De mult timp nu mai intru pe pagini de ştiri, nici la tembelizor nu prea mă omor după emisiuni cu tentă politică ori de aşa-zisă analiză de gen făcută de fel fel de analişti făcuţi la apelul bocancilor (asta ca să mă joc puţin cu verbul a face).
Azi, de fapt, săptămâna asta nu mi-am propus ceva, însă în incursiunea mea de pe la orele prânzului pe G+ am dat peste postarea amicului Alex; asta care precedă ăste rânduri. Prima fotografie imortalizează un moment petrecut în Marea Britanie prin februarie, cea de-a doua e realizată la vreo două luni distanţă, la noi acasă. Mai e ceva de adăugat? Eu zic că nu, orice s-ar spune ar fi superfluu, redundant prin prisma pozei.
Să mai zică cineva că imaginea nu grăieşte mai mult decât o pot face 1000 de cuvinte... Uite aşa am reuşit performanţa de a scrie scurt şi la obiect, mulţumesc celor patru personaje, cu un plus pentru cei doi (din păcate) conaţionali.
Să mai zică cineva că imaginea nu grăieşte mai mult decât o pot face 1000 de cuvinte... Uite aşa am reuşit performanţa de a scrie scurt şi la obiect, mulţumesc celor patru personaje, cu un plus pentru cei doi (din păcate) conaţionali.
Totuşi, înainte să închei, aş menţiona că nu agreez conotaţia peiorativă atribuită substantivului ţăran. De cele mai multe ori, dacă nu chiar în toate cazurile, ţăranul posedă infinit mai mult bun simţ decât cei doi politruci. Acestora li s-ar potrivi mai degrabă, ba chiar „mănuşă”, cuvântul cerşetor de voturi (precizarea obiectului milogelii fiind absolut necesară pentru a nu denigra cerşetorii autentici, adevăraţi nobili pe lângă cei doi, logica aplicându-se şi colegilor de orice culoare politică, ca să nu nedreptăţim pe nimeni). Îmi vin în minte o grămadă de alte epitete mult mai potrivite, desigur deloc academice, motiv pentru vă las vouă cititorilor plăcerea de a vă juca cu bogăţia lexicului marginal al limbii române, dar nu exclusiv, aveţi liberatea de a vă inspira şi din expresii ori vorbe de duh străine.
Concluzionând, iată încă un argument întru întărirea convingerii personale de a nu avea de-a face cu nimic legat de politica ori procesul electoral de pe ale noastre plaiuri mioritice.
Sursa FOTO
Am primit şi eu această ilustrată grăitoare, pe mail şi crede-mă, Centurion îmi crează aşa o stare de repulsie când îi văd pe, cerşetorii de voturi, aşa cum bine îi numeşti tu, stând la taifas în barca pneumatică, în loc să pună mâna să ajute sinistraţii.
RăspundețiȘtergerePăcat că îi este adusă o jignire ţăranului prin în această etichetare a ilustratei. Uite asta este o dovadă că încă mai avem multe de învăţat la capitolul moralitate.
O seară minunată îţi doresc, Centurion! :)
Păi, cum să nu te-apuce dracii când îi vezi pe indivizii ăştia, dar vorba aia, p-ăştia-i avem cu ei defilăm şi până la urmă ne reprezintă, întrucât de fiecare dată au fost aleşi de majoritate... Asta e...
ȘtergereNici eu nu prea înţeleg şi nici nu aprob paralela între ţăran şi conotaţia peiorativă a termenului. Limba română este extrem de bogată în cuvinte cu mult mai sugestive care li se potrivesc acestor subspecii umane: bădăran, mârlan, ipocrit, făţarnic etc. (ca să folosesc termeni prezenţi în DEX, deşi "pe limbă" îmi vin expresii mai de cazarmă) sau vorba lui nea Iancu, nişte "coate-goale, maţe-fripte".
Seară faină şi ţie, Ştefania, iar dacă afară e cum e, măcar în inimă să ai soare şi vreme bună.
Mda, jandarmeria română probabil că nu avea altă treabă decât să se înhame la barcă.
RăspundețiȘtergereProbabil că nu au găsit măsura la cizmele de pescar! Deh, unii o mai razna! ;)
Ehhh... atât unii din jandarmerie cât unii din alte "servicii" ar avea şi alte treburi, iar unora (mă rog, acelora care au mai mult de o circumvoluțiune, şi aia provocată de portul îndelungat de caschetă) chiar le este penibil să participe la astfel de... nici nu ştiu cum să le spun... "activităţi patriotice" (asta ca să mă reţin de la limbajul de cazarmă) dar face parte din inconvenientele meseriei :))
ȘtergereTe aşteptai la altceva? Mă mir cum de nu s-a spart barca cu ei! :)
RăspundețiȘtergereAh, nu... Nu, ce să aştept de (ne)oamenii politici, am depăşit vârsta la care-mi era permis că confund basmele fraţilor Grimm cu realitatea. Totuşi, fără a mă considera foarte pretenţios, aşteptam o doză, cât de mică, de bun simţ din partea ăstora. Da' probabil cer prea mult, asta le e rasa. Ştii, în loc de aceste ieşiri, vizite de lucru sau cum le-o zice mai nou, zic că era cu mult mai puţin deşănţat să fii stat ambii în biroul lor de ministru, cu multe dosare în jur (evident afişând o mină preocupată) făcându-se că lucrează. Bun, dar apărea micul inconvenient în faptul că nu-i vedea poporul, căruia mai puţin şi iar îi vor cerşi votul, ca fiind preocupaţi de soarta-i. Dezgustătoare fiinţe.
Ștergere