Au mai rămas trei zile până la Weihnacht, cum îi spune pe aici în Bürmoos Crăciunului. Tot trei zile numără și AMR-ul meu până să mi se termine schimbul, numai că se adaugă încă trei de ZFR - că nu vine nimeni în zi de Crăciun să te evacueze de pe front. Pentru cei care n-au făcut armata, m-am ostenit totuși a scrie o notă explicativă.
N-o să m-apuc acum să fac bilanțul anului care stă să se încheie. Mi-ar fi cam complicat să trec în revistă realizările - și nu pen' c-ar fi prea multe. Nici autocritica nu-mi place, deci nu stau să enumăr eșecurile. Nu o să mă hazardez nici în a încropi o listă cu obiective pentru anul care vine. Nu de alta, da' să nu fiu nevoit mai apoi să mă ascund fiindcă n-am îndeplinit (în cel mai fericit caz) decât jumătate dintr-unul dintre zecile, poate sutele planificate.
Mă voi mulțumi, așadar, în a consemna doar prezentul.
Se pare că p-aici - cum am io noroc, mai întotdeauna, să fac Crăciunul ori alte sărbători taman unde n-aș prea voi să fiu în acel moment - voi avea un Crăciun verde precum Tannenbaum-ul, fiindcă zăpadă, oricât de neobișnuit ar părea, va fi poate la anu'. Scrie chiar și în ziar, Kronen Zeitung, cică nu'ș ce arbust a dat în floare, lucru care se întâmplă de obicei la finele lui februarie, începutul lunii martie.
Rămânând la subiect, aș mai putea spune că prevăd un Crăciun vesel; cum altfel să fie când ești singur acasă cu unul a cărui minte e dusă pe imaș la numărat de mioare. E drept, prima reacție la majoritatea năzbâtiilor nu este întotdeauna de bucurie, însă mă consolez imediat ce-mi amintesc de colegul din Nußdorf al cărui pacient englez austriac o ia la propriu pe arătură. E, ș-atunci caută-l de (pe) nebun vreme de un ceas, două. Deh, dacă nu a avut inspirația de a-i atârna o talangă de grumaz. Cel puțin pe-al meu, unde-l las, acolo-l și găsesc. Gott sei Dank!
Acum, poate interesează pe cineva ce am făcut, în afară de rutina zilnică, din 27 noiembrie până azi. Destul de bine, nu mă plâng. În fiecare sâmbătă am fost la Nußdorf, la Frau Ingrid, fapt datorat bunăvoinței lui Sigrid și Hans, cărora trebuie să le mulțumesc pentru amabilitate. Apropo, Luna e bine, dar tot năroadă a rămas.
În două rânduri am profitat de cele aproximativ patru ore de vacanță ca s-o revăd pe Isolde, ghidul din Pinzgau, la Târgul de Crăciun - Weihnachtsmarkt - care se ține de la începutul lunii decembrie până după Crăciun în Stadtpark-ul din Oberndorf (o localitate aflată la șase kilometri de Nußdorf). Acolo, primăria a amenajat câteva gherete din lemn unde artizanii locali vând tot soiul de suveniruri de sezon. La una dintre acestea își expunea Isolde lucrările ceramice. Am cumpărat două chestii micuțe, ca să le fac cadou, însă nu pun pozele fiindcă deja au râs doi amici de gusturile mele. De la colaborarea într-ale blogului n-am pretenții de cultură artistică, în plus îi știu plăcerea diabolică de a mă contra ori de câte ori se ivește prilejul, însă de la un alt amic așteptam ceva mai multă sensibilitate. Oricum, pentru curioși, pun link-ul paginii Isi's Keramikladen.
Pe de altă parte, recunosc că punctul de maximă atracție pentru mine a fost taraba cu vin fiert. La drept vorbind, la ce altă desfătare poți râvni pe linia frontului, mai mult decât a gusta adevărul din cana cu băutura zeilor...
Acum, ca să nu închei "ex abrupto", poate vă faceți nițel timp și-mi povestiți o scurtă întâmplare hazlie petrecută de Crăciun. Asta fiindcă m-a chestionat cineva în legătură cu acest subiect; da' cum sunt suficient de asocial încât să nu particip la evenimente de acest soi, n-am putut să-i fiu de ajutor. Poate voi.
Sărbători fericite, vouă celor care treceți pe aici.
NOTĂ:
AMR = au mai rămas
ZFR = zile fără rost
Sursa FOTO
:-P Asta e pentru (lipsa de) pretentii la gusturile mele artistice! ;-) Mmm, hai sa sparg eu gheata, ca se vede treaba ca tāt natu' ori cauta întâmplarea cea mai "potrivita" ;-) ori face ultimele pregatiri de Weihnacht.
RăspundețiȘtergereBine v-am regasit, "comunitate" Centurion! B-)
A fost odata, ca niciodata, într-o curte dintr-o casa dintr-un sat (Alt-Sadova) 2 fete si 2 baieti asteptând sa înceapa tāmbālāul taierii porcului. Treziti extrem de devreme pentru una din primele zile ale vacantei de iarna (dar deloc suparati), într-un peisaj tipic anotimpului (totul înzapezit), înainte de a primi instructiuni serioase de la adulti, am fost sfatuiti sa mâncam, sa ne îmbracam adecvat si sa mergem la toaleta. Ei, la Grossmutti/Oma/bunica nu aveam WC în casa asa ca se folosea haznaua (asa se spune la WC-urile ca alea de la Sadova, nu Mario?!?). Cum era frig si zapada, gainile sufereau si alergau bezmetice prin curte, dar cocosul ... alta poveste ... Era unul din ala mic, dar dat dracului de rau ce era. Din cauza lui mergeam la WC, si nu numai, bine "înarmati" cu matura sau lopata sau, ca în dimineata cu pricina, cu lopata de curatat zapada; cum bunica noastra era o fire practica, încerca sa ne învete sa îmbinam utilul cu placutul, asa ca primul care merge la WC trebuie sa curete zapada, înainte sau dupa. Între CEI 4 copii nu se faceau niciodata discriminari 'rasiale', recte între sexe, dar exista o ierarhie bine definita, în functie de atu-ul fiecaruia, într-un moment decisiv. În perioada aia s-a nimerit ca 'liderul' sa fie si cel mai în vârsta dintre noi si ca atare, avea 'dreptul' de a folosi primul WC-ul si altcineva sa curete zapada. Ei bine, acel altcineva s-a nimerit sa fiu eu si, chiar daca în alte circumstante m-as fi simtit ofensata, în dimineata aia chiar m-am bucurat, ca era mare zapada, era frig, iar cu curatatul zapezii îmi mentineam corpul încalzit (cum se taia porcului, nu s-a facut foc în casa - brrr). Dar atât de plina de energie am fost si stresata de dracul 'cela de cocos încât am uitat sa las unealta muncii lânga WC ptr. a i se da un folos mai 'demn', în cazul unui atac. Si uite asa, iese varu'miu super-usurat, satisfacut (înca nu stiu daca de munca mea sau a lui :P), încrezator si triumfant de la WC si ... cu cine da el bot în bot?!? ... COCOSU' ... Fiind un bun 'luptator', nu clipeste, întinde mâna pentru a-si lua "arma" ... dar, vai, arma nu-i!!! Studiaza situatia ca un bun strateg si ia o decizie în chestiune de secunde; se retrage... =-O Evaluând situatia la rece :3 hotareste sa ceara ajutor. Dar cui?!? Toti eran strânsi în jurul cazanului, ca se facuse focul, care era în partea cealalta a curtii. Daca i-am simtit lipsa?!? De ce? Eram obisnuiti sa faca si desfaca acolo, asa ca...
Si uite asa, cred ca au trecut 30 min. bune, apare al nostru negru de suparare (sau era vânat de frig?!?O:-) ), suduind si coborând toti sfintii - asa cum stie si face un copil educat :-* de ... 10 ani?!? - aruncându-ne niste priviri ucigase tuturor si nimeni nu pricepea de ce ... Pâna a facut "bing" la mine-n capsor si, încercând vorba aia cu greseala recunoscuta e pe jumate iertata, încep sa spun ce am facut. Când am terminat m-am înarmat cu câta demnitate am putut si am asteptat spasita dojenelile adultilor si dezaprobarea din privirile celor de-o seama cu mine. Surpriza! Toti au început sa râda, mai putin varu'-miu care m-a omorât din priviri de vreo câteva ori, s-a razgândit ca sa ma tortureze înainte si tot asa... Cert este ca, desi stateam lânga foc, m-a luat un frig de m-am hotarât sa curat zapada si de la vecini - orice, numai sa ies din raza de ... actiune. Tot ce ni s-a parut asa de amuzant nu stiu sa va spun, pot doar sa va asigur ca imaginatie 'creatoare' nu ne lipseste.O:-)
EH, nu mai stiu cum am rezolvat noi doi problema (am rezolvat-o oare?!?O:-) :-P ), dar s-a povestit si vorbit despre întâmplarea asta multi ani.
Frohe Weihnachten und alles Gute, s-o gut es sein kann! Hab' dich lieb!
Vezi de ce e bine să ai memorie selectivă; nu-ți rămân în cap amintiri traumatizante. Da' mare curaj ai să-mi împrospătezi memoria. Îți dai seama că foarte probabil de țin minte de pomu' de iarnă? :P
ȘtergereDankschön, gleichfalls. Ich hab' dich auch gern :)
Pfff... Sper ca nu-i mai lunga întâmplarea ca textul tau... (worried)
RăspundețiȘtergereTut mir leid! Sorry! Scuze! :O :-*
Ha ha! Când ajung acasă le transfer pe ambele în Word, să vedem cine a făcut risipă de cuvinte.
ȘtergereÎntre noi fie vorba, ai fi putut face chiar tu respectiva manevră, dacă tot te rodea curiozitatea. :P :))
O, iată că minunile chiar se întîmplă de Crăciun: a reapărut colaboratoarea de mult rătăcită! Willkommen, Corina! :)
RăspundețiȘtergereMi-a plăcut tare întîmplarea povestită, mai ales că am şi eu una pusă de mult pe blog - Marele dragon alb zburător. Doar că la mine nu era iarnă ;)
Gazda noastră se pare că are un noroc porcesc - asta aşa, ca să fiu în ton cu porcăriile specifice sărbătorilor :P - la vacanţe de lucru pe meleaguri de vis. :D
Oare cine a fost acel amic nesimţitor care a îndrăznit să-i critice gusturile ceramice? :-" Nţ, nţ, nţ… :D Da' acu' dacă tot sîntem la subiect, parcă văd şi o mică greşeală la link-ul acela: sigur trebuia să fie un apostrof acolo? :P =))
(Da, ştiu că-s dat dracu', da nici ăla n-a avut curaj să mă ia! :)) )
Sărbători fericite amîndurora şi multă sănătate! >:D<
Ca să vezi minune, comentariul tău poartă numărul 3333! Ar fi trebuit să mă gândesc la un premiu, da' ghinion, gândesc rar... =))
ȘtergereCunosc istoria dragonului alb, al nostru era roșu. Ți-am și comentat la respectivul articol. ;)
Mda, toată lumea îi zice gazdei voastre că are noroc de parcă ar fi mâncat multe produse bio în copilărie. :D Și chiar, recunosc că sunt norocos. Paradoxal, inclusiv la cărți și femei. :P
Eh, să-i dăm pace nesimțitorului într-ale artei, deși pare-mi-se am pus un an indicator, numit link. :))
Cât despre celalalt link, apostroful apostrofat este la locul lui, așa apare în original.
Sărbători fericite și ție, Dragoș. Oricum ne mai "auzim" noi până la Crăciun, că până de se schimbă anu' sigur ne citim, că doar tre' s-ajung la textul 333 încă anul ăsta, adică al treilea (și-un pic) de când există blogul.
Pfuai, ce ocazie am ratat! :P
ȘtergereIndicaţia cu 'dragonul' era pentru Corina - tu ştiu că ai citit tot din scoarţă-n scoarţă. :)
Acu' nu ştiu cu ce fel de "ciocolată" bio ţi-ai delectat copilăria da' ştiu că ai aterizat de două ori cu bine, mai bine faţă de alţii cu experienţă în domeniu. Wenn daß kein Glück ist… ;)
Link-ul ăla n-a vrut să-l deconspire pe nemernic, ştie el ce ştie. :P :))
Celălalt… of, că greu mai e! :-" Dacă era scris cu litere mari te prindeai mai repede? :P :D
No, hai să ne fie bine tuturor! %%- :-bd
Curat ghinion de neșansă, ce să-i faci... Las' că dă colaborarea premiu la comentariul cu numărul 6666. Asta desigur după ce scrie și ea 333 de texte, că-i "only half evil". :))
ȘtergereEte, că nu m-a dus mintea până acolo, dacă n-am mâță teroristă. =))
Am rezolvat și link-ul buclucaș. Nu'ș ce draci d-amiaz face telefonul ăsta smart (my ass) că tot încurcă borcanele.
Mda, adevăr grăiești. Dacă nici ăsta nu-i noroc... Mă tac dară, să nu se mânie zeii. ;)
Ce-mi mai tre' la număru' ăla, că deja-l am - născut în '66, locuiesc la 66. :D
ȘtergereSe pare că telefonu' tău smart(ass) nu cunoaşte nici cuvîntul 'colaboratoarea', că l-a corupt de două ori. Zău că în locu' tău dădeam cu el de pămînt. :P
La jocuri de cuvinte îmi mai vine cîteodată inspiraţia, că prea am tocit Rebus-urile mătuşă-mii, copil fiind şi fără altă ocupaţie în perioadele de "la bunici la bloc". :) Dar nu-i neapărată nevoie să fie cu litere mari, poate fi şi zeiţa respectivă. ;)
Mulţumesc pentru link, acum ştie toată lumea cine-i nemernicu' insensibil, dacă mai era vreun dubiu. :P :))
No, bine că te taci pîn' nu s-o înnegri ceru' de mînia divină. Las' să fim sănătoşi şi barem să nu fie mai rău decît acu', dacă de mai bine şanse-s ciu-ciu. :D
No, dacă vrei numerologie, află că pentru mine cifra magică este 77, adică șapte de la anu' '70 și alt șapte dacă te joci cu adresa (bloc, scară, etaj,apartament) 41623.
ȘtergereCât despre smartu' lu' pește, mai are puțin până tot dau cu el de vatră ori pereți. Nu din pricină ortografiei, ci dacă mă mai scoate inopinat din Real Racing3. :D
Noi centurionii recunoaștem doar zeii Romei, Isis a ta este evident mai slabă fiindcă cândva ai noștri zei ne-au ajutat să cucerim Egiptul.
Mi-a făcut plăcere (aproape drăcească) să pun link-ul către un insensibil aproape la fel de drăcos ca mine. :P
Ce-mi mai place când văd pe câte unu' mai optimist decât mine. Auzi la el, șanse "ciu-ciu"... Așa ziceam și io, că nu se poate atâta noroc pe capu' meu, fie el de mâț... da' ui că se poate. :))
Ni la el, stă să facă calculele, calculuţe, calculici şi calculeţe! Păi la mine totu' e la faţă, nu treb'e artimetică. :P
ȘtergereOm în toată firea eşti tu de te joci ziua-ntreagă în loc să munceşti ca tăt rumânu'?!:-" Uite la mine cît mă spetesc să citesc email-uri şi bloguri, başca să mai cresc şi să educ motanu' năzdrăvan. :P :))
Ştii cînd o să zic io că am avut într-adevăr noroc? Cînd o să cîştig la loto. Fără să iau vreodată bilet, desigur! =))
Păi ce să facă omu' în lipsă de ocupație, socotește. Iar dacă vrei putem spune 55. Cinci de la 77 - 14 - 5 și alt cinci de la 14, ziua de naștere. :P :D
ȘtergereÎn privința jocurilor pe telefon, mai dau și io în mintea copiilor. Având în vedere unde mi-s acu' nici nu-i de mirare. :))
Este un banc despre unu' de se închina zilnic "bărbosului" ca să-l ajute să câștige la loto.
Apropo de barbă, tu ești Mircea, pardon, ăla din filmulețul de pe blogul tău?
Ptiu, să nu te deochi, că mândru mai esti. ;)
Ha, ce-ntrebare! Da' cine credeai că e: fantoma lu' Arsenie Boca?! =)) No, asta o fo' numa înainte să mă raşchetez pe făţău, că acu' arăt oleacă mai uman decît antropoidu' din filmuleţ. :))
ȘtergereApropo de asta, îmi aduc aminte de o replică dintr-un film pe care probabil nu l-a văzut nimeni din România, un film filipinez care nu mai ştiu dacă e 'One more chance' sau altul. Acolo discutau personajele principale, el şi fosta-ea (John Lloyd Cruz şi Bea Alonzo), iar el îi spunea ei despre actuala lui iubită:
"She loved me at my worst - you had me at my best". Hm, cred că am să revăd în seara asta - a cîta oară? - filmul respectiv. Ideea e că dacă cineva te iubeşte şi te acceptă aşa cum eşti în perioadele tale cele mai (g)rele, atunci acea persoană merită pe deplin şi necondiţionat iubirea şi preţuirea ta.
Bancul respectiv era despre Bulă, evident replica mea era o aluzie directă la el. :)
Jocurile sînt şi ele una dintre metodele de a scăpa de stări neplăcute sau de a ucide un timp greu de ucis altfel. Să dau şi eu drumul la un Spider Solitaire? :D
În ce priveşte numerele aş prefera să nu le mîzgălesc matematiceşte ci să-i dau cîteva actriţei Bea Alonzo. :P A man ca dream… :))
ERATA: "A man can dream"
ȘtergereDacă ma gândesc bine, tu și călugărul acela mai aveți ceva în comun. Vă pricepeți să vorbiți cu sfinții; presupun că nu a rămas unul neinvocat în slujbele pe care le faci după fiecare boacană a motănelului. :D
ȘtergereMerge și-un Solitaire dacă nu vrei ceva mai captivant, ca de pildă o tablă sau o carte (online, desigur) :P
Te gândești să-i dai niște numere de jucat la loto? Da' parcă nu-i tocmai genu' tău, am căutat pe guglă, nu-i blondă. :p
Uailei, ce mai cobor cohortele de sfinţi din călindar cînd îmi face nefăcute copchilu'! :)) În rest sfînt mi-s şi io, parol! :-" :P
ȘtergereJoacă online n-ai să vezi la mine în veci! De fapt am uitat complet ce înseamnă joaca, de unde eram împătimit la începuturi, pe cînd jocurile de DOS erau la modă. Vremea trece.
În ce priveşte numerele şi Bea, mai negociem, mai vedem. Cine-a zis că tre' să fie musai blondă? :-" :D
S-ar zice că amândoi suntem sfinți, și eu umblu mai mereu însoțit de legiuni de arhangheli. :))
ȘtergereMusai nu-i sa fie blondă, de altfel, eu prefer berea neagră. ;)
Hrrrc… ptiu! Să nu ne fie de deochi! :P =))
ȘtergereCum eu sînt pasionat de ştiinţifico-fantastic, prefer găurile negre ca obiect de studiu şi testare. :D
Aha, black hole... Oare de ce nu mă mir? :D
ȘtergereMda, chiar aşa: oare de ce…? :-" :))
ȘtergerePăi dacă tot m-ai provocat, nah, obiect de studiu. Da' să nu te pui să-l descarci că are cam 45 de minute, o să-ţi ia o veşnicie dacă ai depăşit norma conexiunii :D
Ștergerehttps://youtu.be/BWn29kYjOZQ
Celălalt documentar este rated 18+ şi n-am marcat blogul ca fiind pentru adulţi. :)) But I'll give you a clue: xhamster =))
Ei bravo, umbli cu de-alde Sherlock? Noroc că n-am eu timp să umblu după şoareci X-rated. :D
ȘtergereĂla de 45 de minute poate ajunge la mine pînă mîine dimineaţă, dacă nu-i şi altceva la rînd. Oare merită efortul? :-"
Bravo, dragul meu Watson! :-bd Drept ai, după şoareci umblă PAM. :)) Apropo, motănelu' tău poate ia exemplu din poza pe care ţi-am trimis-o ieri pe mail. =))
ȘtergereNu ştiu, tu ştii dacă merită ori ba. Eu n-am urmărit video-ul, l-am găsit destul de recent căutând despre "Quantum Mechanics - Quantum Physics". :-B Asta ca să vezi ce face omu' când nu ştie ce să mai facă (la Bürmoos, evident). ;)
Hehe, cu şoarecii se mai descurcă el, da' nu cu ăia X - încă. ;) Cu şerpălăii însă nu, l-am speriat eu zdravăn cînd era mic şi acu' are grijă să se ferească de tot ce seamănă a colac, fie chiar şi un cablu de tensiune. :D
ȘtergereDe video chiar uitasem, ia să-l văd eu acum că tot n-am altă treabă. :)
Sper din inima ca ai avut un Craciun minunat, draga Centurion. :) Al meu a fost inveselit de un cadou neasteptat care m-a tinut prizoniera si nu m-a lasat sa scriu nimic nou pe blog. Acum cand m-am mai detasat putin am reusit sa revin...acasa. :D
RăspundețiȘtergereIti doresc un 2016 cu sanatate si fericire, La multi ani! :)
Crăciunul a trecut, acum deja pot să uit de el şi să-l aştept pe cel de anu' ăsta. :D
ȘtergereAhhh, cadou... Parcă am "auzit" ceva despre (intr-un status pe FB). Aş putea presupune că din moment ce face poze este vorba despre un nou telefon... Greşesc? Să nu-mi spui că e vorba despre un aparat foto. :-O
La mulţi ani, Narcisa! Sănătate şi fie ca până şi cele mai îndrăzneţe visuri să ti se împlinească în anul care tocmai a început. %%- @};-