De rămas bun, numai un pic drăcesc

E seară, vreme de iarnă mizeră, o aştept pe S. şi mi-am pus în cap să scriu cel de-al 333-lea text pe acest blog. Başca, încă nu mi-am revenit în parametri normali de funcţionare după ultima incursiune pe teritoriul austriac. Cumul de factori nefavorabili, se duce dracu’ toată inspiraţia, chiar dacă n-a fost decât o sclipire de geniu. Am uitat tot. Avem în minte idei, paragrafe, cuvinte elevate, formulări savante, în fine, cam tot ceea ce ar putea sta la baza unui „finis coronat opus” mirobolant.

Unica soluţie încă o revoluţie este să apelez la rezerva strategică, ultima sticlă de Rémy Martin XO primită cadou acum destulă vreme, da’ pe care nu mă lăsa inima s-o deschid. Îi admiram doar sticla, eticheta şi-mi imaginam savoarea... Caz de extremă urgenţă, „à la guerre comme à la guerre” cum ar zice francezu’ sau „all is fair in love and war”, cum a spus John Lyly şi cântat mai apoi Ronnie Milsap.

Numai ce dau pe gât primul şluc din zeiasca licoare şi aud undeva din spate, lateral dreapta:

– În fine, te-ai hotărât să deschizi minunăţia aia!

Vocea îmi era mai mult decât cunoscută, aş spune familiară, fiindcă nu-s rare cazurile când îmi şopteşte la ureche.

– Ah, tu lipseai! Ce m-aş face eu fără „voices in my head”?

– Am venit să te ajut ca de obicei, se pare că ai nevoie... Inclusiv de consiliere psihologică. Râde cu poftă apoi continuă; La munca pe care-o faci nici nu-i de mirare. Apropo, discut des, cu amicul, pardon „pacientul” tău; dacă ştii cum să-l iei e chiar simpatic tipu’.

– Serios? Nu-mi pot reţine o grimasă. Atunci ia-l la tine, o să conversaţi cât e ziua de lungă.

– Hai, nu fi rău! De fapt pe tine te enervează, ba nu, te sperie faptul că ai putea ajunge peste ani aidoma lui. Nu te îngrijora, doar suntem amici, te iau la mine înainte de a se întâmpla asta. Te-ai liniştit?

– Mda, sper să nu uiţi. Da’ cum rămâne cu mâna de ajutor? Ştii, textul... de pus pe blog... Ultimul, tre’ să fie deosebit, sclipitor, genial... miroborant...

– A, nimic mai simplu! Scrie despre femeie. Ce alt subiect ar putea fi mai interesant, miroborant? Toată lumea le adoră, nu doar bărbaţii, chiar şi femeile. Uite, eu dacă aş fi femeie - de fapt ştii că pot, doar m-ai văzut şi în această ipostază - şi m-aş gândi la Sharon Stone, Meg Ryan, Monica Bellucci, Sophie Marceau sau altele asemenea, în anii lor de glorie, lesbianismul mi s-ar părea o idee strălucită.

Îl privesc năuc, ca mâţu-n calendar. Oricum coniacul mi se pare mai interesant decât balivernele rostite cu emfază drăcească.

– Vrei cumva să scriu eu pentru tine, îţi fac favorul ăsta numai datorită faptului că întotdeauna ai fost o gazdă generoasă căreia n-ai ce-i reproşa, dar mai ales pentru gusturile fine într-ale licorilor bahice.

– Be my guest! Îi zic, zâmbindu-i drept recompensă pentru vorbele-i care-mi alintau orgoliul. Într-o privinţă ştiu sigur că are dreptate, nu beau orice rahaturi. Umplu paharele şi ducându-l pe al meu la gură îi zic satisfăcut de aroma care-mi gâdila nările: Cheers! Sau mai degrabă, mult noroc cu textul. Râd cu poftă.

– Gata, râdem, glumim, da’ în incintă. Acum trecem la treburi serioase, da? Ce te-ai face dacă ai fi în locul meu... Aleargă de ici-colo prin toată lumea în căutarea smintiţilor dispuşi să-şi vândă sufletul pentru un pumn de dolari, un Porsche, un câstig la loto sau o femeie, de ce nu, tema noastră de azi. Nu-i deloc uşor, oamenii serioşi nu cred în mine, desigur nici în concurenţă - măcar aici suntem pe picior de egalitate. Numai că, vezi tu, „bărbosul” cam trişează, are legiuni de popi, călugări şi prozeliţi fanatici care fac toată treaba în locul lui. Unde mai pui că mai trebuie să mă ocup şi de rânduielile „de acasă”; drăcuşorii ăştia sunt al naibii de indisciplinaţi. Cu toate astea pe cap îmi fac timp şi pentru tine, fiindcă, deh, prietenu’ la nevoie se cunoaşte.

Îl privesc aprobator şi mai iau o înghiţitură de coniac. Îi fac loc la birou în dreptul laptopului retrăgându-mă relaxat în fotoliul preferat de lângă bibliotecă.

– Poftim, fă-ţi damblaua, nu mai zic nici pâs!

– Booon, ne trebuie un titlu. Unul simplu şi totodată atotcuprinzător.

Despre femeie, drăcesc, însă cu drag - hm, ce zici?

Acum nu ne mai rămâne decât să cităm din operele înţelepţilor şi gata capodopera!

Femeile sunt creaturi menite să fie iubite, nu înţelese. (Oscar Wilde)

Femeia este o mâncare pentru zei, gătită de diavoli. (William Shakespeare)

Femeile şi pisicile fac întotdeauna doar ce le place, bărbaţii şi câinii ar trebui să accepte şi să-şi vadă de treaba lor. (Robert Heinlein)

Femeia face lumea. Ea e suverană: nimic nu se face decât prin ea şi pentru ea. Femeia este marea educatoare a barbatului; ea îl învata virţutile încântătoare, poliţeţea, discreţia şi acea mândrie care se teme să nu fie supărătoare. Ea arată câtorva arta de a plăcea şi tuturor arta utilă de a nu displăcea. (Anatole France)

Societatea femeilor este elementul în care se dezvoltă distincţia socială. (Johann Wolfgang Goethe)

Femeia învaţă să urască pe măsură ce se dezvaţă să vrăjească. (Friedrich Nietzsche)

Sunt doar şase, dacă cauţi ai putea găsi 666 sau te-ai putea opri la 333, ca să fii în ton cu numărul textelor de pe blog. Nu poţi să nu le dai dreptate ăstora. Să luăm prima maximă. Gândeşte-te puţin la S., ai reuşit s-o descifrezi? Acum pe ultima, aşa-i că deja te-a dus gândul la vecina de la patru?

Râde zgomotos, ochii-i sticlesc ca întotdeauna. Aşteaptă. Îi mai torn un pahar de coniac, îl merită cu prisosinţă... eu la fel.

Ăsta a fost, numărul 333, „only half evil” şi ultimul; un fel de retragere în „blaze of glory”. A venit vremea să predau cheile castrului colegei de blog, mai are ceva până să ducă numărul textelor la cifra 666 (ceea ce ar fi un miracol), da’ dacă se mişcă ceva mai cu talent decât am făcut-o eu, reuşeste în vreun an, hai doi, să nu pun presiune pe mânuitoarea de condei virtual.

Aşadar, Corina, foaia îţi aparţine, tu tre’ să vii doar cu pana. Viel Glück! %%-

Vouă, celor care aţi trecut pe aici, vă mulţumesc. ^:)^ Rămas bun! >:D<

Sursa FOTO