Ziua „Z” – ultimele o sută cincisprezece ore

Omaha Beach - 6 iunie 1944

Ziua „Z”, în terminologie anglo-americană „D day”, începutul operaţiei cu nume de cod „Overlord”, mai pe româneşte, debarcarea aliată în Normandia. 6 iunie 1944 înseamnă în istoria celui de-al doilea război mondial începutul unei ample acţiuni militare aliate care a uimit Europa, al treilea Reich cu predilecţie. Dramatismul acelei zile de acum 70 de ani, a fost descris de Cornelius Ryan în „Ziua cea mai lungă” şi pus pe peliculă într-un celebru film de lung metraj din 1962 cu acelaşi nume.

Lucrurile n-au fost tocmai simple, fiind necesare îndelungate negocieri între aliaţi până la definitivarea operaţiunii a cărei declanşare fusese programată pe data de 5 iunie, însă amânată apoi pentru 24 de ore. S-au propus variante balcanice şi italiene, ba chiar s-au invocat argumente de temporizare, aşteptând măcinarea forţelor germane în confruntarea de pe frontul estic. În cele din urmă s-a decis deschiderea acestui front, Winston Churchill fiind convins în ultimă instanţă de „ameninţarea” americanilor că vor lăsa baltă implicarea pe frontul european concentrându-se exclusiv pe războiul Pacificului.

1 iunie. 115 ore înainte de ziua Z

Diviziile de asalt britanice încep îmbarcarea, americanii, care urmau să efectueze o traversare mai lungă, se îngrămădiseră cu două zile înainte pe vasele de transport. Soldaţii şi-au părăsit taberele începând din 26 mai, fiind cantonaţi în apropierea porturilor, în zone de poreclite „cârnaţi”, făcând aluzie la forma lor alungită. La momentul adunării oamenii nu cunoşteau destinaţia finală, pe hărţi (numite „mute”) Caen se numea Varşovia, în timp ce cursurile de apă normande purtau nume de râuri ruseşti. Pentru paraşutiştii americani, prezenţa numeroaselor mlaştini pe hărţi făcea ca majoritatea pronosticurilor să încline spre Danemarca. Abia după instalare, când era interzisă orice legătură cu exteriorul, ofiţerii primiră hărţi „vorbitoare” şi au fost împărţite soldaţilor fotografii ale plajelor unde urmau să debarce. Luate la nivelul apei, acestea înfăţişau ţărmul aşa cum îl vor vedea din şalupe. De asemenea, primiră fotografii ale punctelor fortificate pe care urmau să le atace. Observară cu acest prilej că obiectivul pe care timp de două luni se antrenaseră să-l distrugă constituia o replică exactă a celui real. Fotografiile erau atât de desluşite, încât se zăreau până şi chipurile soldaţilor germani pe care vor trebui să-i ucidă. Seara, o pâclă artificială acoperea complet porturile pentru a împiedica reperarea flotei de către rachetele luminoase ale aviaţiei germane. Piloţii englezi şi americani au fost preveniţi că orice avion care va zbura deasupra zonei va fi doborât de antiaeriană, chiar dacă ar purta culori şi însemne aliate. Invazia este prevăzută irevocabil pentru 5 iunie.

4 iunie. 45 de ore înainte de ziua Z

La ora 4 dimineaţa se deschide şedinţa hotărâtă de generalul Eisenhower. O noapte senină, nici o adiere. Stagg, ofiţerul meteorolog confirmă prevederile sale pesimise din zilele anterioare. Eisenhower decide amînarea debarcării cu zi: 6 iunie în loc de 5.

43 de ore înainte de ziua Z

Marina l-a asigurat pe generalul Rommel, comandantul dispozitivului de apărare german, că pentru a-şi debarca trupele, aliaţii au nevoie de cinci zile consecutive de timp frumos, iar în cursul săptămânii viitoare nu le vor avea.

42 de ore înainte de ziua Z

Ora 7 dimineaţa. Şoferul Daniel trage maşina neagră, Horch, în faţa peronului. Rommel strânge mâinile ofiţerilor din statul său major, apoi îi declară amiralui Ruge: „Nu-mi fac nici un fel de scrupule că plec, mai ales că în timpul absenţei mele condiţiile mereei vor fi foarte neprielnice unei debarcări. De altfel, zborurile de recunoaştere nu ne dau nici un motiv să credem că aceasta ar putea fi iminentă”. După aceasta, Rommel pleacă spre Germania, mai întâi la Herrlingen, la el acasă, unde, la 6 iunie, va sărbători aniversarea soţiei sale. Apoi la Berchtesgaden fiind hotărât să facă uz de prerogativele sale de feldmareşal, care îi dau dreptul de a avea acces direct la Führer, de la care să obţină cele două divizii blindate şi bateriile antiaeriene pe care le socoteşte absolut necesare pentru apărarea Normandiei. Crede şi el că lovitura principală va fi dată la Pas-de Calais, dar ştie că la baza de la Cotentin efectivul este periculos de redus, chiar pentru a face faţă unui atac de diversiune. Toate cererile de până atunci îi fuseseră respinse, ofiţerii de stat major preferând să se conformeze regulilor menţionate în manualul de strategie, anume să păstreze blindatele la distanţă de plaje, spre a putea organiza o masă de manevră care, la nevoie, să fie aruncată asupra inamicului. Hitler preferă însă să-şi păstreze blindatele la distanţă, aruncându-le apoi împotriva celui mai important cap de pod. Însuşi maestrul german al blindatelor, generalul Heinz Guderian, l-a pus în gardă privitor la expunerea „în vitrină” a panzerelor: „Dacă procedăm astfel, nu le vom putea retrage şi angaja în altă parte cu o rapiditate suficientă. E evident că, dacă ele vor trebui în cele din urmă să se bată la Cap-de-Calais, e mai nimerit ca Divizia a 12-a SS să fie lăsată la Lisieux şi Divizia Panzer Lehr la Mans, decât să fie expediate în Normandia”. Pentru Rommel aceste consideraţii strategice sunt bune şi frumoase în teorie, dar în practică supremaţia aeriană aliată le reduce la zero. A înţeles în Africa ce înseamnă o astfel de supremaţie, prevede că blindatele vor fi atacate fără încetare pe parcursul deplasării acestora. Prin urmare, preferă să le aibă pe coastă, unde vor servi la ceva, decât în interiorul ţării, unde nu vor avea alt rol decât să se lase masacrate de avioanele de vânătoare-bombardament aliate. Schimbarea bruscă a atitudinii führerului, care iniţial credea în invazia de pe coastele Normandiei, îi răpise însă generalului cele puternice atuuri. Cu nouăsprezece zile în urmă, la 17 mai, Erwin Rommel rostise o cuvântare în faţa paraşutiştilor din Regimentul al 6-lea al lui von der Heydte. „Să nu credeţi că vor veni într-o zi cu vreme frumoasă şi că vă vor înştiinţa dinainte. Vor cădea pe neaşteptate din cer, pe ploaie şi pe vijelie”. Istoria i-a confirmat spusele.

5 iunie. 21 de ore înainte de ziua Z

Ploaia a încetat. Stagg confirmă prognoza pentru următoarele zile, Eisenhower spune: „OK, pornim!”

19 ore înainte de ziua Z

Cele cinci mii de vase care transportă sau protejează trupele de asalt părăsesc porturile engleze şi se îndreaptă spre „Picadilly Circus” – zona de întâlnire din insula Wight, în sudul Angliei pe care marinarii o porecliseră astfel.

12 ore înainte de ziua Z

Von Rundstedt semnează raportul săptămânal care va fi transmis führerului în cursul zilei. Apoi se duce să ia masa cu fiul său, tânăr locotenent, la hanul „La cocoşul îndrăzneţ”. O inspecţie în Normandia este prevăzută pentru a doua zi, 6 iunie, von Rundstedt, dorin ca fiul să să viziteze „Zidul Atlanticului”. Raportul semnat mai înainte consemna: „Atacurile aeriene repetate asupra oraşului Dunkerque şi a coastei până la Dieppe par să arate că efortul aliat se va îndrepta asupra acestui sector. Cu toate acestea, o debarcare apropiată pare puţin probabilă”.

5 ore înainte de ziua Z

La cartierul general al Divizei 716, la Caen, ia sfârşit conferinţa săptămânală. Generalul Richter o încheie într-o notă umoristică, informându-şi coloneii despre o „înaltă autoritate” care l-a anunţat că debarcarea va avea loc între 6 şi 10 iunie, adăugând că acelaşi avertisment l-a primit începând de la 1 aprilie, în fiecare perioadă de lună plină şi lună nouă.

4 ore şi 30 de minute înainte de ziua Z

Statele-majore din Normandia „pierd” câţiva generali şi colonei, plecaţi spre Rennes, unde are loc o „manevră pe hărţi”, un „Kriegsspiel”. Tema propusă: debarcarea inamică în Normandia. Şeful statului-major al Armatei a 7-a, neliniştit de acest exod, dă prin cablu un ordin de ultimă oră: „Generalii şi ceilalţi ofiţeri superiori care participă la Kreiegsspiel sunt rugaţi să nu pornească spre Rennes înainte de dimineaţa zilei de 6 iunie”. Dar cei mai mulţi sunt deja în drum spre Bretania, printre ei: generalul Heinz Hellmich, Divizia 243 (Cotentin), generalul Karl von Schlieben, Divizia 709 (Cotentin), precum şi generalul Wilhelm Falley, Divizia 91 (Cotentin). Amiralul Kranke, şeful forţelor navale din vest, pleacă spre Bordeaux, în timp ce Corpul 84 de armată, de la Saint-Lô, se pregăteşte să sărbătorească cu Chablis, la miezul nopţii fix, aniversarea generalului Erich Marcks.

2 ore şi 10 minute înainte de ziua Z

Şase „Albermales” decolează de pe aerodromul din Harwell. Vor paraşuta în valea Ornei şaizeci de cercetaşi însărcinaţi să balizeze zonele de aterizare pentru trupele aeropurtate britanice. „Dakotele” cercetaşilor americani decolează de pe pista din Newbury.

O oră înainte de ziua Z

Opt aparate aparţinând grupului 617 al lui Leonard Cheshire decolează din din Anglia în direcţia Franţei. În fiecare avion un maldăr de serpentine din hârtie metalizată, neagră pe o parte, strălucitoare pe cealaltă. Escadrila se îndreaptă spre Le Havre, coteşte apoi spre stânga şi urcă spre Pas-de-Calais. Avioanele zboară în şir indian, păstrând cu rigurozitate distanţa dintre ele şi înălţimea. La fiecare 35 de secunde se întorc, zboară în sens invers timp de 32 de secunde, reiau apoi direcţia iniţială pentru alte 35 de secunde, şi aşa mai departe. De fiecare dată când virează pentru a lua direcţia celor 35 de secunde, trei oameni aruncă prin portieră un morman de serpentine. Acest carusel durează două ore, după care cel de-al doilea grup de opt avioane va prelua ştafeta. Schimbare de tură reprezintă însă partea cea mai delicată a operaţiei, fiindcă al doilea grup nu va dispune decât de trei secunde pentru a lua locul primului. În total, grupul 617 trebuie să rămână în aer vreme de opt ore. Dacă manevrează cu o aproximaţie de o secundă şi de un metru ca altitudine, serpentinele vor înscrie pe radarele germane imaginea unui imens convoi maritim, lung de 22 de kilometri, urcând în direcţia Pas-de-Calais cu viteza de 7 noduri. Un decalaj de patru secunde ar fi de ajuns pentru cei care controlează radarele să descopere stratagema. Pe verticala celor opt aparate din grupul 617, optsprezece mici nave britanice brăzdează valurile, fiecare remorcând un balon. Pe radarele germane, aceste baloane vor apărea ca nişte mari unităţi cu rolul presupus de a ocroti convoiul.

30 de minute înainte de ziua Z

La La Roche-Guyon, inviatţii generalului Hans Speidel au terminat masa. Conversaţia continuă în parc.

La Cherbourg, contramiralul Walter Hennecke şi statul său major care au asistat la o serată muzicală supează cu artiştii.

La Saint-Lô, ofiţerii generalului Marcks se întreabă dacă şeful lor, destul de sever, va privi cu ochi buni mica sărbătoare cu Chablis pregătită în cinstea sa.

La Herrlingen, generalul Rommel gustă din bucuriile vieţii de familie.

La Berchtesgaden, Hitler primeşte câţiva şefi nazişti cu soţiile lor. Vor asculta muzică de Wagner.

Ziua Z, ora zero

1.087 de avioane zboară spre Normandia. În pântecele lor, 18.000 de paraşutişti care vor sări peste 75 de minute deasupra obiectivelor stabilite.

5.000 de vase, transportând 185.000 de militari şi 20.000 de vehicule, sunt doar la două ore distanţă de punctele de ancorare care le-au fost fixate în proximitatea plajelor normande.

A urmat una dintre cele mai teribile încleştări de pe parcursul celui de-al doilea război mondial, decisivă pentru ambele tabere combatante, aproape „o ultimă carte”, mai ales pentru armata germană. „Dacă Armata a 15-a germană – va scrie Eisenhower – ar fi fost aruncată în luptă în iunie şi în iulie, ea ar fi adus poate înfrângerea noastră, zdrobindu-ne pur şi simplu sub efectivele ei”. Hitler n-a aruncat-o în luptă decât la sfârşitul lunii iulie, când frontul german era de mult străpuns, iar bătălia Franţei era practic câştigată de către aliaţi.

Sursa: Secretul zilei Z – Gilles Perrault

Sursa FOTO