marți, 30 decembrie 2014

Sapere aude

The Alchemist by Konstantin Kalinovich
Îndrăzneşte să ştii, sintagmă tradusă uneori ca îndrăzneşte să gândeşti, consemnată pentru întâia oară de Horaţiu, în ale sale Epistole. Celebritatea ia fost adusă de Immanuel Kant, care a folosit această înlănţuire de cuvinte drept moto în lucrarea Ce este iluminismul? Pe de altă parte, învăţătura fără gândire e muncă irosită, iar gândirea fără învăţătură e primejdioasă, zicea Confucius.

Întrebarea care se pune ar fi dacă într-adevăr vrem să ştim, abia mai apoi ar intra în joc şi îndrăzneala. Cât despre îndrăzneala de a gândi, aici deja, deseori, ar însemna să ne depăşim limitele fiinţei. Să rămânem, aşadar, la ceva mai accesibil, la îndrăzneala de a şti. Dar vrem oare? Nu întotdeauna, uneori neştiinţa este mult mai comodă, prin urmare, mai de dorit. Şi chiar altfel fiind, dacă ceva „ne mână-n luptă” întru noi descoperiri, toată munca pare zadarnică, întrucât abia aflând mai multe ne dăm seama cât de puţin ştim de fapt. Inutilă, astfel, strădania de a şti, deloc practică, căci pare un drum infinit, ştim de unde şi când plecăm, însă finalul va rămâne intangibil, o necunoscută, fiindcă capătul de drum e ca un fel de Fata Morgana, cu cât ne apropiem, punctul spre care tindem se va depărta.

joi, 25 decembrie 2014

Iluzii sau cadouri otrăvite

Legenda lui Krampus
Pentru că suntem în luna pe care nişte oameni cu imaginaţie debordantă au supranumit-o luna cadourilor, să vorbim despre cadouri, altfel de cadouri. Texte de blog, ce altceva vă pot dărui în mediul virtual. Luaţi de citiţi!

În primul rând, textul nu-mi aparţine. Un amic ţine, uneori, să împărtăşească din elucubraţiile-i drăceşti. Herr Teufel, monsieur Le Diable sau, pe româneşte, domnul Drac, fiind o entitate fără identitate dovedibilă n-are cum să-ţi facă cont google, nici nu ar vrea să folosească conturi false, căci altfel cine i-ar lua în serios numele, prenumele, adresa şi numărul de telefon. Mă învrednicesc eu, prin urmare, de a-i oferi spaţiu de socializare. Aşadar, zi drace, ce ai de spus!

Iluzie, îi cunoaşteţi definiţia din DEX, să vă eu dau o altă perspectivă. Iluziile voastre, mărunte ori mai elaborate. Ce altceva mai otrăvitor a inventat omul, decât zicerea atât de des uzitată: „totul va fi bine”. Iată speranţa şi deopotrivă iluzia care ne înşală; dar e atât de dulce otrava asta. Mai vreţi exemple?

Fie! Libertate, o deţineţi? Sigur că da, îmi veţi răspunde. Mai gândiţi-vă, nu-i cumva tot o iluzie care vă dezmiardă într-atât orgoliul încât o preferaţi, fie ea oricât de otrăvitoare. Libertate de alegere, veţi spune. Desigur, există, numai că numărul alegerilor care vă stau la dispoziţie nu este infinit; mai putem vorbi atunci de libertate în sens absolut. Nici nu contează, atâta vreme cât ne simţim liberi totul este în regulă. Nu-i aşa? Mai prost e atunci când alegerea nu este disponibilă în lista din care, vrem ori ba, trebuie să alegem.

miercuri, 17 decembrie 2014

Vorbind despre nimic – cu Dracu’

Charlize Theron - Devil's Advocate
Mă uitam la foaia albă. De la o vreme scriu din ce în ce mai prost, lipsit de originalitate şi deloc interesant. Decăderea devine evidentă atunci când mă uit la comentarii, mai exact, la numărul lor. Pe vremuri, ici-colo, câte-un comentariu, acum sunt texte la care comentariile cred că depăşesc numărul cititorilor. Un text bun nu admite comentarii, lumea rămâne mută de uimire, de admiraţie sau de orice altceva, nefiind capabilă să adauge ori să schimbe sau să dezvolte un cuvânt sau o idee. Asta înseamnă să scrii bine. Numărul comentariilor (fiindcă numărul cititorilor a rămas cam acelaşi) îmi semnalizează fără echivoc faptul că scriu prost, din ce în ce mai prost. S-o fi terminat sacul cu inspiraţie, o fi venit vremea să pun punct. Până şi imperiile cad, darămite blogurile.

Aşadar, să scriu sau să aştept sperând într-o sclipire de moment a inspiraţiei, care pare intrată în vacanţă. Aş vrea să scriu ceva, dar ce drac’ să scriu?

– Nimic.
Glasul venea de undeva din spate, tonul îmi era cunoscut. Mă întorc, mai să-mi stea inima-n loc. Din tocul uşii mă privea provocator o fostă ea, să-i zicem G., de la Giz - singura exclamaţie de uimire care-mi venise în minte, restul (Gizăz, eventual şi Craist), conţin prea multe silabe, iar în acel moment chiar nu puteam depăşi exprimarea monosilabică.

– Tu!? Eşti nebun! Nu, desigur că nu, eşti doar al dracu’, de fapt, eşti Dracu’! Schimbă-te dracului, ia înfăţişarea comună, vrei să te vadă S. (de la Schutzengel, actuala ea), cum naiba să-i explic ei prezenţa ta, în fine, a lui G...

vineri, 12 decembrie 2014

Gramatica pentru to(n)ţi

Gramatica
Mai ţineţi minte seria cărţilor pentru to(n)ţi? Eu da. De asemenea, observ că am puţine texte marcate cu eticheta „cultură”, drept care mă gândesc să adaug unul. Habar n-am dacă s-a tipărit vreo carte care să trateze gramatica la nivelul tututor, chiar şi tonţilor. Prin urmare, dacă tot am lansat o mică ofensivă în direcţia armatei de tonţi care bântuie spaţiul virtual, o să încerc redactarea unui mic ghid întru comunicare, mai ales scrisă, fiindcă aici se văd cratimele.

Să începem cu lucrurile simple. Aşadar, valabil mai cu seamă pentru tonţi (ceilalţi ştiu), ca să nu pară total şi irecuperabil agramaţi. În primul rând este nevoie să cunoască genul şi numărul substantivului. Trecem peste câteva subtilităţi de clasificare (substantive proprii şi comune, heteronime şi epicene) ca să nu ne prindem urechile încă de la prima lecţie.

Revenim, pentru substantive se cunosc trei genuri: femininîntotdeauna, doamnele au întâietate (da, aveţi dreptate, voi care cârcotiţi, asta-i de la altă lecţie, da’ nu strică s-o repetăm de câte ori se iveşte ocazia) – masculin şi neutru. Cum le recunoaştem? Simplu, numărăm: o femeie, două femei; o casă, două case; o maşină, două maşini. Clar? Avem: o şi două (una şi a doua). La masculin: un bărbat, doi bărbaţi; un copac, doi copaci; un tont, doi tonţi. Aşadar, un şi doi. Neutrul este ceva mai complicat, că doar d-aia-i neutru, se fofilează, se camuflează, aşa cum nu toţi tonţii reuşesc a-şi ascunde nepriceperea într-ale scrisului. Ho, nu vă grăbiţi! Catârul nu-i neutru, chiar dacă se trage din iapă (feminin) şi măgar (masculin). NU! Tablou însă, aşa cum aţi rămas voi (tonţilor) – după ce tocmai v-am divulgat atât de plastic că animalul înainte menţionat nu-i de gen neutrueste; deoarece zicem: un tablou, două tablouri. Priceput? Aici numărăm: un (de la masculin) şi două (de la feminin), rezultă neutru. Tot substantive la gen neutru sunt: dicţionar şi vocabular. Foarte utile ambele, recomandate pentru to(n)ţi.

luni, 8 decembrie 2014

Prostia, prostul şi iniţiativa

Prost cu initiativa
Prostia este inofensivă (un fapt bine ştiut, nici măcar nu doare), însă devine periculoasă, chiar devastatoare, în multe cazuri, imediat ce purtătorul are o iniţiativă oarecare. Pericolul nu se răsfrânge numai asupra acelora aflaţi în imediata ori îndepărtata vecinătate, ci chiar asupra posesorului însuşi. Azi, tare îmi vine să încerc o disecţie, mai curând, vivisecţie a subiectului. Motive sunt destule. Primul, pentru că e mult de scris, iar mie îmi place să scriu; al doilea fiindcă sunt cu „capsa pusă” (mi se întâmplă rar, e drept, dar mă ţine mult), iar al treilea şi probabil cel mai serios dintre toate, este faptul că o „discuţie” pe această temă oferă o perspectivă interesantă despre cum indivizi ori grupuri se pot face de miru’ lumii cât se poate de inedit şi eficient deopotrivă. Ar mai fi câteva, însă ar fi păcat să ocup spaţiul cu informaţii de mică relevanţă.

Să începem, aleator, fără intenţia alcătuirii unui clasament. Să luăm directivele europene, de pildă aceea care prevede inscrierea unui text absolut idiot şi inutil pe pachetele de ţigări. După o vreme s-a decis şi inserarea unor „poze”, mai mult sau mai puţin terifiante. Cui foloseşte?

joi, 4 decembrie 2014

Nimicul sau despre cum vindem nimicul

Nimicul
Ex nihilo nihil. Un principiu banal care fundamentează determinismul, o vorbă prin care uşor se poate demonta teoria creaţiei, mai mult ori mai puţin divine. Dar nu despre asta discutăm acum. Vorbim despre nimicul cel mai la îndemână, nimicul nostru cel de toate zilele.

Dacă zilele trecute am vorbit despre valoare, ar fi firesc, dacă nu chiar obligatoriu să ne îndreptăm atenţia înspre nonvaloare, recte nimic, zero, nada... Dar mai cu seamă asupra modului în care acest nimic se vinde cu frenezie, s-ar putea zice, în draci. Dar de ce oare? De unde această atracţie irezistibilă pentru nimic. Cu siguranţă aţi văzut o sumedenie de reclame care îndeamnă la cumpărarea nimicului. Culmea! Nimicul atrage, se vinde, „merge” cel mai bine. Pare absurd, însă nu-i chiar aşa, o să vedem puţin mai încolo, acum suntem încă în faza introductivă, neapărat necesară întru înţelegerea conceptului.