sale, Germania şi Austria. Denunţând la 3 mai 1915 tratatul care o lega de aceste două ţări, Italia s-a alăturat Triplei Înţelegeri şi a început ostilităţile cu foştii aliaţi. Sub comanda generalului Luigi Cadorna, armata italiană a înregistrat în 1916 şi în primele opt luni ale anului 1917 o serie de succese în cadrul celor unsprezece bătălii purtate împotriva austriecilor în valea râului Isonzo, cucerind, printre altele, oraşul Gorizia şi