marți, 30 decembrie 2014

Sapere aude

The Alchemist by Konstantin Kalinovich
Îndrăzneşte să ştii, sintagmă tradusă uneori ca îndrăzneşte să gândeşti, consemnată pentru întâia oară de Horaţiu, în ale sale Epistole. Celebritatea ia fost adusă de Immanuel Kant, care a folosit această înlănţuire de cuvinte drept moto în lucrarea Ce este iluminismul? Pe de altă parte, învăţătura fără gândire e muncă irosită, iar gândirea fără învăţătură e primejdioasă, zicea Confucius.

Întrebarea care se pune ar fi dacă într-adevăr vrem să ştim, abia mai apoi ar intra în joc şi îndrăzneala. Cât despre îndrăzneala de a gândi, aici deja, deseori, ar însemna să ne depăşim limitele fiinţei. Să rămânem, aşadar, la ceva mai accesibil, la îndrăzneala de a şti. Dar vrem oare? Nu întotdeauna, uneori neştiinţa este mult mai comodă, prin urmare, mai de dorit. Şi chiar altfel fiind, dacă ceva „ne mână-n luptă” întru noi descoperiri, toată munca pare zadarnică, întrucât abia aflând mai multe ne dăm seama cât de puţin ştim de fapt. Inutilă, astfel, strădania de a şti, deloc practică, căci pare un drum infinit, ştim de unde şi când plecăm, însă finalul va rămâne intangibil, o necunoscută, fiindcă capătul de drum e ca un fel de Fata Morgana, cu cât ne apropiem, punctul spre care tindem se va depărta.

joi, 25 decembrie 2014

Iluzii sau cadouri otrăvite

Legenda lui Krampus
Pentru că suntem în luna pe care nişte oameni cu imaginaţie debordantă au supranumit-o luna cadourilor, să vorbim despre cadouri, altfel de cadouri. Texte de blog, ce altceva vă pot dărui în mediul virtual. Luaţi de citiţi!

În primul rând, textul nu-mi aparţine. Un amic ţine, uneori, să împărtăşească din elucubraţiile-i drăceşti. Herr Teufel, monsieur Le Diable sau, pe româneşte, domnul Drac, fiind o entitate fără identitate dovedibilă n-are cum să-ţi facă cont google, nici nu ar vrea să folosească conturi false, căci altfel cine i-ar lua în serios numele, prenumele, adresa şi numărul de telefon. Mă învrednicesc eu, prin urmare, de a-i oferi spaţiu de socializare. Aşadar, zi drace, ce ai de spus!

Iluzie, îi cunoaşteţi definiţia din DEX, să vă eu dau o altă perspectivă. Iluziile voastre, mărunte ori mai elaborate. Ce altceva mai otrăvitor a inventat omul, decât zicerea atât de des uzitată: „totul va fi bine”. Iată speranţa şi deopotrivă iluzia care ne înşală; dar e atât de dulce otrava asta. Mai vreţi exemple?

Fie! Libertate, o deţineţi? Sigur că da, îmi veţi răspunde. Mai gândiţi-vă, nu-i cumva tot o iluzie care vă dezmiardă într-atât orgoliul încât o preferaţi, fie ea oricât de otrăvitoare. Libertate de alegere, veţi spune. Desigur, există, numai că numărul alegerilor care vă stau la dispoziţie nu este infinit; mai putem vorbi atunci de libertate în sens absolut. Nici nu contează, atâta vreme cât ne simţim liberi totul este în regulă. Nu-i aşa? Mai prost e atunci când alegerea nu este disponibilă în lista din care, vrem ori ba, trebuie să alegem.

miercuri, 17 decembrie 2014

Vorbind despre nimic – cu Dracu’

Charlize Theron - Devil's Advocate
Mă uitam la foaia albă. De la o vreme scriu din ce în ce mai prost, lipsit de originalitate şi deloc interesant. Decăderea devine evidentă atunci când mă uit la comentarii, mai exact, la numărul lor. Pe vremuri, ici-colo, câte-un comentariu, acum sunt texte la care comentariile cred că depăşesc numărul cititorilor. Un text bun nu admite comentarii, lumea rămâne mută de uimire, de admiraţie sau de orice altceva, nefiind capabilă să adauge ori să schimbe sau să dezvolte un cuvânt sau o idee. Asta înseamnă să scrii bine. Numărul comentariilor (fiindcă numărul cititorilor a rămas cam acelaşi) îmi semnalizează fără echivoc faptul că scriu prost, din ce în ce mai prost. S-o fi terminat sacul cu inspiraţie, o fi venit vremea să pun punct. Până şi imperiile cad, darămite blogurile.

Aşadar, să scriu sau să aştept sperând într-o sclipire de moment a inspiraţiei, care pare intrată în vacanţă. Aş vrea să scriu ceva, dar ce drac’ să scriu?

– Nimic.
Glasul venea de undeva din spate, tonul îmi era cunoscut. Mă întorc, mai să-mi stea inima-n loc. Din tocul uşii mă privea provocator o fostă ea, să-i zicem G., de la Giz - singura exclamaţie de uimire care-mi venise în minte, restul (Gizăz, eventual şi Craist), conţin prea multe silabe, iar în acel moment chiar nu puteam depăşi exprimarea monosilabică.

– Tu!? Eşti nebun! Nu, desigur că nu, eşti doar al dracu’, de fapt, eşti Dracu’! Schimbă-te dracului, ia înfăţişarea comună, vrei să te vadă S. (de la Schutzengel, actuala ea), cum naiba să-i explic ei prezenţa ta, în fine, a lui G...

vineri, 12 decembrie 2014

Gramatica pentru to(n)ţi

Gramatica
Mai ţineţi minte seria cărţilor pentru to(n)ţi? Eu da. De asemenea, observ că am puţine texte marcate cu eticheta „cultură”, drept care mă gândesc să adaug unul. Habar n-am dacă s-a tipărit vreo carte care să trateze gramatica la nivelul tututor, chiar şi tonţilor. Prin urmare, dacă tot am lansat o mică ofensivă în direcţia armatei de tonţi care bântuie spaţiul virtual, o să încerc redactarea unui mic ghid întru comunicare, mai ales scrisă, fiindcă aici se văd cratimele.

Să începem cu lucrurile simple. Aşadar, valabil mai cu seamă pentru tonţi (ceilalţi ştiu), ca să nu pară total şi irecuperabil agramaţi. În primul rând este nevoie să cunoască genul şi numărul substantivului. Trecem peste câteva subtilităţi de clasificare (substantive proprii şi comune, heteronime şi epicene) ca să nu ne prindem urechile încă de la prima lecţie.

Revenim, pentru substantive se cunosc trei genuri: femininîntotdeauna, doamnele au întâietate (da, aveţi dreptate, voi care cârcotiţi, asta-i de la altă lecţie, da’ nu strică s-o repetăm de câte ori se iveşte ocazia) – masculin şi neutru. Cum le recunoaştem? Simplu, numărăm: o femeie, două femei; o casă, două case; o maşină, două maşini. Clar? Avem: o şi două (una şi a doua). La masculin: un bărbat, doi bărbaţi; un copac, doi copaci; un tont, doi tonţi. Aşadar, un şi doi. Neutrul este ceva mai complicat, că doar d-aia-i neutru, se fofilează, se camuflează, aşa cum nu toţi tonţii reuşesc a-şi ascunde nepriceperea într-ale scrisului. Ho, nu vă grăbiţi! Catârul nu-i neutru, chiar dacă se trage din iapă (feminin) şi măgar (masculin). NU! Tablou însă, aşa cum aţi rămas voi (tonţilor) – după ce tocmai v-am divulgat atât de plastic că animalul înainte menţionat nu-i de gen neutrueste; deoarece zicem: un tablou, două tablouri. Priceput? Aici numărăm: un (de la masculin) şi două (de la feminin), rezultă neutru. Tot substantive la gen neutru sunt: dicţionar şi vocabular. Foarte utile ambele, recomandate pentru to(n)ţi.

luni, 8 decembrie 2014

Prostia, prostul şi iniţiativa

Prost cu initiativa
Prostia este inofensivă (un fapt bine ştiut, nici măcar nu doare), însă devine periculoasă, chiar devastatoare, în multe cazuri, imediat ce purtătorul are o iniţiativă oarecare. Pericolul nu se răsfrânge numai asupra acelora aflaţi în imediata ori îndepărtata vecinătate, ci chiar asupra posesorului însuşi. Azi, tare îmi vine să încerc o disecţie, mai curând, vivisecţie a subiectului. Motive sunt destule. Primul, pentru că e mult de scris, iar mie îmi place să scriu; al doilea fiindcă sunt cu „capsa pusă” (mi se întâmplă rar, e drept, dar mă ţine mult), iar al treilea şi probabil cel mai serios dintre toate, este faptul că o „discuţie” pe această temă oferă o perspectivă interesantă despre cum indivizi ori grupuri se pot face de miru’ lumii cât se poate de inedit şi eficient deopotrivă. Ar mai fi câteva, însă ar fi păcat să ocup spaţiul cu informaţii de mică relevanţă.

Să începem, aleator, fără intenţia alcătuirii unui clasament. Să luăm directivele europene, de pildă aceea care prevede inscrierea unui text absolut idiot şi inutil pe pachetele de ţigări. După o vreme s-a decis şi inserarea unor „poze”, mai mult sau mai puţin terifiante. Cui foloseşte?

joi, 4 decembrie 2014

Nimicul sau despre cum vindem nimicul

Nimicul
Ex nihilo nihil. Un principiu banal care fundamentează determinismul, o vorbă prin care uşor se poate demonta teoria creaţiei, mai mult ori mai puţin divine. Dar nu despre asta discutăm acum. Vorbim despre nimicul cel mai la îndemână, nimicul nostru cel de toate zilele.

Dacă zilele trecute am vorbit despre valoare, ar fi firesc, dacă nu chiar obligatoriu să ne îndreptăm atenţia înspre nonvaloare, recte nimic, zero, nada... Dar mai cu seamă asupra modului în care acest nimic se vinde cu frenezie, s-ar putea zice, în draci. Dar de ce oare? De unde această atracţie irezistibilă pentru nimic. Cu siguranţă aţi văzut o sumedenie de reclame care îndeamnă la cumpărarea nimicului. Culmea! Nimicul atrage, se vinde, „merge” cel mai bine. Pare absurd, însă nu-i chiar aşa, o să vedem puţin mai încolo, acum suntem încă în faza introductivă, neapărat necesară întru înţelegerea conceptului.

sâmbătă, 29 noiembrie 2014

Despre valoare şi preţuire

Lucrurile valoareaza atat cat le facem noi sa valoreze
"În zilele noastre oamenii știu prețul la
toate și valoarea nimicului"
- Oscar Wilde
„Lucrurile valorează atât cât la facem noi să valoreze”, spune autorul Preţioaselor ridicole. Nimic mai adevărat, fiecare preţuieşte obiectele conform propriei scări a valorilor. Aş extinde consideraţia lui Molière şi asupra faptelor, de ce nu a oamenilor, ba chiar a sinelui – căci, nu-i aşa, dacă noi înşine nu ne preţuim (respectăm) cum putem avea pretenţia să o facă alţii.

Aşadar, putem spune că valoarea, asemeni multor alte concepte inventate de noi oamenii, este relativă. S-o luăm metodic, începând de la lucruri, divesele obiecte pe care le avem ori le vedem în preajma noastră. Un obiect pe care eu îl consider „de doi bani” poate reprezenta pentru altcineva un lucru nepreţuit. La fel o faptă, pe care eu o consider onorabilă şi demnă de tot respectul, ar putea fi privită de anumiţi oameni desuetă, lipsită de valoare ori chiar blamabilă.

Să dau, întru edificare, un exemplu, primul ce-mi trece acum prin minte. Niciodată, dar niciodată, chiar de-aş fi în situaţia de a „întoarce banii cu furca”, n-aş valora atât cât o fac producătorii, celebrul „măr muşcat”. Nu mă interesează presupusa calitate, „brandul” ori orice altă unitate de măsură, telefonul acela costă prea mult pentru un telefon şi funcţia sa principală, aceea de a apela şi a fi apelat. Punct. Desigur, mulţi vor avea altă părere şi abia aşteaptă să apară ultimul model... Cum spuneam, valoarea este o noţiune relativă şi subiectivă.

joi, 27 noiembrie 2014

Azi citim ce au scris alţii

Special Air Services
Mai precis, nuvela lui Ioan Popa despre care vă spuneam data trecută. A apărut în Almanahul Anticipaţia 1984. Ştiu că povestirea a fost premiată la vremea respectivă, nu ştiu dacă a fost publicată şi în alte părţi, habar n-am câţi cititori a avut, dar fiindcă ne despart treizeci de ani, nu strică vreo zece, poate douăzeci de cititori în plus. Poate şi păreri referitoare la personajul principal.

Lectură plăcută!

Comando

Soarele ardea în înalt ca un disc orbitor. Nisipul ardea, căştile ardeau, armele ardeau! Aerul tras în piept era atât de cald încât plămânii îi dureau. Transpiraţia cădea în picături pe nisip atunci când se aplecau înainte ori li se scurgea în şuviţe subţiri de-a lungul obrajilor, izvorând de sub tâmple, alunecând pe după ceafă, usturătoare.

Deşertul se întindea înainte, imens, arzător, fără capăt şi fară început, jucându-şi în faţă lor valurile fierbinţi de aer. Parcă nisipul fusese stropit cu benzină ce se aprinsese apoi şi continuă să ardă, aşa cu flăcări transparente.

duminică, 23 noiembrie 2014

Despre lideri şi leadership

Leader, Leadership
Douglas MacArthur
(26 ianuarie 1880 - 5 aprilie 1964)
Am recitit zilele trecute o povestioară publicată în Almanahul Anticipaţia din 1984. O nuvelă care abordează în rândurile-i o temă obişnuită acelor ani, războiul nuclear. Dar nu pe acest aspect se vor concentra rândurile de faţă. Va fi doar o discuţie liberă pornind de la personajul central al naraţiunii, locotenentul Ent. Cândva (puţintică răbdare, că-s multe pagini de copiat, de la 115 la 123, iar dactilografia nu-i tocmai punctul meu forte), pentru amatorii de povestiri SF, o să pun pe blog întreaga nuvelă aparţinând scriitorului Ioan Popa, merită, mai cu seamă gândindu-mă la câţi doritori mai au posibilitatea să citească un almanah apărut acum „trej” de ani. Ce bătrân sunt…

Pe scurt, omu’ ăsta şi-a condus compania (formată din patru plutoane de combatanţi şi combatante), într-un marş forţat de vreo „doişpe” zile de-a lungul deşertului spre o ţintă care de fapt nici nu (mai) exista, nu pentru a câştiga o bătălie ci pentru a le salva vieţile. Ei bine, omul ăsta a fost un lider, „adevărat lider” ar fi pleonasm, căci „leader” eşti sau nu eşti, nu există fracţiuni de lider. A fost un lider nu pentru că ceilalţi l-au urmat orberşte, respectând uzanţele cazone, ci fiindcă a pus mai presus soarta oamenilor săi decât propria-i viaţă şi deloc de neglijat, pentru că atitudinea sa i-a îndemnat pe ceilalţi să-l considere astfel. Oamenii săi l-au urmat nu pentru că-l iubeau, în realitate îl urau din cauza rigidităţii afişate, ba chiar unul dintre sergenţi, bănuindu-l de nebunie, se pregătea să-l oblige să predea comanda. Aceiaşi oameni nu s-au sfiit să-l refuze atunci când locotenentul, epuizat de arşiţa deşertului, trecând peste obişnuita-i aroganţă le-a cerut apă, spunându-i că şi bidoanele lor sunt goale. Într-un final au ajuns la o oază, erau salvaţi, însă nu mai aveau cui să se arate recunoscători. Mai apoi au găsit unica hartă după care se ghida comandantul lor, pe care nici măcar nu era marcată respectiva oază. Locotenentul mersese la noroc, trebuia să-i ducă undeva ori măcar să le ofere şansa de a ajunge într-un loc în care ar fi putut trăi. De aceea „trăsese” de ei acele doisprezece zile, să-i scoată la liman, fiindcă orice întârziere însemna pieirea între dunele deşertului.

duminică, 16 noiembrie 2014

Azi sărbătorim cu joc, veselie şi focuri de artificii

Aniversare doi ani blog
Ce sărbătorim? În niciun caz operaţiunea de băgat picioarele votu’ în urnă. Nici vorbă de aşa ceva, am şi io o reputaţie, o prestanţă, o aroganţă – v-aduceţi aminte reclama? Neah, vorbim despre cel de-al doilea eveniment important de la facerea lumii încoace, petrecut pe 16 noiembrie 2012 în jur de ora şapte dimineaţa. Ce s-a petrecut atunci? A început istoria acestui blog, a fost rostit „cuvântul primordial” care a aprins lumina în acest colţ din universul virtual. Uhhhh, doi ani... Cât de repede trecem noi prin timp...

De atunci au mai fost multe alte cuvinte, în medie, peste o mie în fiecare dintre cele 303 texte publicate pe acest blog. Trebuie însă menţionat că nu toate îmi aparţin, sunt câteva redactate de colega de blog, căreia îi mulţumesc şi profit de ocazie ca să-i reamintesc că „vacanţa” s-a încheiat, încă puţin şi se termină şi anu’. Prin urmare ar fi cazul să pună mâna pe condei, stilou, creion, pix sau cu ce pana mea o scrie, da’ să scrie. Proză, poezie, basme, maxime şi cugetări, fantezii sau chiar ceea ce se mai cheamă „beţia cuvintelor”, nu-mi pasă, numa’ să nu fie politică că de-abia s-a încheiat bâlciul deşertăciunilor sau comedia modernă a politicii autohtone.

miercuri, 5 noiembrie 2014

Impresii (drăceşti) post turu’ întâi, ante ultima rundă

Casino roulette
Cei care nu sunteţi la prima abatere şi aţi mai „păşit” p-aici ştiţi de bunăseamă că în materie de politică şi speciile care o practică sunt un fel de Elveţie, un pic mai „drăcoasă” – că nu mă tace dracu’ şi îmi vine mai mereu să întărât „galeriile” indiferent de steagul sub care îşi strigă ataşamentul. Şi tot de-al dracu’, am obiceiul de a spune taman ceea ce ăia care apar pe la diverse posturi de tembelizare în masă sunt obligaţi de fişa postului să ascundă de ochii lumii. Lume care, desigur, trebuie manipulată, nicidecum informată. Tocmai pentru că îi etichetez pe toţi în acelaşi mod „plastic”, fără discriminare (nu dezvolt aici subiectul, pentru curioşi aici sunt detalii revelatoare, în rezumat spun doar că nu agreez „rahatul” românesc, nici nemţescul Scheiße şi nici măcar franţuzescul merde), garantez echidistanţa impresiilor, poate chiar şi veridicitatea în comparaţie cu opiniile analiştilor de profesie care se vântură prin spaţiul audio-vizual.

De asemenea, cei care mă cunoaşteţi, ştiţi că de obicei scriu texte lungi, aproape agresiv de lungi. Nu e cazul să vă neliniştiţi, o să fiu scurt, atât cât se poate, fără să se piardă esenţialul.

miercuri, 29 octombrie 2014

Românii votează?

Cetateanul turmentat
Nu, semnul întrebării din titlu nu-i greşeală „typo”, acolo îi este locul. Bun, dacă am lămurit-o p-asta să trecem mai departe. Aşadar, ce face omu’ când n-are ce face? Neah, încă nu merge la vot, abia duminică, meciul tur şi peste două săptămâni (ca în „Şampions lig”), returul. Atunci ce face? Păi, umblă brambura pe „net” şi citeşte chestii „intelectuale”. Da, mai fac şi d-astea din când în când, uneori mă mir şi eu de cât de lipsit de simţ practic pot să fiu, orice altă îndeletnicire fiind cu mult mai utilă decât aceea de a citi despre alegerile din fascinanta şi întotdeauna imprevizibila Românie.

Acu’ să nu vă închipuiţi că am citit „tone” de pagini / articole pe tema votului la români. Trei-patru site-uri mi-au ucis suficienţi neuroni încât să-mi sugereze că este cazul să arborez steagul alb. De aici necesitatea semnului de întrebare din titlul acestui text de blog. Am rămas cu multe nedumeriri, deşi, ca să fiu sincer, nici nu mă aşteptam să ating „iluminarea”. Meticulos cum sunt, înainte de a începe lectura (presupus instructivă) mi-am pus la îndemână „blaiştiftul” (Bleistift [germ.] = creion) şi o foaie de hârtie pe care să-mi notez impresiile – a se citi „mausul” pentru selectarea textului şi fişierul DOC pe post de ciornă unde să arunc cu Ctrl+V textul inainte selectat şi copiat cu Ctrl+C.

sâmbătă, 25 octombrie 2014

Atunci şi acum

Normandia 1944 - 2014
Greşit! Aţi presupus greşit dacă v-aţi gândit că urmează o altă prelegere filosofică, una pe tema timpului, despre trecut, prezent şi viitorul incert. Suntem în weekend, de ce să intrăm pe teritorii ostile, deşi ar fi interesantă o analiză a noţiunii de prezent, de „acum”, despre care, de-ar fi să fim peste măsură de scrupuloşi, am spune că nu există decât în teorie, întrucât, în realitate, acum devine trecut – adică, „atunci” – aproape instantaneu. Nu ne vom apleca nici asupra dilemei: timpul este cel care trece ori noi suntem trecători prin el, neah, poate cu alt prilej. Va fi, probabil, cea mai scurtă şi la obiect scriere dintre toate textele adunate de-a lungul vremii pe acest blog. Apropo, ăsta are numărul 301, şapte aparţin colaboratoarei, căreia îi doresc însănătoşire grabnică (am nevoie de suplinitor aici, lenea-i mare şi câştigă teren).

miercuri, 22 octombrie 2014

Despre minciună

It's all lies darling
„Nimeni nu te poate înşela, te înşeli numai tu însuţi”, spunea odinioară cineva, un neamţ, de-al lor, nu de-al nostru. Cu alte cuvinte, vorba, oricât de meşteşugită ar fi, nu ne poate înşela – sigur, aşa cum am mai spus-o, puterea cuvântului poate doar manipula, ceea ce nu-i totuna. De minţit, ne minţim singuri, ba chiar ne produce atât de multă plăcere încât stăruim în a ne lăsa înşelaţi, minţiţi de noi înşine. A devenit un obicei. Aş spune chiar o necesitate, având în vedere caracteristicile speciei umane, a omului, mult prea slab pentru a înfrunta tot ceea ce-i aruncă viaţa cu generozitatea-i binecunoscută în faţă. Genială găselniţă a instinctului de conservare.

Irezistibila tentaţie a minciunii ne-a făcut pe noi oamenii să inventăm minciuna perfectă – unii i-ar spune speranţă, totuna, amblele sunt iluzii – anume atât de des uzitata expresie: „totul va fi bine”. Când? Odată, cândva, dar va fi... Ce altceva ne-ar putea insufla mai multă nesiguranţă de-atât? Totuşi, ne place să credem, să ne minţim. E doar atât de plăcut, nu-i aşa?

duminică, 5 octombrie 2014

Perfecţiunea imperfecţiunii sau „Lecţia despre cub”

Lectia despre cub
Rândul trecut am luat la „bani mărunţi” tentaţiile omului. Nu acelea nevinovate, n-ar fi avut niciun haz, am disecat ispitele, hai să le zicem, drăceşti. Cum era de aşteptat s-a ajuns la tentaţia perfecţiunii. Fie şi numai pentru că vorbim despre perfecţiune trebuie să admitem că subiectul merita tratat separat şi nu la grămadă cu celelalte tentaţii. Păi nu, ori suntem golani perfecţi ori nu mai suntem...

Perfecţiunea ne poate motiva, dar deopotrivă demoraliza. Poate fi suma şi obiectivelor atinse dar în egală măsură şi suma ratărilor personale. M-aş avânta să afirm că ar putea să fie şi suma năzuinţelor care nu trebuie trebuie atinse. Unde ar mai hazul, care ar mai fi farmecul? Totul ar fi perfect, nimic de adăugat, nimic de eliminat... Plictisitor, de-a dreptul.

joi, 2 octombrie 2014

Tentaţii

Marul ispitei
Cu ceva vreme în urmă - observ, după grosimea stratului de praf virtual depus pe rafturile de asemenea virtuale ale blogului existent şi acesta, cum altfel, tot într-un spaţiu virtual, că a fost o absenţă cam lungă, motivată ori ba, cui îi pasă – discutam despre bunătatea, respectiv răutatea omului, despre valoarea şi deopotrivă puterea cuvântului, despre adaptare şi orgoliu versus mândrie, despre scop care se atinge uneori prin manipulare şi ambele sunt realizabile graţie înainte menţionatei forţe a cuvântului şi desigur a încrederii pe care o acordăm, uneori, poate prea des şi necondiţionat aceluiaşi cuvânt. Dintre noţiunile înşirate mai înainte constat că lipseşte un termen la fel de important, dacă nu cumva chiar izvorul celorlalte şi care de bunăseamă merită o analiză detaliată, tentaţia.

luni, 22 septembrie 2014

Din culisele celui de-al Doilea Război Mondial (2)

Ultima conspiratie a lui Cato
Ultima conspiraţie a lui Cato

Un episod inedit din istoria spionajului. Un tânăr spaniol, purtând numele de cod „Cato”, intră în serviciul spionajului german, scopul său fiind însă acela de a-i sprijini pe englezi să câştige războiul. Ajuns în Anglia, el transmite Abwehrului informaţii eronate, care fac mari servicii aliaţilor în diferite împrejurări, de pildă în legătură cu debarcarea anglo-americană în Normandia.

Abia terminate complicate manevre de diversiune legate de debarcarea din nordul Franţei, Cato fu nevoit să se ocupe de bombele zburătoare. Încă de la sfârşitul anului 1943 Abwehrul căuta să descopere cea mai bună modalitate pentru a cunoaşte cât mai exact efectele pe care aveau să-l producă în anul următor „arma secretă”, bombele V-1.

sâmbătă, 20 septembrie 2014

Din culisele celui de-al Doilea Război Mondial (1)

Cato castiga partida
Cato câştigă partida

Vreme de trei ani, în cursul celui de-al Doilea Război Mondial, rolul de principal agent al spionajului Germaniei în Marea Britanie l-a deţinut un tânăr spaniol, fost student la facultatea de Electronică din Madrid, cunoscut superiorilor săi nazişti sub numele de Cato. Mesajele lui Cato şi ale reţelei sale aveau prioritate de transmisie. Agentul folosea cerneală simpatică, redactând scrisori aparent nevinovate, adresate Băncii Espiritu Santo, din Lisabona. De asemenea îşi transmitea mesajele şi prin radio.

Informaţiile pe care le comunica Înaltului Comandament German (O.K.W) şi pe care O.K.W.-ul [Oberkommando der Wehrmacht] le raporta direct lui Hitler se refereau la probleme deosebit de importante, precum deplasările ofiţerilor statului major aliat sau efectele raidului aerian german de la Coventry (14 noiembrie 1940).

luni, 1 septembrie 2014

Imperiul roman timpuriu – Principatul

Octavianus Augustus
16 ianuarie 27 î.e.n. Într-o şedinţă - bine regizată - a Senatului, Octavianus este rugat să nu părăsească conducerea destinelor statului. Senatul îi acordă numele sacral de „Augustus” (cel vrednic de cinste, cel venerabil), Octavian adoptând titulatura de „Imperator Caesar Augustus divi filius”. Provinciile romane sunt împărţite între Princeps şi Senat; cele considerate nepacificate, precum Syria, Egipt, Gallia, Hispannia Tarraconensis şi cele de graniţă, în care staţionau legiunile Romei, sunt subordonate autorităţii lui Octavianus, care primeşte imperiumul proconsular pe 10 ani, devenind implicit comandat suprem al armatelor romane. Provinciile liniştite, precum Sicilia, Gallia Narbonensis, Creta, Cyrene, continuă să fie administrate de Senat. Astfel, anul 27 este considerat drept data tradiţională a începutului principatului, iar Augustus devine primul împărat roman.

vineri, 29 august 2014

La şuetă cu Dracu’ (4)

David Bowie
După o relativ scurtă pauză, timp în care îşi savură cafeaua (alta, a treia), sorbi din coniac (al nu ştiu câtelea pahar) şi pufăi cu nesaţ din nelipsita-i ţigară de foi, îşi reluă intempestiv discursul.

– Să revenim la oile noastre. Unde rămăsesem? Ah, da! La scop. Orice acţiune se presupune că are un scop, nimeni nu face lucruri fără rost, mă rog, dacă ne referim la normalitate. Dar pentru aprofundare ar trebui să revenim la discuţia despre cuvinte, vorbe, mai exact puterea cuvântului. Asta pentru că scopul se împlineşte tocmai folosind vorbe. Cuvântul poartă cu sine adevărata putere, capacitatea de manipulare, ea însăşi, deseori, un scop. Şi da, ai intuit bine dacă te-ai gândit că pentru ca toate astea să funcţioneze este nevoie de ingredientul magic, anume încrederea.

Spune-i omului ce vrea să audă şi-l vei avea de partea ta definitiv şi necondiţionat. Altfel spus, ne place să auzim ceea ce dorim, ecoul propriului gând are propria lui fascinaţie şi niciodată nu ne vom sătura ascultându-l. Pe de altă parte, o inepţie repetată de un milion de ori, devine adevăr, mi-am permis să modific citatul original pentru a nu naşte suspiciuni de ascunse simpatii pentru Goebbels, ministrul Propagandei Publice al celui de-al treilea Reich.

duminică, 17 august 2014

Spartacus – un război de-a lungul întregii Italii

Kirk Douglas, Spartacus
Spectacolele de gladiatori, atât de populare în lumea antică, au fost împrumutate de romani de la vecinii lor, etruscii. La început, în arenă apăreau numai gladiatori care se luptau între ei, pentru ca mai târziu să fie introduse şi diverse fiare sălbatice pe care aceştia trebuiau să le înfrunte într-un spectacol sângeros. Recrutaţi dintre sclavi sau liberţi, dintre condamnaţii la moarte sau la muncă silnică ori dintre prizonierii de război, gladiatorii cei mai căutaţi pentru rezistenţa şi forţa lor fizică, erau galii şi tracii.

Într-un trib tracic, aşezat în văile Munţilor Rodope, s-a născut Spartacus, viitorul gladiator şi conducător al marii răscoale. Viaţa lui Spartacus înainte de dezlănţuirea răscoalei (73 î.e.n.) e prea puţin cunoscută. Părinţii lui, probabil păstori, au fost nevoiţi să-şi înscrie fiul ca soldat în rândurile unei trupe auxiliare romane unde, de la bun început, Spartacus s-a făcut remarcat prin forţă fizică şi curaj. Clima aspră a meleagurilor natale îi călise trupul, iar sărăcia, cu care fusese obişnuit de mic copil îl învăţase să fie cumpătat. Din motive necunoscute - poate pentru că fostul păstor nu s-a împăcat cu aspra disciplină militară - Spartacus a dezertat. Potrivit legilor romane, o dată prins, un dezetor îşi pierdea libertatea şi era vândut ca sclav. Aceasta a fost şi soarta lui Spartacus.

marți, 5 august 2014

Şuete cu dracu’ (3)

Devil's apple
Am întrerupt discuţia pentru a reîmprospăta proviziile de pe măsuţa dintre cele două fotolii pe care ne tolănisem pentru a ne întinde la o şuetă agreabilă, chiar dacă cam drăcească. Revenind cu ceştile de cafea care-şi împrăştiau aroma îmbietoare, vechiul amic îmi zâmbi arătând cu privirea înspre rafturile bibliotecii.
– I-ai citit pe toţi? Filosofii aştia, la ei mă refer. Le-ai luat afirmaţiile drept adevăruri incontestabile? Ştii uneori e mai comod aşa, iar voi oamenii sunteţi atât de leneşi încât uneori refuzaţi să gândiţi, vă este la îndemână să luaţi de bună orice inepţie numai pentru că a fost rostită de cineva căruia tot voi, mă rog, înaintaşii voştri, i-au acordat statutul de înţelept.

– Pe unii da, pe alţii doar i-am “frunzărit”, să-mi formez o părere. Nu-s atât de comod precum insinuezi şi, în plus, am deseori tendinţa de a contrazice tocmai opiniile majoritar considerate drept cele mai raţionale, iar pentru asta lucrez cu materialul clientului.

joi, 31 iulie 2014

Dramele din palatul Lochias

Cleopatra, Antonius
În secolul al IV-lea î.e.n. Egiptul a fost cucerit de Alexandru cel Mare şi a devenit un stat elenistic. Timp de aproape trei secole, de la moartea lui Alexandru (323 î.e.n.) şi până în anul 30 î.e.n., tronul Egiptului a fost ocupat de dinastia Ptolemeilor (Lagizilor), al cărei ultim reprezentant a fost Cleopatra VII – sau simplu, Cleopatra, aşa cum o recunoaşte istoria. Dar s-ar fi putut întâmpla ca după această celebră regină Egiptul să fi fost cârmuit de Ptolemeu al XVI-lea sau, cum i s-a mai spus, Cezarion

duminică, 27 iulie 2014

Şuetă cu monsieur Le Diable (2)

James Bond quotes, Daniel Craig
Să continuăm şueta nocturnă cu monsieur Le Diable, Herr Teufel, recte Dracu’, începută săptămâna trecută.
Umplu paharele, apoi aduc şi restul de cafea rămasă în filtru. Se anunţa o noapte lungă, altfel spus albă. Să mai spună cineva că dracu-i negru, poate doar în ceru’ gurii, altfel o companie mai mult decât plăcută, volubil şi cordial, gata să-ţi desluşească mai toate semnele de întrebare. Îl observ frecându-şi palmele a nerăbdare sau a satisfacţie, n-am de un’ să ştiu exact ce-i în mintea lui.

– Bine - îmi zice pe un ton care anunţa o altă tiradă revelatoare - din moment ce nu ai preferinţe, dă-mi voie să încep cu ceva care, măcar la nivel mistic, e recunoscut drept întâiul.

vineri, 18 iulie 2014

Şuetă nocturnă cu Herr Teufel

Devil's Trill sonata
Stătem întins pe pat aşteptând să adorm, dar somnul nu se lipea deloc de mine. Am încercat să număr oiţe, cine drac’ spune că asemenea tertip îl convinge pe „moş Ene” să vină în vizită, spune baliverne. De ce tocmai oi, alea fac zgomot, behăie, cum să adormi, că nu sună tocmai a nocturne de Chopin, Bach, Haydn ori Vivaldi, ca să nu mai discutăm că numărând oile, gândul se duce inevitabil la stână, iar acolo mai latră şi câte-un câine, îţi sare somnu’ nici vorbă să să rămână prin preajma-ţi.

Ehh, stând eu aşa cu ochii-n tavan şi nenumărând mioare, aud un uşor foşnet venind de undeva din lateral. Mi-e lene să întorc capul, o fi vântul, iar eu, aflat undeva la graniţa dintre starea de veghe şi cea de visare, nu percep corect poziţia sursei zgomotului. De fapt, nu-mi pasă, n-are decât să fie ce-o vrea, eu vreau doar să dorm.

luni, 14 iulie 2014

Revelaţie - "Dicţionarul Diavolului"

Foto Revelatie dictionarul DiavoluluiAm avut de gând să scriu despre ...  ipocrizie ... nici eu nu ştiu ce, într-o conjunctură mai personală. Neavând destul tupeu, am zis că mă „plimb” oleacă în lumea imensă şi mărinimoasă a lui Goagăl (sper că îmi permiţi, Mario, să-ţi împrumut ‚desăvârşita’ scriere). Ceva, în fundul minţii, îmi spunea că o sa dau din lac în puţ;  cum fac mai de fiecare dată am ignorat acel ceva (că să merg la culcare it's not an option) şi am dat peste unu’ de i-ar zice Ambozie în limba română şi care a murit de 100 de ani fix sau cel puţin aşa se presupune (pe bune!).

miercuri, 9 iulie 2014

Ce îți dorești cu adevărat?

Foto Up Down
"Cel mai puternic e cel care se stăpânește pe el însuși" - Seneca

Așa că eu ... pentru o zi, aș vrea să merg exact acolo unde mă duce inima ...

Toți, în diferite etape ale vieții noastre sau în fiecare zi (unii), considerăm că știm exact și foarte clar ceea ce vrem, ceea ce ne dorim, toți avem un scop bine definit in viață. Repet, că știm exact …  
Mult mai bine știm ce vrem de la alții, desigur. Și când spun “alții” mă refer la toți cu care avem contact direct sau indirect.
Dar să ne întoarcem la noi înșine, pentru că suntem destul de complicați, zic eu; nu ne ajunge o viață întreagă să ne “descifrăm”. 

luni, 7 iulie 2014

Aachen – prima capitală medievală europeană

Aachen, Deutschland
La 25 decembrie 800, când, în dangătul tuturor clopotelor Romei, primea din mâinile Papei Leon al III-lea insignele demnităţii imperiale, Carol, regele francilor, avea un imperiu făurit cu spada, dar nu avea încă o capitală. Predecesorii săi, regii merovingieni, în loc să-şi aleagă o reşedinţă permanentă, de unde să-şi poată exercita puterea asupra întregului stat, preferaseră să preregrineze cu întreaga lor curte, dintr-o aşezare în alta.

Această viaţă itinerantă făcuse ca, în anumite perioade, unele oraşe să deţină o importanţă mai mare, fără însă ca vreunul să se transforme în capitală. Carol risca să-şi imite înaintaşii, întrucât din cauza nenumăratelor războaie fusese până atunci un suveran veşnic călare. Dar, la sfârşitul luptelor, graniţele statului franc erau atât de întinse, iar organizarea lui se anunţa atât de complicată, încât Carol cel Mare a înţeles că venise timpul să se stabilească definitiv într-un oraş care să devină noua capitală imperială a Europei, după Roma antică, centrul organizatoric atât de necesar statului.

sâmbătă, 5 iulie 2014

La trecutu-mi mare, mare viitor

Mario Kempes, El Matador
Da, măreţ viitor mă păştea sau – ca să păstrăm terminologia sportului rege – talona. Da’ nu m-a prins, deh mă demarchez uşor. Am citit zile acestea două (auto)elogii aduse gloriosului timp trecut, unu’ aici, celălalt dincolo. Şi, dincolo de aprecierea naraţiunilor celor doi, m-a pălit întrebarea: n-oi avea şi eu momentul de glorie, păi cum, doar Al Bundy şi ăştia doi, unul alb şi altu’ negru să aibă cu ce se lăuda.

Mi-am amintit, era aproape imposibil să nu fi gustat măcar o singură dată din cupa gloriei. Eh bine, am făcut-o, şi n-a fost un caz singular. Dar ca să rămân în ton cu tema abordată de cei doi antemergători care m-au inspirat voi descrie episodul de triumf fotbalistic, mai ales că suntem şi în perioada Cupei Mondiale.

luni, 30 iunie 2014

Crassus, un învingător învins

Într-o epocă în care campaniile militare reprezentau una dintre cele mai scurte căi spre o poziţie politică de prim rang, Marcus Licinius Crassus nu s-a sfiit să urmeze la rându-i această cale. Împrejurările l-au stimulat însă să întreprindă prea mult şi să sufere un mare şi ultim eşec. Acest comandant roman a condus într-un deşert oriental 50.000 de soldaţi disciplinaţi şi bine echipaţi, făcând mai apoi toate greşelile tactice posibile. Rezultatul a fost un dezastru fără precedent.

Plutarh a acordat o mare importanţă lăcomiei lui Crassus care s-a remarcat ca un afacerist priceput, însă nu poate explica de ce a continuat să facă politică şi să conducă o armată mult timp după ce ajunsese probabil cel mai bogat am din Roma. De ce nu s-a retras, ca Sylla sau de ce nu a continuat pur şi simplu să-şi sporească averea, întrucât era evident faptul că priceperea sa în arta războiului nu se apropia de aceea dovedită în afaceri.

duminică, 22 iunie 2014

Blog atelier – Slideshow widget

Widget slideshow pe blog
N-am mai trecut cam de multă vreme p-aici, s-a pus praful de-un deget. Fiind duminică, dar şi pentru că deunăzi la Cupa Mondială, Italia m-a enervat, Argentina m-a dezamăgit, iar Mannshaft-ul Germaniei mi-a provocat amblele stări, m-am zis să-mi fac de treabă pe blog. Dat fiind faptul că precedentul text de aici era despre aflarea în treabă de ce nu m-aş afla şi eu în treabă scriind ceva din lipsă de altă ocupaţie. Totuşi, ca să nu fie chiar ceva doar de aflat în treabă mi-am zis să-mi respect cuvântul dintr-un comentariu de prin luna februarie (mult de-atunci, dar n-am uitat) în care spuneam că o să aloc vreo juma’ de oră pentru a vă explica pe îndelete ce şi cum faceţi dacă vă bate gândul şi vreţi să afişaţi pe blog un set de imagini care să se schimbe automat la un interval dinainte stabilit. În plus, ieri m-a tras de mânecă un cititor, care într-un comentariu la mai vechiul tutorial în care discutam despre schimarea unei imagini la trecerea mouse-ului, întreba (dacă am înţeles eu bine) tocmai despre această „ghiduşie”, anume posibilitatea afişării mai multor poze succesiv, slideshow.

sâmbătă, 14 iunie 2014

Aflarea în treabă

Petre Tutea, citat despre aflarea in treaba la romani
„Mi-am dorit de multe ori sa fac o teză de doctorat cu tema: aflarea în treaba ca metodă de lucru la români”, spunea Petre Ţuţea. Să plecăm de la acest citat… Nu-i aşa că se pot scrie tomuri pe această temă? Sigur, trebuie însă să lăsăm deoparte ideile preconcepute, referitoare (mai ales) la naţia asta a noastră, pe care încercăm cu încăpăţânare să o idealizăm, dând sub preş tarele-i atât de vizibile. Nu vreau să par cuiva rasist, de aceea spun răspicat că umanitatea înşăşi deţine defecte cu ghiotura, nu este ceva specific doar românului. Dar, fără a mă erija în deţinătorul adevărului (oare există, poate vom discuta cu o altă ocazie, deşi am mai scris un text în care căutam adevărul, căutaţi-l prin arhiva blogului), consider că suntem maeştri emeriţi în „ascunderea după deget” sau „datul după cireş” (corcoduş, vişin sau orice alt pom fructifer preferaţi)…

vineri, 6 iunie 2014

Ziua „Z” – ultimele o sută cincisprezece ore

Operatia "Overlord" 6 iunie 1944
Omaha Beach - 6 iunie 1944
Ziua „Z”, în terminologie anglo-americană „D day”, începutul operaţiei cu nume de cod Overlord, mai pe româneşte, debarcarea aliată în Normandia. 6 iunie 1944 înseamnă în istoria celui de-al doilea război mondial începutul unei ample acţiuni militare aliate care a uimit Europa, al treilea Reich cu predilecţie. Dramatismul acelei zile de acum 70 de ani, a fost descris de Cornelius Ryan în „Ziua cea mai lungă” şi pus pe peliculă într-un celebru film de lung metraj din 1962 cu acelaşi nume.

sâmbătă, 24 mai 2014

Etica – mic tratat de morală drăcească

Nici că se poate un concept (filosofic ar zice unii, civic, după alţii) mai încâlcit... Suntem învăţaţi de mici cu principiile eticii (am promis AICI că detaliez subiectul, iar eu sunt om de cuvânt). Întrebarea ar fi dacă chiar sunt într-atât de demne de laudă. Nu pot ignora câteva îndoieli care îmi persistă în minte. Să luăm drept exemplu basmele copilăriei. Ce suntem învăţaţi acolo? Să vedem... În primul rând, Făt-Frumos este eroul pozitiv, iar zmeul ori balaurul cu trei, şapte, nouă sau câte capete vreţi, toate scuipătoare de flăcări este personajul negativ, demn doar de obrobriul public. Păi, să ne dumirim... De unde atâtea laude pentru Fătul cel Frumos, căci dacă bine-mi aduc aminte, acesta este un trişor de primă clasă. Mai întâi creşte într-un an cât alţii-n şapte, apoi numa’ luptă dreaptă nu-i aia pe care o încinge el cu zmeul... Ar fi onorabil din partea lui dacă s-ar lua direct la trântă, însă...

vineri, 16 mai 2014

Neutralitate şi toleranţă – viziune drăcească

Devil's apple
Deunăzi, cineva, răspunzându-mi la un comentariu lăsat la un articol pe al său blog, îmi spunea că i-am trezit nostalgia pentru vremurile în care scriam ceva mai des sub influenţă şi inspiraţie opus divină (cei care mă citiţi de ceva vreme ştiţi de bunăseamă la cine mă refer). La drept vorbind mi s-a făcut şi mie dor de ineditul „invitat”. Mi-am amintit de suvenirul lăsat în urmă cu ceva timp de către fictivul personaj şi m-am pus pe răsfoit „memory stick-ul” conţinând nepreţuitele sale memorii. N-aveţi idee câte însemnări se potrivesc cotidianului. Am luat una la nimereală şi deloc egoist, precum mă ştiţi, mi-am zis să împărtăşesc „adivinele” revelaţii cu voi. Merită!

duminică, 27 aprilie 2014

Parlamentul de odinioară – portret satiric

Parlamentul din 1860
Am băgat de seamă că pe lângă faptul că scriu tot mai rar pe blog, nici n-am mai amintit de foarte multă vreme de istorie, cititorii mai vechi, adică cunoscătorii ştiu despre această pasiune a mea. Dar, cum se spune, niciodată nu-i timpul pierdut, iar o altă vorbă înţeleaptă zice că e mai bine mai târziu decât niciodată. Mă conformez, iar pentru azi am un text de încălzire, cu alte cuvinte, scurt, cât se poate de scurt Ura! Veţi striga în gând ori chiar la propriu, aţi scăpat de obişnuitele 2000 + încă multe cuvinte, pe care vrând-nevrând v-aţi obişnuit să le digeraţi (cu sau fără Colebil, Triferment sau ceai). :D

joi, 24 aprilie 2014

Doi de-ai lor, alţi doi de-ai noştri

Doi printi, doi cersetori de voturi
De mult timp nu mai intru pe pagini de ştiri, nici la tembelizor nu prea mă omor după emisiuni cu tentă politică ori de aşa-zisă analiză de gen făcută de fel fel de analişti făcuţi la apelul bocancilor (asta ca să mă joc puţin cu verbul a face).

Azi, de fapt, săptămâna asta nu mi-am propus ceva, însă în incursiunea mea de pe la orele prânzului pe G+ am dat peste postarea amicului Alex; asta care precedă ăste rânduri. Prima fotografie imortalizează un moment petrecut în Marea Britanie prin februarie, cea de-a doua e realizată la vreo două luni distanţă, la noi acasă. Mai e ceva de adăugat? Eu zic că nu, orice s-ar spune ar fi superfluu, redundant prin prisma pozei.

joi, 17 aprilie 2014

Fără fumuri

Fum de tigara
La propriu mă refer, cu toate că zic unii (pe la colţuri, desigur) că aş avea „fumuri”, la figurat vorbind. Recunosc, în parte, căci într-o oarecare măsură, cum altfel decât un pic arogant aş putea fi atunci când cineva mă pune în situaţia de a explica de ce 3x3 fac nouă, de ce apa e udă sau de ce vara nu-i ca iarna. Închid mica paranteză şi trec la subiect, aşa la modul abrupt.

Acum ceva vreme, cineva a făcut un gest care ulterior a uimit cam pe toată lumea care mă cunoaşte. Pesemne, colega de blog încă nu şi-a revenit, d-aia încă nu găseşte cuvintele potrivite pentru a scrie ceva coerent. O înţeleg,

duminică, 30 martie 2014

Gladiatorul

Gladiatorul - Russell Crowe
Nu este o recenzie la filmul omonim, deşi acesta se află în topul preferinţelor, nu m-aş hazarda în a-l plasa pe primul loc, dar undeva în „top five” se regăseşte cu siguranţă. Poate pentru a nu crea confuzii, dar şi pentru că ar corespunde ideii care stă la baza următoarelor rânduri, titlul trebuia pus la plural, gladiatorii. Cine sunt ei? Fireşte, oamenii... Cine altcineva? De ce? Urmează şi explicaţia.

Oamenii, ciudate creaturi. Deseori mă amuză megalomania acestora, infatuarea de a se considera luptători. Alteori doar zâmbesc uşor, din colţul buzelor, deloc superior, mai degrabă a compasiune.

luni, 17 martie 2014

Asaltul Italiei meridionale

Harta planului de invazie aliata in Italia de Sud
Trei teritorii italiene – insulele Pantelaria, Lampedusa şi Sicilia – fuseseră ocupate în vara anului 1943 de forţele americane şi britanice, care au întâmpinat o rezistenţă destul de redusă, mult sub aşteptările comandamentului aliat. Astfel, Pantelaria, căreia i se spunea „Anti-Malta”, se bucura de reputaţia de a fi inexpungabilă. Cu toate acestea, guvernatorul insulei, amiralul Gino Pavesi,în fruntea unei garnizoane de 11.000 de italieni şi 87 de germani, a capitulat fără împotrivire, după 12 zile de bombardamente aeriene. A rămas celebru raportul britanic asupra operaţiei, care semnala că „singurul nostru rănit este un soldat muşcat de un şacal”.


vineri, 28 februarie 2014

Calendarul de-a lungul veacurilor

Calendarul solar Praga Cehia
Măsurarea intervalelor de timp a constituit, încă din cele mai îndepărtate vremuri, o preocupare vitală oamenilor, având rădăcini adânci în cerinţele practicii. Organizarea activiţăţilor oamenilor este de neconceput în lipsa etaloanelor de durată bine precizate. Un astfel de etalon este ziua, corespunzătoare măsurării unor intervale scurte de timp, însă incomodă dacă ar fi să o folosim pentru stabilirea datei unui eveniment important. Precizarea vârstei după numărul de zile este incomod de realizat,

sâmbătă, 22 februarie 2014

La Dolce Vita

Anita Eckberg, Marcello Mastroianni
Cu toate că se simte și se vede foarte bine venirea primăverii (cel puțin aici, în zona Barcelonei), toate persoanele cu care intru în contact sunt mohorâte, triste, parcă puțin mai stinse; toți doar oftează, suspină, sunt irascibili și par a nu se bucura ca în alți ani de intrarea soarelui mediteranean în drepturi ... 

Nici eu nu mă pot lăuda cu o stare euforică, dar starea mea nu are nimic în comun cu energia solară, cu lumina, cu trezirea naturii la viață. 
La mine sunt alte hibe, dar înainte de a începe să 'zburd’ aiurea, am căzut în borcanul cu melancolie urmărind un fragment din celebrul film care dă numele 'temei’ de azi și m-a pus un pic pe gânduri ...

luni, 17 februarie 2014

Emoții sau sentimente?


Tainele gandirii filosofie emotie sentimentAm vrut să  scriu despre ură, dar pentru a aborda acest subiect e necesar un echilibru mental aproape perfect, o înțelegere și o diferențiere clară a ceea ce vreau să expun și cât vreau să mă adâncesc, iar eu sunt copleșită de tot felul de emoții și sentimente, mmm ... hai să le numim negative, negre...
Așa că, poate ar fi mai înțelept să încerc să lămuresc și să deosebesc emoția și sentimentul, să mă 'răcoresc' un pic, înainte.

Ființele umane sunt creaturi emotive, în mod natural. De-a lungul vieții vom experimenta milioane de senzații diferite. Chiar și pe parcursul unei zile nu vom fi privați de sentimente și emoții. De multe ori acești doi termeni sunt folosiți alternativ,

luni, 10 februarie 2014

Blog atelier – imagine RollOver

Mecanic de blog tutorial rollover code
Deoarece trec printr-o perioadă de totală apatie şi dezinteres raportat la orice (mai puţin o chestiune care îmi zdruncină nervii şi-mi toacă minuţios puţinele grame de răbdare rămase în dotare), dar animat de dorinţa de a-mi face totuşi prezenţa pe acest blog, vin cu un scurt tutorial, aşa cum am mai făcut în câteva rînduri, AICI, pentru aceia care posibil ar fi interesaţi de astfel de subiecte. După cum spuneam, lipsa de chef pe care o manifest plenar de ceva vreme, mă lasă fără lucru, iar când omu’ n-are ce face... ştim cu toţii, îşi face, se cheamă lucru manual. Uite aşa,

miercuri, 5 februarie 2014

Money talks



Love makes the world go round’ în ‘Money makes the world go round
“Iar ceea ce făceam odinioară din dragoste pentru Dumnezeu, facem acum din iubire pentru bani, adică din iubire pentru ceea ce ne dă sentimentul celei mai înalte puteri si a unei conştiinţe curate.” Aurora, Nietzsche

Facem asta? Şi dacă da, păi chiar a ajuns zisa ‘Love makes the world go round’ în ‘Money makes the world go round’?

Să mă intorc la Risto şi la ale lui 10 porunci? 
Prima chiar ar trebui să ne dea de gândit, dacă toate la un loc nu? Păi  şi de ce, mă rog frumos,  să nu mai visez să devin funcţionar? Când ceea ce relatează Ionuţ aici e aşa de convenabil… Şi ce dacă am avut cândva visuri mai măreţe? Şi ce dacă tot ceea ce visam în copilărie, adolescenţă, tinereţe s-a dus, un pic, dracului?

sâmbătă, 1 februarie 2014

Începutul realităţii, finalul reveriei

Memoriile diavolului, memory stick
Memoriile unui drac
Oamenii, mă rog, aceia animaţi de dorinţa neostoită de a înţelege urcuşurile şi implicit coborâşurile existenţei, privesc viaţa ca fiind un test de anduranţă, presărat ici-colo cu succese mai mici sau mai mari, grăbit trecătoare, în rest un travaliu (să nu-i zicem chin ori corvoadă) întru obţinerea acestora. Calculăm, analizăm, trasăm linii directoare, ba chiar elaborăm proiecte stufoase, ambiţioase. Renunţăm la prezent proiectându-ne în acel ipotetic viitor despre care, credem noi, că ne va aduce mulţumirea de sine, poate chiar fericirea. Totul începe să devină monoton, insipid, inodor şi incolor, dispare orice urmă a ceea ce se cheamă poftă de viaţă,

joi, 23 ianuarie 2014

Despre mine, despre voi (şi de ce nu?) despre noi

Risto Mejide - Los 10 mandamientosÎntâmplarea face că, în urmă cu vreo lună, am citit un interviu luat unui 'personaj' destul de controversat - chiar urât (de la ură)  - din societatea spaniolă. Era vorba despre o carte pe care o publicase recent, fruct al unui banal articol - care a fost cel mai 'tuiteat' la nivel naţional - dintr-un supliment al unui ziar regional. Titlul era ceva de genul "Nu căuta de lucru!" şi Mesia Twitter-ului - cum a fost supranumit Risto Mejide - revela cele 10 Porunci pentru a găsi o activitate, un loc de muncă, care să se 'muleze' personalităţii şi aptitudinilor muritorilor de rând. 

luni, 20 ianuarie 2014

Alegeri

Tough decisions ahead
Staţi pe pace, nu este vorba despre acele alegeri desfăşurate din patru în patru ani, aducătoare de speranţe deşarte, de iluzii care (soarta oricărui gând iraţional) se destramă a doua zi. Poate doar tangenţial, prin prisma efectelor generate de către „aleşii” alegerilor noastre, a „civililor” cum îmi pace mie să-i definesc pe cei asemeni mie, aflaţi oarecum la bunul plac al celorlalţi. Poate că şi asta este una dintre cauzele care ne obligă la alegeri, pe care altfel, în alte condiţii de „mediu înconjurător”, n-am fi nevoiţi uneori a le face.

sâmbătă, 18 ianuarie 2014

Bine te-am gasit, Blogosfera!!!



Going tstand outside, so if anyone asks i am outstandingCe fac eu aici? Ce stiu eu ...

In primul si-n primul rand, fac o favoare unui prieten de-o viata si verisor. Da, da, Marele Centurion. Il ajut un picut sa mentina blog-ul cu puls ca sa nu ramana el fara puls ;), dar si pentru a se putea concentra linistit pe 'implinirile marete' din viitorul apropriat. 
Apoi, poate ca favoarea imi este facuta mie, dar fiind unul dintre ultimii gentilomi in viata, a vrut sa para ca si cum favoarea i-o fac eu lui. ;)

luni, 6 ianuarie 2014

Cărţi online

Biblioteca e-books gratuit
Să mai zică cineva (mă includ printre cârcotaşi) că facebook n-are uneori şi valenţe culturale. Pune un amic, sătul de prostie, o întrebare, citez din memorie: „ştie careva o adresa bună de e-books, dacă se poate free?” Parafrazând un dicton biblic aş zice: întreabă şi primeşti răspunsul. O comentatoare, bine informată, pune adresa de unde se descărcă o bibliotecă de 800 cărți electronice în română, gratis.