Impresii de acasă

Am părăsit linia frontului şi iată-mă ajuns „home sweet home” (pe dracu’). Punem deocamdată punct corespondenţelor de război, chiar dacă peisajul de acasă seamănă izbitor cu unul de „war zone”.

Aşadar, impresii. Departe fiind încă, cale de vreo săptămână până la „lăsarea la vatră”, ascultam Erika (pentru aceia care se feresc de iutub ca dracu de agheasmă – recte Dragoş – aici sunt versurile) fredonând în gând: „In der Heimat wohnt ein kleines Mägdelein / Und das heißt: Erika / Dieses Mädel ist mein treues Schätzelein / Und mein Glück, Erika...” Fără relevanţă fiind faptul că iniţiala numelui real este „S” şi nu „E”. În acest timp ochii minţii închipuiau întoarcerea-mi triumfală pe acordurile Wenn die Soldaten (Când soldaţii): „Ein Gläschen Rotwein und ein Stückchen Braten / Schenken die Mädchen ihren Soldaten...” Versurile, un pic neconforme cu ceea ce cântă Marlene Dietrich, aici. În fine, chiar dacă nu se aplică ad litteram: „wenn die Soldaten wieder in die Heimat / Sind unser Mädchen längst schon verheirat’... – după cum se spune spre finalul cântecului – tot fără batiste în două culori fluturate în aer, păhărel de vin, friptură şi buchete de flori de nu-mă-uita aruncate la picioare rămâne finalul filmului. Mai curând se potrivesc versurile dintr-o altă versiune: „wenn die Soldaten aus den Stadt marschieren / Schließen die Mädchen die Fenster und die Türen”.

Corespondenţe de front – Ochiul Dracului

La unul din textele precedente doi comentatori s-au pornit într-o (oarecum) filosofică discuţie despre ochiul Dracului, recte banul, atingând şi conceptele de preţuire, valoare, schimb de valori. I-am citit, în lipsă de altceva mai bun de făcut, dar şi pentru că „duelul” ideilor m-a făcut curios să aflu deznodământul. În tenis s-ar spune „deuce”, observaţie care mi-a dat ideea să joc „tie-breakul”.

Dracul, Herr Teufel, monsieur le Diable, Aghiuţă, Michiduţă sau cum vreţi să-i spuneţi, e vinovat de multe, însă nu-i drept să-i punem în spinare toate relele de pe lume, mai ales cele specifice oamenilor. Nu banul este ochiul Dracului, iar dacă tot vrem să-l implicăm pe „Ăla Negru”, să admitem că mult mai drăcească este avariţia omului. Nu banul în sine este rău, ci dorinţa malefică de a-l avea – lucru care nu se traduce prin a-l poseda, în sensul de a te folosi de acesta asemeni oricărei alte unelte.

Corespondenţe de front – Motivaţional

Aruncă-mă lupilor şi mă voi întoarce conducând haita. Un motto pe care l-am întâlnit pe multe forumuri – în trecut, pe vremea când eram ceva mai sociabil. Pare pueril la prima vedere, însă cuvintele înşiruite parcă de un adolescent care vrea să braveze ascund un adevăr incontestabil. Numai o situaţie limită te poate face să-ţi depăşeşti propriile limite. Sigur, mai tre’ să şi vrei sau, păstrând logica, să nu vrei să te mănânce lupii.

Fără voia de a-mi glorifica trecutul, fie acesta chiar de centurion, aş mărturisi că au existat vreo două-trei situaţii – cam puţine, e drept, da’ nu sunt genul care se aruncă în apă înainte de a-i verifica adâncimea (că tre’ să ştiu dacă e nevoie s-o trec înot sau o pot trece la pas – în care am trecut peste graniţele impuse de firea-mi (oarecum comodă) dincolo de nişte limite pe care nici măcar nu le bănuiam. Un sentiment plăcut... Ultima oară l-am resimţit acum exact un an. Da, de acel sentiment vorbesc, un fel de mândrie, de-mi venea să-mi strâng singur – eu mie – mâna.

Corespondenţe de front – Strategie

Ştiţi povestioara aceea despre cei doi tăietori de lemne? Căutaţi-o pe net, sigur daţi de ea. Nu-i lungă, însă nici foarte scurtă, iar mie mi-e cam lene s-o transcriu, mai cu seamă de pe telefon. Pentru a pătrunde în atmosferă o să v-o povestesc în linii mari.

Atenţie! Doi oameni se apucă să taie câte un copac. Ambii au aceeaşi forţă şi dexteritate în mânuirea toporului. Primul dintre ei loveşte cu securea constant luând scurte pauze pentru a-şi recăpăta suflul. Cel de-al doilea lua câte o pauză la fiecare oră. În final primul tăietor era la capătul puterilor, lac de sudoare şi abia dacă trecuse de jumătatea trunchiului, în timp ce al doilea doborâse copacul. Nu e nici un mister, învingătorul se folosise de fiecare pauză pentru a-şi ascuţi toporul.