La şuetă cu Dracu’ (4)

După o relativ scurtă pauză, timp în care îşi savură cafeaua (alta, a treia), sorbi din coniac (al nu ştiu câtelea pahar) şi pufăi cu nesaţ din nelipsita-i ţigară de foi, îşi reluă intempestiv discursul.

– Să revenim la oile noastre. Unde rămăsesem? Ah, da! La scop. Orice acţiune se presupune că are un scop, nimeni nu face lucruri fără rost, mă rog, dacă ne referim la normalitate. Dar pentru aprofundare ar trebui să revenim la discuţia despre cuvinte, vorbe, mai exact puterea cuvântului. Asta pentru că scopul se împlineşte tocmai folosind vorbe. Cuvântul poartă cu sine adevărata putere, capacitatea de manipulare, ea însăşi, deseori, un scop. Şi da, ai intuit bine dacă te-ai gândit că pentru ca toate astea să funcţioneze este nevoie de ingredientul magic, anume încrederea.

Spune-i omului ce vrea să audă şi-l vei avea de partea ta definitiv şi necondiţionat. Altfel spus, ne place să auzim ceea ce dorim, ecoul propriului gând are propria lui fascinaţie şi niciodată nu ne vom sătura ascultându-l. Pe de altă parte, o inepţie repetată de un milion de ori, devine adevăr, mi-am permis să modific citatul original pentru a nu naşte suspiciuni de ascunse simpatii pentru Goebbels, ministrul Propagandei Publice al celui de-al treilea Reich.

Vrei exemple? Să vedem doar câte verzi şi uscate îndrugă politicienii şi jurnaliştii - căci fiecare tabără are câţiva căţeluşi de-ai săi - cu a lor bine stabilită menire, aceea de a da valoare de adevăr spuselor primilor numiţi. Pentru asta se adună la câte o masă rotundă, - generic vorbind, căci uneori are colţuri, bine, în „colţuri” mai e şi mintea unora dintre ei - şi dezbat cu aplomb mobilizator doctrinele, ideile, faptele, fărădelegile etc. pozând în veritabili analişti politici, economici, orice sună cât mai pompos. Ce dacă, funcţie de interese, la „mese” diferite se pronunţă teorii contradictorii. Tocmai ăsta-i farmecul şi oricum se vor găsi destui care să înghită pe nemestecate spusele unuia sau altuia. De ce? Simplu, pentru că, graţie puterii cuvântului scopul a fost atins, desigur, printr-o manipulare la îndemâna oricui. Au spus ceea ce a vrut să audă auditoriul fiecăruia. Evident, a funcţionat şi datorită încrederii acordate în alb unuia sau altui aşa-zis analist politic. De câte ori n-ai auzit expresia: l-am auzit pe cutare jurnalist - integru, deasupra oricărei bănuieli de fraternizare cu politicul - spunând... Cu siguranţă are dreptate... Chiar aşa? N-ar fi mai bine să ne uităm întâi ce mână hrăneşte „căţeluşul”. Da’ nu, deja contravine regulii referitoare la credinţa necondiţionată în ceea ce vrem să auzim. În plus, intervine regula numărul doi, care are o influenţă decisivă, repetarea unei ficţiuni de multe ori o transformă în adevăr.

Ştii de ce funcţionează? Pentru că toate toate aceste vorbe apelează nevoile emoţionale, dorinţele, dacă vrei. Nu e nevoie să cunoşti noţiuni de psihologie ca să realizezi că discursul lor (politicieni ori jurnalişti-analişti) apasă butoanele „roşii”, sună pe „firul scurt” nevoile şi dorinţele de bază, aflate la nivelul subconştientului. Şi merge, al naibii de bine, ca uns.

Mai vrei un exemplu? Uite, cel mai la îndemână, acea pseudoliteratură care vinde fericirea, împlinirea, reuşita. Cum face asta, nimic mai simplu, există „firul roşu” al dorinţelor. Ce vrea, de fapt, mai mult şi mai mult omul? Sănătate, fericire, lipsa grijilor, imagine, respect, într-un cuvânt putem rezuma totul la reuşita în atingerea idealului propriu, la succes. Toate astea îţi sunt puse la picioare de către aceia care au inventat noua lege a atracţiei (n-am găsit decât linku-ul în varianta engleză), desigur alta decât aceea a lui Newton referitoare la atracţia universală. Pe ce se bazează? Pe vorbe, doar vorbe şi trei concepte abracadabrante: atracţie, creaţie (prin voinţă/gând) şi, într-o traducere aproximativă, arta de a lăsa să se întâmple. Aşadar ne învaţă a crea materialul, evidenţa, tangibilul, palpabilul prin propria voinţă, prin simplul gând, recte din imaterial. O absurditate evidentă, însă omul nu reacţionează întotdeauna la îndemnurile raţiunii, sub stimulii logicului, de obicei chiar şi obişnuitele cumpărături le face sub impulsul mai pronunţat ori estompat al laturii sale emoţionale.

Unora, mai norocoşi, chiar le iese pasienţa, vor atinge scopul propus, dar nici prin cap nu le va trece că totul se datorează abnegaţiei de care au fost animaţi întru împlinirea ţelului, dorinţei de mai bine, nicidecum unui miracol. Eh, am văzut şi aici puterea cuvântului, forţa sa de manipulare, încrederea pe care o poate inspira şi desigur împlinirea unui scop. De astă dată, scopul respectivilor autori de maculatură, acela de a vinde iluzii.

Râde satisfăcut de propria-i demonstraţie. Mă gândesc că n-am cum să nu fiu de acord, nu lăsase nicio fisură în logica expunerii. Îmi observă nedumerirea, zâmbeşte amical şi îmi spune pe un ton grav.

– Ştiu la ce te gândeşti... Care este scopul vorbelor mele. Paradoxal, nu există. Nu doresc nici votul tău şi nici nu vreau să-ţi vând ceva. Spune-i „drăcism”, dacă ai nevoie de un motiv sau uite aşa, de-al dracu’ ori pentru că mi-ai fost simpatic de la prima întrevedere.

Am vorbit doar despre scopuri mărunte, personale. Presupun că aştepţi să-ţi devoalez marele scop universal, sensul vieţii. Aştepţi degeaba. Presupunând că ar exista, ce te face să crezi că voi oamenii chiar sunteţi capabili de a-l percepe? Aşa sunteţi voi, aroganţi, credeţi că puteţi cunoaşte şi face totul. Mai gândeşte-te, sunteţi doar o creaţie a Universului, iar din această postură nu vă puteţi înţelege creatorul. Cam la fel cum nici ceasul, deşi măsoară timpul, nu-i pricepe curgerea, cu atât mai puţin îl va înţelege pe ceasornicarul care a pus fiecare piesă la locul potrivit până l-a creat.

A rămas să mai vorbim despre libertate, poate şi alte noţiuni nebuloase, dacă apar pe parcurs. Acum însă văd că te-a obosit mica noastră şuetă nocturnă, o să mai avem ocazii. Deocamdată, despre libertate spun că există, ai libertatea de alegere, limitată, e drept, la opţiunile dinainte stabilite... Ca în orice joc, iar ce-i oare viaţa decât un joc, al alegerilor, scopurilor, căutărilor etc. Uneori un joc de şah, alteori de cărţi, table ori ce alte jocuri s-or mai fi inventat. Uneori, eşti pion, alteori rege, carte bună ori proastă, zar norocos sau ba, câştigi sau eşti zburat de pe tablă sau de la masă.

Se ridică destul de vioi pentru venerabila-i vârstă, dar pentru că, aşa cum am povestit, îmi copiase înfăţişarea era nevoit s-o facă, fiindcă în detalii stă perfecţiunea, iar EL se voia perfect. Îmi întinse amical mâna şi făcându-mi cu ochiul şi afişând obişnuitul zâmbet cu subînţeles.

– Vezi, am fost băiat bun, nu te-am ţinut toată noaptea treaz, mai prinzi câteva ore de somn. Nu mă conduce, cunosc drumul. De altfel, cred că nu voi folosi uşa, nu vrem să trezim vecinii, cine ştie ce vorbe or să mai iasă.

Râde amuzat de propria glumă, iar eu simt umezeală pe mână. Oare Herr Teufel, monsieur Le Diable ori, mai simplu, Dracu’, transpiră în halul ăsta? Mă dezmeticesc, mijesc ochii, îmi văd mâna atârnând peste marginea patului şi observ patrupedul canin care-mi dă bună dimineaţa în felul lui propriu şi inconfundabil. Acu’ îmi explic şi umezeala, mă gândeam eu că dracul nu transpiră.

~ nu va urma ~

(dar cine ştie...)

episoade anterioare: #1, #2, #3.

Sursa FOTO