luni, 17 februarie 2014

Emoții sau sentimente?


Tainele gandirii filosofie emotie sentimentAm vrut să  scriu despre ură, dar pentru a aborda acest subiect e necesar un echilibru mental aproape perfect, o înțelegere și o diferențiere clară a ceea ce vreau să expun și cât vreau să mă adâncesc, iar eu sunt copleșită de tot felul de emoții și sentimente, mmm ... hai să le numim negative, negre...
Așa că, poate ar fi mai înțelept să încerc să lămuresc și să deosebesc emoția și sentimentul, să mă 'răcoresc' un pic, înainte.

Ființele umane sunt creaturi emotive, în mod natural. De-a lungul vieții vom experimenta milioane de senzații diferite. Chiar și pe parcursul unei zile nu vom fi privați de sentimente și emoții. De multe ori acești doi termeni sunt folosiți alternativ,
dar există diferențe între sentimente și emoții care -  cunoscute -  ne pot ajuta să înțelegem un pic mai bine ce se întâmplă în interiorul nostru?

Emoțiile sunt, de obicei, efemere, în timp ce sentimentele se pot dezvolta și persista pe parcursul vieții. Pentru că emoțiile amestecă sentimentele și sentimentele pot declanșa apoi emoții, sentimentele pot solicita un ciclu nesfârșit de emoții  – afirma Antonio Damasio (neurologist) în cartea sa “Eroarea lui Descartes: emoție, raţiune şi creierul uman”

Să începem cu începutul: ce este o emoţie? ce este un sentiment? Folosim aceste două cuvinte frecvent, ne ghidăm – de multe ori – după ele, credem că știm ce înseamnă, cum să le deosebim, dar în clipa în care suntem întrebaţi … ne blocăm … mie - cel puţin o dată - mi s-a întâmplat …

EMOȚIE, emoții, s. f. Reacție afectivă de intensitate mijlocie și de durată relativ scurtă, însoțită adesea de modificări în activitățile organismului, oglindind atitudinea individului față de realitate

Emoţiile au fost mult timp considerate sursă de perturbare a intelectului. Teorii despre emoţii găsim şi în trecut, la stoicii greci; Aristotel își pune întrebări filozofice despre o viață mai bună prin stăpânirea emoțiilor (autocontrolul din actualitate). ”Oricine poate deveni furios – acest lucru este uşor. Dar să te înfurii pe omul potrivit, în măsura potrivită, la momentul potrivit, pentru motivul potrivit şi în cel mai potrivit mod – acest lucru nu este deloc uşor.” 
Platon susţinea că emoţiile sunt o "boală a sufletului", iar Descartes introducea ideea inovatoare şi mai puţin creştină că emoţiile ne împing să păcătuim pentru satisfacerea dorinţelor noastre.

Mai apoi au apărut emoțiile fundamentale ale lui Darwin (bucuria, surpriza, tristeţea, frica, dezgustul, furia) care au și sustinut teoria evolutivă, motivând că emoțiile reprezintă modele de reacţie mentală întipărite în sistemul nervos. Psihologul Paul Ekman a fost un pionier în studiul emoțiilor asociate cu expresiile faciale și și-a câstigat reputaţia de ’cel mai bun detector uman de minciuni din lume’ – serialul ”Lie to me” este inspirat din teoria lui; el ne face cunoscute cele patru emoții fundamentale umane: frica, mânia, tristeţea și bucuria.

SENTIMENT, sentimente, s. n. 1. Proces afectiv specific uman, care exprimă atitudinea omului față de realitate; simțământ. ♦ Afecțiune. 2. Facultatea de a simți, de a cunoaște, de a aprecia ceva; conștiință.

Immanuel Kant interpreta sentimentul ca fiind manifestarea de facultăţi - stabil înnăscute -, asociate cu cunoașterea - abstract susţinută.
Se mai poate spune că are mai mult de douăzeci de înțelesuri diferite, depinzând de sursa/dicţionarul pe care-l consulţi (acelasi lucru s-ar putea spune și despre emoții ...). Pentru scopurile noastre, sentiment se poate referi fie la ceva ce se experimentează ca rezultat a unor stimuli externi care reacţionează cu unul din cele cinci simţuri pe care le posedăm, fie a sensibilităţii, atitudinii sau percepţiei emoţionale a cuiva.
Și lista poate continua; nu trebuie decât să apelăm la inepuizabilele informații și surse puse la dispoziţia noastră.

Eu aș îndrăzni să introduc și un al treilea element – gândirea – ca să pot distinge emoția de sentiment și cred că ultimul apare spontan, fără gândire, iar emoțiile sunt sentimente foarte specifice care sunt mereu legate de gândire.
Am să iau ca exemplu mult discutata și controversata iubire. Ei bine, se spune că, o dată cu iubirea, apare la fel de controversata  gelozie. Când apare un gând care te face gelos, această gelozie se transformă câteodată în furie, furia în frică, frica în durere, durerea în disperare,iar aceasta se transforma din nou în furie. Iată cum fiecare emoţie declanşează un gând care declanşează o nouă emoţie.

Și când mă gândesc că Descartes - și nu numai - încerca să separe emoţia de raţiune; multă vreme, mulţi dintre noi am trăit și am încercat să eliminăm dualismul emoţie/raţiune chiar.
Analizând mai bine ‚situaţia’ dată mai sus, eu aș spune că există, totuși, o dualitate și merg un pic mai departe, răspunzând unei întrebări nerostite și anume: emoţia nu este opusul raţiunii.

Înţeleg că emoţiile sunt, pur si simplu, informaţii sau semne fiziologice a ceea ce se petrece în lumea fiecăruia. EU sunt traducătorul/interpretul acestor informaţii și cum le interpretez și manipulez determină rezultatul ca fiind raţional sau nu. Am auzit chiar termenul 'simte emoţiile în mod inteligent', mai ales în cazul emoţiilor puternice, neconfortabile sau periculoase (ura!!!) și mi se pare esenţial să transformi emoţia/raţiunea în parteneriat; astfel știi cum/ce să simti, să numești și să întelegi emoţiile pentru a-ţi lărgi limitele inteligenţei.

Să vedem cum înţeleg eu ce e un sentiment și ce e o emoţie.
Sentimentele ne spun „cum să trăim”, emoţiile - ce ne place și ce nu;
Sentimentele stabilesc atitudinea noastră pe termen lung în privinţa realităţii, emoţiile – atitudinea iniţială în privinţa realităţii;
Sentimentele ne avertizează de pericole anticipate, emoţiile – pericole imediate;
Sentimentele sunt calculate, dar durabile, emoţiile – intense, dar de scurtă durată;
Sentimentele asigură supravieţuirea corp/minte pe termen lung, emoţiile – supravieţuire corp/minte imediată.

Făcând referire la asociaţiile sau comparaţiile de mai sus, fericirea și îngrijorarea sunt sentimente în sine; bucuria și teama sunt emoţii de scurtă durată.
Tot așa mulţumirea, amărăciunea, iubirea și depresia sunt sentimente pe când entuziasmul, furia, dorinţa și tristeţea sunt emoţii.

11 comentarii:

  1. Cu alte cuvinte emotiile sunt hormonale, iar sentimentele sunt cerebrale. Desi tresaririle inimii nu prea au legatura cu cortexul. Suna mai bine "facultati" cum le zice Kant.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai da, doar ca sentimentele se nasc dintr-un cocktail de emotii mai mult sau mai putin intensificate sau recunoscute.
      O seara si saptamana frumoasa, Spunsieu. :)

      Ștergere
  2. Neata, Corina. :) In aceste momente de apatie totala, cand sentimentul predominant e dezinteresul, rapusa fiind de astenia de primavara, as cam avea nevoie(ca de aer) de niste emotii intense, pozitive, constructive: entuziasm, optimism, speranta.
    Saptamana frumoasa presarata cu bucurii iti doresc! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bună Nice! :) Of ... altă apatie?! Ti-ai cumpărat obiectul misterios, dar nemaipomenit electrocasnic? Nu te-a entuziasmat nici un picuț? :( Uite, încerc să-ți insuflu un picut de optimism; suntem în pragul primăverii, vor înflori ghioceii, brândusele etc. și mie îmi plac foarte mult aceste flori, iar fotografiate de tine, cred că am să le percep ca fiind reale. <3
      Sper să ai o săptămână cât mai linistită, desi m-as bucura dacă as auzi că ai descoperit ceva frumos în apatia generală! :) <3

      Ștergere
    2. Da, am cumparat obiectul misterios(pe care, apropos, tu ai fost singura care l-a ghicit) il folosesc zilnic si sper sa nu aibe repercusiuni negative(deocamdata doar smoothie-uri de fructe, azi trec pe detox, cel putin asa intentionez). Dar cu o floare nu se face primavara...
      Apatia se prelungeste la nesfarsit. Am pierdut optimismul si entuziasmul tineretii. Cred ca aici e raspunsul.

      Ștergere
    3. A da?!? :) Doar o floare nu aduce primavara, e adevarat ... ai pierdut optimismul si entuziasmul, dar doar cel al tineretii! ;) Ce, cand incepem sa imbatranim nu mai avem emotii?!? Poate trebuie doar privite si simtite altfel, poate nu mai au aceeasi intensitate, poate avem emotii mai complexe pe care nu le putem 'traduce' imediat corect, poate sufletul se vrea vesnic tanar si tanjim toata viata dupa entuziasmul si energia tineretii. Dar nostalgia si dorinta asta nu ne face, oare, sa pierdem 'esenta' bucuriei din prezent - chiar daca e de scurta durata?!? Eu zic ca lucrurile mari sunt facute din detalii sau detaliile, bune si/sau rele, pot duce la un intreg, la un tot; deci, nu-i rau sa ne concentram pe detalii ... ;)

      Ștergere
  3. Justă şi binevenită sublinierea graniţei dintre glasul inimii şi glasul raţiunii, probabil greu perceptibilă la o privire superficială, tocmai din cauza evidenţei. Deşi atât de diferite în tonalitatea lor, cele două "voci", au totuşi un punct comun (or mai fi şi altele, da' azi nu m-ajută "procesorul"), anume atât emoţiile cât şi sentimentele sunt slăbiciuni tipic (umane) şi ca orice slăbiciune ne fac vulnerabili. Tributar emoţiei şi sentimentului, omul nu e chiar atât de puternic precum îi place să creadă. Ca o paranteză, omul e invincibil doar atunci când e fiară (lipsită de emoţii, cu atât mai puţin de sentimente), vezi războaiele, despre care am mai scris pe aici. Mereu hărţuit între dorinţă vs. putinţă, întrucât nu-i suficient să vrei ca să şi poţi, întotdeauna la mâna hazardului care-i va împlini ori refuza speranţele... Aici e vulnerabilitatea şi de aici pieirea, dacă vrei autodistrugerea.
    Apropo, invidia ce-i, emoţie sau sentiment? Nu de alta, dar oarecum am această senzaţie, motivată de faptul că nu am dezvoltat ideea cu luni în urmă, când aveam chef de scris. ;) :P

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mario, dacă mă consideri un pericol imediat, invidia e o emoție complexă, iar dacă mă consideri ca fiind un pericol pe viitor atunci e un sentiment. :P
      Coincid că au multe în comun ambele; dar animalele își bazează acțiunile pe emoțiile de bază (vezi Darwin) și cum/încotro le canalizează, așa reacționează. Cu cât ești mai 'animal', cu atât mai puternice emoțiile.
      Mulțumesc!!! Uite cum mi-ai dat o idee nouă - analiza invidiei.

      Ștergere
    2. Pericol... Deloc, dimpotrivă, te consider un aliat de nădejde, drept pentru care încerc să fiu util măcar prin "livrarea" unei idei întru dezvoltare. ;) Eu îţi mulţumesc pentru că (chiar departe fiind) nu laşi să se adune praful în lipsa mea. Ştii doar că sunt implicat într-un "război", în care primează instinctele mai deloc raţiunea, prin urmare nu-s capabil să redactez un text cât de cât decent... à la guerre comme à la guerre... Voi reveni însă cândva, "stay here I'll be back" (vorba Terminatorului), sper cu scut, nu pe scut... (de la spartani citire, dar se aplică şi centurionilor, ca purtători de scut). :-)

      Ștergere
  4. Bun articolul tau, ai pus bine lucrurile in balanta. Eu unul consider ca emotiile trebuiesc controlate foarte bine,dar tot cele mai periculoase raman sentimentele.De alea trebuie sa avem mare grija!

    RăspundețiȘtergere
  5. Multumesc, Dorian pentru frumoasele, dar profunde cuvinte. :) Da, tocmai de aceea am decis sa 'recapitulez' un pic, inainte de a ma arunca in tumultoasa si periculoasa ura ...
    O zi frumoasa in continuare si te mai asteptam pe aici. :)

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.