Normandia şi Bretania

Normandia şi Bretania formează împreună partea de nord-vest a Franţei şi asociază interiorul continental preponderent agricol cu partea de coastă, cunoscută foarte bine atât de turiştii francezi, cât şi de cei străini. Aceste două provincii au fost influenţate de-a lungul istoriei mai mult de triburile nordice şi de celţi decât de romani.
Clima blândă favorizează agricultura şi îndulceşte lumina atât de îmbietoare pentru artişti. Ambele regiuni sunt mari producătoare agricole, Normandia fiind cunoscută în special pentru lactatele şi merele sale, în timp ce Bretania pentru legume, asta deşi ambele produc cantităţi semnificative de carne şi cereale. Zona de coastă foarte întinsă a făcut ca pescuitul să devină o activitate importantă, alături de culturile de scoici şi stridii.

În ciuda proximităţii lor, istoria Normandiei şi a Bretaniei a fost foarte diferită, ceea ce a dus la identităţi regionale foarte distincte. Normandia, aşezată pe Sena şi pe drumul către Paris, a fost întotdeauna o ţintă predilectă pentru invadatori. Vikingii şi-au început incursiunile pe Sena în secolul al IX-lea, succesul invaziei lui Wilhelm Cuceritorul din 1066 a însemnat o importantă schimbare culturală, ilustrată prin mulţimea de biserici în stil romanic (cunoscut în Anglia ca stilul Normand). Celţii englezi au colonizat Peninsula Armoricană în veacul al VI-lea, teritoriu cunoscut apoi sub numele de “Le Petite Bretagne”, denumire care în timp a devenit Bretagne. Aceştia au pus bazele unei noi culturi şi au vorbit o limbă complet diferită de cele din restul Franţei, dialect care s-a menţinut până astăzi.

Atractivitatea Normandiei constă în peisajul extrem de variat. Grandoarea stâncilor abrupte de pe coasta Peninsulei Cotentin, situată în vest, deschide drumul nesfârşitelor plaje cu nisip auriu din departamentul Calvados, eleganţei stil belle epoque a Rivierei Normande de la Deauville şi Trouville-sur-Mer, precum şi a vârfurilor de la Côte d’Albâtre ce se zăresc la orizont. Fă-ţi timp să hoinăreşti prin peisajele rurale, de la dealurile cu pante uşoare şi cursuri de apă din Suisse Normande până la livezile din Pays d’Auge. Acesta este teritoriul producătorilor de brânză, al distileriilor de Calvados (celebrul coniac de mere, pe care localnicii îl denumesc afectuos Calva) şi al micilor restaurante unde poţi lua o masă copioasă şi plăcută. Pretutindeni, sate frumoase cu vile şi ferme trădează o moştenire arhitecturală care a reuşit să supravieţuiască chiar şi distrugerilor celui de-al Doilea Război Mondial.

Fostă capitală a ducatului Normandiei, construit ca aşezare romană pe Sena, Rouen este astăzi un imens oraş industrial şi port. Oraşul vechi din partea de nord a râului a fost restaurat după distrugerile ultimului război mondial, iar o plimbare pe aici te va purta către o mulţime de muzee, biserici şi case normande din lemn. Începe vizita, aşa cum a făcut şi Monet, de la Cathédrale Notre-Dame, a cărei renumită faţadă vestică a fost pictată în nuanţe atât de diverse de către artist în tablourile sale. Continuă plimbarea spre capătul de vest al vechiului Rouen unde se află Place du Vieux-Merché, locul unde Ioana d’Arc a fost arsă pe rug în anul 1431. Pe locul rugului a fost construită ulterior o biserică. Musée Jeanne d’Arc (Place du Vieux-Merché nr. 33), conţine unul dintre puţinele portrete cunoscute ale Ioanei d’Arc, o schiţă din 1429. În spatele Catedralei este Palais de Justice, un remarcabil exemplu de arhitectură gotică flamboiantă din secolul al XVI-lea. La vest de Place du Vieux-Merché se află Hôtel Dieu, vechiul spital din Rouen, unde în 1821 s-a născut romancierul Gustave Flaubert. Acum este Musée Flaubert et Histoire de la Médecine. În partea de nord, în Piaţa Verdel, Musée des Beaux-Arts, găzduieşte o excelentă colecţie de picturi europene, printre care şi una din seria de picturi cu Catedrala din Rouen, aparţinând lui Monet. Mai sus de catedrală se află Église de St.-Ouen şi o altă capodoperă a stilului gotic flamboaiant, Église de St.-Maclou.

Părăsind Rouen, Sena curge încet spre mare, trecând prin văi împădurite, creste calcaroase şi livezi de meri. Acest frumos traseu de-a lungul malului nordic este cunoscut sub numele de "Route des Abbayes", după şirul de abaţii construite pe malurile râului în veacul al VII-lea şi care urmau să devină importante centre de învăţătură. Abbaye de St.-Georges din satul St.-Martin-de-Boscherville, la vest de Rouen este o biserică în stil romanic construită în locul templelor romane. Mai departe, mergând spre Duclair, vei găsi ruinele Abbaye de Jumiège, construită în 645, prădată de vikingi în secolul IX, reconstruită in 1067, din ordinul lui Wilhelm Cuceritorul. După violenţele revoluţiei au supravieţuit doar cele două mari turnuri construite în secolul al XI-lea, probabil cele mai tulburătoare şi maiestuoase ruine din întreaga Normandie. Pe valea Fontenelle se află Abbaye de St.-Wandrille, unde există o comunitate benedictină renăscută în 1931. La Villequier este Musée Victor Hugo, unde vei afla despre înecul fiicei sale, fapt care i-a inspirat unele dintre cele mai dureroase poezii. Lillebonne se mândreşte cu impresionantele sale ruine romane.

Chiar dacă nu ar exista ţesăturile de Bayeux, acest strămoş al benzilor desenate, expus la Centre Guillaume-le-Conquérant, o uimitoare ţesătură lungă de 70 de metri care "povesteşte" invazia lui Wilhelm Cuceritorul din 1066, partea veche a oraşului tot ar merita o vizită pentru centrul medieval atât de bine păstrat şi pentru impresionanta Catedrală. Obiective turistice de vizitat sunt: Place St.-Patrice şi Musée Mémorial de la Bataille de Normandie.

Bătută de vânturi puternice şi lovită de valuri, înconjurată de nisipuri mişcătoare si accesibilă numai pe un drum îngust, Abbaye de Mont-St.-Michel se înalţă maiestuos pe un vârf de stâncă. Simbol al Normandiei, intrată în Patrimoniul Mondial, descrisă de Guy de Maupassant drept “o gigantică bijuterie de granit, delicată ca o dantelă, cu multe turnuri şi clopotniţe subţiri”, abaţia este loc de pelerinaj de mai bine de 1000 de ani. La început era o simplă stâncă în mare, un munte funerar celtic acoperit de păduri. Apoi, conform legendei, în anul 708, Aubert, episcop de Avranche, a avut o viziune în care Arhanghelul Mihail l-a îndemnat să construiască o capelă pe această stâncă accesibilă numai la reflux. În secolul al X-lea Richard I, duce de Normandia, a construit pe insulă o abaţie benedictină, care a fost treptat înconjurată de construcţii monastice. Peste capela iniţială, călugării au construit Biserica Notre-Dame-sous-Terre.

Alte locuri de vizitat în Normandia sunt: oraşul Caen, deşi afectat de război, păstrează unele dintre minunatele vestigii ale trecutului, Abbaye aux Homme şi Abbaye aux Dames, două bijuterii de artă romanică construite de Wilhelm Cuceritorul şi soţia sa Matilda, ca penitenţă pentru căsătoria lor consangvinică. Marele oraş-port Cherbourg renumit pentru Fort du Roule care domină oraşul şi oferă o privelişte panoramică asupra portului. Côte Fleurie, şirul de plaje nisipoase şi de hoteluri moderne din vestul oraşului Honfleur. Dippe, unul dintre cele mai adânci porturi la Canalul Mânecii, unde te poţi bucura de faleza imensă, cazinou, parcuri de distracţii şi piscinele cu apă de mare.

Spălată de valuri şi biciuită de vânturi, coasta impresionantă a Bretaniei se întinde pe mai bine de 1.100 km. O lume de peninsule stâncoase şi de capuri, înconjurată de insule plutind în ceţuri şi de porturi mici, golfuri ascunse şi intrânduri secrete. Forţa sa rezidă în oraşele cetate St.-Malo şi Vitré, iar bogăţia, în porturile ce adăpostesc grupurile de pescari şi în frumoasele sate pescăreşti care vara au şi rolul de pensiuni. Clima blândă, golfurile ferite şi plajele minunate fac din Bretania locul perfect pentru petrecerea vacanţelor de familie. Cerul senin şi frumuseţea sălbatică au inspirat generaţii întregi de artişti, printre care Turner, Monet, Picasso şi probabil cel mai mult pe Gauguin, care a exclamat: "Iubesc Bretania. Are ceva sălbatic şi primitiv. Când saboţii mei din lemn îi lovesc granitul, îi aud sunetul puternic, dar amorţit şi înăbuşit pe care îl caut în picturile mele".

Capitală a Bretaniei din 1561, Rennes este astăzi un oraş universitar şi un centru de cercetare în telecomunicaţii. Deşi puţini dintre locuitorii săi vorbesc bretona, el este punctul central al interesului academic tot mai treaz pentru cultura bretonă. Oraşul este cel mai spectaculos la începutul lunii iulie, când irupe într-un festival stradal “Les Tombées de la Nuit”, sărbătorind muzica, poezia şi dansul. Deşi un oraş înfloritor în Evul Mediu, şi-a pierdut mare parte din clădirile sale medievale într-un incendiu în anul 1720. De văzut sunt Catedrala St. Pierre, care datează din 1844, dar are un altar flamand din veacul al XVI-lea, Jardin du Thabor, o încântătoare grădină botanică şi de trandafiri şi Musée de Beaux-Arts, renumit pentru lucarea lui Georges de la Tour “Fecioara cu Pruncul” cât şi pentru lucrări ale şcolii Pont-Aven.

Situat pe un promontoriu stâncos din estuarul Rance, St.-Malo, acest port fortificat, teoretic de necucerit, a fost cunoscut secole de-a rândul drept o cetate a piraţilor. Aceştia prădau corăbiile de pe Canalul Mânecii, folosind câştigurile pentru a-şi construi case frumoase în interiorul zidurilor cetăţii. Corsarii din St.-Malo au explorat îndepărtatele insule Falkland, iar Jacques Cartier, cel care a descoperit râul St. Lawrence şi a început colonizarea Canadei în secolul al XVI-lea, a pornit tot din acest port. Romancierul Gustave Flaubert i-a descris zidurile gri ca pe “o coroană de piatră deasupra valurilor”, iar cea mai impresionantă privelişte a oraşului este fără îndoială cea de pe mare. Străzile înguste ale vechii cetăţi precum şi casele înalte ale proprietarilor de corăbii din veacurile XVII-XVIII, reunite parţial în jurul Cathédrale St.-Vincent, par atât de autentice încât e greu de crezut că au fost reconstruite masiv, piatră cu piatră, după bombardamentele din cel de-al Doilea Război Mondial. Place Chateaubriand are case frumoase şi cafenele bune, precum şi vile elegante pe Rue Chateaubriand, printre care şi Maison de la Duchesse Anne.

Côte d’Émeraude (Coasta de Smarald) se întinde la la Pointe de Gruin, la vest de St.-Malo şi la nord de portul Cancale, până la Val-André în vest, via un şir de plaje bune, staţiuni frumoase şi faleze cu vederi spectaculoase. Côte de Granit Rose (Coasta de Granit Roz) se caracterizează prin uimitoarele stânci roz erodate de vânt şi ape în forme extraodinare.

Cea mai veche cetate din Bretania şi capitala vechiului ducat Cornouaille, Quimper are o istorie care porneşte din legendă. Regele Gradlon ar fi întemeiat Quimperul după ce fabuloasa sa cetate Ys s-a scufundat în Douarnenez. Încântătoarea parte veche a oraşului, cu magazine bune pe Rue Kéréon, este dominată de imensa catedrală gotică din veacul al XIII-lea, Cathédrale St.-Corentin. Muzeul din Place St.-Corentin, deţine o extraordinară colecţiede lucrări din secolele XIX-XX, printre care şi câteva ale şcolii Pont-Aven, din apropiere, unde a pictat Paul Gauguin. Quimper este renumit şi pentru faianţa sa deosebită, industria locală datând din secolul al XVII-lea.

Concarneau, cândva mare port pescăresc, acum şi staţiune are drept punct central de atracţie Ville Close, vechea cetate înconjurată de ziduri şi situată pe insula din golf. Războiul de 100 de ani a făcut să crească importanţa strategică a acestui oraş, iar zidurile sale datând din secolul al XIII-lea au fost întărite în veacul al XVII-le de către Vauban, arhitectul militar a lui Ludovic al XIV-lea. Fosta cazarmă găzduieşte acum Musée de la Pêche, dedicat pescuitului local. În a doua jumătate a lunii august, Ville Close se însufleţeşte pe durata Fête des Filets Bleus (Sărbătoarea Năvoadelor Albastre), un festival de muzică şi dansuri bretone, provenind din ceremonia tradiţională de binecuvântare a plaselor de pescuit.

Merită văzut oraşul Carnac mai ales pentru menhirele din vecinătate, datând probabil de dinaintea anului 5.000 î.e.n., fiind mult mai vechi decât cele de la Stonehenge. Să nu uităm de Brest, unul dintre cele mai importante porturi, unde încă se pot vedea ruinele castelului din secolul al XI-lea. Océanopolis, un important centru de cercetare oceanografică, este de asemenea o atracţie, expunând modele ale diferitelor tipuri de medii marine.

Fougères şi Vitré, două fortăreţe de graniţă care păzeau veche frontieră dintre Bretania şi Franţa. Construită spectaculos la unul dintre coturile râului Nançon, cetatea Fourgères este o fortăreaţă medievală prin excelenţă. O mlaştină plină de stânci înconjoară nucleul datând din secolul al XI-lea, întărit în secolele XIV şi XV cu 13 turnuri splendide. Făcând de gardă în valea râului Vilaine, cu turnurile ca din poveşti şi podul mobil, castelul fortificat Vitré dăinuie de la începutul veacului al XI-lea.

Cam atât despre Normandia şi Bretania. Ne odihnim, următoarea oprire fiind Valea Loarei, asta după ce reuşesc să-mi mişc cât de cât degetele obosite după "dansul" pe tastatură din ultimele trei zile.

Sursa FOTO