Munca îl face pe om...

Praf, conform glumei care circula pe vremuri în cercul meu de prieteni, drept răspuns la afirmaţia – parţial maliţioasă – munca l-a făcut pe om.

Trecând peste parţial adevărata (căci nu-i totdeauna adevărat că ai muncit doar dacă eşti cănit pe mâini şi ai cămaşa leorcă de la sudoare) zicere, „cine-i harnic şi munceşte, ori îi prost ori nu gândeşte”, tre’ să recunoaştem că meseria nu mai este de cam de multă vreme „brăţară de aur”. Meseriaşii adevăraţi au plecat care încotro, iar restul celor rămaşi par a se ghida după dictonul: „timpul trece, plata merge”. Nici nu mai contează faptul că salariul ajunge fie pentru plata întreţinerii, fie pentru umplutul foalelor; există un alt proverb salvator, „dacă nu cade, pică”.

Habar n-am dacă timpurile trecute, vremurile în care toţi contribuiam la clădirea societăţii multilateral dezvoltate, au schimbat mentalităţi, contribuind la formarea unor idei preconcepute (false) referitoare la muncă. Totuşi, în acei ani s-a putut observa predilecţia oamenilor pentru anumite meserii, toată lumea voia să aibă mâinile curate, să poarte cămaşă albă, cravată şi costum. Probabil aşa s-a (re)definit sintagma „gulerelor albe”. Presupun, că tot aşa, a apărut în mintea omului conceptul după care o anumită muncă este superioară ori inferioară alteia. S-a trecut cu vederea, deliberat ori ba, faptul că nu toată lumea poate să stea cu „blaiştiftul” în mână creionând planuri, fără însă să existe şi dintr-ăia cu lopata ori mistria, clădind la propriu măreţele proiecte.

Recent, într-o discuţie, sărind de la o temă la alta, m-a şocat părerea interlocutorului – altfel, o persoană instruită – care-mi mărturisea cu nonşalanţă că nu înţelege cum de anumiţi oameni acceptă unele joburi care în viziunea sa înjosesc. Am încercat să-i explic persoanei în cauză că orice activitate are rostul şi valoarea ei proprie şi că de multe ori e indicat să cântăreşti cererea şi oferta pieţei. Desigur, este mai la îndemână să-ţi etichetezi patronul drept un harpagon ori, bugetar fiind, să înjuri guvernul care ţi-a tăiat un sfert din leafă. Slabe şanse să convingi pe cineva – care desconsideră anumite activităţi catalogându-le drept ruşinoase, nedemne, neconforme cu statutul arogat cu de la sine putere – că munca, oricare ar fi aceasta, nu înjoseşte, ci înnobilează. Cu atât mai puţin vei reuşi să faci o astfel de persoană să priceapă că proverbul german, „munca te face liber” – în original: „arbeit macht frei” – are şi o altă conotaţie (pozitivă), în afară de aceea de tristă amintire propăvăduită de lozinca afişată la intrările în lagărele de concentrare şi exterminare naziste.

Respectiva discuţie mi-a lăsat un gust amar, dar şi o dilemă: există oare munci degradante, care înjosesc ori doar mentalităţi care dezonorează posesorul? Poate mă lămureşte cineva, în decursul celor treizeci de zile cât o să cam lipsesc din aşa-zisul „spaţiu virtual”, experimentând eliberarea prin muncă.

Sursa FOTO