marți, 22 septembrie 2015

Ţinutul Pinzgau

Grossglockner Hochalpenstrasse
Grossglockner Hochalpenstrasse
Grossglockner Hochalpenstrasse şi Kaiser Franz-Josef-Höhe

Conform zicerii „finis coronat opus”, ultima expediţie pe tărâmuri salzburgheze trebuia să fie ceva de ţinut minte din fortuita-mi vacanţă. Şi a fost! Două zile petrecute la Saalfelden am Steinernen Meer, o localitate aflată la vreo 80 de kilometri de cartierul general din Nußdorf am Haunsberg. De această dată am pornit la drum împreună cu gazda, Ingrid. Evident, ne-a însoţit căţeluşa Luna, fiindcă nu puteam lăsa animalul singur acasă.

Ajungem sâmbătă către prânz, dăm turul cochetului orăşel şi fiind peste măsură de cald ne retragem în casă ca să planificăm expediţia din ziua următoare. Spre seară mai facem o ieşire pentru a gusta din specialităţile locale şi a ne răcori la final cu îngheţată. Apoi, după ce trecem în revistă planul operaţional pentru duminică, program de somn, fiindcă ne aştepta o zi plină.

Ne trezim devreme, în jur de şase jumătate, bem cafeaua, de mic dejun era cam prea devreme şi nici nu prea era vreme. Oricum, urma să ne întoarcem în jur de ora unsprezece, deci vom comasa dejunul cu prânzul. Ghid îmi va fi Hans, care pe lângă excursia magnifică în munţi mi-a prilejuit şi o călătorie cu Porsche Carerra 4S; cum spuneam, „finis coronat opus”. Danke vielmals!

Kaiser Franz-Josefs Höhe, 2369m
Primul obiectiv era Platoul Kaiser Franz-Josef (Kaiser Franz-Josef-Höhe). Drumul până acolo n-are nimic deosebit în afară de ultimii 48 de kilometri pe o şosea privată (la intrare se plăteşte o taxă, habar n-am cât, însă primeşti o broşură), care înainte de apariţia autostrăzilor reprezenta unica legătură rutieră dintre landurile Salzburg şi Carintia. O minunăţie, şoseaua numită Grossglockner Hochalpenstrasse – un fel de Transfăgărăşan – urcă în serpentine ameţitoare prin Parcul Naţional Hohe Tauern (Nationalpark Hohe Tauern), pornind de la Piffkar (1620 m) şi continuând cu: Hochmais (1850 m), Haus Alpine Naturschau (2260 m), Fuscher Törl (2428 m), Hochtor (2504 m) – unde se poate bea o cafea pe terasa bistroului în timp ce admiri peisajul; există şi un mic magazin de suveniruri – şi ţinta noastră, Kaiser Franz-Josef-Höhe (2369 m).

Fuscher Törl, 2428m
Fuscher Törl, 2428m
Odată ajunşi la destinaţie am admirat expoziţia de maşini de epocă, Höchste Automobilausstellung der Welt (se laudă că ar fi expoziţia aflată la cea mai mare altitudine din lume), gheţarul Pasterze (Pasterzengletscher) şi marmotele, însă acestea s-au ţinut prea departe pentru o fotografie decentă. Am descoperit o chestie inedită, o placă de marmură pe care este gravată „Declaraţia de la Salzburg” (Deklaration von Salzburg). Am aşteptat degeaba, până aproape de ora zece, să se risipească norii pentru a vedea cel mai înalt vârf din zonă, Grossglockner (3798 m). Am pornit înapoi la baza din Saalfelden pentru că mai aveam o ţintă de atins...

Ah, poate ar trebui menţionat. Acolo sus, cu toate că eram în luna lui august, 23 erau numai 5 °C, iar eu eram în tricou şi o bluză subţire de trening. Ca fapt divers, după ora nouă au început să apară motocicliştii, am înţeles de la Hans că şoseaua Grossglockner Hochalpenstrasse reprezintă unul dintre traseele lor preferate. Tot ca o curiozitate, pe urcare am depăşit o sumedenie de biciclişti; oare ce sau cine-i mână în vârf de munte pedalând o juma’ de zi, presupun că atât le trebuie pentru cei 48 de kilometri, fiindcă nu cred că se târau cu mai mult de 5-6 km/h.

Grand Hotel - Zell am See
Grand Hotel - Zell am See
Zell am See

Odată reveniţi la baza din Saalfelden, după traseul de viteză în coastă de pe Grossglockner, am plecat – de astă dată, în echipaj complet: eu, Hans, Ingrid, Isolde şi Luna – spre localitatea Zell am See, la nici 15 kilometri spre sud; obiectivul numărul doi al zilei.

Un orăşel cochet, devenit de multă vreme un loc de petrecut vacanţa pentru cei cu dare de mână – n-am văzut până atunci atâtea Porsche şi alte mărci de fiţe pe metru pătrat; iar noi eram cu un prăpădit de Hyundai, deh, în Carerra 4S am fi fost cam înghesuiţi iar Luna ar fi trebuit să ducă trena, fiindcă în maşină n-ar fi încăput neam.

SCHUHHAUS STEINACHER, Zell am See
Schuhhaus Steinacher
Zell am See
Ne-am plimbat un pic pe străzile înguste, am admirat arhitectura clădirilor vechi, apoi ne-am aşezat la o terasă pe malul lacului pentru a ne delecta şi răcori cu îngheţată. Am mai luat o dată la pas leneş aleea care mărgineşte lacul Zeller, căreia i se spune „Esplanade” şi am făcut cale întoarsă, încheind astfel explorarea ţinutului Pinzgau.

Nu mă pricep la descrieri, nu-s Sadoveanu, aşa că las imaginile să vorbească.

Pentru mai multe poze accesaţi link-urile:



Fuscher Törl, 2428m
Grossglockner Hochalpenstrasee, Fuscher Törl, 2428m
Höchste Automobilausstellung der Welt
Höchste Automobilausstellung der Welt
Pasterze Gletscher
Pasterze Gletscher
Stadtplatz, Zell am See
Stadtplatz, Zell am See
Zeller See - Zell am See
Zeller See - Zell am See
Zeller See - Zell am See
Frumoasa Frumosul şi bestia - Zell am See


6 comentarii:

  1. Haha, imi place ideea de vacanta fortuita. Sa tot cada pe capul nostru, din vazduh, concedii din astea prin locuri de vis pe care sa fim obligati sa le descoperim. Eu si acum mai suspin dupa Sunny Beach si ma gandesc cu groaza ca cine stie cand voi mai porni din nou intr-o alta aventura.
    Sunt curioasa, Centurion, eu am o obsesie de cand tot calatoresc prin diverse tari straine si nu numai, pe acolo prin Austria e curatenie? Adica gasesti hartii, peturi, ambalaje, mucuri de tigara aruncate peste tot asa cum mi se intampla mie sa vad?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pe de-o parte a fost o întâmplare fericită, pe de alta "jocul hazardului" a vrut să pună punct unui "capitol" pe care l-aş fi dorit mai lung... Păcat.
      Eu nu mă prea dau în vânt după mare, da' înţeleg (prin prisma persoanei de alături) fascinaţia pe care o poate provoca. Ai putea porni curând într-o altă aventură, desigur dacă îţi place zăpada. :D Ţi-aş recomanda Tirolul, să zicem Sillian în Osttirol (Tirolul de Vest).

      Stai liniştită, nici austriecii nu-s mai breji - găseşti pe jos toate cele enumerate de tine. Undeva pe drumul care leagă Nussdorf de Waidach (traseul meu de plimbare cu Luna) mai e şi acum un pachet de Marlboro, decolorat, căci stă acolo din februarie - atunci era aruncat în zăpadă, acum e în iarbă.

      Ștergere
  2. Un singur cuvînt: perfect! :)

    Iar ultima descriere de poză e delicioasă! :))

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.