duminică, 26 iunie 2016

Despre etică – doar pe jumătate drăcesc

Relativitz applies to physics, not ethics
Am mai atins subiectul, la modul aproape drăcesc, acum însă mi-a fost repus pe tapet de evenimente recente. De un an şi aproape jumătate călătoresc destul de mult – cam o dată pe lună, în grup restrâns. În acele ore – destule, între 15-20 – auzi destule... Desigur, asta dacă eşti adeptul principiului după care natura ţi-a dat numai o limbă şi două urechi, pentru ca să asculţi de două ori mai mult decât vorbeşti.

În ultimul „voiaj” am asistat, între alte discuţii sterile, la o adevărată disertaţie referind lumea în care trăim. Mai exact de ce dracu toate dimprejurul nostru sunt aşa cum sunt, cui aparţine vina şi ce naiba avem de făcut pentru a aduce lucrurile la normalul închipuit de către vorbitori. În paranteză fie spus, presupun că făceam parte din auditoriu (foarte probabil singurul). Restul interlocutorilor fiind ocupaţi cu găsirea soluţiei salvatoare, însă mai cu seamă de impunerea propriului punct de vedere.

S-au găsit diverse cauze ale declinului, începând cu bunul simţ şi mergând până la mânierea zeilor prin uitarea credinţei. Cu alte cuvinte, totul ţine de etică, de moralitatea noastră aflată, pare-se, în degringoladă. O explicaţie decentă, aş zice, numai că n-am auzit definiţia moralităţii. Cam care ar trebui să fie conduita noastră întru încadrarea între limitele numitei etici şi implicit îndreptarea lucrurilor. Desigur, nu era tocmai locul potrivit pentru un colocviu pe această temă, nici timpul – la prima vedere suficient – nu permitea aprofundarea la modul cel mai serios. O discuţie de trecut (să nu-i spunem pierdut, chiar dacă ar fi mai potrivit) vremea, nimic mai mult.
Pe finalul discuţiei am avut şi eu o părere... Scurtă – geniului nu-i trebuie multe cuvinte – formată dintr-un singur cuvânt care începe cu litera „F”, atât în limba română cât şi în engleză, un fel de echivalent mai dur pentru blândul cuvânt german Scheiße. ^#(^

Bun, astea fiind spuse aş putea încheia în acest moment. Da’ nu, am spus în titlu că discuţia este doar pe jumătate drăcească – tocmai am încheiat secţiunea 333. >:) Trecem la partea rafinată, cu citate din marii clasici, măcar să las impresia că au fost vremuri când încă citeam chestii elevate. <):)

Adevărata morală, ca şi adevărata politică, este aceea care caută să-i apropie pe oameni unii de alţii ca să-i facă să-şi făurească cu eforturi comune fericirea lor mutuală. Orice morală care separă interesele noastre de acelea ale asociaţilor noştri este falsă, absurdă şi contrară naturii.P.H. d’Holbach

Se mai regăseşte pus în practică acest concept? Mai mult, s-a pus vreodată în practică? Mira-m-aş! Dau salariul pe o lună celui care îmi argumentează contrariul. ;)

Să aprofundăm conceptul. Abia acum devine un pic mai complicat...

Dintre toate manifestările exterioare ce deşteaptă în noi compătimirea şi ideea de durere, orbii sunt impresionaţi numai de plâns; de aceea, presupun că ei sunt, în general lipsiţi de umanitate. Ce deosebire poate să facă un orb între un om care urinează şi un om care îşi varsă sângele fără un strigăt de durere? Nu încetăm oare noi înşine să compătimim atunci când distanţa sau micimea obiectelor produce asupra noastră acelaşi efect ca şi lipsa de vedere asupra orbilor? Cât de mult depind virtuţile de felul nostru de a simţi şi de gradul în care ne impresionează lucrurile exterioare! Nu mă îndoiesc că, dacă nu s-ar teme de pedeapsă, mulţi oameni ar omorî cu mai multă uşurinţă un om la o depărtare în care l-ar vedea cât o rândunică, decât să taie un bou cu mâinile lor. Nu ne determină oare acelaşi principiu atunci când ne pare rău de un cal care suferă, dar strivim o furnică? Cât de deosebită e morala surzilor faţă de aceea a unui orb şi cât de imperfectă ar fi morala noastră, ca să nu-i zic mai rău, pentru o fiinţă care ar avea un simţ mai mult decât noiD. Diderot

E, păreri, contraargumente? Mda, presupun aplauze! :))

Ah, să nu-i uităm pe aceia care cred că zeii n-au altceva mai bun de făcut decât să se implice în mersul lucrurilor de pe Terra. Posibil, însă nici într-un caz în sens benefic; cineva mi-a şoptit că-s mereu puşi pe şotii. Aşadar, nota bene!

Morala religioasă n-a servit niciodată pentru a face pe muritori mai sociabili. – P.H. d’Holbach

Ca să pacificăm pe toată lumea:

Îmi dispare puterea când îmi dispare moralitateaJ.W. Goethe (unul dintre preferaţii mei)

Daţi-mi un exemplu de sus-puşi şi morali deopotrivă. Atenţie, contemporani. ;)

Pe final, cu riscul de a fi catalogat drept criptocomunist, vă mai dau un citat.

Morala serveşte societăţii omeneşti pentru a se ridica mai sus, pentru a se elibera de exploatarea muncii.V.I. Lenin

Ştiu, pentru o mai bună înţelegere s-ar cere o dezvoltare pe tema muncii, serviciului sau – mă rog – a menirii acestora... Mi-e prea lene şi-i prea cald în casă... Mă retrag la un vin. Recomand, Pinot Gris, nu contează podgoria de provenienţă. :-bd

Hai, fiindcă-s în toane bune, să vă mai zic una:

Pe moraliştii ipocriţi îi recunoaştem, pe de o parte, după indiferenţa cu care privesc viciile distrugătoare de state, iar pe de altă parte, după vehemenţa cu care atacă viciile în viaţa privată.C.A. Helvétius

In vino veritas!
Centurion, over & out.


Sursa FOTO

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu