Despre mine, despre voi (şi de ce nu?) despre noi

Întâmplarea face că, în urmă cu vreo lună, am citit un interviu luat unui 'personaj' destul de controversat - chiar urât (de la ură)  - din societatea spaniolă. Era vorba despre o carte pe care o publicase recent, fruct al unui banal articol - care a fost cel mai 'tuiteat' la nivel naţional - dintr-un supliment al unui ziar regional. Titlul era ceva de genul "Nu căuta de lucru!" şi Mesia Twitter-ului - cum a fost supranumit Risto Mejide - revela cele 10 Porunci pentru a găsi o activitate, un loc de muncă, care să se 'muleze' personalităţii şi aptitudinilor muritorilor de rând. 

N-am să intru in detalii (poate cu altă ocazie), deşi mi se pare un om, 'personaj' - cum l-am numit la început - extrem de interesant; în schimb, am să înşir doar poruncile ca să ne putem face o idee.

1. NU MAI VISA SĂ DEVII FUNCŢIONAR;

   (nu trebuie să lucrezi pentru altii, dar nici nu trebuie să te faci 'patron' - oferă-ţi/vinde-ţi abilităţile, talentele)

2. DESCOPERĂ-ŢI CIUDĂŢENIILE; 

   (gândeşte-te în ce eşti ciudat/unic, nu special)

3. NU FI UN MEDIOCRU; 

   (teama de a eşua, de a nu avea dreptate etc. Speră la ce-i mai bun, dar fii pregătit pentru ce-i mai rău)

4. RATEAZĂ/PIERZI/NU REUŞI; 

   (ratează, dar rapid si ieftin)

5. AI INCREDERE ÎN TINE ÎNSUŢI; 

   (multă lume e mai deşteaptă ca tine, dar la fel de multă lume e mai proastă ca tine)

6. FII UN OPORTUNIST; 

   (hărţuieşte, dar în aşa fel încât persoana hărţuită să plece zâmbind)

7. FII DISPUS SĂ TE SCHIMBI; 

   (învaţă să conjugi verbul "a asculta" şi diversifică)

8. NU MAI TRIMITE C.V.-uri! ÎNCEPE SĂ CUNOŞTI OAMENI; 

   (suntem în epoca reţelelor sociale. Fă-te cunoscut, 'dăruieşte-te' în cercurile şi locurile care au de-a face cu scopul/visul tău cu speranţa că într-o zi vei primi)

9. CAUTĂ PROBLEME; 

   (mergi pe premiza "tu încă nu ştii, dar tu ai nevoie de mine" - Steve Jobs)

10. APELEAZĂ LA FAMILIE ŞI PRIETENI. 

   (reclama sau informaţia transmisă prin viu grai e cea mai bună. Şi aici, la Spania, au o vorbă (sigur o avem şi noi, dar nu-mi amintesc acum): nu este bogat cel ce are mai mult, ci cel ce are nevoie de mai puţin)

Eu asupra poruncii trei vreau să mă opresc. De ce tocmai acolo?!? Păi, cum am menţionat la început, a fost o simplă întâmplare ... totuşi, iată că m-am izbit de această "problemuţă" acum, aici. 

După acceptul de a-l ajuta pe Centurion să-şi menţină blogul cât de cât viu, o scurtă si neînsemnată (la prima vedere) convorbire în legătură cu detalii tehnice, iată-mă "anunţată" si "existentă" ca şi (co)autor al blogului. Totul a fost pentru un scop bun, nobil chiar - m-am gândit eu... .Voi colabora, deocamdată, cu el, vom încropi texte împreună, iar când încep să-i prind ritmul, să mă emancipez şi să mă cizelez un pic, voi începe să mă "desfăşor" de una singură.

 Da' de unde! N-a fost să fie ...

Şi, odată cu conştientizarea (primele comentarii - pentru care vă mulţumesc din suflet, incă o dată) a apărut un mix de emoţii, printre care si teama menţionată în porunci. 

Deşi ar fi trebuit să mă astept la asa ceva - doar este ceva complet nou pentru mine, subit, n-am studii lingvistice/jurnalistice, n-am mai redactat de multă vreme ceva în limba română - mi-am dat seama că m-a luat prin surprindere şi m-a lovit din plin teama. 

După ce mi-am luat confortabila poziţie a Gânditorului, am început o autoanaliză rapidă (doar trăim în secolul vitezei) şi am constatat că n-am mai simţit o asemenea teamă/frică de când am împărţit primele cărţi de joc sau am dat cu bila de ruletă în primul meu cazinou. Am făcut repede o călătorie înapoi în timp pentru a mă 'confrunta' cu teama de atunci şi mi-am adus aminte, de fapt, cum profesorul si şeful meu a încercat să mă liniştească spunându-mi  că cel ce nu se teme e un temerar, iar cel ce se teme, dar totuşi acţionează, e un curajos.

Acum, stând eu strâmb (doar eram în poziţia în care eram), dar judecând drept, am realizat că teama aia de atunci s-a fructificat, mai târziu, în ceea ce numesc eu "profesia vieţii mele". Aşa a fost, aşa a rămas şi, probabil, aşa va rămâne. Oare va rămâne?!? Că am citit pe aici, pe blogosferă,  mărturisirile multora care nici nu şi-ar fi închipuit că vor avea propriul lor blog într-o zi, cu atât mai puţin să-i satisfacă aproape deplin.

Aaa ... şi să nu uit că ambele situaţii în care a trebuit să lupt pentru a-mi învinge teama s-au produs într-un mod similar. Pentru că şi atunci şi acum oportunităţile s-au ivit pe nepusă masă.

Atunci, eu tot ce-am făcut a fost să mă prezint la o preselecţie, în urma unui anunţ în ziarul local. Din posturile oferite, eu mă gândeam la un post de recepţioneră şi dacă nu, aş fi acceptat şi un post de ospătariţă; celălalt post (croupier) nici nu ştiam ce înseamnă.

Doamna secretară (pe-atunci nu exista departamentul "human resource"), văzând că întrunesc condiţiile pentru postul de croupier - peste 1,65 m înălţime şi limbă străină (germana, evident - mi-a propus să bifez postul acela, specificând că dacă nu trec procesul de selecţie încă mai pot opta pentru celelalte posturi. Şi iată-mă trecând de procesul de selecţie cu brio, începând cursul, fiind data afara de la curs (din greşeala, dar despre asta poate vorbim altadata), terminând cursul, trecând de primele trei luni de proba cu brio (din nou) şi realizând că este meseria vieţii mele.

Acum, eu tot ce-am făcut a fost să-mi bag nasul (dupa multe scuze penibile si ieftine) în blogul prietenului meu drag, să menţin conversaţii mai interesante decât starea vremii (nu că n-ar putea să devină interesant şi subiectul ăsta); cum era mai simplu şi mai comod să ne găsim pe 'net', am început să vorbim scriind, el - mai în glumă, mai în serios - mă provoca/îmi propunea să încep să mă fac 'văzută' şi cunoscută. Şi iată-mă ... .

Să înţeleg că e bună teama asta? Nu o spun pentru că mă văd deja 'blogger(iţă)' consacrată - departe de mine gândul ăsta îndrăzneţ - doar spun că ar trebui să mă încred în instinctul şi ochiul format al lui Centurion, să nu-l dezamăgesc pe el si cu atât mai puţin pe voi, dragi cititori.

Voi fi nevoită să aplic porunca cinci cât mai repede posibil, sau?!

Teama este totuşi un sistem bun/pozitiv de apărare al corpului, dar mai ales al minţii, să-nţeleg? Cu tot ceea ce implică ea?