sâmbătă, 23 martie 2013

Viaţa, un joc de şah

Tabla de sah
Putem asemăna lumea în care trăim cu o tablă de şah, una din acelea ieftine din carton sau dacă am avut noroc, una dintr-aceea din lemn de esenţă nobilă frumos lăcuită. Noi suntem piesele, ne mişcăm
după reguli bine definite, nu prea multe, dar imposibil de eludat chiar dacă ne-am dori. Odată intraţi în joc, asta se întâmplă de obicei undeva prin adolescenţă, avem de făcut prima alegere, probabil cea mai importantă, anume deschirea jocului.

Se cunosc o mulţime de deschideri clasice, catalană, engleză, franceză, indiană, olandeză, slavă, siciliană, scoţiană, în diverse variante, fiecare cu punctele tari dar şi slabe, apreciate sau nu, funcţie de profilul jucătorului. Putem alege un joc deschis, alert fără prea multe complicaţii cel puţin pentru primele mutări sau dimpotrivă, vom juca prudent, închis, punând de la început preţ pe stabilitate, pe poziţionarea optimă pe eşicherul vieţii şi nu neapărat pe avantajul material imediat, care uneori se va dovedi iluzoriu. Uneori vom alege o deschidere între cele două, nici prea-prea, nici foarte-foarte, Giuoco Piano, un fel de joc la derută prin care să nu ne dezvăluim intenţiile decât după cele câteva mutări în care am adormit vigilenţa adversarului.

Acum după ce am prezentat terenul tabla şi posibilităţile de joc, să aflăm cine suntem noi. Evident, suntem pionii, cel puţin în prima fază a jocului, ne mişcam încet, pas cu pas, pătrăţel după pătrăţel, făcând lucrurile mărunte, fiind de folos celorlalte piese superioare, suntem soldaţii din tranşeele primei linii a frontului. Noi, pionii, suntem deschizatorii de drum, şi ne mândrim cu asta, fără noi celelalte piese cu rang n-ar face nici cât o ceapă degerată. Sperăm că odată şi odată dacă scăpăm teferi din încleştările "sângeroase" din prima linie, ajungem la celălalt capăt al tablei de şah şi atunci ne-am desăvârşit misiunea, ne putem transforma în orice altă piesă dorim, mai puţin în rege, pentru că acesta e unic, "le grand ordinateur", cum ar spune francezul. Da, ştiu, unii dintre voi veţi spune că nu sunteţi nişte prăpădiţi de pioni, sunteţi, şefi, smecheri, scule pe bascule, regi, regine sau barem ture, orice dar nu anostul pion. Mai gândiţi-vă şi luaţi aminte, cu cât valoarea piesei de şah este mai mare cu atât mai mult veţi fi ţinta atacurilor pieselor inferioare care vor să vă ia locul. Aşadar ce alegeţi, aşa-i că măcar pentru început e mai bine, chiar mai comod să fii pion...

După ce am stabilit că suntem doar pioni pe tabla de şah, să analizăm puţin jocul de mijloc. Deschiderea fiind efectuată după propriile preferinţe, urmează dezvoltarea pieselor. Fie că jucăm central sau preferăm dezvoltarea flancurilor, menirea noastră a pionilor este de a proteja celelalte piese şi de a deschide trasee pentru diversele combinaţii ale acestora. Uneori se întâmplă să avem propriile momente de glorie, atunci când reuşim o furculiţă (atac simultan la două piese de rang mai înalt), dar de obicei fie vom sta poziţionaţi tactic fie vom înainta pentru a susţine atacul unei piese superioare sau în stil kamikaze pentru a obţine avantaj poziţional, pentru binele comun. În acest context trebuie specificat că viaţa de pion nu-i deloc uşoară, presupune asumarea multor responsabilităţi şi deşi nu pare la prima vedere nu-i deloc anostă şi fără importanţă. Pentru exemplificare, să ne gândim cum decurge o zi partidă de şah din perspectiva pionului.

Acasă, dacă eşti căsătorit, execuţi tot ce-ţi cere regina, că altfel nici nu bagi de seamă cum se transformă în cal şi iţi sare-n cap cu reproşuri de tot soiul. Aceia care încă sunteţi pioni celibatari, nu vă bucuraţi şi nu vă hliziţi de necazul fratelui pion, va veni şi pentru voi ziua în care independenţa se va duce ca un fum. Sigur aveţi sau veţi avea o prietenă, logodnică, (prin urmare primul pas spre înrobire este deja făcut) şi vă asigur că fiţele acestor regine le depăşesc cu mult pe cele ale reginei devenită soţie.

Mergând pe stradă, cum ar veni pe tabla de joc, pedestru ori cu maşina, nici nu gândeşti de unde apare maşina decapotabilă sau clasică, cu mulţi cai putere a şoferului nebunului care dă peste tine când te aştepţi mai puţin, ori face stânga fără să semnalizeze. La fel de periculoşi sunt bikerii nebunii călare pe motociclete cai mecanizaţi pe care îi fereşti tu, ca şofer responsabil, fiindcă ei nu o vor face, iar apoi vor poza în victime inocente, trecând peste faptul că se încăpăţânau să depăşească pe banda întâi sau că confundaseră şoseaua tabla de şah cu pârtia pentru slalom special.

Am ajuns la finele jocului, iar dacă încă suntem în viată pe tablă, chiar dacă n-am apucat să scoatem bastonul de mareşal din raniţă şi să ne transformăm într-o piesă mai puternică decât umilul pion, se cheamă că am câştigat partida, am dat vieţii şah - mat, şi ne putem mândri cu asta. Fie şi numai (ori poate tocmai) pentru că putem afirma fără teamă: "am fost un om, adică un luptător", o spunea Goethe, un far turn călăuzitor al culturii universale.

Dacă aţi ajuns cu lectura până în acest punct meritaţi un bonus pentru răbdarea dovedită. Feriţi-vă de pionii negri în cuget şi-n cerul gurii, avem destui, 588 în Parlament câteva zeci în Guvern (dar se fac sute dacă numărăm consilierii), alte mii prin primăriile şi consiliile locale, plus unul care a inventat o piesă doar pentru el (regele nu-i era suficient) Zeus. Ăştia trişează... Aşa ca din greşeală, dărâmă o piesă pe tablă, apoi o aşază într-un alt loc, mult mai favorabil decât cel iniţial şi se jură că au respectat promisiunile electorale respectiva piesă a fost exact acolo înaintea incidentului diversiunii ieftine. Ăstora n-ai ce le face, nu există leac sau strategie câstigătoare împotriva lor, cel mai bine nu votaţi jucaţi cu ei.

IMPORTANT!
Nu pot încheia înainte de a vă recomanda, în termeni de "must read", adică lectură obligatorie, articolul Adelinei, care abordează aceeaşi temă pseudo-sahistică. Scris într-o notă de umor debordant, specific ei de altfel, merită cu prisosinţă cele câteva minute de atenţie necesare lecturării. Articolul ei, plin de haz m-a inspirat, iar răspunsul dat de ea la comentariul meu m-a provocat de fapt să scriu această aparentă lecţie de şah. Mulţumesc, Adelina.

20 de comentarii:

  1. Aş fi dat +10 acestui articol, are totuşi un minus(10). "Cineva" la finele jocului - căci jocul=viaţa se termină cândva - ne dă şah mat, indiferent de piesa pe care o reprezentăm(fie rege, fie pion). În aroganţa şi egoismul nostru jucăm ca şi când lumea toată se învârte în jurul nostru şi nu avem suficientă imaginaţie să ne închipuim lumea=tabla de şah fără noi. Dacă Goethe spunea "am fost un om, adică un luptător", Coşbuc pe aceeaşi undă zicea: "O luptă-i viaţa; deci te luptă".Dar la final, cu sau fără mândrie, ne luăm şah mat.
    Ne asiguri de fiţele reginei atotputernice într-o căsnicie(probabil din experienţă), ceva de genul, ai "comis-o", mănânci ciorba rece, eu aş veni cu o adăugare: depinde cu cine te "înhăitezi" :) Dacă regele poate să-mi satisfacă fiţele, de ce să nu le am, dar dacă nu poate, degeaba le am:) Mai sunt şi regine răsfăţate inainte de "jug" iar după , nici măcar o buruiană nu mai văd, deci sunt mai multe aspecte, iar la faza asta, fost-ai (cam) categoric.
    Ai vrut un articol, care pornind de la o metaforă interesantă, să te pună oleacă pe gânduri. Bravo! Ai reuşit!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca la final partida de sah se termina remiza oare devenim nemuritori ? ... mai bine nu.

      "Traind în cercul vostru strâmt
      Norocul va petrece,
      Ci eu în lumea mea ma simt
      Nemuritor si rece."

      Ștergere
    2. Da, la final pierdem, firesc, aş spune, doar că rămânem cu o ultimă satisfacţie (dacă mai contează atunci după), anume că nu ne-am predat inainte de a "se stinge lumina". Despre "regine" trebuia să fiu categoric ca să nu stric faţeta ce s-a vrut umoristică a întregului articol. Dacă "mă lungeam" cu toate aspectele pe acea temă aveam nevoie de volumul 2, 3... poate 10.
      Mulţumesc pentru aprecierea din finalul comentariului, iar -10 e mult prea mult, un mediocru 8 era suficient ;)

      Ștergere
    3. Ai dreptate, Petre, refuzând nemurirea. Dacă nu am trăi sub presiunea timpului foarte probabil n-ar mai exista imboldul de a atinge o ţintă, ne-am lenevi, căci am avea timp nelimitat. Am deveni, vorba ta, nemuritori şi reci, unde ar mai fi lupta pentru un ideal (mai mic sau mai mare) şi unde satisfacţia că n-ai trecut prin viaţă degeaba, ci ai lăsat totuşi un semn al trecerii tale, că ai fost un luptător. Subscriu celor spuse de tine, nu accept remiza.

      Ștergere
    4. Dacă ni se oferă posibilitatea, jucăm şi remiza, e clar, ţine de orgoliul nemăsurat al omului. Petre a adăugat articolului un aspect interesant, remiza. Un vis prea frumos, dar imposibil de atins. Nu reprezintă moartea un mister pe care nu-l înţelegem decât în plan fizic? Dacă am da o altă interpretare tablei de şah, de exemplu, ne jucăm cu moartea. La sfârşitul jocului ... cine e câştigătorul? Oare nu am fi mult mai motivaţi în luptă? Nu am deveni şi mai buni? Cred că suntem suficienţi de inteligenţi să obţinem nemurirea (cine o vrea), dar nu merităm.
      "Si, vai, în toată tragica belea,
      Cobor şi urc mereu aceaşi panta
      Şi nemurirea e o boala grea,
      Un fel de plictiseala arogantă.
      (...)
      Dar eu alerg, ca să nu mor, cumva,
      Şi înteleg cu vrere vinovată
      Că nu mai am puterea de-a pleca
      De-aici, din zidul morţii, niciodată.

      Nu pot trăi, precum nu pot muri,
      Nu mă opresc, precum m-alungă sorţii,
      Nu pierd nimic şi nu pot birui,
      Ca biet nemuritor la zidul morţii."

      Dacă am avea nemurirea, ne-am dori moartea.

      Ștergere
    5. Unii ar spune (de fapt a şi spus-o cineva, dar e prea de dimineaţa ca să-mi aduc aminte cine) că n-ar trebui să ne temem de "Moarte", ea fiind singurul nostru aliat în lupta cu "Viaţa" (lui Coşbuc ori Goethe); moartea eliberează, pe când viaţa subjugă. Nu mă întreba ce se întâmplă după această "eliberare" victorioasă cu atomii care mă compun nici de cele 21 grame (greu plauzibile pt mine), nici măcar unde se duce conştiinţa; habar n-am. Dar faptul că nu mai depinzi de bătăile inimii de aerul respirat, de restul criteriilor lumeşti, se cheamă victorie;o poţi clama şi revendica pentru că ai meritat-o din plin.
      Şi da, ar fi ucigător de plictisitor dacă am dobândi nemurirea.

      Ștergere
    6. Cert este că suntem apariţii efemere, moartea nu este o extincţie, ci o modificare a nivelului existenţial. Când vorbesc de nemurire, mă gândesc la alt gen de "viaţă". Părăsindu-ne condiţia umană, prin moarte ne reintegrăm în matricea universală,adică vreau să cred că moartea e o schimbare de modalitate, o trecere într-un alt nivel, o reintegrare. Dar e duminică, e soare şi trebuie un alt articol, o altă zi, să dezbatem problematica morţii, nu?

      Ștergere
    7. Frumos spus, "matrice universală", accederea la un nivel superior al existentei, mai mult energetic decât material. Deocamdată, fiindu-ne total necunoscută şi incertă o altfel de lume, am face mai bine să ne bucurăm de fiecare zi (nu neapărat de duminică) cu soare (atât la propriu cât şi la figurat) din lumea prin care suntem, fără excepţie, trecători.
      Despre problematica morţii, (exceptând analizele religioase, oculte, poate metafizice), nici n-ar fi multe de spus, doar că e unul dintre acele "lucruri" naturale, implacabile şi nu obligatoriu ceva înfricoşător, cum este de pildă fiscul despre care americanii supun că e al doilea "ceva" de care n-ai scăpare. Asta asa, ca o glumă duminicală

      Ștergere
  2. Eu am jucat un fel de "miuta" in pac dar tu ai scris un eseu intreg!Reverente, maestre!
    E ca si cum ai jucat un simultan la mai multe mese, fiecare pe o alta tema. Uite, eu aleg masa cu regina care elimina pionul celibatar.:))
    Data viitoare jucam ori tabinet ori barbut.Ma duc sa verific cate fise am in pusculita, ca jucam pe banii, nu? Sa facem si profit nu numai glorie...:))
    Felicitari si comentatorilor tai pentru eruditie!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sărut mâna si mulţumesc încă odată.

      NU se cade să refuz o doamnă, vorba francezului: "noblesse oblige". ;) Dacă am acceptat prima provocare la o "miuţă" în curtea şcolii, le accept şi pe celelalte; doar sunt un luptător (centurion, gladiator, tot aia :D)

      Jucăm ce vrei tu. Tabinet, barbut, poker, 66, şeptică, păcălici, biliard, snooker, ţintar (am citit că te pricepi; pe la noi îi spune "moară", eu joc cu boabe de porumb). Da' n-ar fi trebuit să aminteşti de miză, acum cine câstigă va trebui să declare la fisc, iar impozitul pt jocuri de noroc este 25% nu 16% ;))

      Ștergere
    2. Of, nu sunt buna de evazionist, ma ia gura pe dinainte! dar ca sa-i facem FISC-ului in ciuda propun sa jucam pe nasturi sau bete de chibrit!:))

      Ștergere
    3. Aha...am priceput, de-acum vorbim codificat, rămâne să ne hotărâm cât valorează un "nasture" şi cât un "chibrit" şi bineînteles moneda de conversie RON, EUR, USD sau dacă preferi francul elveţian sau lira sterlină :))

      Ștergere
  3. Foarte interesanta postare! O viziune asupara pionului mai ciudata:)
    Observ aproape in fiecare postare ca 'iubesti' foarte mult clasa politica:)))
    http://cumparcuvinte.blogspot.ro/2012/08/imperiu-de-sah.html

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eh... nimeni nu-i perfect... :D
      Cum sa nu-i indragesc, precum sarea in ochi ;)

      Ștergere
    2. e bine,credeam ca sunt singurul iubitor de politicieni:)

      Ștergere
    3. Cum ai putea sa nu-i indragesti, fie si numai pentru abnegatia prin care servesc cauzele oamenilor care le-au acordat girul votandu-i. ;)

      Ștergere
  4. Faină postare! "Eu mut o zi albă...El mută o zi neagră"...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da... şi când te gândeşti că totul a început de la o "joacă" între mine si Adelina, o găseşti în Blogrollul meu a "O zeamă de cuvinte". Îmi permit să-ţi recomand să o vizitezi, scrie excepţional... nu o să regreţi timpul petrecut la ea pe blog, chair ai ce să citeşti.

      Ștergere
  5. O voi face cu plăcere ! Mulţumesc pentru recomandare! Nu m-ar deranja să mai descopăr încă un blog pe gustul meu.O voi vizita în curând!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Sporovăieli" este un alt blog de notat in agenda ta, Antonela MUnteanu chiar scrie asemeni unui filolog

      Ștergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.