Salzburg – Altstadt

După ce am explorat împrejurimile Salzburgului era normal să vizitez şi oraşul, mai precis Oraşul Vechi, Altstadt – în limbajul localnicilor. Despre oraşul în care a venit pe lume Mozart puteţi citi destule detalii pe internet. Nu o să m-apuc aici şi acum să descriu arhitectura barocă şi nici n-o să fac o listă cu obiectivele de maximă importanţă care trebuie „cucerite” la o eventuală trecere prin zonă – pentru asta există agenţii de turism. Vă arăt doar pe unde am umblat eu şi, în puţine cuvinte – acolo unde e cazul – o să dau unele explicaţii.

La traseu nou, ghid nou, Brigitte, soţia lui Rudi, ghidul din prima expediţie. Am părăsit „baza” din Nussdorf în jur de ora nouă dimineaţa. Înainte de zece intram triumfal pe una dintre porţile Oraşului Vechi, Gstatten Tor.

Primul obiectiv aflat pe harta „cuceririlor” era Fortăreaţa Hohensalzburg, în germană, Festung Hohensalzburg. Se poate urca la pas pe vechiul drum, da’ îţi ia vreo oră şi toată suflarea. Noi am ales funicularul. E mult mai comod şi oricum în taxa de vizitare (11,30 €) este inclus şi acesta. Însă până să ajungem la baza dealului Festungsberg – ei îi spun munte, însă la 542 de metri termenul mi se pare exagerat –  pe vârful căreia este situată fortăreaţa ne-am preumblat pe străzile pavate şi am intrat în câteva biserici. Sunt vreo şase-şapte în vecinătatea Domului, aflat la poalele fortăreţei. Deh, obiceiul timpurilor, fiecare arhiepiscop care a condus oraşul, a ţinut să intre în graţiile Domnului. De asemenea, lăcaşe de cult au mai ctitorit şi potentaţii financiari ai apuselor vremuri, desigur, tot întru iertarea păcatelor. Sunt construcţii impunătoare atât văzute din afară, cât mai ales din interior, marmura roşie de la picioare şi decoraţiunile ţin să aducă aminte de bogăţia oraşului ce odinioară era de sine stătător, fiind încorporat Austrie relativ recent. N-am făcut poze în interior, nu ştiam dacă este permis, şi nici nu voaim să sperii zeii cu bliţul telefonului. O:-)

Revenind la Fortăreaţă, mai precis la interiorul acesteia, merită văzute (din punctul meu de vedere): camerele principelui, sala de aur, camera de aur şi poate arsenalul. În schimb, priveliştea care se desfăşoară dinaintea ochilor odată ajunşi pe unul dintre turnurile fortăreţei, n-are egal. După aproximativ vreo două ore cât a durat explorarea Fortăreţei Hohensalzburg, ghidul a hotărât că trebuie neapărat să văd catacombele – „Die Katakomben”; costă numai 2 € preţ pentru care primiţi un pliant. Sunt săpate într-un perete stâncos la poalele fortăreţei şi ţin de cimitirul Sfântul Petre – St.-Peters Friedhof. Se urcă pe nişte scări subrede din lemn, care scârţâie sinistru pentru a ajunge la: Maximuskapelle, Kreuzkapelle şi altele asemenea săpate în stâncă.

Odată încheiat turul fortăreţei, vizitate fiind şi catacombele, am luat la pas străduţele mărginite de fel de fel de magazine mici din Oraşul Vechi. Obosiţi de atâta umblet am mâncat de prânz la unul dintre numeroasele localuri (Wirthaus, pe scurt, Wirts) prezente la tot pasul. Iar pentru că după masă ni s-a făcut poftă de o cafea, ghida mea de nădejde a ţinut să-mi arate o locaţie de excepţie – cică nu trebuie ratată la trecerea prin Salzburg – Steinterrasse (Terasa de Piatră), cocoţată pe acoperişul hotelului Stein. De sus se deschide o minunată vedere de ansamblu a Oraşului Vechi, iar undeva în dreapta se vede Castelul Mönchstein (Schloss Mönchstein) situat pe platoul muntelui cu acelaşi nume, transformat în hotel de lux.

După momentul prelungit de relaxare pe Terasa de Piatră am pornit apoi spre ultima destinaţie trecută pe „foaia de parcurs”: Palatul Mirabell (Schloss Mirabell) şi grădinile sale, Mirabellgarten. Construit pe la 1600, în afara zidurilor cetăţii – după modelele italiene (de aici numele actual, o combinaţie a cuvintelor: „mirabile” și „bella”) şi franceze – de  prințul-arhiepiscop Wolf Dietrich Raitenau pentru a servi drept reședință amantei sale, Salome. Din câte am înţeles, este inclus în patrimoniul UNESCO, iar în mare parte încăperile sale sunt ocupate de birourile administraţiei. Ca o curiozitate, palatul reprezintă o foarte populară locaţie pentru nunţi, nu doar pentru localnici – dacă vă bate de gândul, faceţi rezervare cu câteva luni înainte. Sala de ceremonie, denumită Sala de marmură nu este deschisă (din păcate sau poate din fericire) turiştilor, însă internetul este plin de poze – de-a dreptul impresionantă. Tot ca fapt divers, deopotrivă istoric, în Sala de marmură s-a căsătorit sora Evei Braun.

Am admirat palatul doar din exterior însă în compensaţie mi-am delectat ochii cu priveliştea încântătoare oferită de Mirabellgarten. Statuile sale inspirate din mitologie şi aranjamentele florale multicolore îţi lasă o impresie pe care n-o vei uita prea curând. Interesantă mi s-a părut „Grădina Piticilor” (Zwergelgarten), mai cu seamă istoria acesteia. Desfiinţată la un moment dat, datorită aspectului hidos al piticilor, este reconstruită ulterior însă din cele 26 de statui iniţiale sunt regăsite doar 15, împrăştiate în diverse zone. Legenda locală spune că artistului i s-a cerut să reprezinte în pitici diverse vicii, de aici aspectul lor; şi tot legenda spune că aduce noroc dacă le mângâi nasul, de aici culoarea albă (vezi poza alăturată) din acea zonă anatomică, în rest marmura fiind înnegrită de trecerea vremii.

Cam asta a fost istoria expediţiei de cucerire a Salzburgului. Vă las în compania câtorva imagini; restul aici (album Google) sau aici (Pinterest). Dacă vreţi poze de calitate, găsiţi pe site-ul eurobuildings.

Salzburger Dom - Catedrala

Vedere din fortăreaţă (la baza imaginii, casa călăului, pâlcul de copaci din dreapta)

Residenplatz

Mozartplatz (Piaţa Mozart)

Casa în care s-a născut Mozart

Casa în care a locuit Mozart

Mirabellgarten

Mirabellgarten

Mirabellgarten (în plan îndepărtat Festung Hohensalzburg)

Pegasusbrunnen (Fântâna lui Pegas) - Mirabellgarten