vineri, 16 mai 2014

Neutralitate şi toleranţă – viziune drăcească

Devil's apple
Deunăzi, cineva, răspunzându-mi la un comentariu lăsat la un articol pe al său blog, îmi spunea că i-am trezit nostalgia pentru vremurile în care scriam ceva mai des sub influenţă şi inspiraţie opus divină (cei care mă citiţi de ceva vreme ştiţi de bunăseamă la cine mă refer). La drept vorbind mi s-a făcut şi mie dor de ineditul „invitat”. Mi-am amintit de suvenirul lăsat în urmă cu ceva timp de către fictivul personaj şi m-am pus pe răsfoit „memory stick-ul” conţinând nepreţuitele sale memorii. N-aveţi idee câte însemnări se potrivesc cotidianului. Am luat una la nimereală şi deloc egoist, precum mă ştiţi, mi-am zis să împărtăşesc „adivinele” revelaţii cu voi. Merită!

Dacă cineva îmi spune asta, respectiv că este neutru, tolerant cu toate cele din jurul său, am rezerve în privinţa sincerităţii respectivului individ. Neutralitate...Hmm... Nu prea este, e ori-ori, da ori ba, alb sau negru, mă rog, se pot lua în considerare şi nuaţele de gri, dar nu poate să fie vid; altfel, cum spuneam, îmi ridică majore semne de întrebare. Nu e vorba de păreri, opinii argumentate ori ba, din sfere pentru care chiar poţi afişa un dezinteres total. Înţeleg conceptul de nepăsare – mi se întâmplă chiar şi mie de multe ori să rostesc cu glas tare ori numai în gând: „nu-mi pasă” – dar asta nu se traduce neapărat prin atitudine neutră ori tolerantă; fiecare are dreptul să fie total dezinteresat de un anume aspect. Ştiţi voi, nici măcar Elveţia nu se prea poate lăuda cu statulul de neutralitate, asta fie şi numai dacă mă gândesc la istoria recentă, respectiv WWII, câţi spioni ba chiar agenţii de spionaj şi contraspionaj îşi găsiseră acolo cartierul general, la fel ca şi în Spania, neutră şi ea la acea vreme. Să nu divagăm, mai cu seamă pentru că este vorba despre un alt sens a cuvântului neutru.

Putem fi oare neutri în acţiuni, în dorinţe, în speranţe ori în atitudini faţă de cineva sau ceva? Iată întrebarea; hamletiană, s-ar zice. Încă mai e cineva care crede în neutralitatea descrisă mai înainte? Indiferent, dacă tot am început, haideţi s-o „demontăm” bucăţică cu bucăţică, să vedem ce are în interior, dacă are miez... sau e doar un moft, ceva care „să dea bine” în/la publicul, (pseudo)virtuos.

Cică e de bonton să fii tolerant cu semenii, să le înţelegi pasiunile, obiceiurile, „fixaţiile” ori apucăturile fie ele cât de ciudate pentru tine. Serios? Da’ de ce? Oh, desigur, aici intervin alte concepte, recte evoluţia perpetuă a societăţii, pe care tu, cel intolerant şi deloc neutru nu o pricepi, întrucât eşti un învechit, trăind pe vremea lui Burebista ori în întunecatul Ev Mediu. Intervin apoi, întru justificare, etica şi morala, concepte la fel de instabile în timp precum fosforul în contact cu aerul, şi da, la fel de incendiare. Dar despre aspectul ăsta în alt text, că-i lung şi nici nu vreau să amestec aici mere cu pere.

Să revenim. Aşadar – pentru că tot sunt la modă dezbaterile referitoare la finala aia „cu cântec(e)” (atât la propriu cât şi la figurat) – tu, tolerantule ai sta la o bere, cafea, mic sau mai bine cârnat cu domişoara Wurst. Eu, n-aş sta la o şuetă cu Remus Cernea (par example), nu de alta, însă în afară de părul legat la spate, foarte improbabil să avem ceva (interese, abilităţi, hobby-uri etc.) în comun. Da, admit că mulţi pot avea multe puncte comune cu cei doi anterior menţionaţi – precum şi cu alţi ciudaţi, în viziunea mea intolerantă – n-am nici o problemă cu asta, însă nici nu poate cineva să-mi impună – fie că se cheamă Europa cu valorile-i moderne şi tolerante propovăduite de la o vreme încoace – pe cine să tolerez în preajma-mi. Cineva, tolerant peste măsură, mi-ar putea arăta cu degetul înspre istoria invocată de atâtea ori aici în această foaie vituală, venind cu replica: „aşa a început Holocaustul” (am citit un comentariu redactat după acest şablon, pe un blog pe care-l răsfoiesc uneori, când îmi aduc aminte de existenţa-i). Mai gândiţi-vă, voi, apologeţi ai toleranţei şi neutralităţii, sunt multe diferenţe, prea multe ca să le explic acum în amănunt – dar d-aia s-a inventat search-ul pe google şi wikipedia, sigur înaintea acestora exista şcoala, cartea şi biblioteaca (personală sau publică).

Oare chiar trebuie pentru a fi „în ton cu timpurile”, să răsturnăm scara valorilor ori să le nivelăm, de dragul dezideratelor de fraternitate, egalitate, solidaritate, toleranţă etc. Ăsta să fie noul mers al vremurilor, uniformizarea a tot şi în toate, doar pentru că li s-a năzărit unora că aşa este politically correct... Probabil că viitorul ne va desluşi misterul evoluţiei / involuţiei umaniţăţii. Aş fi curios dacă mi se confirmă teoria după care omul şi-a atins de ceva vreme apogeul, iar acum este deja angajat pe panta descendentă. Am pornit de la o fiinţă apropiată maimuţei şi se pare că într-acolo ne îndreptăm – asta ca să se închidă cercul, nu-i aşa?

Iar ca să nu închei prea abrupt ori mai degrabă fără a arunca puţin gaz pe foc, aş lansa o întrebare drăcească, retorică de altfel, căci cunosc răspunsul. Cum rămâne cu sentimentele de antipatie, neplăcere, dezgust etc.? Şi fiindcă veni vorba de gust, parcă erau de nediscutat ori disputat, fiecare le are p-ale lui şi e foarte bine aşa; răul intervine abia atunci când altcineva (decât „proprietarul”) încearcă să le schimbe ori, mai diabolic, să le impună, totul în numele pretinsei conduitei etice – dezbatem conceptul altă dată.

Deocamdată atât, mănuşa a fost aruncată, însă înainte de a o ridica, mai gândiţi-vă, reflectaţi la vorbele unui mare om, Goethe, pe numele său: „Toleranţa n-ar trebui să fie decât o stare trecătoare de spirit; ea trebuie să conducă la recunoaştere. A răbda pe cineva înseamnă a-l ofensa”. Aici însă, atingem un alt concept, acela al onoarei, necunoscut multora, poate îl dezvolt cu altă ocazie.



10 comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. Cu viziunea drăcească sau cu noile tendinţe, un fel de "peace flower, make love not war" reloaded într-o versiune îndoielnică? :)))

      Ștergere
    2. Este cam greu să aruncăm cu altceva decât cu flori! Plus că uneori ajută şi la dragoste!
      Nah, aşa îmi trebuie dacă am tradus pe Google!

      Drăcuşorul acela e cam prea liniştit pentru mine! ;)

      Ștergere
    3. Ha ha ha! Nu ţin să te contrazic cu tot înadinsul, însă grenadele (cu toate că au o greutate care variază între 400-600 grame funcţie de tip ofensive/defensive) se pot arunca mai departe decât o floare, iar efectul este mult mai vizibil decât în cazul acestora din urmă... chiar şi în dragoste, doar nu degeaba la superlativ i se spune dragoste înflăcărată (există şi grenade incendiare) :)))
      Drăcuşorul e liniştit, asta pentru că nu vreau ca voi cititorii să aveţi impresia că aţi intrat într-o cazarmă ;)
      Seară faină, Radule :)

      Ștergere
    4. Nu prea m-am descurcat nici măcar cu aruncatul mingii de oină. Cică nu aveam tehnică, spuneau cârcotaşii.
      Mda, au tăcut după ce cu puşcă Geco, cea făcută în Cehia, am nimerit de trei ori mucul de ţigară pus în centrul ţintei. La 200 m, că doar atât permitea poligonul din Galaţi. :)

      Ștergere
    5. O singură meteahnă are GECO, fie că-i Cehoslovacă ori autohtonă (de Cugir), anume calibrul; de unde greutatea redusă a proiectilului şi viteza relativ mică la gura ţevii (din cauza încărcăturii reduse). Trag concluzia că în acea zi nici cea mai firavă adiere de vânt nu ţi-a fost potrivnică, doar gravitaţia. ;)

      Ștergere
  2. "Oare chiar trebuie pentru a fi „în ton cu timpurile”, să răsturnăm scara valorilor ... ..."

    NU, nu trebuie, dar ne trebuie coa_te mari ca sa putem lua atitudine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sau puterea de a ignora şi a te ghida doar după valorile în care crezi, pe care le "şimti" fără a fi influenţat de "staţiile de bruiaj ideologic" ;)

      Ștergere
  3. Buna, Centurion, ma bucur mult nu doar ca ai citit raspunsul meu, dar si ca ai trecut la fapte. :D Ce surpriza frumoasa! :D Mai ales ca a rezultat un articol minunat pe care l-am citit incantata, cu nedisimulata placere.
    Eu cred ca Europa, cel putin cea vestica, e framantata de alte probleme decat noi, romanii. Sau mai bine zis de lipsa lor. Asa ca daca nu le au, le inventeaza.
    Sustin ideea ca nu trebuie sa judeci oamenii dupa aspect sau orientare sexuala, dar atat, nu trebuie sa te si imprietenesti cu ei sau sa le preiei convingerile.
    Nu, nu trebuie sa ii placi, doar sa nu ii jignesti. Poti sa-ti exprimi parerea, dar civilizat. Dreptul asta nu ti-l interzice nimeni, dimpotriva.
    Eu nu sunt toleranta cand vine vorba de nesimtire, nedreptate si sfidare. Si cand cineva incearca sa se impuna prin violenta (chiar si de limbaj) sau sa-mi impuna lucruri in care eu nu cred.
    Intrebarile tale sunt foarte interesante, un pic prea profunde, recunosc, m-au pus pe ganduri. Meditez de ceva timp si nu cred ca o sa ajung prea curand la o concluzie. :D
    Unele din mistere ni le va dezlega viitorul.
    O sambata frumoasa in continuare. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bună, Nice! Întotdeauna revin să citesc răspunsul la comentariile pe care (e drept, rar) le las pe bloguri (puţine ca număr, şi acestea, recunosc), dacă există. Uneori, răspunsurile au darul de a mă scoate din letargie, aşa cum s-a întâmplat acum.
      Merci pentru apreciere. Mă bucur că întrebările mele (mai mult sau mai puţin drăceşti) te-au pus pe gânduri. De fapt, dacă precum spui, ai început să meditezi înseamnă că deja ai răspunsurile (ceea ce nu mă miră). Alţii, cărora cele zise aici (desigur nu foarte inspirat şi suficient de încâlcit) ar trebui să mediteze, pentru că altfel nu vor avea vreodată răspunsuri, da' desigur, nici nu le caută, se simt mai bine fără...
      Să ai o seară de duminică plăcută :)

      Ștergere