luni, 18 ianuarie 2016

Cunoaştere

The truth doesn't give a fuck what your oponion is
Dacă tot m-am lămurit ce anume este wordpress-ul (pentru cunoscătorii de germană, pudibonzi, am un singur cuvânt, Mist) şi fiindcă tot sunt la reînceputul acestui blog, un fel de half evil reloaded, haideţi să discutăm puţin despre verbul a cunoaşte.

Într-un comentariu, care mi s-a părut interesant, cineva îl cita pe Remarque. „Cea mai periculoasă boală a omenirii este gîndirea!”

Lăsând deoparte consideraţiile filosofice, prea adânci pentru momentul la care scriu, mi-a trecut prin cap un fapt care mă intrigă şi distrează deopotrivă. Observ că sunt destui aceia care afirmă sus şi tare că pot cunoaşte omul dintr-o privire. Ce să mai vorbim despre situaţia în care schimbă o părere, verbal ori în scris, dacă au băut o bere sau o cafea împreună sau dacă sunt foşti colegi de şcoală ori actuali colegi de serviciu. Respectivii au deja pretenţia că ştiu totul despre cineva, chiar dacă (în primele cazuri enunţate) nici nu l-au întâlnit până atunci.

S-o luăm metodic. Dacă cineva susţine că mă cunoaşte doar fiindcă mi-a citit câteva rânduri ori am schimbat câteva vorbe într-un cadru oficial sau colocvial, se înşală amarnic. Nu poţi cunoaşte omul nici de-i stai o viaţă alături; o altă pretenţie exagerată expusă pe tapet de către unii care gândesc prea mult. Nu poţi pretinde că mă cunoşti atâta vreme cât n-ai umblat pe unde am fost eu, dacă nu te-ai împiedicat acolo unde m-am poticnit eu şi dacă nu te-ai ridicat după ce ţi-ai dat cu stângu-n dreptu’, te-ai scuturat de praf şi ai pornit mai departe, exact în direcţia în care am luat-o eu, nu înapoi, nici la stânga ori la dreapta. Lucrul ăsta e imposibil, ar fi însemnat să-mi trăieşti viaţa la indigo, nu prea cred că se poate.

Mă vezi poate cumpărând o sticlă (sau mai multe), de coniac, whisky sau vin. M-ai putea categorisi drept un beţivan. Dar la fel de bine, dacă mă vezi cumpărând nu’ş ce accesoriu ori obiect vestimentar feminin, un parfum ori măcar un buchet de trandafiri, vei avea doar cuvinte de laudă, mă vei cataloga un romantic, un bărbat care-şi îndrăgeşte partenera de viaţă şi nu ezită să i-o şi dovedească. Oare? În primul caz s-ar putea, la fel de bine, să fie vorba despre un cadou pentru medicul care tocmai mi-a însănătoşit o rudă sau o persoană dragă. În egală măsură ar putea fi o şpagă pentru poliţaiul care mi-a săltat carnetu’ ori pentru a mai urca o treaptă în organigrama de la seviciu. În cel de-al doilea caz posibilităţile sunt la fel de variate. Poate că sunt suficient de „dus cu sorcova” încât să port eu acel accesoriu ori obiect vestimentar. Posibil ca parfumul ori florile să nu fie pentru soţie, ci pentru amantă. Tot aşa de lăudabil ar fi gestul, la fel gândul binevoitor? Sau poate că am cumpărat acei trandafiri pentru a-i duce la cimitir...

Dacă sunt taciturn, mă veţi cataloga asocial sau veţi gândi că sunt cu nasul pe sus; dacă vorbesc, sunt prea guraliv. Dacă nu am o părere despre un subiect sau altul înseamnă, în accepţiunea multora, că nu-mi pasă, iar dacă am opinii se va presupune că fac pe deşteptu’. Dacă am o părere contrară curentului majoritar sunt inadaptat, pe când dacă mă înscriu în şabloane voi fi evident parte a gloatei. Citisem undeva că leul şi tigrul sunt animale puternice, apreciate, chiar temute, însă lupul nu prestează numere în arena circului.

Aş putea extinde discuţia în direcţia ştiinţei, câte teorii, cândva bătute în cuie, n-au fost infirmate de-a lungul vremii; câte o să mai fie? Însă am intra pe domeniul filozofiilor aride, cum spuneam, azi nu-s în formă, sunt doar un pic cu capsa pusă.

Vedeţi câte opţiuni. Care este adevărul, unde e cunoaşterea? Habar nu aveţi cine este acela despre care vă daţi cu presupusul, pretinzând apoi că l-aţi citit până în adâncul sufletului. Aşadar, la ce v-ar folosi acest exerciţiu de gândire? Doar pentru a pretinde că cunoaşteţi omul... Mai zicea acea cineva, citându-l pe Remarque: „raţiunea îi este dată omului pentru a-şi putea da seama că nu-i serveşte la nimic”.

Şi tot de la acest domn citire: „cu cât oamenii ştiu mai mult unul despre celălalt, cu atât se înţeleg mai puţin. Şi cu cât se cunosc mai bine, cu atât se simt mai înstrăinaţi”. Pe asta vă las plăcerea s-o comentaţi voi.


Sursa FOTO

9 comentarii:

  1. O săptămână binecuvântată! Felicitări pt. blog! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc, aceleaşi gânduri bune din partea-mi. Bun venit în umilul meu castru. :) Păzea însă, p-aici uneori se mai arată şi umbre (a se citi fraze) pe jumătate drăceşti :))

      Ștergere
  2. Ia uite cîţi se înghesuie să comenteze! :P (hehe, deja am pierdut întîietatea pînă am ajuns să public)

    Acelaşi raţionament l-am pus şi eu cap la cap mai demult. Putem spune că e vorba de o scoatere din context, dar se poate şi ca pe termen lung, cunoscînd contextul în ansamblul lui, să se ajungă la concluzii cît mai apropiate de adevăr.

    Pînă la urmă n-ar trebui să ne pese cu scopul de-a denigra sau de-a aduce un prejudiciu celuilalt, ci eventual de a-l ajuta cînd/dacă are nevoie de asta. În rest viaţa e privată şi atît. Knowledge is power, se spune - depinde foarte mult cum alegi să foloseşti puterea aceea, odată ce-ai obţinut-o. ;)

    Hai noroc şi sănătate, că eu mi-s pe uscat! :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E, cei din urmă vor fi cei dintâi... Unde, nu ştiu. ;)

      O fi cunoaşterea putere da' în egală măsură dacă nu cumva mai abitir e şi o povară, tocmai fiindcă posesorului îi revine responsabilitatea modului în care o va folosi, cum bine zici. Pe de altă parte, îi poţi spune, blestem; fiindcă abia după ce începi să înveţi bagi de seamă cât de puţin cunoşti. Şi da, uneori, poa' să şi doară, nu totdeauna o să-ţi placă ceea ce afli încercând să cunoşti. Na, că m-ai băgat în filozofie... şi chiar n-avem chef de gânduri serbede. :P

      Cu noroc şi sănătate să ne fie, eu mai am vreo sfântă treime dintr-o etichetă roşie... Asta pen' că-s prevăzător, îngerii mai au şi alte treburi, iar eu urăsc să "walk alone". :D

      Ștergere
    2. Do I feel trouble in Paradise? :-" Sper că nu. ;)

      Dă-o încolo de filosofie, că doar tu ziceai că are dreptate Remarque! Ce să mai gîndim atîta, că mai rău ne face. :P :))

      Ia să-mi distrag eu atenţia c-un film-două, să uit c-am băgat prea repede aer în sticle! Sara bună! :-bd

      Ștergere
    3. Nee, nu mai multe "trouble" decât în ultima vreme. ;)

      Remarque are dreptate, da' pe mine mă mână nevoia de a cunoaşte, că-s al dracu'. :))

      Vizionare plăcută! :)

      Ștergere
  3. In cele mai multe dintre cazuri asa se intampla. Iti dai seama ca omul acela nu este asa cum credeai tu. Descoperi cat de putine aveti in comun. La inceput totul este roz, totul este frumos. In timp realizezi cum e respectivul cu adevarat. Ies la iveala toate defectele sale. Incepi sa nu-l mai tolerezi. Orice face te enerveaza si faci tot posibilul sa-l vezi mai rar in speranta ca relatia se va imbunatati. Pe principiul mai rarut ca-i mai dragut. Desi nu-mi place maxima asta uneori functioneaza.
    Ma grabesc sa postez ca mi se inchide laptopul. Am mari probleme cu el.

    RăspundețiȘtergere
  4. In ultima vreme oamenii par a-si fi invatat lectia. De aceea stau departe. Nu se mai apropie atat de mult. Simt cand pur si simplu nu se prea potrivesc cu o alta persoana. E un fel de intuitie care te avertizeaza de la bun inceput ca nu va functiona respectiva relatie(de amicitie, colegialitate, dragoste, parteneriat, prietenie). Si nu mai risti decat doar in cazul in care persoana iti place foarte mult.
    Oricum trebuie sa lasi enorm de la tine ca sa mentii o relatie. De orice fel. Nu mereu ai chef, nu mereu simti ca se merita.
    Foarte greu gasesc pe cineva compatibil cu mine. De fapt nu cred ca exista asa ceva. :)) De aceea stau in banca mea. Si nu mai vreau sa cunosc pe nimeni. Nici superficial, nici bine, nici foarte bine. :P
    Mi-am pierdut demult curiozitatea asta. In privinta oamenilor zic. Mi-a ramas cea pentru locuri frumoase. Ele nu ma pot dezamagi niciodata. Dimpotriva. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Știi vorba care ne învață să nu judecăm omul înainte de a fi umblat cale de o mie de mile în mocasinii lui... Eu cred că toate relele pornesc de la faptul că prea ne-am învățat să judecăm oamenii după propriul sistem de valori, i-am vrea asemenea nouă - căci, desigur noi suntem întruparea perfecțiunii. :D
      Iar aici ajungem la noțiunea de compatibilitate. Ce înseamnă oare a fi compatibil? Partenerul / partenera, prietenul / prietena să fie asemeni ție (aceleași calități, defecte am stabilit deja că nu avem) ori să te completeze, la randu-ți să îl / o completezi. Eu aș miza pe ultima variantă, condiția (sine qua non) fiind să nu ți se pară că faci compromisuri, că lași de la tine ca să fie bine. În cazul ăsta mai degrabă renunți, negreșit mai devreme sau mai târziu vor apărea reproșuri de ambele părți - iar asta numai relație nu se mai cheamă, indiferent de tipul acesteia (cuplu, amiciție ori simple cunoștințe).

      Cât despre locuri, probabil nu ne vor dezamăgi, însă vorbim totuși despre ceva impersonal. Eu încă mai dau o șansă oamenilor, tocmai pen' că, zicea cineva, că omul nu-i făcut să stea singur, poți obține orice în singurătate, nu și caracter.

      Weekend fain să ai. :)

      Ștergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.