Sicilia şi Sardinia

Sicilia şi Sardinia sunt două lumi distincte, două insule fascinante şi vibrante a căror artă, cultură, dialecte şi istorie, deşi într-un fel asemănătoare, sunt atât de diferite de cele de pe peninsulă. Sicilia este un tărâm aparte, o insulă separată de restul Italiei, nu numai de mare, ci şi de secole de experienţe istorice şi culturale. Totuşi, este o parte extrem de importantă a ţării
– scriitorul german J.W. Goethe observa „să vezi Italia fără să vezi Sicilia este ca şi cum nu ai fi văzut Italia deloc, pentru că Sicilia este cheia întregii ţări” (Călătorie în Italia, 1789). Acelaşi lucru se poate spune şi despre Sardinia, o insulă mai puţin tentantă pentru turistul obişnuit, dar la fel de diferită de Italia continentală, precum Sicilia.

Sardinia nu are niciunul dintre elementele de decor ale Siciliei, peisagistice sau culturale. Principala atracţie o reprezintă inegalabila zonă de coastă, cu staţiuni precum Costa Smeralda şi altele mai puţin cunoscute, care reprezintă un adevărat magnet pentru turiştii în căutare de plaje aurii şi ape de smarald. Activităţile recreative de aici, scufundările, navigaţia şi alte sporturi acvatice, nu au egal. Interiorul insulei, de o frumuseţe sălbatică este mai neprimitor decât corespondentul său sicilian, totuşi nu te sfii şi aventurează-te spre interiorul insulei, de preferintă către zona Munţilor Gennargentu, şi vei descoperi tradiţii şi un mod de viaţă rămase neschimbate de secole.

Mare, învechit şi aglomerat, Palermo nu este un oraş pentru toate gusturile, traficul, sărăcia şi atmosfera de decădere care au luat locul grandorii baroce de altădată nefiind deloc pe placul turiştilor ceva mai pretenţioşi. În acelaşi timp, este unul dintre cele mai fascinante şi mai pline de viaţă oraşe ale Italiei, fiind fondat de către fenicieni, în secolul al VIII-lea î.e.n., ;i care încă mai poartă amprenta cuceritorilor săi de mai târziu – arabii, normanzii şi spaniolii. Monumentele care stau mărturie gloriei de altădată se înalţă înghesuite printre casele şi străzile aglomerate, luptându-se pentru spaţiu într-un oraş ale cărui bazaruri arăbeşti, porturi înfloritoare, baruri rău famate şi străzi supraaglomerate oferă un contrast dramatic şi în egală măsură uimitor între trecut şi prezent. Atracţiile turistice sunt dispersate, aşa că înarmează-te cu o hartă şi pregăteşte-te pentru o lungă plimbare pe cele trei artere principale: Corso Vittorio Emanuele, Via Maqueda şi Via Roma. Palazzo dei Normandi sau Palazzo Reale (azi sediul Parlamentului sicilian), se înalţă pe locul fortăreţei sacrace din veacul al IX-lea, construcţie extinsă de normanzi şi transformată într-un palat complex, care a fost una dintre cele mai de seamă curţi regale ale Europei. Aici, Sala di Re Ruggero (sec. al XII-lea) te întâmpină mozaicuri care prezintă scene de vânătoare, decoraţiuni executale la comanda regelui normand Roger al II-lea. Tot lui i se datorează magnifica Capelă Palatină (1132-1140), una dintre principalele atracţii ale oraşului. Nu uita să vizitezi grădinile cu palmieri de la Villa Bonanno. În timpul dominaţiei arabe (831-1072), Palermo avea peste 200 de moschei, ulterior, multe dintre acestea fiind înlocuite cu biserici creştine. Printre ele, San Giovanni degli Eremiti, o biserică construită între 1132 şi 1148, în partea de sud a Palazzo dei Normandi. Cele cinci cupole arcuite sunt mărturie vie a influenţei pe care stilul arhitectural maur a avut-o asupra lui Roger al II-lea, despre care se spune că ar fi apelat la arhitecţi arabi şi că el ar fi avut ideea acestor domuri. Mergând înspre est, pe Corso Vittorio Emanuele, vei ajunge în faţa impozantei catedrale (începută în 1184), un alt monument care aminteşte de trecutul normand al oraşului. Centrul oraşului Palermo este marcat de intersecţia dintre Corso Vittorio Emanuele şi Via Maqueda, cunoscută drept Quattro Canti (Patru Colţuri). În partea de sud se află Piazza Pretoria, un cerc de clădiri medievale şi renascentiste înălţate în jurul unie fântâni din secolul al XVI-lea numită „Fântâna Ruşinii” din cauza nudurilor senzuale ce-o înconjoară. Tot în sud, dar în Piazza Bellini, se găseşte biserica Martorana sau Santa Maria dell’Ammiraglio, dat fiind că a fost fondată, în 1143, de către amiralul lui Roger al II-lea, Georgios Antiochenos (grec ortodox). Alături se înalţă biserica normandă din veacul al XII-lea San Cataldo, a cărei arhitectură exterioară a fost influenţată de stilul maur, interiorul fiind – ca în cazul bisericilor de mici dimensiuni din Palermo – un amestec de excese baroce. Un alt exemplu de exuberanţă barocă este şi San Giuseppe dei Teatini (1612) din Quattro Canti, o biserică a cărei faţadă destul de anostă ascunde un interior de o inegalabilă splendoare artistică. Vizitează aglomeratul bazar din Piazza San Domanico, aflată în cartierul Vucciria, numele provenind din jargonul local, însemnând „un loc zgomotos şi haotic”, iar acest cuvânt descria la perfecţie locul. Dacă tot eşti aici vizitează San Domenico, Oratorio del Rosario şi Oratorio di Santa Cita; toate cele trei biserici prezentând vizitatorilor o adevărată feerie de decoraţiuni baroce specifice Siciliei. Pentru o experieţă inedită, vizitează Catacombele Capucinilor, îţi vor rămâne pentru totdeauna în memorie, fiind cele mai ciudate şi totodată macabre locuri din Palermo; însă deloc pentru cei slabi de înger ori cu stomac sensibil.

Cefalù a scăpat, în mare parte, de euforia construcţiilor moderne, care au distrus imaculata, cândva, zonă de coastă a Siciliei. Fermecător şi compact, acest oraş atrăgător, construit la poalele unei impunătoare stânci, are plaje îmbietoare – unele dintre plajele siciliene cele mai căutate de turişti – şi o impunătoare catedrală normandă, care adăposteşte una dintre cele mai fine reprezentări ale lui Hristos din arta occidentală. Piazza del Duomo, din centrul oraşului, este locul ideal de a te delecta cu o băutură răcoritoare sau pentru o jumătate de oră de pură relaxare. Despre catedrala (1131-1240) care domină piaţa se spune că a fost construită la ordinul lui Roger al II-lea, care după ce a supravieţuit unui naufragiu petrecut în imediata apropiere a oraşului, a jurat Fecioarei că-i va înălţa o biserică, în semn de mulţumire. Interiorul catedralei este la fel de simplu ca şi exteriorul, mare parte fiind neschimbat de mai bine de 800 de ani. De remarcat impresionantul tavan din lemn şi capitelurile cu influenţe arabe, acestea din urmă, fiind adevărate exemple de arhitectură siciliano-normando-romanescă.

Taormina este renumită pentru legendarul său sit care oferă o panoramă superbă atât asupra întinderii albastre a Mării Ionice, cât şi înspre profilul maiestuos al vulcanului Etna. Pe lângă unele dintre cele mai frumoase peisaje siciliene, oraşul pune la dispoziţia turiştilor plaje aurii, magazine şic, hoteluri de lux, vestigii antice şi restaurante dintre cele mai selecte. Toate acestea fac din Taormina o staţiune exclusivistă şi foarte vizitată. Turiştii care vor să fie în centru atenţiei sau pur şi simplu în centrul oraşului, se îndreaptă către cafenelele şi barurile din pitoreasca Piazza IX Aprile ori către la fel de atractivul punct turistic de pe Corso Umberto I, artera principală a oraşului. Taormina merită vizitată în special în afara sezonului, când te poţi bucura în linişte de principalele puncte de atracţie: Teatro Greco, despre care Goethe afirma „cea mai desăvârşită operă de artă a omului şi a naturi” (Călătorie în Italia, 1789); Giardino Pubblico şi Castello, situat la 3 km de oraş pe Monte Tauro (390 m), o fortăreaţă medievală construită pe locul unei foste acropole greceşti şi care oferă o panoramă fermecătoare.

Siracuza a fost fondată de greci în anul 733 î.e.n., iar între secolele al III-lea şi al V-lea î.e.n. a fost unul dintre cele mai puternice oraşe ale Europei. Ani de-a rândul singurii săi rivali au fost etruscii şi cartaginezii, pe care i-a învins fără nicio problemă înainte de a fi cucerită de romani în anul 214 î.e.n. Astăzi, vechiul oraş, Ortigia şi vastul sit arheologic – Parco Archeologico – sunt destinaţii turistice demne de inclus în orice itinerar sicilian. Oraşul modern, construit pe ruinele bombardamentului din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, este însă o deziluzie.

Întreabă orice italian unde ar dori cel mai mult să-şi petreacă o vacanţă şi aproape toţi îţi vor răspunde Sardinia, cu predilecţie Costa Smeralda (Coasta de Smarald). Povestea de basm a acestei zone de coastă din nord-estul insulei a început atunci când Aga Khan a construit aici un sat-staţiune de lux – Porto Cervo – în 1960. I-au urmat şi alte staţiuni asemănătoare, Sardinia devenind astfel una dintre destinaţiile estivale exclusiviste din Europa. În afară de Porto Cervo poţi opta pentru Porto Rotondo, Portisco sau Baia Sardinia. Toate sunt la fel de elegante şi exclusiviste având în general hoteluri de lux şi sate-staţiuni pe măsură. Printre staţiunile mai puţin dezvoltate se numără Santa Teresa, Gallura Palau, Cannigione şi plajele de la Punta Falcone, Capo Testa şi La Marmorata.

Interiorul Sardiniei este una dintre cele mai tradiţionaliste enclave rurale ale Europei Occidentale, o fortăreaţă montană unde, adesea, oile sunt mai numeroase decât oamenii şi unde obiceiurile, costumele şi ritualurile tradiţionale sunt păstrate cu sfinţenie în cătunele izolate de aici. Situaţi în partea de est a insulei, cu vârfurile golaşe şi rotunde care ajung până la 1.834 metri, Munţii Gennargentu îi întâmpină pe turişti cu frumuseţea sa sălbatică. În traducere, „Poarta de Argint”, cu referire la mantaua de nea ce le acoperă culmile pe timp de iarnă. Aici se află Parco Nazionale del Gennargentu, principala staţiune fiind Aritzo.

Pe hârtie, capitala Sardiniei, Cagliari nu pare deloc atrăgător; are un port imens, un număr de locuitori destul de mare, mai multe ramuri industriale şi clădiri moderne în exces. În realitate însă este un loc surprinzător de atrăgător, binecuvântat cu un superb centru vechi, o serie de monumente istorice şi acces uşor către plajele din imediata apropiere, precum şi la lagunele sale fascinante. Vizitează mai întâi principalul muzeu din Sardinia, Muzeul Naţional de Arheologie, situat în partea de nord a centrului istoric, o zonă încercuită de 13 fortificaţii construite în stilul arhitectonic specific oraşului Pisa. Acelaşi muzeu găzduieşte şi pinacoteca, o galerie de artă unde sunt expuse picturi sardiniene datând din diferite perioade. În centru istoric se află Bastione San Remy, una dintre cele câteva terase ce oferă privelişti superbe asupra oraşului. Tot aici, Catedrala Santa Maria, al cărei portal principal este flancat de mai multe sculpturi din secolul al XII-lea, destinate iniţial catedralei din Pisa. La mică depărtare se află ruinele amfiteatrului roman şi bisericile Sant’Agostino, San Saturno (sec. al V-lea, una dintre cele mai importante biserici creştine timpurii din Sardinia) şi Nostra Signora di Bonara.

Sursa FOTO #1

Sursa FOTO #2