marți, 6 ianuarie 2015

Virgula, punctul şi alte semne de punctuaţie

Jack Nicholson
Nu vă speriaţi, fiţi liniştiţi, nu urmează să citiţi o plictisitoare lecţie de gramatică pentru to(n)ţi. Ar fi o temă nimănui folositoare, întrucât cei care ar avea nevoie n-ar băga-o în seamă, iar celorlalţi nu le este necesară, căci au învăţat lecţia la timpul potrivit. Mult mai distractiv – deh, suntem încă sub influenţa veseliei sărbătorilor tocmai încheiate – ar fi să discutăm despre semnele de punctuaţie dintr-o altă perspectivă, de astă dată deloc drăcească, poate doar pe ici-colo să-mi mai scape vreun pui de drac.

Unii, urmând calea bătătorită, spun că viaţa se poate compara cu un roman, scris de noi înşine pentru noi înşine. În paranteză fie spus, sunt cazuri în care autorii cad pradă tentaţiei de a scrie în paralel, o poveste pentru sine, cea de-a doua pentru public. Necazul este că, inevitabil, se vor concentra pe imaginea pe care vor s-o transmită, ignorând astfel tocmai ceea ce sunt. Proastă alegere, ghici unde se ajunge. Să lăsăm asta, nu-i cazul şi nici timpul pentru adâncirea discuţiei. Revenim la cazul ideal. Unii vor scrie simple schiţe, alţii vor reuşi să scrie nuvele, doar câţiva vor izbuti să închege un roman. În mod excepţional, câte unul va scrie o epopee; merită felicitat, însă doar dacă nu vizează cititorul. Firul narativ depinde de talentul fiecăruia, indiferent că-i schiţă, nuvelă ori roman; unele vieţi vor fi lăudate, poate chiar invidiate, pe când altele – mult prea anost scrise – vor fi uitate.

Teoria clasică ne zice că fiecare zi este o propoziţie, simplă – dacă viaţa ne e monotonă – sau o frază ori chiar o înlănţuire de fraze scrise dezinvolt, în care cuvintele se joacă, sunt expansive, scoţând la iveală bucuria de a trăi, de a visa, de a spera – asta dacă autorul are ceva de spus. Funcţie de starea autorului se umple o pagină, apoi alta, se încheie un capitol, începe altul. Mai lungi sau mai scurte, incitante ori plictisitoare, unele scrieri vor forma volume de opere alese, altele doar volume prăfuite, ratate. Cândva, indiferent dacă-i bună sau proastă, cartea se va termina, va rămâne amintirea ori, după caz, uitarea. Cam asta ar fi, pe scurt, putem dezvolta, desigur, însă eu prefer să simplific, mi se pare mai eficient.

V-aţi gândit vreodată că tot ce am descris mai înainte se poate defini uzând doar de semnele de punctuaţie? Da, ştiu, *-:) doar o minte genială poate face o astfel de analogie, da’ modest fiind n-am să pretind asta, o spun doar ca fapt divers şi ca să am motiv de a uza de noua „găselniţă” de pe blog, muţunache. \:D/

Să începem cu virgula. Putem spune că fiecare zi este o virgulă, fiindcă după ea trebuie să urmeze ceva (aşa zice regula), o altă zi, în cazul nostru, iar tot ceea ce se petrece în respectiva zi se găseşte după „:” (două puncte) – asta fiindcă, conform definiţiei, semnul grafic anunţă o enumerare. Zilele, la rândul lor, se află întotdeauna după „;” (punct şi virgulă) – tot pentru că aşa cere definiţia. Nu-i aşa că devine interesant? Şi suntem abia la început. Fiecare zi e presărată cu semne de întrebare („?”) şi desigur, de exclamare („!”). Întotdeauna vor exista momente în care ne vom pune întrebări asupra rostului unor acţiuni ori a şanselor de reuşită, respectiv eşec. De obicei, dar nu nu exclusiv, în urma acestor evaluări sunt semnele de exclamare – anunţând izbânda preconizată ori, cel mai adesea, puse după vorbe, popular numite, înjurături.

Asta e partea cea mai simplă, complicaţiile apar odată cu punctele de suspensie („...”), ştiţi voi, se întâmplă atunci când aştepţi ceva care întârzie să apară. Evident, în atari condiţii, de obicei, urmează semnul exclamării care se pune, de regulă, după divese vorbe de duh (cât mai „colorate”, de preferinţă). Partea, uneori, neplăcută este că cele trei puncte nu se pot reduce la unul singur, asta însemnând rezolvarea problemei, punctul („.”) de la sfârşitul frazei. Pe de altă parte, regulile gramaticii interzic introducerea punctului la mijlocul propoziţiei, bine fac, căci altfel s-ar pierde tot farmecul, cum ar rămâne cu fascinaţia necunoscutului. Însă problema cea mai dificilă în toată povestea asta, numită viaţă, o reprezintă numărul limitat de puncte, mai precis unul, la final de poveste. Vorba aceea, des uzitată, „punct şi de la capăt”, nu se aplică aici. Alineatele încep de fiecare dată după acele trei puncte de suspensie, fiecare paragraf reprezintând o etapă a vieţii, încheiată cu „...” niciodată cu punct, fiindcă punctul are locul său, bine stabilit, prestabilit, la final. Odată apărut punctul restul semnelor de punctuaţie îşi pierd sensul, nu mai au niciun rost, nu mai există. Sfârşit, the end, Ende, fin; călătoria printre semnele de punctuaţie s-a încheiat.

Vi se pare complicat? Nici pe departe, ar fi prea simplu. Pentru a mări miza s-au inventat parantezele rotunde ( ), drepte [ ] şi acolade { } - pentru cei mai fiţoşi. Astea ne sunt utile atunci când planificăm variantele disponibile în cazul eşecului primei opţiuni. În fapt, parantezele acestea nu-s altceva decât trageri de timp, amânarea unui final aşteptat. Dacă aprofundăm discuţia vom întâlni şi alte elemente, care vor mări confuzia: ghilimelele normale „ ” sau ascuţite « », „franţuzeşti” - pentru cei cu ştaif - de folosit atunci când ţinem neapărat să urmăm un model, fie că ne place, fie că nu; dar e de bonton. Un pic în afara subiectului, ne putem referi la deja omniprezentul „et caetera”, abreviat etc., util îndeosebi atunci când suntem în pană de idei. Tot puţin pe lângă şi de asemenea opţional este apostroful , un semn ortografic pe care-l folosim atunci când nu funcţionăm în parametri nominali, spre exemplu, dimineaţa, când dăm bineţe zicând cu juma’ de gură: ’neaţa. Ori de lene sau din jemanfişismul ilustrat de formula: poa’ să ningă, poa’ să plouă... Temă pentru acasă: găsiţi cu ce rimează. >:)

Pentru că mă simt peste măsură de obosit plictisit, fără chef de a detalia şi fără intenţia de a plictisi, propun să încheiem aici scurta dizertaţie referitoare la semnele de punctuaţie. Deocamdată voi folosi cele trei puncte, nu-i încă vremea pentru punctul final al poveştii blogului.

P.S.: Textul iniţial cuprindea fix 555 de cuvinte, o cifră magică, însă cineva îmi tot şoptea la ureche că-i prea scurt, că o aşa capodoperă tre’ să fie şlefuită, lustruită, pentru a nu lăsa împresia lucrului făcut de mântuială. Prin urmare am adăugat alineatele doi şi trei şi le-am cizelat pe celelalte, completându-le pe ici-colo, atât cât să nu atingă totuşi perfecţiunea. Acum sunt 1140 de cuvinte, la fel de bine puteam să folosesc doar o poză, fiindcă tot cam atâtea cuvinte, zice-se, înlocuieşte.


Sursa: greu de precizat – m-am trezit dimineaţa cu pitici pe creier virgule, puncte, câteva semne de întrebare şi multe semne de exclamare, vreo două-trei paranteze, un apostrof (dând bineţe lumii) şi o poftă nebună de viaţă (ori mai degrabă de a-i găsi rostul).

Sursa FOTO

20 de comentarii:

  1. Neata, Centurion :D , simpatic articol, esti intr-o dispozitie(creativa) de zile mari. La mine predomina semnele de intrebare si punctele de suspensie. La tine?
    Cel mai dureros(dar uneori necesar) mi se pare cand trebuie sa punem punct. Sau cand altcineva pune punct pentru noi. :(
    O seara frumoasa iti doresc! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bună, Nice! :-h
      Ce dispoziţie, de unde atâta creativitate? Se întâmplă uneori să mă trezesc în toane bune, atâta tot, îmi trece înainte de prânz. :))
      La semne de întrebare încerc să renunţ, la ce mi-ar folosi, cele de exclamare încă îmi aduc mici satisfacţii. În rest, puncte de suspensie, aşteptare, timp în care, ca să nu stau degeaba :-" (a pagubă)
      Seară faină şi ţie. :) @};-

      Ștergere
  2. La tema pentru acasă:
    "poa’ să ningă, poa’ să plouă... "
    la Severin mai cade rouă

    Asta ca să fie o rimă cuminte. ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Normal, cum altfel? De la cititorii constanţi ai blogului nici nu mă aşteptam la adăugiri neacademice. O:-)

      Eu mă gândisem la ceva de sezon:
      poa’ să ningă, poa’ să plouă / eu am canadiană nouă. :D

      Ștergere
  3. So... those voices aren't real, you say... :-" Actually, Jack says that, according to the picture. Okay... :P

    Dacă stau bine să mă gîndesc, viaţa e o continuă comunicare. Cu sine, cu alţii sau... cu oricine sau orice ne-ar privi. Comunicare în mare parte nonverbală. Dar paralelele pot exista, fie ele chiar şi inegale şi complet fără legătură cu Nadia şi margarina ei cancerigenă. :-"

    Şi totuşi se întîmplă ca punctul să cadă uneori ca ghiuleaua în mijlocul drumului, făcîndu-te s-o iei tutuca pe arătură spre alte zări (aici se poate citi şi-un 'Z' nemţesc). Că decît drumuri pline de gropi...

    Se vede că bat cîmpii, este? Gata, mă tac. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ahhhh, vocile... :-SS I hate it when the voices in my head go silent; I never know what they are planning; Alteori vorbesc în klingoniană şi apar probleme de comunicare. :-? Totuşi, sunt momente când Jack are dreptate, vin cu idei geniale, fie ele despre virgule, puncte şi alte semne de punctuaţie. 8-} :-$

      Cât despre bătut câmpii, cred că măcar aici (dacă nu şi la lene) deţin supremaţia; cu "S" majusculă, care da, în germană se citeşte "Z". =))

      Ștergere
    2. Poate ar fi mai bine să comunicăm numai prin semne, noi, oamenii. Fie ele chiar şi de punctuaţie. Că prea ne întinsesem la vorbă lungă...

      Ideile... unde,pe ce ramuri inaccesibile ale minţii mele s-or fi aciuat, de nu mai ajung la ele...? Sau poate şi-au luat zborul spre alte cuiburi de cuci...

      Ștergere
    3. Just! Doar nu degeaba m-am agitat să aduc muţunache pe blog, inclusiv în comentarii. Dacă reuşesc să fur două-trei minute lenei, o să includ şi posibilitatea de a comenta cu videoclipuri youtube. :D

      Cât despre cuci şi cuiburile lor, n-am idee. La mine pe balcon vin doar guguştiuci. Da' din câte-mi mai amintesc, cucii sunt păsări migratoare, se-ntorc ei la primăvară. ;)

      Ștergere
  4. :-bd :-? <8-} =)) :-" ^#(^ ;))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uite cum mă faci tu să las jocu' preferat ca să modific şablonul blogului astfel încât să accepte videoclipuri YT în comentarii. Muţunache erau deja, acum avem şi filmuleţe... \:D/ Să mai zică cineva că-s puturos. :D

      Na, dacă tot vorbirăm despre vocile interioare:
      http://youtu.be/St38r-giIos

      Iar ăsta pen' c-ai adus vorba de cuci. Un film de văzut.
      http://youtu.be/LBHN7aJGogY

      Happy now? \m/

      Ștergere
    2. Nope, not at all.
      După cum am spus şi în cazul muţunachilor, a depinde de terţe părţi pentru randarea anumitor porţiuni din site-ul propriu e o greşeală. Din ceea ce văd, script-ul JS se află pe github.io, un site care nu se află sub controlul tău. Ca atare, cel ce are acces la acel script îl poate modifica oricînd pentru a obţine cine-ştie-ce rezultate. Tu nu vei şti decît atunci cînd cineva se va plînge că a luat vreun virus cînd a intrat pe blogul tău, ba chiar şi atunci vei nega cu vehemenţă, ştiind că nu eşti vinovat (direct).

      În plus, unii oameni cu un ridicat nivel de paranoia, ţin permanent JS dezactivat în browserele lor. Ca atare, orice depinde de script-uri JS pentru afişare, uneori meniuri întregi sau opţiuni critice, va fi pierdut pentru aceia. Dar nu numai; pe mine m-a atenţionat NoScript, un add-on din Firefox, dezactivînd automat script-urile pe care le consideră potenţial periculoase - aşa am aflat locaţia script-ului de YT. După părerea mea se face prea mult uz de limbaje adiţionale, cînd HTML ar trebui să fie suficient.

      În concluzie, rişti. Gîndeşte-te bine. ;)

      P.S. Eu oricum ţin Flash-ul dezactivat permanent şi adresa googlevideo.com blocată din NoScript, iar cînd chiar e nevoie să urmăresc un clip YT îl descarc pe HDD şi-l văd în GOM Player, fără întreruperile acelea idioate datorate unui plug-in Adobe de rahat. ;)

      Ștergere
    3. Offfff! ~X( Da' nimic nu-ţi place. :P >:P :P
      Când mi-o trece lenea (ca să fie Universul în siguranţă), încerc să pun scriptul pe guglă drive şi-l apelez de-acolo. Acu' îi bine? #:-S

      Mie nu mi se pare că ar face ceva "periculos". Avertismentele pot veni ca urmare a reputaţiei siteului care găzduieşte scripturile. Habar n-am despre cum e perceput "github.io". Scriptul se poate vedea pe adresa:
      http://makingdifferent.github.io/blogger-widgets/YTcomment.js

      Am încercat să-l pun în comentariu, însă zice nu sunt permise mai mult de 4.096 caractere.

      Ștergere
    4. În opinia mea, totul trebuie să fie compact şi cu cît mai puţine elemente susceptibile de a fi dezactivate. Un site trebuie să ofere el însuşi, de pe acelaşi host, tot ceea ce are de afişat, nu să aştepte de la alţii - chiar şi WP aşteaptă fonturi şi altele de la googleapis, fonts.google.com şi altele. Blestemat fie google, că s-a băgat cu de-a sila în absolut toate site--urile!

      Am văzut script-ul acela, dar nu poţi avea garanţia că peste o lună sau un an nu va fi modificat pentru a plasa un spion/troian/etc. sau în cel mai bun caz că nu va dispărea definitiv.

      Ștergere
    5. Corect, sunt întru totul de acord cu logica ta. Numai că, aici apare limitarea alegerilor despre care am discutat cu altă ocazie. Există libertatea alegerii, cam ca-n armată: alege plantonul pe care-l vrei, 1 şi 3 sunt ocupate. ;)

      Tocmai, d-aia ziceam că îl salvez pe G Drive, sper că sunt deasupra oricăror bănuieli precum că l-aş modifica ulterior (fiindcă chiar nu mă pricep). :)

      Ștergere
    6. Tot third-party e, chiar dacă-i în familie. Mnoh, cine-şi bate capu'... că doar sîntem în România...

      Ștergere
    7. Păi oricum aş da-o tot o să mă aflu la "mâna" cuiva... Nici măcar Gugălu' nu cred că le controlează pe toate...

      Ștergere
    8. Normal, de-aia are servitori fideli. ;)

      Ștergere
    9. Hai că doar n-o fi goagălu' ăsta chiar sopra tutti, über alles, alfa şi omega, începutul şi sfârşitul. 8-| Iar dacă cumva este aşa, atunci stă în firea lucrurilor să fie surclasat cândva, nimic nu e veşnic, nici măcar, mai bine zis, cu atât mai puţin supremaţia.

      Ștergere
    10. Tocmai îţi spuneam mai devreme ce figuri face cromu' lor pe WP. Poate-oi fi io prost ca noaptea, da' cu siguranţă unu' care-l vede prima oară o să dea cu el de pămînt.

      Cînd s-o împuţi treaba or să se producă "schimbări", aşa cum Conner Peripherals a devenit Seagate care mai apoi l-a înghiţit pe Maxtor, aşa cum Hitachi a fost înghiţit de Western Digital, aşa cum Sysinternals, Skype şi Nokia au fost înghiţite de Micro$oft ş.a.m.d. Păpuşele Matrioska al căror miez e plin cu rahat.

      Ștergere
    11. Mda, dacă nu greşesc, Cromu' e dezvoltat de goaglă? La mine a rezista (acum doi ani) cam două ore... Drept îi că tot cam atâta mi-a luat să scap de el din sistem.

      Cât despre păpuşile Matrioşka, se ştie că dintotdeauna "peştele" mai mare îl înghite pe cel mic; iar de-atâta aglomeraţie la interior apare putregaiul, dacă vrei se-mpute hardughia. ;)

      Ștergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.