duminică, 11 septembrie 2016

Ai grijă ce îţi doreşti

Be careful what you wish for.
Nu neapărat pentru că se poate întâmpla şi nici fiindcă sunt şanse al dracu’ de mari să nu se întâmple.

Dacă dorinţa nu se împlineşte, lucrurile sunt relativ simple. O mică sau mai mare dezamăgire şi foarte probabil o mai adâncă sau superficială depresie, funcţie de capacitatea fiecăruia de a gestiona eşecul. Cam atât, end of story. În fine, poate exista şi o continuare a „filmului”, depinde de încăpăţânarea proprie fiecăruia. Repetiţia mama învăţăturii sau, de la englezii de peste ocean citire, practice makes perfect... Desigur, nu există garanţia succesului nici după a „enşpea” încercare... Da’ măcar te poţi declara un om hotărât, iar ceea ce nu te ucide, te întăreşte. Aşadar, oricare ar fi deznodământul, be happy, tot ai câştigat ceva. Cel puţin experienţă, ba chiar ţi-ai verificat rezistenţa la stres, iar de acum încolo vei şti ce şi cât poţi... Zâmbeşte, mâine ar putea fi mai rău!

Problemele apar abia atunci când, ceea ce ţi-ai dorit cu ardoare, chiar se întâmplă. Crezi că vei fi fericit? Oare vei face faţă binelui atât de aşteptat? Da, probabil te vei bucura o vreme, nu-ţi vei încăpea în piele, te vei umfla în pene precum păunii şi te vei declara mândru şi fericit de nemaiauzita-ţi reuşită. Un/O adevărat(ă) Caesar(ă), deasupra tuturor. Euforia momentului va trece repede. Abia atunci vei realiza câte îţi mai lipsesc şi le vei dori şi pe acestea. Deh, aşa e omul, le vrea pe toate. Nu este neapărat un lucru rău, însă al dracu’ de improbabil. Ne întoarcem de unde am plecat, la şansele al dracu’ de mici ca să-ţi iasă pasienţa şi a doua oară, a treia şi... mai departe deja probabilitatea de reuşită tinde spre zero. Fericire, împlinire, mulţumire... De unde? Mai curând: nelinişte, dezamăgire, deprimare. Şi întrebarea: cui i-a fost de folos?

Acum ar trebui să urmeze o lungă disertaţie, bazată pe exemple personale sau doar auzite, în stare să probeze afirmaţiile de mai înainte... Pe motiv de lene, dar mai cu seamă fiindcă fiecare îşi are propriile experienţe ori măcar exemple de această natură, lăsăm spaţiu alb – pentru eventualele comentarii, pro sau contra.

În final, după savurarea deşteptăciunii vorbelor introductive, la fel ca după consumarea unui meniu la un restaurant de lux, urmează siesta pentru digestie. Concluzia, în cazul nostru. Nu spera şi nu face lucrurile a căror lipsă bagi de seamă că te-ar putea face să suferi. Păcat că nu m-am născut înaintea lui Leonardo da Vinci – istoria m-ar fi citat pe mine, măcar atâta câştig aveam. =))


Sursa FOTO

6 comentarii:

  1. Buna, Centurion, da, ai dreptate, euforia succesului trece extrem de repede. Imediat se instaleaza ingrijorarea, nelinistea sau eventual, stabilirea unui nou tel. Ma refer in special la examene, obtinerea de posturi, joburi.
    Eu nu sunt invatata sa-mi doresc luna de pe cer. Imi dau seama ce pot obtine si la ce nu imi este permis sa aspir. Vreau lucruri de bun simt, doar ca uneori nici pe alea nu le obtin decat dupa o lupta indarjita, dupa foarte multa munca, stres, emotii. Acum ma refer tot la joburi. Si asta pentru ca facultatea pe care am urmat-o eu este una extrem de cautata(de studenti, nu si de angajatori) si concurenta este zdrobitoare. Am mai explicat eu, e dificil sa fii mereu doar de 9 sau 10.

    In rest nu-mi pun dorinte absurde despre care stiu ca nu exista nicio sansa sa se indeplineasca. Sunt realista.

    Tot ce depinde de mine e simplu de obtinut. Cand mai depinde si de ceilalti...se complica rau treaba.

    Dar cum iti spuneam eu sunt o fata modesta care se multumeste cu (foarte) putin. Si chiar si in conditiile astea ma impiedic zilnic de obstacole (aparent) de netrecut, uneori chiar simt ca ma lupt cu morile de vant.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dacă mă întrebi, aş spune că în special examenele şi joburile sunt printre cele mai accesibile, asta nu înseamnă însă că suntem feriţi de deziluzia de după.
      După mine, cele mai mari probleme sunt generate de dorinţele mici, normale, fără urmă de fiţe, care ţin de viaţa personală, intimă (dacă vrei). Jobul, cariera nu sunt cele mai importante lucruri în viaţă. Banii, cum am mai spus-o în vreo două-trei texte de pe blog, precum şi în destule comentarii, nu-s decât o unealtă. Depinde numai de noi dacă o folosim în avantajul nostru sau ne creăm alte motive de nelinişte.

      Realist vorbind, trebuie să recunoaştem că sunt puţine lucruri (dorinţe) care depind exclusiv de noi, ar fi prea uşor. Ideea ar fi să reducem pe cât se poate dependenţele şi să ne folosim de acelea care nu se pot înlătura. Asta zice teoria, cu practica e mai greu; da' nu imposibil.

      Tot ca părere personală, nu cred că este tocmai indicat să ne mulţumim cu (foarte) puţin. Doreşte-ţi mult, fixează-ţi ţinta sus, poate nu o să-ţi ajungi acolo, însă oricum sunt mai mari şansele să obţii mai mult, să urci mai sus, decât dacă aştepţi puţin, te duci spre cea mai apropiată şi facilă ţintă, fiindcă nici acel puţin nu va fi obţinut în totalitate.

      Pe de altă parte, mai este şi citatul din poza care însoţeşte textul... Mai pe româneşte, tot răul spre bine. Încă "lucrez" la înţelegerea conceptului, n-am avut ocazia de a-l observa (simţi) pe propria piele. ;)

      Ștergere
    2. Viata personala, intima? Oh, pai tocmai aici eu nu-mi permit sa am dorinte. Pentru ca le-as avea degeaba, nu se vor implini niciodata(acum pot spune asta cu certitudine). Poti sa-mi dai exemplu de dorinta normala, fara fite, care tine de viata intima in viziunea ta?

      Ti-am spus ca sunt realista. Chiar nu stiu ce si cum as putea sa-mi doresc "mult".

      Oh, da, imi doresc sa fiu sanatoasa, sa am un job lejer, care sa nu ma solicite prea mult(nu vreau sa avansez, nu caut pozitii sociale, nu vreau salariu mare, vreau sa fiu un angajat umil si modest fara sef care sa-mi dea indicatii si sa-mi fixeze termene ca la privat), sa pot calatori prin locuri frumoase cu bani putini(ceea ce am si facut). Mai mult de atat eu nu visez.

      Chiar nu-mi pot imagina la cel fel de dorinte te gandesti tu. Poti fi atat de amabil incat sa-mi dai exemplu?

      Evident ca joburile si examenele sunt accesibile. Cu conditia sa fii cel mai bun(in domeniul meu). Si cum iti spuneam, nu, nu sunt cea mai buna(surpriza, nu toti suntem genii, unii dintre noi mai suntem si de 7 sau 8).

      Nu stiu de ce toata lumea are impresia ca joburile cresc in copaci si se obtin extrem de usor. Nu stiu de ce, cei din virtual au impresia ca toti suntem plin de talente, ca ne pricepem la toate si angajatorii abia asteapta la firmele lor. Mie nu mi-e deloc greu sa recunosc ca in afara meseriei mele nu ma pricep la altceva.

      Chiar sunt curioasa, ce ar trebui sa-mi doresc mai mult decat lucrurile enuntate mai sus?

      Ștergere
    3. Cred că tocmai viaţa personală (intimă) primează, referitor la aceasta e bine să avem dorinţe, ba chiar să facem pe dracu' în patru ca să le împlinim. Exemplu de dorinţă? Să obţii, să simţi senzaţia de linişte, mulţumire (fără alte conotaţii materiale) legată strict de relaţie şi persoana cu care împarţi atât bucuriile cât şi necazurile. Nu cred că este o dorinţă (pretenţie) exagerată.

      Când spun "mult" am în minte latinescul multum, non multa, mult, nu multe. Adică esenţa, ceea ce contează cu adevărat; pentru noi, lăsând deoparte ce zice lumea, fiindcă fiecare om are propria viziune despre fericire.
      Cum facem, ne întoarcem la latină, mutatis mutandis, schimbăm ce este de schimbat (pe noi sau dorinţele noastre - aşa încât să fie tangibile pentru cum suntem noi dacă nu ne putem schimba) şi, cumva conex, nu alege vreodată minima de malis şi nu te mulţumi cu mai puţin decât crezi că meriţi. Chestia asta e valabilă în toate.

      Despre joburi, am lucrat la stat, unde am avut şefi mai mulţi decât în privat, de indicaţii, să le zicem sarcini de serviciu (deşi sunau a ordine) nici nu mai vorbesc... Prefer mediul privat. În meseria mea probabil sunt undeva pe la 9,50 (10 e nota profesorului), dar am renunţat şi din motivele expuse mai înainte, e vorba despre multumire şi schimbare. În rest, sunt un elev care încearcă să fie de nota 8, nu am nimic de demonstrat şi nici nu ţin să câştig "titlu" de angajatul anului. :)) Nu mă înţelege greşit, sunt responsabil şi conştiincios în ceea ce aleg să fac, însă cariera nu se numără printre priorităţile mele, iar serviciul (mai lejer ori chiar puţin incomod), reprezintă doar un mijloc pentru a obţine ceva pe plan personal, un rău necesar, cum ar veni. Nu am reţineri să schimb jobul de câte ori consider că e nevoie de un pas înainte ori lateral întru apropierea de realizarea unei dorinţe. Că nu-mi iese mereu e altă poveste.

      Cred că am răspuns tangenţial şi la întrebarea privind dorinţele mele. Concret, am dorinţe referitoare stric la viaţa mea privată, incluzând aici câteva persoane foarte apropiate. Ceea ce spuneam în primul alineat. Atât. Restul sunt mijloace de a atinge scopul.

      La ultima întrebare mă tem că nu sunt eu în măsură să răspund. Fiecare ştie ce este mai bine pentru sine, care îi sunt priorităţile, ce vrea şi ce îl mulţumeşte. Sănătatea pe care ai enumerat-o prima, este cea mai de preţ, însă cum spuneam în comentariul anterior, puţine sunt cele care depind exclusiv de noi. Despre serviciu, mi-am spus părerea. Lejer - depinde ce înţelege fiecare; fără şefi - mai rar dacă nu eşti tu acela. Călătorii, vacanţe, concedii, asta da, dar nu de unul singur. ;)

      Ștergere
    4. Centurion, surpriza, ce sa vezi, nu toata lumea e casatorita pe lumea asta. Nu toata lumea are un partener/prieten(a)/iubit(a) numeste-l cum vrei tu. Mai sunt si oameni singuri si nu putini. Astia ce ar trebui sa faca, sa stea acasa, sa nu plece nicaieri niciodata doar pentru ca sunt singuri?
      Am o prietena care a plecat singura in vara asta in Maramures sa vada manastirile. Singura! In prima zi s-a imprietenit cu un cuplu in statia de masina si si-a petrecut intregul sejur cu aceste persoane(un el si o ea). S-a intors fericita pentru ca a gasit o companie extraordinara.

      Ce sa spun, in familie, printre amice si prietene, printre colegii de la munca sunt foarte multi oameni singuri.

      Pentru "a simti o liniste si o multumire legata strict de relatie" trebuie sa ai o relatie. Si, iata asta da surpriza, nu toata lumea are o relatie. Nu ma refer acum la mine, ci in general. Problema e ca nu toti sunt norocosi sa intalneasca ACEA persoana.

      Cand ajungi la jumatatea vietii si vezi ca indiferent ce faci nu o gasesti nu prea iti mai faci iluzii. Mai ales ca nu ai sta asa, cu oricine, incepi sa ai unele pretentii si devine aproape imposibil sa apara cineva care sa le indeplineasca. Asta nu inseamna ca viata nu merge mai departe. Asta nu inseamna ca nu poti fi fericit. Nu inseamna ca nu poti sa razi, sa plangi, sa mergi la serviciu, sa colinzi prin tari straine, sa-ti satisfaci capriciile si sa-ti dezvolti diferite pasiuni. Nu inseamna ca nu poti trai la maximum. Nu inseamna ca nu te poti bucura de viata doar pentru ca nu ai partener. Ce sa faci daca nu ai sot/sotie? Te sinucizi? Intri in depresie si iti plangi de mila toata viata?

      Nu, draga Centurion, iti spun eu ce faci. Te descurci. Aviz amatorilor. :))

      Cat despre sef, se poate si sa existe, doar ca most of the time sa fie practic invizibil. Sa nu se bage peste ce ai tu de facut, sa nu comenteze niciodata, sa nu-ti reproseze chestii, sa nu trebuiasca sa-i dai socoteala, sa nu urle la tine, sa va dati buna ziua din an in pasti si tu sa-ti vezi de ale tale asa cum stii tu mai bine(sau mai prost). Eu am genul asta de job si sunt extrem de multumita cu el.

      Ștergere
    5. Nu-i deloc surprinzător, ştiam asta. Am fost la rându-mi singur. Am avut cam aceleaşi dorinţe legate strict de viaţa particulară, adică doar de mine (nu exista nimeni în preajmă), şi-mi era bine, ba chiar aveam momente de fericire. Dintr-un anumit punct de vedere aveam chiar mai multă linişte şi mulţumire de sine la acea vreme. Probabil şi tinereţea de atunci poartă o vină pentru senzaţia aceea de bine.

      În comentrariul meu refeream situaţia mea prezentă, gândurile, stările de acum. Nu cred că era cazul să rememorez vremuri de mult apuse - chiar dacă uneori revine nostalgia acelor timpuri de aproape dolce far niente (cu excepţia celor 8 ore, uneori mai multe, de "să trăiţi am înţeles"). Trecutul s-a dus, de ce m-aş mai gândi, există doar prezentul lui azi, iar pentru viitor am dorinţe, pe care evident le-aş dori materializate cândva, dacă se poate.

      În vacanţe n-am fost niciodată singur, precum prietena ta, deci nu mă pot pronunţa. Cred însă că ar fi fost un adevărat fiasco, nu sunt atât de sociabil încât să caut compania unor persoane necunoscute, nici pomeneală de legarea unei amiciţii în astfel de condiţii.

      A trăi la maxim este de bună seamă dezideratul tuturor, cine n-ar dori... Mai greu accesibil visul aceasta, fiindcă (iarăşi o părere personală) odată ce atingi un maxim la care ai visat, vei descoperi un altul. Ca în excursiile montane (atât de dragi mie), ajungi pe o culme şi imediat vezi o alta.

      Evident că ne descurcăm indiferent de situaţie, ambele îmi sunt cunoscute, însă îmi place să vorbesc la timpul prezent. Dorinţe îmi formulez numai în legătură cu viaţa particulară, serviciul nu se încadrează acestei categorii, nici şefii.

      Ștergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.