De vacanţă

Pentru că la precedentul text trei comentatori – pe care-mi place să-i consider deopotrivă şi amici virtuali, nu doar cititori fideli – îmi lăudau talentul de narator, mi-am zis că mi-e permis să mi-o iau în cap şi să vă povestesc câte ceva în stilul lui Cervantes, ba mai bine într-a lui Sadoveanu, fiindcă ăsta era cu descrierile peisajului – pentru edificare, (re)citiţi Nada Florilor. La scrierile aventuroase ale ăluia de-i spune şi Saavedra om reveni când oi fi mai plin de draci, deocamdată fiind doar copleşit de caniculă – tot drăcescă i-aş zice.

Apropo, Dragoş! Nu atunci când vreau îmi ies textele, ci mai degrabă atunci când scriu dintr-o pornire lăuntrică, pesemne ajutat de „musiu” Le Diable. De data asta, deoarece înainte menţionatul personaj pare a fi de negăsit, nu garantez pentru valoare literară a textului. Iar pen’ că tu Nice, abia aştepţi impresii de vacanţă la mare (dat fiind faptul că urmează să te îndrepţi într-acolo), facă-ţi-se voia, un text din categoria „ultrascurte” şi câteva poze cu răsăritul soarelui – cred că-i tot ce poate oferi marea mai frumos. Iertat fie-mi antitalentul într-ale artei fotografice.

Aşadar, locaţia: staţiunea Saturn, undeva în sudul litoralui românesc, lângă oraşul Mangalia. Hotel de două stele, Aida, nume cu rezonanţă (dacă ne gândim la opera lui Verdi), însă nu-l recomand. Nu dezvolt, fiindcă aşa cum spuneam nu-s suficient de posedat de domnu’ Drac încât să le stric „ploile” pentru ce-a mai rămas din sezonul estival 2015.

Desigur, în Saturn există şi hoteluri de trei, patru şi chiar de cinci stele, însă de ce aş plăti opulenţa atâta vreme cât, în concediu la mare fiind, mi-am propus să folosesc camera doar pentru somn. Totuşi, un frigider putea să existe chiar şi într-o cameră de două stele amărâte – zic asta pentru că, acu’ trei ani un hotel din Jupiter (Camelia, se cheamă), de acelaşi grad inferior, avea măcar atât, ca să nu mai vorbim despre ospitalitatea celor de la recepţie.

Acum, după ce am stabilit că în ceea ce mă priveşte nu prea contează stelele de pe „epoleţii” hotelului, rămâne plaja. Păi, din ce alt motiv te-ai duce la mare? Plaja din vecinătatea „Aidei” nu-i tocmai de „dat la ziar”, prea multe alge… Câh! La vreo cinci minute de mers agale „per pedes” spre nord am găsit altă plajă, dacă nu mă înşală memoria, în dreptul „Cernei”. Aproape perfectă, patru stele din cinci, asta dacă te dovedeşti destul de matinal ca să prinzi un loc decent, în caz contrar, te costă un „pol” un loc în zona şezlongurilor.

Însă cum nu mă dau în vânt după apă sărată – nici p-aia dulce n-o prea agreez, prefer vinul (care-i tot un lichid) – şi nici nu mă omor să stau cât e ziua de lungă ca să prind culoare arămie, mai importante mi se par locaţiile în care poţi să te relaxezi la umbră. Pe răcoare (relativă) poţi savura o îngheţată, un suc sau o bere, de ce nu, un vin uşor de vară şi, desigur, îţi delecta papilele gustative cu meniul zilei. Explorând strada principală, mărginită de magazine de suveniruri şi terase am descoperit trei terase: Antik, La Babanu (recomandată de paznicul parcării hotelului) şi una situată în incinta bazarului, nu-mi amintesc denumirea, dar oricum nu se poate rata odată ce intraţi în bazar. Sigur, mai există câteva tonete cu îngheţată şi mult căutatele (de către unii, pe mine nu mă impresionează) pizzerii şi şaormerii. Totuşi, spre surprinderea mea am mâncat (pe seară) o excepţională pizza pe vatră de la o tarabă care după denumire – Antik – aparţine terasei mai înainte menţionate.

Revenind la terasele unde poţi petrece la răcoare după-amiezii sau serii, la toate cele trei amintite se mănâncă bine, la un preţ decent şi o servire fără cusur. Terasa din bazar nu-i tocmai cea mai bună alegere dacă cauţi un loc răcoros (chiar dacă copertina te fereşte de bătaia soarelui), însă compensează la capitolul servire promptă. Merită fie şi numai pentru a-l cunoaşte pe ospătar, un puşti de maxim 21-22 de ani (după aprecierea mea), pe ecusonul căruia stă scris „Speedy”… No comment, pur şi simplu, îţi face ziua bună, asta ca să nu mai vorbim despre gimbuşlucurile cu sticlele de sucuri ori de bere. Îngheţata perfectă o găsiţi la Antik, iar meniul zilei (felul 1 şi 2) la toate trei terasele cu doar 15 lei. Recomandare: încercaţi păstrăvul la grătar (10 lei/100g, preferabil însă la terasa din bazar unde este le 17 lei/250g), garnitura vine separat. Ciorba a la grec este perfectă, însă nu-i rea nici cea de perişoare. Desigur, meniul este mult mai bogat, însă tradiţionalist fiind mă rezum doar la preparatele cât de cât cunoscute. De plăcere, în nici un caz de foame, merg şi hamsiile prăjite care se găsesc la tonetele înşirate de-a lungul drumului; tot acolo, şi tot de „plaisir”, porumb fiert sau copt – nu-i rău. În apropierea plajei se află Terasa Galbenă – prea în bătaia soarelui, după părerea mea, motiv pentru care n-am onorat-o cu prezenţa, prin urmare nici nu pot da detalii în necunoştinţă de cauză şi un aşa numit Restaurant Pescăresc pe unde, de câte ori am trecut, n-am văzut picior de client, deci nici n-am riscat să testez oferta pe post de cobai.

Asta ar fi istoria ultrascurtă a sejurului de cinci zile pe litoralul românesc. Despre călătoria cu trenul prefer să nu vorbesc, spun doar că data viitoare, dacă va exista, aleg deplasarea cu maşina, fie aceasta cât de obositoare şi costisitoare, pentru că mi se pare inadmisibil şi de neînţeles ca într-o întreagă garnitură de tren să nu existe un singur WC utilizabil de către doamne.

Până una-alta, după cinci zile de vacanţă la Marea Neagră, mâine începe cea de-a patra vacanţă plătită de alţii pe meleaguri salzburgheze. Acum, fiindcă tot am aflat că aş avea şi conexiune la internet mă gândesc că în următoarele 28 de zile să vă „fericesc” cu cel puţin un text, scris, sper io, cu ceva mai mult talent narativ sau măcar (ori şi mai bine) drăcesc decât prezentul.