miercuri, 6 ianuarie 2016

De rămas bun, numai un pic drăcesc

Walk away
E seară, vreme de iarnă mizeră, o aştept pe S. şi mi-am pus în cap să scriu cel de-al 333-lea text pe acest blog. Başca, încă nu mi-am revenit în parametri normali de funcţionare după ultima incursiune pe teritoriul austriac. Cumul de factori nefavorabili, se duce dracu’ toată inspiraţia, chiar dacă n-a fost decât o sclipire de geniu. Am uitat tot. Avem în minte idei, paragrafe, cuvinte elevate, formulări savante, în fine, cam tot ceea ce ar putea sta la baza unui „finis coronat opus” mirobolant.

Unica soluţie încă o revoluţie este să apelez la rezerva strategică, ultima sticlă de Rémy Martin XO primită cadou acum destulă vreme, da’ pe care nu mă lăsa inima s-o deschid. Îi admiram doar sticla, eticheta şi-mi imaginam savoarea... Caz de extremă urgenţă, „à la guerre comme à la guerre” cum ar zice francezu’ sau „all is fair in love and war”, cum a spus John Lyly şi cântat mai apoi Ronnie Milsap.

Numai ce dau pe gât primul şluc din zeiasca licoare şi aud undeva din spate, lateral dreapta:

– În fine, te-ai hotărât să deschizi minunăţia aia!
Vocea îmi era mai mult decât cunoscută, aş spune familiară, fiindcă nu-s rare cazurile când îmi şopteşte la ureche.

– Ah, tu lipseai! Ce m-aş face eu fără „voices in my head”?

– Am venit să te ajut ca de obicei, se pare că ai nevoie... Inclusiv de consiliere psihologică. Râde cu poftă apoi continuă; La munca pe care-o faci nici nu-i de mirare. Apropo, discut des, cu amicul, pardon „pacientul” tău; dacă ştii cum să-l iei e chiar simpatic tipu’.

– Serios? Nu-mi pot reţine o grimasă. Atunci ia-l la tine, o să conversaţi cât e ziua de lungă.

– Hai, nu fi rău! De fapt pe tine te enervează, ba nu, te sperie faptul că ai putea ajunge peste ani aidoma lui. Nu te îngrijora, doar suntem amici, te iau la mine înainte de a se întâmpla asta. Te-ai liniştit?

– Mda, sper să nu uiţi. Da’ cum rămâne cu mâna de ajutor? Ştii, textul... de pus pe blog... Ultimul, tre’ să fie deosebit, sclipitor, genial... miroborant...

– A, nimic mai simplu! Scrie despre femeie. Ce alt subiect ar putea fi mai interesant, miroborant? Toată lumea le adoră, nu doar bărbaţii, chiar şi femeile. Uite, eu dacă aş fi femeie - de fapt ştii că pot, doar m-ai văzut şi în această ipostază - şi m-aş gândi la Sharon Stone, Meg Ryan, Monica Bellucci, Sophie Marceau sau altele asemenea, în anii lor de glorie, lesbianismul mi s-ar părea o idee strălucită.

Îl privesc năuc, ca mâţu-n calendar. Oricum coniacul mi se pare mai interesant decât balivernele rostite cu emfază drăcească.

– Vrei cumva să scriu eu pentru tine, îţi fac favorul ăsta numai datorită faptului că întotdeauna ai fost o gazdă generoasă căreia n-ai ce-i reproşa, dar mai ales pentru gusturile fine într-ale licorilor bahice.

– Be my guest! Îi zic, zâmbindu-i drept recompensă pentru vorbele-i care-mi alintau orgoliul. Într-o privinţă ştiu sigur că are dreptate, nu beau orice rahaturi. Umplu paharele şi ducându-l pe al meu la gură îi zic satisfăcut de aroma care-mi gâdila nările: Cheers! Sau mai degrabă, mult noroc cu textul. Râd cu poftă.

– Gata, râdem, glumim, da’ în incintă. Acum trecem la treburi serioase, da? Ce te-ai face dacă ai fi în locul meu... Aleargă de ici-colo prin toată lumea în căutarea smintiţilor dispuşi să-şi vândă sufletul pentru un pumn de dolari, un Porsche, un câstig la loto sau o femeie, de ce nu, tema noastră de azi. Nu-i deloc uşor, oamenii serioşi nu cred în mine, desigur nici în concurenţă - măcar aici suntem pe picior de egalitate. Numai că, vezi tu, „bărbosul” cam trişează, are legiuni de popi, călugări şi prozeliţi fanatici care fac toată treaba în locul lui. Unde mai pui că mai trebuie să mă ocup şi de rânduielile „de acasă”; drăcuşorii ăştia sunt al naibii de indisciplinaţi. Cu toate astea pe cap îmi fac timp şi pentru tine, fiindcă, deh, prietenu’ la nevoie se cunoaşte.

Îl privesc aprobator şi mai iau o înghiţitură de coniac. Îi fac loc la birou în dreptul laptopului retrăgându-mă relaxat în fotoliul preferat de lângă bibliotecă.

– Poftim, fă-ţi damblaua, nu mai zic nici pâs!

– Booon, ne trebuie un titlu. Unul simplu şi totodată atotcuprinzător.

Despre femeie, drăcesc, însă cu drag - hm, ce zici?

Acum nu ne mai rămâne decât să cităm din operele înţelepţilor şi gata capodopera!

Femeile sunt creaturi menite să fie iubite, nu înţelese. (Oscar Wilde)

Femeia este o mâncare pentru zei, gătită de diavoli. (William Shakespeare)

Femeile şi pisicile fac întotdeauna doar ce le place, bărbaţii şi câinii ar trebui să accepte şi să-şi vadă de treaba lor. (Robert Heinlein)

Femeia face lumea. Ea e suverană: nimic nu se face decât prin ea şi pentru ea. Femeia este marea educatoare a barbatului; ea îl învata virţutile încântătoare, poliţeţea, discreţia şi acea mândrie care se teme să nu fie supărătoare. Ea arată câtorva arta de a plăcea şi tuturor arta utilă de a nu displăcea. (Anatole France)

Societatea femeilor este elementul în care se dezvoltă distincţia socială. (Johann Wolfgang Goethe)

Femeia învaţă să urască pe măsură ce se dezvaţă să vrăjească. (Friedrich Nietzsche)

Sunt doar şase, dacă cauţi ai putea găsi 666 sau te-ai putea opri la 333, ca să fii în ton cu numărul textelor de pe blog. Nu poţi să nu le dai dreptate ăstora. Să luăm prima maximă. Gândeşte-te puţin la S., ai reuşit s-o descifrezi? Acum pe ultima, aşa-i că deja te-a dus gândul la vecina de la patru?

Râde zgomotos, ochii-i sticlesc ca întotdeauna. Aşteaptă. Îi mai torn un pahar de coniac, îl merită cu prisosinţă... eu la fel.

Ăsta a fost, numărul 333, „only half evil” şi ultimul; un fel de retragere în „blaze of glory”. A venit vremea să predau cheile castrului colegei de blog, mai are ceva până să ducă numărul textelor la cifra 666 (ceea ce ar fi un miracol), da’ dacă se mişcă ceva mai cu talent decât am făcut-o eu, reuşeste în vreun an, hai doi, să nu pun presiune pe mânuitoarea de condei virtual.

Aşadar, Corina, foaia îţi aparţine, tu tre’ să vii doar cu pana. Viel Glück! %%-

Vouă, celor care aţi trecut pe aici, vă mulţumesc. ^:)^ Rămas bun! >:D<





Sursa FOTO


63 de comentarii:

  1. Tuturor ne vine timpul la un moment dat. Timpul de a spune bun ramas, adio. Unii o fac mai repede pentru ca simt ca si-au incheiat misiunea in acel loc. Altii continua in virtutea inertiei. Pentru ca orice mi-ai spune tu, e al naibii(stiu ca te asteptai la alt cuvant aici, ca sa fie in ton cu articolul) de greu sa spui good-bye unor oameni dragi. Mie, sincera sa fiu, imi este dificil sa pun stop, sa ma desprind dintr-un loc de care m-am atasat atat de mult. Nu stiu cum te lasa pe tine inima. Probabil ca asa sunt barbatii, ca asta e diferenta dintre ei si noi, femeile. Voi mai practici, noi mai idealiste.
    Ce sa zic, Centurion, imi va fi dor de "dracismele" tale, m-am obisnuit sa intru din cand in cand pe aici si sa-ti citesc cugetarile. Nici eu nu scriu prea des, dar nici nu renunt. Adica nu mi-am propus niciodata sa renunt la o pasiune. Imi place sa las totul sa curga natural. Ca si-n dragoste, lucrurile nu trebuie fortate. :))
    Iti doresc tot binele din lume si sper sa ne revedem sanatosi pe fb. :)
    O seara frumoasa! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc, Narcisa pentru cuvintele frumoase, mi s-a pus un nod în gât... :"> Nu-s convins că le merit. Tu însă meriţi un buchet mare-mare de @};-

      Da, al dracu' de greu, tocmai d-aia o să stau prin preajma voastră a prietenilor virtuali. Trei ani şi un pic nu se pot şterge prea lesne. Apropo, de ce doar pe FB, pe blogul tău nu ne putem revedea?

      Referitor la diferenţe, nu ştiu dacă noi bărbaţii suntem mai practici (unii ar spune taman invers), însă o condiţie sine qua non pentru a te putea defini drept unul (mai cu seamă centurion) e să te ţii de cuvânt - am spus odată (mai în glumă, mai în serios) că mă opresc după 333 de texte.

      Şi ca să te înveselesc puţin, îţi mai spun că este posibil să ai o mică surpriză pe 14 ianuarie. :-$

      Ștergere
    2. Dacă chiar vrei să-i faci o supriză (plăcută), fă-o pe 12, nu pe 14. ;) E loc de încă una şi pe 14. :)

      În viaţa asta afurisită am învăţat şi eu cîteva chestiuţe, printre care faptul că nimic nu e bătut în cuie - nici măcar propriile convingeri sau principii.
      Spre exemplu, cînd o vedeam sau auzeam pe maică-mea vorbind despre flori şi îngrijirea lor mă burzuluiam imedia tşi el categoriseam generic drept 'buruieni', strigînd sus şi tare că nu-mi trebuie aşa ceva în cameră/casă. Dar cînd m-am mutat aici în pustnicie şi am moştenit ghivecele astea cu diverse plante, nu m-am îndurat să le las să moară ci le-am îngrijit aşa cum m-am priceput, apoi am adunat şi altele şi mi-am dat seama că într-un fel sau altul e nevoie de frumos în casă, indiferent sub ce formă.

      După cîteva experienţe nefericite în copilărie şi alte tangenţe mai apoi prin vecini/prieteni, am decretat că mie nu-mi trebuie blănoase în casă şi niciodată n-am să accept aşa ceva. Şi totuşi nu m-a lăsat sufletul să ignor un copil pîngînd de dimineaţă pînă seara în grădină, deşi o făcea pe limba lui: "miau! miau!" Aşa că acum am şi o Pacoste blănoasă, pe lîngă flori. Şi mă gîndesc că toate "întîmplările" astea rînduite după cum a voit ordinea Haosului Universal, or avea vreo semnificaţie într-un fel, chiar dacă poate încă n-o realizez. Şi că "never say never" e o vorbă înţeleaptă". ;)

      Aşa că nu ştiu tu ce ai de gînd mai departe, dar poate că cifra aceea semi-drăcească nu e ceea ce pare ci doar o piatră de încercare a voinţei şi ambiţiei. Nu ştiu - zic şi eu… :)

      De văzut ne-om mai auzi. :D

      Ștergere
    3. Merci, accept cu mare drag buchetul virtual. :) Imi plac trandafirii. Daca ii merit...nu sunt nici eu convinsa. :)))
      Tu ai spus un lucru mare, e extrem de important sa-ti respecti cuvantul in ziua de azi. Dai dovada de caracter, ceea ce putini mai au. Seriozitate, ei bine, asta apreciez eu poate cel mai mult la oameni. Pentru ca prin asta ii cuceresti de partea ta, asa le capeti respectul si mai ales increderea. Doar ca aici, pe blog, in cazul nostru, promisiunea aceea putea foarte bine sa nu fie respectata. Nu se supara nimeni. Dimpotriva. Trust me. :D Stii tu, mai exista si exceptii. :P

      Nu-mi ramane decat sa astept surpriza. :) Pare ceva nice.

      Evident ca ne putem intalni si pe blog. Al tau, al meu, undeva pe meleaguri sigure... :P

      Ștergere
    4. @Nice

      Fii sigură că meriţi! Toate femeile merită din partea cuiva un buchet de trandafiri, că prea-s frumoase florile astea, vi se potrivesc mănuşă ;) Uite, încă unul @};- (consideră-i albi, de data asta, de trandafirii din buchet, zic). :)

      Nope, scuze că te contrazic (ştiu că nu-i tocmai cavaleresc să fii contra unei doamne), însă chiar şi în virtual ar trebui să ne ţinem de cuvânt. Compromisul odată făcut atrage după sine un altul, ceea ce evident creează un lanţ al slăbiciunilor - impropriu pentru un centurion. :D
      Excepţii sunt doar acelea care confirmă o regulă. =))

      E, nu mai e aşa mult până pe 14. Sper să fie nice, very nice...

      Normal, numai pe teritorii sigure! WP-ul e pe placul tău? ;))

      Ștergere
    5. @Dragoş

      Scuze că te-am lăsat să aştepţi, însă noblesse oblige, adică, ladies first. :D

      Ha-ha! Ştiu prea bine care e semnificaţia zilei de 12 ianuarie, nu-i loc de surprize, fiindcă şi ea ştie că ştiu. :))
      Surpriza e programtă pentru ziua de 14, iar tu faci pe niznaiul pretinzând că nu ştii despre ce-i vorba. ^#(^ Da' înţeleg şi îţi mulţumesc că nu-mi strici surpriza - am fost eu pe cale s-o fac în ultimul alineat. :P

      Referitor la cifra aceea, poate reuşesc o recidivă, vorba ta, never say never. Resident evil - resurrection, cum s-ar zice. >:)

      Cât despre flori, îmi place doar să le dăruiesc, când şi când (destul de ori prea des ar spune unii), nu neapărat cu ocazii speciale, însă să mă grijesc de ele... No way, not me!
      Blănos am avut acasă, vreo paişpe ani... Nu-mi mai trebuie, poate când şi dacă oi prinde 80 de ani, să fiu sigur că mă duc eu primul, că prea tare doare despărţirea.

      Aşadar, auf wiederhören, mai corect, wiederlessen. :-bd

      Ștergere
    6. Era să zic că 'lesen' e cu un singur S da' cînd mă uti mai sus cîte greşeli am făcut şi n-am verificat înainte de a trimite… :">

      Aş putea dezvolta subiectul compromisurilor - nu numai florale sau blănoase - dar nu e nici locul, nici momentul, iar durerea de cap cruntă nu ajută nici ea, ba dimpotrivă. Aşa că rămîne pe cîndva. :)

      Ștergere
    7. Dankschön! Corect, un singur "s", fiindcă fonetic se zice lezen, dublu "s" ar însemna scharfes "s" şi nu e cazul. Da' pentru ţărăneasca austriacă e bun şi aşa. :D

      Uite una dintre hibele (majore) BS, nu permite editarea comentariilor.

      Este vreme să dezvoltăm sumedenie de subiecte (de pe "paişpe" încolo), că doar n-or intrat zilele în sac... ;)
      Până atunci ţi-o trece şi durerea de cap.

      Ștergere
    8. Aşa să fie! Gute Nacht, bis bald! ;)

      Ștergere
  2. E intotdeauna nice sa vezi ca oamenii isi aduc aminte de ziua ta. Mai ales cand tu insati pari ca ai uitat de ea. :))
    Vad ca aici se pun la cale surprize cu adevarat geniale. Iar daca e ceea ce ma gandesc eu, o salut din toata inima. :) Super, e binevenit, abia astept inaugurarea. :)

    Dragos, buna, ce sa zic, m-ai dat gata cu sfatul tau pentru Centurion. :) Sunt impresionata, recunosc. Nu ma asteptam. :D

    Centurion, primesc cu drag si al doilea buchet, mai ales ca, din cate imi aduc eu aminte, nu mi-a oferit nimeni, niciodata, trandafiri albi. Insa e posibil sa ma fi lasat memoria. :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Gazda se pare că e surprinzător de surprinzătoare - eu nu prea mai reuşesc de o bună bucată de vreme. Nici măcar cu memoria nu mă pot lăuda, ba dimpotrivă, dar mă ajută acel fişier text pînă reuşesc să-mi refac programul de alarme lăsat în paragină. Şi dacă acolo scrie 12, aia e.

      Şi eu uit de acea zi a vieţii mele, ba îmi doresc să nu fi existat şi din fericire nu se prea înghesuie nimeni să-mi aducă aminte de ea. Ochii care nu se văd se uită, zice-se. Din păcate, uneori merge doar într-un sens, şi cîteodată doare.

      Ștergere
    2. "Ochii care nu se văd se uită, zice-se. Din păcate, uneori merge doar într-un sens, şi cîteodată doare."

      Asta iti imaginezi tu. Sau iti place sa-ti imaginezi. :D Unele lucruri/situatii/persoane nu se uita. M-a lasat pe mine memoria, dar nici chiar asa. :)) :D
      Seara frumoasa! :)

      Ștergere
    3. Ah, nu era deloc un apropo la situaţia de faţă ci o constatare generică pe parcursul mai multor ani. Am tot încercat să-mi bag în cap că cine n-are speranţe n-are nici dezamăgiri, dar se pare că nu prea îmi iese întotdeauna. Defect de fabricaţie, ce să fac. :-<

      Mulţumesc de urare, să ne fie tuturor pe cît posibil! :)

      Ștergere
    4. @ Nice

      He, he! Ai uitat... Da, sigur! ;) Cunoaştem, nu m-am născut ieri. Uite aici diferenţa dintre femeie şi bărbat; doar voi uitaţi propria zi de naştere (mai ales anul) pe considerentul că numărul anilor v-ar defavoriza, de unde şi până unde ideea asta, nu ştiu... Asta în loc să consideraţi că trecerea anilor înnobilează (ca să fac o analogie cu vinul). :)) Musiu Dragoş iese din discuţie, e altceva, el doar se alintă cu uitarea de sine :P

      E, surprize! Viaţa însăşi e surprinzătoare, vorba lui Dragoş, never say never, fiindcă nu aduce anu' ce aduce ceasu'. ;)
      Iar tu se pare că ai ghicit, pen' că m-a luat pe mine gura pe dinainte. :D

      Nu se poate, nici măcar la prima întâlnire n-ai primit trandafiri albi? Că doar nu poţi veni de prima oară cu nişte trandafiri roşu închis (culoarea mea preferată), fiindcă încă nu-ţi sângerează inima de dor. :D :))

      Uite aici ceva cu adevărat interesant, posibil şi surprinzător atât pentru cine primeşte trandafiri, cât mai ales pentru cel care îi oferă. Vezi, ăsta sfat genial (nu preconizata surpriză, care-i aproape banală), de unde se vede că-s doar pe jumătate al dracu'. ;) <):)

      Ștergere
    5. @ Dragoş

      Gazda voastră e doar surprinzător de norocoasă pentru a avut prilejul să cunoască şi să discute cu voi cei care vreme de vreo trei ai aţi intrat aici.

      Reverenţe vouă! ^:)^
      Trandafiri '@};-' pentru doamne, coniac sau pălincă (după preferinţe) domnilor (nah, n-am muţunache pentru aşa ceva... Pfff).

      Ștergere
    6. Am citit în mail, înţelesesem "redevenţe vouă" şi deja gîndeam "gata, m-am scos pe anu' ăsta!" :P :))

      No hai, umple masa, că mi s-o uscat gîtu' de numa! :P Ia de colea, face cinste WP de data asta:

      http://drugwash.wordpress.com/wp-content/mu-plugins/smileyproject/default/ie/whiterussian.png

      Ștergere
    7. Parcă pe tine te durea capu'. ;) Vrei să te doară mai rău? :P

      Nah, votcă rusească, fără număr! :-bd
      Ştii doar că BS nu acceptă eticheta IMG (altă hibă).

      Poate simţi nevoia şi de-un ceai, o cafea, vin fiert... Ia d-aci. ~O)

      Ștergere
    8. Mulţam, s-o gătat cafeaua de seară da' durerea de cap ba, aşa că mă retrag la garaj de-adevăratelea. :-h

      Ștergere
  3. Îmi place cugetarea lui Oscar Wilde, însă asta nu înseamnă să nici nu încerci a înţelege. De acord?

    Vorbind despre femei. ”Bărbatul devine avid de bani mînat de dorinţele femeii. Dacă n-ar exista femeia, n-ar exista nici banii, şi bărbaţii ar fi o seminţie eroică. Amorul trezeşte instinctele maligne ale bărbatului: dorinţa de posesiune, de onoruri, de cîştig şi de siguranţă. – Erich Maria Remarque în Trei camarazi

    Dacă tot l-ai pomenit pe Nietzsche, uite ce ne mai zice. (uneori un pic misogin, nu crezi?)
    – Sexele se înşală unul în privinţa celuilalt: aceasta din cauză că, în fond, ele se respectă şi se iubesc numai pe ele însele (sau propriul lor ideal, ca să ne exprimăm mai amabil). Astfel, bărbatul o vrea pe femeie blîndă, însă femeia, tocmai ea, este esenţialmente lipsită de blîndeţe, asemenea pisicii, oricît de bine a deprins meşteşugul simulării blîndeţii.

    – În răzbunare şi în dragoste femeia e mai barbară decît bărbatul.

    – În jocul în care nu participă iubirea sau ura, femeia este o actriţă mediocră.

    – Aceleaşi pasiuni, la bărbat şi la femeie, se deosebesc ca tempo: iată pricina interminabilelor neînţelegeri dintre ei. (aici subscriu, tu?) ;)

    Mulţumesc pentru adăugarea în blogroll. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Lovitura de graţie sau mîţa blîndă zgîrie rău! :D

      Nu cerceta aceste legi
      Căci eşti nebun de le-nţelegi!

      Femeia las-o-n legea ei, altfel e de rău. ;)

      Să-nţeleg că pentru a readuce normalitatea în lume, eliminînd complet banii - de fapt, ideea de schimb al valorilor - ar trebui ucise toate femeile? :-" Remarca domnului Remarque (hi-hi! :D ) e cam… radicală, sau cel puţin conduce la concluzii radicale. :D

      Da, ştiu, m-a mîncat între deştele mari de la picioare să mă bag în ciorbă! =))

      Ștergere
    2. "Nu cerceta aceste legi
      Căci eşti nebun de le-nţelegi!"


      Pe cale de consecinţă s-ar putea spune că femeile sunt niţel... nebun(e)(atice)? =))

      Nu cred că domnul Remarque avea în minte eliminarea banului, asta fiindcă în cuprinsul aceluiaşi roman afirmă:
      Banii constituie libertatea turnată în monedă.
      Banii nu te fac fericit, dar îţi dau o teribilă senzaţie de siguranţă!

      Cu atît mai puţin exterminarea femeilor, fiindcă într-o altă scriere se dovedeşte un un fin cunoscător:
      Cel mai bun mijloc de a pierde o femeie este să-i arăţi un fel de viaţă pe care nu i-l poţi oferi decît cîteva zile. Ea are să încerce să-l redobîndească, dar cu cineva care este în stare să trăiască aşa tot timpul. - Arcul de Triumf

      Referitor la mîţe, toate zgîrie la fel de rău, numai că din partea celor amintite de tine nu te aştepţi. O imprudenţă care de obicei costă. ;)

      Ștergere
    3. Da' ce, femeile se înţeleg pe ele însele vreodată?! :-"

      Banii şi libertatea sînt concepte antagonice - cumva Remarque a fost bancher şi/sau mason?

      Cît despre cunoaşterea femeilor, e destul loc de speculaţii, dar nu mă hazardez fiindcă nu l-am cunoscut personal. :)

      De la mîţele respective mă aştept la orice. Nu neapărat de bine. :D

      Ștergere
    4. @ Flavia

      S-o luăm metodic.
      La primul semn de întrebare, absolut de acord! Cine-i atât de nebun încât să contrazică o femeie. ;) :P

      La cea de-a doua întrebare, aş spune că pentru epoca sa a fost chiar feminist. :D Biserica a fost cea care a decretat cândva, mulier taceat in ecclesia, oarecum îndreptăţit aş zice - căci dacă toate s-ar apuca să vorbească nu s-ar mai auzi predica preotului. =))
      Atunci ce să mai zici de Napoleon care a dat de înţeles doamnei de Staël: mulier taceat in politicis. Între noi fie vorba, n-ar fi întotdeauna o idee rea (gândindu-mă la anumite personaje din politica românească, dar nu exclusiv). Desigur, şi destui bărbaţi ar face bine să tacă. ;)

      La ultima întrebare, subscriu de asemenea. :D Fiecare cu ritmul lui sau mai exact, cu ce-l doare. :)

      Pentru puţin, ale tale Copilării sunt cauza înscrierii în blogroll. Da' mare trafic n-o să-ţi prea aducă link-ul de aici, nu trec prea mulţi pe aici, însă până la urmă contează calitatea "auditoriului", iar de asta nu pot să fiu decât mândru. Îţi doresc să ai parte de aşa cititori. :)

      Era să uit, un buchet de @};- de bun venit! :)

      Ștergere
    5. @ Dragoş

      Ce lovitură? Abia dacă a zgâriat blindajul. :)) Graţie? Tot ce se poate, pisicile (pisicuţele) sunt graţioase prin definiţie. =))

      De cercetare nu m-apuc, alta-mi este specializarea militară, constat doar. :D

      În rest, nu mă bag, rezolvaţi între voi chestiunile filosofice. :P

      Ștergere
    6. Both of you @Flavia & @Dragoş

      Ca să terminăm cu "filozofelile" aride, hai să vă spun io ceva de stă mâţa-n coadă.

      Femeia te ridică, femeia te coboară, femeia îţi dă viaţă, femeia te omoară. Habar n-am cui aparţine, da' e genială. :D :P

      Ștergere
    7. Pe-asta tot Amicul Întunecat ţi-a şoptit-o, la un pahar de… vorbă? :-" >:)

      Ștergere
    8. Îhî, că doar nu din lista de lecturi obligatorii la limba şi literatura română. :))
      M-aş putea avânta într-o analiză pe text - asta graţie acelui 333 resident evil - da' mă tem că mi-aş da foc la valiză; nu se ştie cine monitorizează blogu'. ;) Oricum cre' că mi-am bătut deja un cui în talpă, poate chiar două. Who cares, măcar finalul să fie grandios. =))

      Fiindcă mi-a trecut prin raza vizuală o discuţie "financiar-contabil-filozofică" între tine şi proaspăta comentatoare, vă împac tot eu cu un citat dintr-o manea de prin anii 2003-2004 (când nu mai eram copii şi avem trei camarazi cărora le plăcea genul ăsta, hai să-i zicem, muzical): "banii nu are valoare, dar îţi dă putere mare" - agramatismele nu-mi aparţin.

      Pun pariu că v-am lăsat pe amândoi cu gura ca la dentist, uimiţi în a-mi descoperi the dark side. :P

      Ștergere
    9. Avînd în vedere că pînă şi în hamericăneşte banii nu au decît forma de singular, s-ar putea ca naţiunea înlocuitoare să nu fie analfabetă ci, dimpotrivă, emancipată lingvistic. :D

      Ștergere
    10. Licenţă poetică, cum s-ar zice, să se potrivească cu tempoul muzicii.

      Apropo, or şti oare înlocuitorii cum arată neaoşul leu? :))

      Ștergere
    11. Toată lumea ştie - uite aşa:

      http://static.boredpanda.com/blog/wp-content/uploads/2014/02/funny-wet-cats-2.jpg

      =))

      Ștergere
    12. S-o luăm pe sărite.

      @ Centurion
      Încîntată să constat că îmi dai dreptate în două privinţe. Mai puţin de atributul "nebun", l-aş înlocui cu "inconştient", fiindcă sunteţi (voi bărbaţii) destul de conştienţi că tot la femeie spăşiţi vă veţi întoarce. :P

      Privitor la "mulier taceat in ecclesia/politicis", se întîmplă (deseori) vir taceat ante mulier. Am dreptate? ;)

      Apropo, femeia doar te ridică, pentru coborîre sunteţi doar voi responsabili. =))

      Off-topic: Doamne greu se mai comentează la tine... da' şi "la greu". :D


      @ Dragoş aka Drugwash
      Pe noi da, între noi apar uneori neînţelegeri ;)

      Banii priviţi drept unealtă nu îţi îngrădesc libertatea. Îţi fă din ban sclav, nu-l lăsa să te facă sclavul lui, zice un antic. Atît timp cît sunt doar un mijloc şi nu un scop este OK, din punctul meu de vedere.

      După cunoştinţele mele, Remarque (Erich Paul Remark) a fost mai multe (ziarist, comis voiajor, contabil) pînă să ajungă un scriitor recunoscut (interzis de nazişti), dar nu a fost bancher şi nici mason. Provenea dintr-o familie simplă, tatăl său, Peter Franz Remark ajungînd după o muncă asiduă să deţină propria tipografie.

      De trei ori căsătorit, în două rînduri (consecutive) cu aceeaşi femeie şi ultima oară cu o actriţă americană, presupun că a ajuns să cunoască destul de bine temperamentul femeilor - n-am spus că le-a şi înţeles. ;)

      Drept ai, pisicile, mai cu seamă pisicuţele au un comportament impredictibil. Tocmai ai dovedit-o cu ajutorul link-ului :))


      @Both of you Centurion & Dragoş (în ordine alfabetică, să nu mă suspectaţi de parti-pris-uri)
      Seară faină şi un weekend aşa cum vă place. :)

      Ștergere
    13. Banul înrobeşte întotdeauna, fără excepţie, şi pe cine-l are şi pe cine nu-l are. E vorba de conceptul de echivalare a valorilor, de fapt, nu de foiţele alea de plastic sau de ochiu' diavolului ca atare. Atîta vreme cît omul nu are posibilitatea - şi reducînd totul la esenţă, dreptul - de a trăi fără a face un schimb de valori - fie din posesiuni materiale, fie din muncă - se cheamă că este sclav.

      Mă opresc aici că mă aşteaptă un joc de Solitaire şi ulcica pe foc pentru copilu'. Seară frumoasă tuturor! :-bd

      Ștergere
    14. Respect opinia ta, îmi voi permite totuşi un succint comentariu referitor la termenul sclav, care în accepţiunea generală este o persoană lipsită de orice drept. Mă mai pot eu oare numi sclav din moment ce am căzut de acord cu angajatorul meu asupra salariului pe care îl voi primi în schimbul serviciului/muncii prestat(e)? Dacă nu-mi convine pot, pur şi simplu, să caut în altă parte. Cred că sunt destui cei care fac asemenea alegeri, personal cunosc cîteva persoane. Sigur, uneori nu-ţi vine să "rupi pisica", pentru unii e mai comod să accepte fără să crîcnească ceea ce li se oferă, dar excepţiile (destule la număr) sunt o probă care demonstrează că sclavagismul nu prea mai are şanse să se impună. Dacă un patron anume se consideră (se poartă ca un) "stăpîn", pe mine mă pierde de "client"; şi nu-s singura, asta pot afirma sus şi tare.

      Rămîn la părerea că banul nu înrobeşte decît în situaţia în care există o dorinţă exacerbată (bolnavă) de a acumula doar de dragul banului în sine, considerat ca fiind stăpîn absolut şi un simplu mijloc de a obţine (procura) o anume necesitate/nevoie, fie aceasta puţin mai extravagantă.

      Să înţeleg că consideri drept o soluţie benefică eliminarea echivalării valorii (a muncii, obiectului, etc.)? Implicit eliminăm banul ca mijloc de comparaţiea. Ar însemna să mă încred prea mult în restul oamenilor, în societatea aceea egalitaristă care va tinde să niveleze totul. Dacă cuiva i se pare că eu am nevoie de prea mult curent, apă ori zice că fumatul nu e sănătos? Nu, mulţumesc. Prefer să-mi cîştig pînă şi dreptul (libertatea) de a fuma cît şi ce marcă vreau. Dar dacă cineva (grupul, comunitatea) consideră că eu aş putea contribui cu mai mult întru binele respectivei orînduiri care a renunţat în a cîntări valoarea lucrurilor/faptelor? Îmi sună a totalitarism curat, un pic mai negru socialismul multilateral dezvoltat de pînă '89. Danke, nein! Numai ce am discutat la mine pe blog despre şabloane (amîndoi le detestăm), o asemenea ipotetică societate nu ţi se pare că ar întruni toate condiţiile necesare definirii şablonului perfect, mai exact oamenii aceia nu ar urma orbeşte un şablon (mediocru, căci condiţia existenţei unei asemenea orînduiri este, întîi de toate, nivelarea; inclusiv a valorilor umane). Ştiu, nu-s atît de naivă, şi acum ne strecurăm printre şabloane (nu perfecte ca acela din ipoteza discutată aici), aleg totuşi imperfecţiunea actuală (perfecţiunea imperfecţiunii cubului ciobit, despre care a scris cîndva gazda noastră), cel puţin am şansa să visez la mai bine, mai mult, mi se permite să fiu diferită, măcar un pic. ;)

      Ștergere
    15. @ Flavia

      Onorat, cavalerismul din noi, bărbaţii, ne face să vă dăm dreptate, chiar şi atunci când există dubii asupra adevărului - aşa ca să nu citez un proverb. ;) :P

      Tot din cavalerism vă aducem vouă (femeilor) un buchet de @};- atunci când spăşiţi vă batem la portiţă. :D

      Tăcem ce altceva am putea să facem? (vezi primul alineat). :))

      Normal, iar principalul motiv al coborârii/decăderii îl migrenele pe care le invocaţi mai mereu. :-"

      Da, ştiu că BS are cerberul pe nume CAPTCHA la poartă. Las' că ne vedem pe WP. B-)
      Acum după ce ai citit câte ceva din ce poate născoci mintea autorului te mai miră numărul comentariilor? <):)

      Einen wunderschönes Sonntag!

      Ștergere
    16. @ Flavia & Dragoş

      Pfoai, de ce nu v-am avut comentatori pe voi doi încă de la începuturi? Îi depăşeam până şi pe "corifeii blogosferei" româneşti :)) Voi scrieţi articole, nu comentarii. Mulţumesc! :D

      Dacă tot v-aţi apucat şi cum tot nu mai scrie nimei pe aici, n-aţi vrea să continuaţi, luaţi textele din urmă, căutaţi prin arhivă, băgaţi-mă în istorie. =))

      Uite aşa s-a întâmplat cu toţi marii clasici, operele lor au fost citite şi apreciate abia după ce respectivii au dat colţu'. ;)

      Glumesc, hai la casele voastre! :-h Da' dacă insistaţi, n-aveţi decât... Continuaţi! :P

      Ștergere
  4. Chestia asta, de-o numeşti tu cavalerism, este mai degrabă linguşire şi e specifică mîţilor. :P Oricum, merci pentru trandafiri. :)

    Aş zice că ar trebui să ai dubii asupra a ce (cine) ne provoacă durerile de cap.

    WP? La mine sau la tine? :D

    Măcar recunoşti că tăceţi, vina e pe jumătate iertată, fiindcă aşa suntem noi, generoase (chiar dacă nu meritaţi).

    Oh, născocirile minţii autorului... Pfff! Twisted mind, îţi spune ceva? :P =))

    Ups! Corifei, marii clasici... Revino la sol, Centurion!
    Glumesc! :P

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O fi precum zici, da' tot tre' să recunoşti că adoraţi să fiţi linguşite... iar nouă ne place, Gizăz, cât ne mai place să dăm cu periuţa cu sidol! :D Încă unu' de drag! @};-

      La tine şi la mine (după 14 ianuarie). ;)

      Săr'na pentru iertăciune! :) @};-

      Adică, eu aş avea o minte... twisted? Vaaaaaiiiii! Who cares? :P

      Ștergere
  5. "Revino la sol"… Da' mătăluţă, don'şoară, te crezi în 'Top gun'?! :P :))

    Ştiu că găzdoiul nostru s-ar bucura - de ce oare, acum la final de drum? :-/ - de comentarii lungi cît o zi de post, da' nu pot să ţin acu' logica de la cap la coadă pentru a explica pe îndelete cum văd eu societatea ideală, care e total opusul a ceea ce trăim de cînd e scrisă istoria pe papirus. Şi probabil ar fi şi inutil, dacă nu chiar periculos (pentru mine). Am să spun doar că tare mi-aş dori să apuc în viaţa asta să văd că Omul chiar primeşte o şansă reală. Dar sînt prea idealist.

    Duminică plăcută, dragilor! >:D<

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E, cum de ce? Tocmai am dat explicaţia - marii clasici... Da' s-a trezit cineva să mă aducă cu picioarele pe pământ. ;)

      Cât despre şanse, ideal, valori şi alte chestii adânci în care v-aţi adâncit voi doi (tu şi Flavia) poate îmi fac timp să vă explic... drăceşte, cum altfel; de pe 14 ianuarie încolo. :))

      Duminică faină şi ţie. :)

      Ștergere
    2. Mea culpa! Avînd în vedere că se află undeva printre inelele lui Saturn (Marele Malefic, cică guvernatorul Capricornilor, dacă ne lăm după astrologi), ne aflăm în Star Trek, nu în Top Gun. Ar fi trebuit să-i spun ca întîi de toate să caute un punct albastru, adică Terra, şi abia mai apoi să urmeze procedura de revenire cu picioarele pe pămînt.

      Despre cazul ideal îmi amintesc de la orele de fizică; se ignorau anumiţi factori/coeficienţi, de exemplu caracteristica zăpezii în cazul alunecării unei sănii, doar de dragul teoriei. Rezultatul, chiar dacă corect în urma calculelor, este de bună seamă nerealist. Atunci cui foloseşte? Nu era mai bine la orele de „româna” şi filosofie, unde fiecare poate avea propria interpretare, incontestabilă atîta vreme cît nimeni nu-i poate dovedi falsitatea?
      Întorcîndu-ne la societatea ideală, mulţi filosofi au încercat s-o închipuie. Rezultatul a fost aidoma exemplului de mai înainte în care nu se iau în considerare toţi factorii care concură la o anume situaţie. Mi se pare imposibil să convingem şapte miliarde de oameni să gîndească identic, să aibă acelaşi ideal... doar dacă ne-am transforma în civilizaţia „Borg” (că tot am pomenit de Star Trek). Şi iar aş zice, pas, continuaţi, dar fără mine. ;)
      Şi pentru că am observat că îţi place Remarque, îl citez: Cea mai periculoasă boală a omenirii este gîndirea! şi Raţiunea îi este dată omului pentru a-şi putea da seama că nu-i serveşte la nimic.

      Cît despre şanse, eu aş zice că le găsim la tot pasul, trebuie doar să fim atenţi. Alţii ar spune că toţi merităm o a doua şansă, însă sunt foarte puţini aceia care o acceptă.

      Merci, la fel. :)

      Ștergere
    3. "Beam me up, Scotty!" :-"
      Nu ştiu de ce ar vrea cineva să trăiască pe un Pămînt deraiat de pe traseul Binelui. Mai bine cu capu-n nori, acolo cel puţin există lumea ideală, există un crîmpei de fericire iluzorie care aici lipseşte.

      Cazul ideal e doar un demo care enunţă şi bagă în capetele învăţăceilor un principiu. Detaliile vor fi urmate de către cei cărora chiar le pasă şi cărora le merge mintea la aşa ceva. Aşa şi cu societatea ideală: e enunţată simplist, ca principiu, iar cine vrea să aprofundeze şi să o construiască va învăţa mai departe tainele sale. ;)
      Nu e vorba de a convinge Ţ miliarde de oameni, fiindcă ei deja au în sînge ideea principală: "să-mi fie bine". Ăsta e idealul fiecărui om de pe planeta asta. Modul de a ajunge la ideal diferă, dar asta nu contează, atîta vreme cît numitorul comun e bunul-simţ. Iar asta se poate obţine numai printr-o educaţie reală. Din păcate, "mai-marii" lumii nu vor oameni educaţi, oameni care să gîndească cu adevărat, oameni care să fie capabili să refuze sclavagismul în mod ferm şi cu argumente - ei vor turma de oi imbecile care să asculte ordinele şi atît. Şi apropo de asta, dacă ar fi în viaţă Remarque ar trebui împuşcat în cap pentru ceea ce a spus referitor la gîndire şi raţiune (dacă citatele sînt reale).

      În ce priveşte şansele, unii chiar nu le merită. Sub nici o formă. Problema cea mai mare constă în faptul că cei ce au putere de decizie conferă şanse celor ce nu le merită - din interese ascunse - pe cînd cei ce le-ar merita cu prisosinţă putrezesc în întuneric sau "hrănesc margaretele".

      Ștergere
    4. De unde ne vine bine de acolo şi răul, dar şi mijlocul de a scăpa de el. Apa adîncă, de pildă, este folositoare în multe privinţe, dar şi primejdioasă, fiindcă te poţi îneca în ea. S-a născocit deci un mijloc de a scăpa de primejdie: înotul (de la anticii greci citire).
      Iar de la Medeea lui Ovidiu citire: Văd binele şi-l aprob, dar urmez răul. Ghici cine învinge în lupta dintre raţiunea omului cu instinctele lui. ;)

      Domnul Remarque, cred că a observat un fapt evident, anume că raţiunea nu ne serveşte la nimic din moment ce tot nu putem schimba starea lucrurilor. Şi da, gîndirea (mai cu seamă excesul) e periculoasă, nu pentru alţii,ci pentru noi înşine. :D

      Şanse (a doua, a treia, a "n"-a) primeşte oricine, important e să îşi de-a seama şi uneori să se mai şi zbată pentru acea şansă (fiindcă ar fi în propriul interes). ;)

      Ștergere
    5. Şi iată cum se prezintă lumea în mod curent: cîţiva navighează apele adînci pe iahturi confortabile iar marea majoritate sînt ţinuţi în cală, la întuneric, fără să-i înveţe nimeni să înoate. De ce? Fiindcă ei sînt insignifianţi, de unică folosinţă. Şansele, dacă apar, sînt acelea de a alege între a sta cu picioarele în zece centimetri de apă sau în douăzeci - nu de a sta pe punte la plajă, cu un Martini alături, aşa cum fac stăpînii iahturilor.

      Ștergere
    6. Fiindcă tot discutam despre gîndire, sunt cazuri în care îl putem ignora pe Remarque. Oare de ce aşteptăm să fim învăţaţi? De ce să aşteptăm să ne înveţe altul cum se înoată? Nu-i mai simplu să sărim în apă... Dacă tot vorbim despre şanse şi iahturi, cine te opreşte să părăseşti cala şi să te arunci în valuri? Ah, poate că teama de necunoscut ori un fel de comoditate, fiindcă sclavul ştie prea bine că stăpînul se va griji să nu-l lase să moară de sete ori de foame (atîta vreme cît i se poate face util).
      "Sclavul care îşi dă seama de situaţia sa de slav şi luptă împotriva ei este un revoluţionar. Sclavul care nu-şi dă seama de sclavia sa şi vegetează, ducînd o viaţă de sclav tăcut, inconştient şi necuvîntător, este pur şi simplu un sclav. Sclavul căruia îi lasă gura apă atunci cînd, plin de mulţumire de sine, descrie splendorile vieţii de sclav şi este încîntat de stăpînul bun şi îngăduitor este un slugoi, o fiinţă slugarnică." (Lenin)

      Insignifiantă sunt, de "unică folosinţă" n-am fost niciodată. Îmi aleg singură ce şi pentru cine lucrez - în mic avantaj conferit de "ştiinţa" înotului; nu-mi oferă ocazia să beau Martini pe o plaja exotică, însă mă simt stăpînă pe viaţa mea fie şi numai cu un pahar de vin alături, seara la televizor. ;)

      Ștergere
    7. "[...] cine te opreşte să părăseşti cala şi să te arunci în valuri?"

      Lanţul gros de la gleznă. Indiferent ce semnifică el.

      În ultima frază parcă mi-ai descris splendorile vieţii de sclav. :-"

      Ștergere
    8. Lanţul se poate rupe, indiferent de "materialul" din care este făcut.

      Văd că ţii neapărat să mă convingi de un lucru pe care n-am să-l admit vreodată. Parcă stabilisem că un sclav nu are căderea de a alege ori de a-şi ordona viaţa după voia lui; tot ceea ce are a obţinut prin bunăvoinţa stăpînului. Ultima frază din comentariul anterior, poate că nu descrie tocmai o splendoare, însă cu certitudine arată mulţumirea de a fi eu aceea care decide pentru mine, pentru viaţa-mi deloc supusă/datoare cuiva. Că se poate un pic mai bine, de acord, încerc; dar sunt mulţumită şi de acel pahar de vin procurat de mine, nu "dăruit" de bunul şi îngăduitorul stăpîn. În lumea noastră, cum bine spuneai, multe (dacă nu chiar toate) au la bază un schimb (făcut de comun acord). Dacă vreau un anume lucru (paharul de vin) trebuie să mă gîndesc cine îl are (sau îmi poate da altceva care să fie "monedă" pentru un alt schimb prin care să mă apropii de ceea ce doresc) şi ce pot da la schimb. Faptul că uneori asta înseamnă a-mi oferi serviciile unui angajator (nu-mi place termenul "patron", cu atît mai puţin cel de stăpîn) nu-mi limitează cîtuşi de puţin libertatea de decizie; iar aici includ şi alegerea renunţării, dacă simt că anume principii sunt încălcate. Munca onestă nu a înrobit niciodată, altfel de "munci" cu siguranţă că da. Sigur, mai trebuie să ai şi sentimentul echităţii, dar asta iar ţine de fiecare persoană în parte şi de alegerile pe care aceasta le face, de pretenţii şi de prejudecăţi.

      Iar dacă cumva făceai referire la libertatea absolută, e o discuţie greoaie şi prea lungă. Concluzia ar fi că nu există, ba chiar ar fi oarecum periculos, fiindcă de acolo pînă la anarhie e cale doar de-o palmă, pasul fiind o unitate de măsură prea mare. ;)

      Ștergere
    9. Ah, am uitat cumva să spun că sînt un fan al utopiilor? Cred că am citit prea multe SF-uri cînd eram mic. :D Acu' e prea tîrziu, deja sînt complet asocial. >:)

      Ștergere
    10. Iar te alinţi... :P
      Spunea cineva (nu spun cine), pe alt blog, că eşti fantastic de încăpăţînat. Cred că nici nu mai trebuie demonstrat - o afirmaţie axiomatică, cum s-ar zice. :D

      Ștergere
    11. Mnah, şi mai ziceai că nu te pricepi la matematică! :-" Nţ nţ nţ, ce-a zmăului eşti! ;))

      Ștergere
    12. Atîta lucru s-a prins şi de mine, că nu-s chiar atît de tută. :P Îmi aduc aminte că părinţii au avut emoţii cînd am dat bacu’, tocmai din pricina matematicii. Eu nu – era prin ’86, iar pe vremea aia dacă nu-l luai în vară, sigur îl treceai în toamnă, fiindcă şcoala n-ar fi admis în ruptu’ capului că am intrat viţei/viţele şi am ieşit vite (boi/vaci) în toată regula. :D

      Mă miră însă faptul că nu m-ai contrazis. Recunoaştere tacită, cum ar veni. :))

      Ștergere
    13. Ce-ţi mai place să faci pe niznaiu'…! :P

      Cum să te contrazic cînd e-n avantaju' meu? Să ştie lumea că nu poa' să mă ducă cu preşu'! ;)

      Ștergere
    14. Niznai, eu? ^#(^ Zău că nu ştiu la ce te referi. :P

      Cu preşu' nu, dar cu vorba bună, uite că tocmai începi să recunoşti... pînă şi nefăcutele. :D

      Ștergere
    15. Dada, ce le mai întorci şi le suceşti, numa' ca să fie ca tine! :P Da' ce, io-s fraier să pun botu'!? :))

      Ștergere
  6. 3 e o cifra mica asa ca eu zic sa mai pui un 3 langa cele 333 de articole ... il pui inainte sau dupa, cum vrei tu si cand ajungi la 3333 te poti opri ... sa te odihnesti putin ca sa poti continua cu si mai mult avant.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cât!? Ştii că în ritmul de până acum mi-ar lua vreo trej de ani? Dau colţu' până atunci. :D Da' şi intru în programa şcolară la limba şi literatura română. =))

      Ștergere
    2. Hai mai ca e vorba doar de un simplu trei, de atata lucru te sperii tu ? :)
      Si sti ce frumos va fi cand, ca pensionari (sau rentieri), ne vom intalni pe o banca in parc si vom depana amintiri despre articolul cu numarul 2222 ...

      Ștergere
    3. Sigur că da! Şi în timp ce depănăm amintiri fredonăm poate Neunundneunzig Luftballons, că la anii ăia ce drac să facem... :))
      https://youtu.be/6wMeOSED5W8
      Revin, după cum am mai spus-o, după (şi mai ales dacă) ce colega de blog ajunge la 666 şi duc textele la 999.
      Până atunci o să încerc alte 333 în altă parte (acolo unde nu vă mai sare cerberul gugălului la gât, în caz că uitaţi să vă logaţi). ;)

      Ștergere
  7. La mulți ani frumoși și sănătoși Mario, prietenul lui Dragoș!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Moamă, cum a sunat asta! O să zică lumea că sîntem combinaţi! =))

      Da' no, urările-s binevenite (cred). :)

      Ștergere
    2. @ sava t
      Mulţumesc frumos! @};-

      @ Dragoş
      Pus pe şotii, de obicei. :P Combinaţi s-ar putea zice că suntem, da' cu dracu', nu între noi. >:)

      Ștergere
    3. Pfuai, ce elegant ne-am scos! :-bd :))

      Ștergere
    4. Drăcesc de elegant, cum s-ar zice. <):)

      Ștergere