Românii votează?

Nu, semnul întrebării din titlu nu-i greşeală „typo”, acolo îi este locul. Bun, dacă am lămurit-o p-asta să trecem mai departe. Aşadar, ce face omu’ când n-are ce face? Neah, încă nu merge la vot, abia duminică, meciul tur şi peste două săptămâni (ca în „Şampions lig”), returul. Atunci ce face? Păi, umblă brambura pe „net” şi citeşte chestii „intelectuale”. Da, mai fac şi d-astea din când în când, uneori mă mir şi eu de cât de lipsit de simţ practic pot să fiu, orice altă îndeletnicire fiind cu mult mai utilă decât aceea de a citi despre alegerile din fascinanta şi întotdeauna imprevizibila Românie.

Acu’ să nu vă închipuiţi că am citit „tone” de pagini / articole pe tema votului la români. Trei-patru site-uri mi-au ucis suficienţi neuroni încât să-mi sugereze că este cazul să arborez steagul alb. De aici necesitatea semnului de întrebare din titlul acestui text de blog. Am rămas cu multe nedumeriri, deşi, ca să fiu sincer, nici nu mă aşteptam să ating „iluminarea”. Meticulos cum sunt, înainte de a începe lectura (presupus instructivă) mi-am pus la îndemână „blaiştiftul” (Bleistift [germ.] = creion) şi o foaie de hârtie pe care să-mi notez impresiile – a se citi „mausul” pentru selectarea textului şi fişierul DOC pe post de ciornă unde să arunc cu Ctrl+V textul inainte selectat şi copiat cu Ctrl+C.

Primul site pe care am nimerit, absolut aleator, m-a umplut de „sânge”, primele victime înregistrate de legiunile de neuroni. Titlu mare: „Campanie impotriva absenteismului. Sporturi TV cu Stefan cel Mare si Mihai Viteazul pentru a chema romanii la vot”. Mirobolant ar fi cuvântul care defineşte cel mai exact clipul agenţiei de publicitate Leo Burnett. N-are rost să vă povestesc clipul, probabil că l-aţi văzut, iar dacă nu, nu-i mare pagubă, puteţi fi chiar fericiţi, mai mulţi neuroni rămaşi în viaţă şi mult mai puţin nervi creaţi de inepţiile debitate cu nonşalanţă. Pe scurt campania derulată sub sloganul "Vino la vot!" îi prezintă pe cei doi domnitori (Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul) înaintea marilor bătalii, părăsiţi de oşteni. Păi cu aşa ceva mă chemi tu la urne, cu asemenea lozinci, de fapt mă alungi, fie şi numai prin faptul că-mi amintesc de actualii pretendenţi, care chiar merită să fie părăsiţi... Ca să fie tacâmul complet, Chief Creative Officer Leo Burnett Group, Răzvan (n-are importanţă şi mai cum), vine şi-mi spune că: „Mi s-a părut culmea ca soarta noastră să fie decisă de lipsa participării unei majorităţi sictirite. Si atunci m-am dus cu gândul la istorie şi la cum i-ar fi afectat pe stramoşi scuzele penibile de astăzi”. Pfoai, ce tare... Din păcate, nu m-ai convins, nu de ceea ce-ţi doreai, ci de cu totul altceva. Şi chiar am motive să fiu sictirit şi să ignor, poate aşa mi-o trece „sictireala”, oricum restul va rămâne neschimbat. Sorry, Răzvane, am dat click pe „icsul” din dreapta sus.

Mai fac o încercare, doar-doar oi citi ceva suficient de inteligent care să-mi schimbe opinia. Da, aşa cum se spune, întotdeauna păstrăm speranţa, va muri odată cu noi. Aşa dau peste: „Manifestul unui tânăr actor pentru români”, care-mi trânteşte cu emfază: „Du-te, votează, anulează-ţi votul, dar fă ceva! E vorba de noi, de super-puteri rămase fără eroi”. Nu vă dau link-ul, că-i enervant, înainte să mă lase dracului să-i citesc peroraţiile aberante îmi acoperă faţa cu un cearşaf albastru-ciel în care mă obligă practic să aleg: DA, NU, NU M-AM HOTĂRÂT la întrebarea dacă voi merge la vot. Pân’ la urmă, tot răul spre bine, fiindcă am avut ocazia să citesc trei „articole” (ghilimele sunt absolut necesare, numa’ articole nu sunt, da’ de unde alt termen adecvat dacă n-am intenţia să „şteg pe jos” cu autorii, că-s mai mulţi implicaţi). Ăsta mic, actorul, Cosmin (numele nici n-are relevanţă) nici măcar nu face declaraţiile cele mai năstruşnice, alţii mi-au ucis trei legiuni (de celule nervoase), precum barbarii în pădurea Teutoburg.

Iniţial am ales varianta NU. Apoi au urmat „crimele” asupra nervilor mei - care în condiţii normale de stres se comportă relativ binişor - adică lectura unor citate de-a dreptul „ucigaşe”, am vrut să evit imbecile, dar de să-l ocolesc, i-aş nedreptăţi pe autorii mesajelor mobilizatoare. Beţia cuvintelor, deopotrivă a logicii elementare începe cu:

„Mesaj pentru cei care nu vor să meargă la vot: Cum v-aţi fi simţit dacă altcineva v-ar fi impus nevasta, prietenii?” – Nici că se putea analogie mai neinspirată şi nici n-are rost să explic neconcordanţa termenilor. Spun doar că, n-ai cum, om întreg la minte, să-ţi pui alături nevasta sau prietenii de jigodii (cei 14 sau câţi s-or fi adunat între timp). Atât, nimic mai mult, basta, tu, cel care ai scornit asta cu mintea-ţi tulbure eşti dobitoc, nici măcar nu-i necesară demonstraţia, Q.E.D „by default”, axiomatic, dacă vrei.

Alta, asta-i de la maestrul Liiceanu citire: „A nu-ţi utiliza dreptul de vot este o crimă la adresa celor care au murit în ’89”. – Să repet epitetul înainte folosit, nu se cade, domnia sa este un intelectual rasat, se potriveşte un altul din altă categorie, evident superioară, dar mă abţin s-ar putea să nu găsesc superlativul şi n-aş vrea să-i ştirbesc meritele. Cam greu mă poate face cineva să pricep, chiar dacă (sau tocmai pen’ că) personajul se cheamă Liiceanu, motivaţia care m-ar putea face să aleg între căcat şi Scheiße dacă astea două ar fi scrise pe meniul unui restaurant şi eu neapărat tre’ să comand ceva. Să aleg doar pentru a nu jigni „bucătarul” (oricine ar fi el)? Neah! Mă ridic de la masă şi plec, lăsând în urmă urări de bine (perceptibile cu urechea ori numai în gând) referind sfinţii, morţii şi neamul bucătarului de la maimuţă încoace.

„Mergeţi la vot! Este responsabilitatea noastră să ne decidem viitorul”, spune Andreea Bălan (tipa aia de „lălăie” un fel de alt fel de ceea ce se cheamă muzică). – Serios? Dar până acum nu tot noi am decis...

Următoarea e patetică rău: „Medicii mi-au mai dat doi ani de trăit. Merg la vot pentru că eu cred în viitorul României”, – zice una, Jeni pe nume, care se vrea măcar acu’ într-al doisprezecelea ceas ieşită din anonimat. Bravo, ţi-ai depăşit condiţia ilustră anonimă.

„Chiar dacă simţi că nu ai pentru cine vota, măcar să decizi tu ce se întâmplă cu votul tău”- Antony Icuagu (cin’ draci de-amiaz o fi şi ăsta habar n-am, dar pare o „vedetă” de la noi, dacă mă iau după mimica surprinsă de poză). – Să mori tu? Hai măi, că nu m-am născut ieri şi nici n-am locuit până azi într-altă galaxie. Ai decis tu Antoniule ceva vreodată, poate alt Antoniu, pe vremea Cleopatrei (aia din Egiptul antic).

Lucian Mândruţă, ăla de le ştie pe toate: „Pe 2 noiembrie mă duc să votez pentru că trebuie să-i opresc pe cei despre care ştiu sigur că nu merită”. – Ce ziceam, omu’ chiar le ştie pe toate, iar cine ştie, cunoaşte. Bravo, „mândrule”, tot înainte, spre culmi, precum cutezătorii pionieri de odinioară.

Altu’, se cheamă Călin şi nu mai ştiu cum (habar n-am ce hram poartă, o fi vedetă ori anonim, totuna, îşi merită soarta) „De 25 de ani ne plângem că ţara merge în jos, dar când avem ocazia să schimbăm ceva stăm în casă, la căldură”. OK, cam ce te face să crezi că taman acu’ o să se schimbe tendinţa şi o luăm (în) sus. Pe ce baze îmi poţi argumenta că se va schimba ceva, că vom „merge în sus”, din moment ce până acum tendinţa a fost clară şi constantă, din rău în mai rău. Hmm? Zi Căline, care-i diferenţa că stai la căldură ori ieşi pe stradă fie ploaie fie vânt... Îţi spun eu, la modul în care ai pus problema, unul e om normal, celălalt ori îi prost ori e prost, te las să faci singur legăturile pentru a vedea care şi cum e.

Unu’ de-i zice Vizante fredonează acelaşi solfegiu: „Dacă tu consideri că ţi-e bine astăzi în România, chiar te rog să nu votezi!” – De unde ideea ghiduşă că neapărat va fi bine? Cum spuneam deunăzi, tare ne mai place nouă oamenilor să ne minţim pe noi înşine cu seninătate şi aplomb revoluţionar.

Am găsit şi una haioasă: „Vrei să fii mai tare decât Adrian Năstase? Du-te la vot! El nu are acest drept”. – Nota zece pentru umor, doi pentru scopul pe care-l slujeşte glumiţa, altfel suficient de reuşită pentru a putea fi încadrată celor aşa-zise „de cartier”.

Cred că sunt sute de asemenea idioţenii, renunţ, chiar şi răbdarea mea are limite, ca să nu aducem în discuţie timpul pierdut printre astfel de inepţii şi autorii acestora, la fel de inepţi. Bine, hai să mai scriu perla lui Trandafir, Teo Trandafir: „Dacă nu votezi, cu ce curaj vei vorbi împotriva unei realităţi pentru care nu ai făcut nimic ca să o schimbi?” – Ce să spun... Dă inteligenţa şi evident, curajul pe-afară. Da Teo, cu certitudine o să schimbi... Faţa de pernă, cearşaful, poate faţa de masă sau postul de televiziune, orice, dar în niciun caz realitatea la care te referi în adânca-ţi cugetare.

Nu mai stau să văd care-s lozincile pentru variantele de răspuns DA şi NU ŞTIU, întrucât mi-au ajuns până peste poate cele de la varianta NU. Şi NU mai vreau să pierd legiuni întregi de neoroni.

Ultima pagină pe care am mai avut tăria să intru mi-a mijlocit întâlnirea cu un muzician, clasic, muzică cultă, nu manele, à la Salam, Guţă şi Adi Minune - dublu-licenţiat în canto clasic şi regie de operă şi singurul român care cântă la Centrul de Muzică Barocă de la Versailles - d-aia nici nu-s prea acid/caustic cu individul, visător ca orice artist. După ce ne spune că a remarcat „cu o placută surprindere că acum, înainte de alegeri, în toata mass-media s-a pornit o campanie puternică de încurajare a lumii să iasă la vot. E greu însă să trezeşti şi să încerci să faci conştientă o aşa mare masă de oameni de faptul că părerea fiecăruia în parte contează şi că votul este un drept şi o obligaţie în acelaşi timp”, Vlad şi nu mai ştiu cum, zice că „Eu am să ies la vot pentru că vreau să cred că putem să clădim vot peste vot spre un mai bine decât spre un mai rău deşi, mă-ntreb, oare mai rău decât acum se poate?” – Da Vlăduţ, tată, se poate, mult mai rău de atât. Când te duci la vale niciodată n-o să atingi fundul, întotdeauna mai este loc de coborât, vedem aste de 25 de ani... Finalul este apoteotic: „N-avem voie să ne plângem sau să comentăm, dacă nu ne asumăm măcar o dată la 5 ani acest drept la vot.” În parte aş putea cădea de acord, întrebarea ar fi cu ce ne ajută comentariile ulterioare, tot în rahat vom rămâne, iar pe de altă parte, de ce aş comenta din moment ce nu-mi pasă. Ce nu pricepe artistul, cum de altfel nici candidaţii – pe care-i tot aud că vor face şi vor drege – este faptul că după actuala Constituţie, preşedintele (exact, cu „P” minuscul) nu prea are prerogative executive, pe cale de consecinţă, nici dacă l-am bănui de bune intenţii, nu are ce să facă. Mai degrabă aş milita pentru ca gloata, care se înghesuie în faţa urnelor, să caşte bine ochii atunci când îi votează p-ăia 588 de băgători de seamă, pen’ că funcţie de acele alegeri se formează guvernul şi eventual se iau şi decizii aducătoare de bunăstare – asta în teorie, desigur, căci în practică nu va fi niciodată aşa. Pentru interesaţi, adresa articolului este asta: http://www.ziare.com/alegeri/alegeri-prezidentiale-2014/romania-intreaga-merge-la-vot-cum-voteaza-diaspora-domnilor-inaltati-sufletele-oamenilor-si-dup-aia-catedrale-1329494.

Personal, nu pricep şi pace cum se împacă dreptul cu obligaţia de a vota, dar asta-i altă poveste. Tot personal aş fi fericit să se introducă mult discutatul şi deopotrivă discutabilul vot obligatoriu; numai din spirit de frondă, ca să nu zic de-al dracu’, aş plăti amenda în avans pentru încă, cel puţin, zece tururi de scrutin (chiar dacă ştiu că nu mai prind atâtea).

Bun, cam atât despre articole privitoare la votul românilor. Am notat însă nişte comentarii găsite pe aiurea. O succintă selecţie, numai unul şi unul, adevărate nestemate ale gândirii semenilor printre care trăiesc şi dintre care sper să nu fac vreodată parte.

„Sper să meargă toţi cei care au ceva de spus.” – La ce te ajută să spui, n-ai văzut până acum sau e prima oară.

„Da, clipurile de mai sus au darul de a te face să te deplasezi până la secţie, clar. Şi eu ma duc, ştiu de ce mă duc dar nu e deloc un motiv sănătos… de fapt cu oricine aş vota n-aş avea motiv temeinic. Dar mă duc totuşi, inclusiv ca să nu se redistribuie votul meu cine ştie cui.” – Oh, sfântă naivitate, oare poţi tu verifica unde merge votul tău. Oricum, ceaţă deasă în „creieraşul” fiinţei (zis umane), ştie de ce se duce, dar de fapt nu prea ştie ce caută acolo, întrucât motiv temeinic, ioc. Gizăz Craist, oamenii ăştia au drept de vot şi de reproducere şi de multe altele, aceleaşi drepturi ca şi mine, deşi nu suntem deloc egali... Inechitate cruntă.

Un comentariu definitoriu aş zice, pentru a sublinia ideea, emblematic întru exemplificarea „beţiei cuvintelor”: „Și eu mă duc. Nu știu cu cine să votez. Știu cu cine NU.” – Ete, draci de amiaz’, ştie! Oare?

În aceeaşi notă: „Mi-a spus, astăzi, cineva o replică memorabilă: eu nu votez cu cineva, votez contra cuiva”. – Păi, nu asta am făcut de fiecare dată, nu întotdeauna am ales dintre două rele pe cel care părea mai mic, mai suportabil. Rezultatul îl vedem, nu ne place, dar insistăm în a proceda ca şi până acum, să mai zică cineva că omu’ nu-i mai al dracu’ decât însuşi Dracul.

Zeci de astfel de păreri, oarecum greu de crezut ca fiind enunţate de oameni, însă mai greu îmi vine să cred la tastatura de la care au fost redactate şi expediate în virtual stătea un cimpanzeu – caz în care aş fi ceva mai liniştit, maimuţele, chiar dacă sunt primate, n-au drept de vot.

Rememorând cele citite azi, preţ de vreo oră, şi încă una pentru a le pune pe blog, mi s-ar părea mai juste şi, de ce nu, deasupra oricăror bănuieli, alegerile făcute în baza aruncării zarurilor, fiindcă deşi şansa - după cum se spune - este de partea celor curajoşi, deseori norocul îi ajută pe proşti.

Totuşi, n-am reuşit să răspund întrebării: românii votează? Mă poate lămuri cineva? Nu prea cred, da’ cine ştie... omu’ cât trăieşte învaţă.

Totuşi, hai să închei optimist, parafrazându-l pe Dante: „Lăsaţi orice speranţă voi cei care trăiţi aici”.

Sursa FOTO