miercuri, 29 octombrie 2014

Românii votează?

Cetateanul turmentat
Nu, semnul întrebării din titlu nu-i greşeală „typo”, acolo îi este locul. Bun, dacă am lămurit-o p-asta să trecem mai departe. Aşadar, ce face omu’ când n-are ce face? Neah, încă nu merge la vot, abia duminică, meciul tur şi peste două săptămâni (ca în „Şampions lig”), returul. Atunci ce face? Păi, umblă brambura pe „net” şi citeşte chestii „intelectuale”. Da, mai fac şi d-astea din când în când, uneori mă mir şi eu de cât de lipsit de simţ practic pot să fiu, orice altă îndeletnicire fiind cu mult mai utilă decât aceea de a citi despre alegerile din fascinanta şi întotdeauna imprevizibila Românie.

Acu’ să nu vă închipuiţi că am citit „tone” de pagini / articole pe tema votului la români. Trei-patru site-uri mi-au ucis suficienţi neuroni încât să-mi sugereze că este cazul să arborez steagul alb. De aici necesitatea semnului de întrebare din titlul acestui text de blog. Am rămas cu multe nedumeriri, deşi, ca să fiu sincer, nici nu mă aşteptam să ating „iluminarea”. Meticulos cum sunt, înainte de a începe lectura (presupus instructivă) mi-am pus la îndemână „blaiştiftul” (Bleistift [germ.] = creion) şi o foaie de hârtie pe care să-mi notez impresiile – a se citi „mausul” pentru selectarea textului şi fişierul DOC pe post de ciornă unde să arunc cu Ctrl+V textul inainte selectat şi copiat cu Ctrl+C.

sâmbătă, 25 octombrie 2014

Atunci şi acum

Normandia 1944 - 2014
Greşit! Aţi presupus greşit dacă v-aţi gândit că urmează o altă prelegere filosofică, una pe tema timpului, despre trecut, prezent şi viitorul incert. Suntem în weekend, de ce să intrăm pe teritorii ostile, deşi ar fi interesantă o analiză a noţiunii de prezent, de „acum”, despre care, de-ar fi să fim peste măsură de scrupuloşi, am spune că nu există decât în teorie, întrucât, în realitate, acum devine trecut – adică, „atunci” – aproape instantaneu. Nu ne vom apleca nici asupra dilemei: timpul este cel care trece ori noi suntem trecători prin el, neah, poate cu alt prilej. Va fi, probabil, cea mai scurtă şi la obiect scriere dintre toate textele adunate de-a lungul vremii pe acest blog. Apropo, ăsta are numărul 301, şapte aparţin colaboratoarei, căreia îi doresc însănătoşire grabnică (am nevoie de suplinitor aici, lenea-i mare şi câştigă teren).

miercuri, 22 octombrie 2014

Despre minciună

It's all lies darling
„Nimeni nu te poate înşela, te înşeli numai tu însuţi”, spunea odinioară cineva, un neamţ, de-al lor, nu de-al nostru. Cu alte cuvinte, vorba, oricât de meşteşugită ar fi, nu ne poate înşela – sigur, aşa cum am mai spus-o, puterea cuvântului poate doar manipula, ceea ce nu-i totuna. De minţit, ne minţim singuri, ba chiar ne produce atât de multă plăcere încât stăruim în a ne lăsa înşelaţi, minţiţi de noi înşine. A devenit un obicei. Aş spune chiar o necesitate, având în vedere caracteristicile speciei umane, a omului, mult prea slab pentru a înfrunta tot ceea ce-i aruncă viaţa cu generozitatea-i binecunoscută în faţă. Genială găselniţă a instinctului de conservare.

Irezistibila tentaţie a minciunii ne-a făcut pe noi oamenii să inventăm minciuna perfectă – unii i-ar spune speranţă, totuna, amblele sunt iluzii – anume atât de des uzitata expresie: „totul va fi bine”. Când? Odată, cândva, dar va fi... Ce altceva ne-ar putea insufla mai multă nesiguranţă de-atât? Totuşi, ne place să credem, să ne minţim. E doar atât de plăcut, nu-i aşa?

duminică, 5 octombrie 2014

Perfecţiunea imperfecţiunii sau „Lecţia despre cub”

Lectia despre cub
Rândul trecut am luat la „bani mărunţi” tentaţiile omului. Nu acelea nevinovate, n-ar fi avut niciun haz, am disecat ispitele, hai să le zicem, drăceşti. Cum era de aşteptat s-a ajuns la tentaţia perfecţiunii. Fie şi numai pentru că vorbim despre perfecţiune trebuie să admitem că subiectul merita tratat separat şi nu la grămadă cu celelalte tentaţii. Păi nu, ori suntem golani perfecţi ori nu mai suntem...

Perfecţiunea ne poate motiva, dar deopotrivă demoraliza. Poate fi suma şi obiectivelor atinse dar în egală măsură şi suma ratărilor personale. M-aş avânta să afirm că ar putea să fie şi suma năzuinţelor care nu trebuie trebuie atinse. Unde ar mai hazul, care ar mai fi farmecul? Totul ar fi perfect, nimic de adăugat, nimic de eliminat... Plictisitor, de-a dreptul.

joi, 2 octombrie 2014

Tentaţii

Marul ispitei
Cu ceva vreme în urmă - observ, după grosimea stratului de praf virtual depus pe rafturile de asemenea virtuale ale blogului existent şi acesta, cum altfel, tot într-un spaţiu virtual, că a fost o absenţă cam lungă, motivată ori ba, cui îi pasă – discutam despre bunătatea, respectiv răutatea omului, despre valoarea şi deopotrivă puterea cuvântului, despre adaptare şi orgoliu versus mândrie, despre scop care se atinge uneori prin manipulare şi ambele sunt realizabile graţie înainte menţionatei forţe a cuvântului şi desigur a încrederii pe care o acordăm, uneori, poate prea des şi necondiţionat aceluiaşi cuvânt. Dintre noţiunile înşirate mai înainte constat că lipseşte un termen la fel de important, dacă nu cumva chiar izvorul celorlalte şi care de bunăseamă merită o analiză detaliată, tentaţia.