Pentru că la precedentul text trei comentatori – pe care-mi place să-i consider deopotrivă şi amici virtuali, nu doar cititori fideli – îmi lăudau talentul de narator, mi-am zis că mi-e permis să mi-o iau în cap şi să vă povestesc câte ceva în stilul lui Cervantes, ba mai bine într-a lui Sadoveanu, fiindcă ăsta era cu descrierile peisajului – pentru edificare, (re)citiţi Nada Florilor. La scrierile aventuroase ale ăluia de-i spune şi Saavedra om reveni când oi fi mai plin de draci, deocamdată fiind doar copleşit de caniculă – tot drăcescă i-aş zice.
Apropo, Dragoş! Nu atunci când vreau îmi ies textele, ci mai degrabă atunci când scriu dintr-o pornire lăuntrică, pesemne ajutat de „musiu” Le Diable. De data asta, deoarece înainte menţionatul personaj pare a fi de negăsit, nu garantez pentru valoare literară a textului. Iar pen’ că tu Nice, abia aştepţi impresii de vacanţă la mare (dat fiind faptul că urmează să te îndrepţi într-acolo), facă-ţi-se voia, un text din categoria „ultrascurte” şi câteva poze cu răsăritul soarelui – cred că-i tot ce poate oferi marea mai frumos. Iertat fie-mi antitalentul într-ale artei fotografice.