joi, 9 mai 2013

Din nou despre istorie

Azi, după o destul de lungă pauză,  am am găsit destul timp pentru a răsfoi câteva numere din colecţia revistei Magazin istoric. Am găsit, cum de altfel mă şi aşteptam, numeroase articole interesante, pe care zic eu, merită să vi le aduc la cunoştinţă. Cum sunt în criză de timp, mă rezum la deja obişnuitele scurte istorioare, inedite şi amuzante deopotrivă, grupate
sub eticheta: aşa vă place istoria. Nu voi trece cu vederea celelalte episoade de istorie veritabilă, numai că mai trebuie să pun cap la cap informaţia, pentru un articol care să nu aibă darul de a vă face să căscaţi de plictiseală. Aşadar, istoria vă zâmbeşte.
  • Mihail Kogălniceanu era recunoscut pentru cea mai bogată bibliotecă din Iaşi. Fire generoasă, împrumuta adesea cărţi amicilor săi, care deseori uitau să le restituie. Când rafturile bibliotecii personale au început să prezinte goluri masive, Kogălniceanu a publicat următorul anunţ în ziarul local: Dl Mihail Kokălniceanu, care nu poate suferi cărţile desperecheate, roagă prietenii săi care au asemenea volume de la domnia sa, să binevoiască a veni pentru a ridica şi restul volumelor rămase.
  • Într-o zi, Sully (1560-1641), ministrul de Finanţe al regelui Henric IV al Franţei, a fost vizitat de câţiva gentilomi, care au ţinut să-l asigure că nu veniseră mânaţi de vreun interes, ci pur şi simplu numai din plăcerea de a-l vedea. Ministrul, bănuind însă cu totul altceva, a intrat în joc: "- Chiar aşa? Eh, bine... poftiţi!" După care se răsuci pe o parte şi pe cealaltă, pentru a putea fi văzut cât mai bine, iar apoi porni spre biroul său închizând uşa în faţa vizitatorilor nedumeriţi.
  • Intrând într-un restaurant, fizicianul André Ampère (1775-1836) comandă un somon. "- 50 de franci?" Întrebă uimit după aflarea preţului. "- Da domnule, dar priviţi ce culoare splendidă are!" -  replică cu mândrie chelnerul. Fizicianului nu-i mai rămăsese decât să confirme cu oarece năduf: "- Ai dreptate, s-ar putea spune că până şi el s-a înroşit la auzul preţului..."
  • În cabinetul de lucru al fizicianului Antoine Becquerel (1788-1878) a dat buzna unul dintre servitorii săi. "- Domnule, în biblioteca dv. au intrat hoţii!" Ridicând ochii de pe manuscrisul său, savantul francez a întrebat: "- Şi ce anume citesc?"
  • Într-o zi, Scipio Africanul (235-183 î.e.n.) s-a dus în vizită la poetul Ennius (239-169 î.e.n.). Acesta, nedorind să-l primească a trimis servitoarea să-i transmită că nu este acasă. Scipio a plecat, iar după o vreme, Ennius a fost acela care a venit să-l viziteze. Auzindu-se strigat, Scipio a răspuns: "- Nu sunt acasă!" "- Cum poţi spune aşa ceva, oare nu-ţi recunosc eu vocea?" Se arătă intrigat poetul. Atunci Scipio i-a replicat: "- Când am fost zilele trecute la tine, eu am crezut-o pe servitoarea ta. Tu nu mă crezi când îţi spun eu însumi că nu sunt acasă?"
  • În momentul debarcării în Egipt, Iulius Caesar (101-44 î.e.n.), a alunecat şi a căzut. Trecându-i prin minte că întâmplarea ar putea fi interpretată de soldaţii săi drept un semn de rău augur, s-a prefăcut că intenţionat s-a întins pe nisip pe care l-a cuprins apoi cu braţele strigând: "- Ah, pământ al Africii, te îmbrăţişez!"
  • Cum după primele zile de la publicarea romanului Mizerabilii, Victor Hogo nu primise de la editorul său nicio veste referitoare la reacţia publicului, se îngrijoră într-atât încât îi trimise acestuia o scrisoare. Celebrul romancier caligrafiase pe foaia de hârtie un mesaj cu totul original, conţinând doar semnul "?" Editorul, a priceput repede despre ce este vorba, iar răspunsul a fost la fel de original şi laconic, o filă imaculată, ceea ce putea fi tradus ca: încă nimic.
  • Fiind în trecere prin Zürich, Nicolae Iorga a intrat în prăvălia unui anticar cerându-i să-i arate cele mai însemnate lucrări despre istoria popoarelor din sud-estul Europei. Anticarul i-a oferit Istoria imperiului Otoman, scrisă de Iorga. "- Nu mă interesează" - a spus savantul. Intrigat de răspuns, negustorul i-a oferit alte opere de acelaşi autor şi a primit invariabil răspuns negativ. Atins în amorul propriu, anticarul i-a replicat oaspetelui: "- V-am oferit tot ce am mai de preţ, nu vi se pare că mă ofensaţi prin răspunsul dv.?" Izbucnind în râs, Iorga i-a explicat motivul refuzului. A doua zi, în vitrina anticariatului, tronau, puse la loc de cinste, operele marelui cărturar român purtând autograful acestuia.
  • Într-un muzeu, ghidul explica unui grup de turişti: "- Acesta este un pat celebru. În el au dormit Goethe, Napoleon, Rossini şi Balzac". Un mucalit a replicat instantaneu: "Cred că dormeau foarte prost înghesuiţi toţi patru la un loc..."


Sursa: revista Magazin istoric nr. 7(76) şi 8(77) din iulie, august, 1973

17 comentarii:

  1. Cât îmi place acest articol! Se îndreaptă insesizabil spre domeniul meu. Ştii că M. Kogălniceanu s-a şcolit peste graniţele scumpei noastre ţărişoare. Într-o corespondenţă pe care a purtat-o cu Aga, babacul său, îi cere acestuia ca "la întoarcerea me să găsăsc toate scrisorile mele, ca să nu uit ce am văzut" şi să ceară îndată două cărţi împrumutate la un Cananău şi un Cheţcu "ca să nu se uite", iar surorilor le recomandă să şteargă din când în când cărţile de praf.
    Iorga ăsta, mare figură a mai fost, a jucat în cultura românească rolul de veşnic senil teribil(ca şi Voltaire). Camil Petrescu a fost executat de el, să vezi Liviu Rebreanu ce sfârtecat a fost, l-a măcelărit critic. Despre "Ion" a spus: "în romanul cu 80 de personagii, cu violuri şi omoruri, cu toate manifestaţiile brutei, presintate crud, ca un cadavru putred pe care l-ar scutura cineva de un picior; ce e mai josnic în viaţa animalică a rasei cum i se pare autorului că a văzut-o în cine ştie ce colţ blăstămat de Ardeal, se expune aici ca un testimoniu de iremediabilă inferioritate".

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru comentariul care completeză scurtele istorioare despre Kogălniceanu şi Iorga. Nu ştiam nicinul dintre aceste amanunte referitoare la cei doi. Totuşi dacă pentru criticile aduse lui Rebreanu pot avea înţelegere, cu Patul lui Procust ce-o fi avut...sau nu i-au plăcut nuvelele, damaturgia ori versurile.

      Ștergere
    2. Iorga ăsta era tare sucit. Nimeni nu-i contestă valoarea ştiinţifică. Problema se pune în câmpul literar. El condamna pentru obscenitate opere din auzite şi aproba altele, lipsite de orice valoare, dar pline de perversităţi. Ultimul analfabet din stradă era îmbrăţişat şi declarat poet însemnat. Pe Camil Petrescu l-a executat din trei "mişcări", cică e "unul care se coboară la scene care se pot îndrepta numai către cei mai puţin respectabili dintre cititori". Îi găseşte o vină absurdă legată de titlu "Patul lui Procust" (de fapt Procrust)! În schimb, un publicist fără niciun talent, un autor de descrieri de cabinet ( originar însă din Vălenii-de-Munte ! - apropo, ce spunea Adelina -)face "poesie rară", "întrece literatura ambilicată".
      Da! Avea ceva cu nuvelele, "nu aduceau nimic bun". Se ghida după un principiu foarte ciudat, acela că literatura modernă e o eroare.
      M-ar fi interesat să-i ştiu părerea despre poeţii ăştia formaţi pe Google :) Cred că exploda ficatul în el!

      Ștergere
    3. Aha, am priceput...sincer şi deloc imparţial ;) fapt ce mă trimite cu gândul la citatul din Goethe... începe să-mi placă, de multe ori sunt părtinitor doar aşa din spirit de frondă, iar de cele mai multe ori pentru a mă detaşa clar de opinia majoritară :)))
      Si mai este un motiv pentru care mi-e simpatic data naşterii, 17 ianuarie, îl plasează în aceeaşi zodie cu mine. :D

      Ștergere
  2. :)) Ultima merita toti banii din lume. Sa stii ca Iorga, nu mi-a placut niciodata ca si personalitatea istorica. Dar fiecare cu prefereintele sale.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ca orice om politic, de atunci sau de acum Iorga era departe de perfecţiune. Însă meritele din domeniul istoriei nu-i prea pot fi negate.

      Ștergere
  3. In Valenii de Munte este casa memoriala N. Iorga. Unul din multii copii ai savantului era cretin din nastere si cineva l-a intrebat cum e posibil ca dintr-o minte asa luminata sa iasa un retardat.Si el i-a raspuns "Ei, daca copiii s-ar face cu capul!...":)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mersi pentru completare, uite cum comentariul tău şi cel al Antonelei adaugă nu mai putin de trei istorioare celor 9 din articol, o treime, adică; asta creştere "economică", nu acel 0,2 % ridicat în slavi în raportul guvernului. ;))

      Ștergere
    2. Pfuai, Adelina! Nu-ţi văzusem comentariul şi m-am băgat în seamă cu ceva ce se zisese. Uite că mai greşesc şi eu. Scuze!

      Ștergere
  4. :))) simpatice foc. Cea cu iorga e chiar haioasa. Mi-ai inseninat ziua ... seara :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mersi! Mă bucur să aflu că şi datorită acestor rânduri ai parte de o seară bună. Sper că ziua ţi-a fost aşijderea... pt. că eu am avut o zi teribilă azi, v-o povestesc în articolul de mâine, tocmai lucrez la el... :) să fie cât mai "dramatic" pus în scenă. :D

      Ștergere
  5. Băi, mai e o anecdotă genială cu Iorga, una care mă îndoiesc că e publicată în vreo revistă de istorie. Nici n-aş băga mâna-n foc că-i adevărată, ce-i drept...
    Cică Iorga avea un copil mai tâmpiţel. Un prieten îi spune odată:"Mă, tu eşti deştept, citit, etc...dar fi-tău nu prea seamănă cu tine deloc!". La care Iorga:"Nu l-am făcut cu capul, l-am făcut cu p...a!" :))))))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Lasă nu-ţi face probleme că s-a mai spus anecdota... oricum nu sunt "copy/paste" fiecare a narat-o în stil propriu, deci nu se pune problema de plagiat :D
      Oricum, e bine să fie multe comentarii, mă fac pe mine să mă simt important, pentru că încet-incet se adună şi pe blogul ăsta o mică comunitate care ne vizităm reciproc... oare nu-i asta ideea de la care a pornit "bloggingul", sau cum i-o zice "fenomenului" ;)

      Ștergere
  6. La un moment dat Ludovic al XIV-lea doreste sa trimita o solie in Anglia, cu o scrisoare foarte 'razboinica'. Solul, speriat, ii spune regelui:
    - Sire, nu va suparati, dar daca duc scrisoarea asta regele Angliei s-ar putea sa porunceasca sa mi se taie capul!
    - Daca va face asa ceva, voi taia capul tuturor englezilor aflati in Franta!, il 'linisteste' Ludovic.
    - Si credeti ca mi se va potrivi vreunul?, intreaba solul, neincrezator.

    Dragute istorioare, mai ales cea cu Iorga! Foarte interesanta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)) Super! Excelentă anecdotă, umor franţuzesc...
      Tocmai spuneam mai înainte că din comentarii se îmbogăţeşte un articol... erau 9 acum după comentarii numărul istorioarelor haiose desprinse din istorie a ajuns la 12...
      Care din cele cu Iorga, acum sunt două... chiar trei, una fiind narată în stil diferit ;)

      Ștergere
    2. Evident, cea cu anticariatul din Elvetia....

      Ștergere
    3. Aha... m-ai lamurit, eu nu pot sa ma decid. Ambele au farmecul lor, desigur fiind atat de diferite este greu de facut o comparatie, de a stabili un top, e ca si cum compari capra cu varza :))

      Ștergere