sâmbătă, 18 iunie 2016

Mărunţişuri

Think it's not illegal yet
Fleacuri, mizilicuri sau nimicuri, pălăvrăgeli sau flecăreli. Despre ce altceva să scriu după aproape trei luni de tăcere impusă uneori de factori externi mie, alteori (cel mai des) de lenea-mi întotdeauna recunoscută. Iar dacă tot veni vorba despre leneveală – virtute pe care mi-o asum – să sporovăim niţel despre muncă. Sigur, mai flecărim apoi un pic despre noroc, vreme şi vremuri.

Cum am recunoscut deja, cu subiectul muncă sunt aproximativ paralel, în fine, firave legături care însă nu mă transformă într-un expert. Pe cale de consecinţă găsesc nimerit a-l cita pe maestrul Cioran. Un text descoperit în timp ce răsfoiam, din lipsă de ocupaţie ori, mai bine spus, îngrijorat fiind pe o anume chestiune nu puteam să-mi văd de vreo altă treabă necesară ori măcar închipuită aşa, pagina unui amic de pe G+. Aş pune doar link-ul – pe motiv de lene, ca să nu-mi fac de treabă cu înlocuirea diacriticelor – dar pentru că ştiu că un bun amic nici nu s-ar obosi să acceseze adresa drăcească a lui Guglă – uf, chestie de „prinţip” – o să mai şi muncesc. Fără să exagerez, fiindcă strică, veţi vedea mai încolo. ;)

Oamenii muncesc în general prea mult pentru a mai putea fi ei înşişi. Munca este un blestem.
Iar omul a făcut din acest blestem o voluptate. A munci din toate forţele numai pentru muncă, a găsi o bucurie într-un efort care nu duce decât la realizări irelevante, a concepe că te poţi realiza numai printr-o muncă obiectivă şi neîncetată, iată ceea ce este revoltător şi ininteligibil.

Munca susţinută şi neîncetată tâmpeşte, trivializează şi impersonalizează.
Ea deplasează centrul de preocupare şi interes din zona subiectivă într-o zonă obiectivă a lucrurilor, intr- un plan fad de obiectivitate. Omul nu se mai interesează atunci de destinul său personal, de educaţia lui lăuntrică, de intensitatea unor fosforescenţe interne şi de realizarea unei prezenţe iradiante, ci de fapte, de lucruri. Munca adevarată, care ar fi o activitate de continua transfigurare, a devenit o activitate de exteriorizare, de ieşire din centrul fiinţei. Este caracteristic ca în lumea modernă munca să indice o activitate exclusiv exterioară.

De aceea, prin ea omul nu se realizează, ci realizează…
Faptul că fiecare om trebuie să aibă o carieră, să intre într-o formă de viaţa, care aproape niciodată nu-i convine, este expresia acestei tendinţe de imbecilizare prin muncă.

Să munceşti pentru ca să trăieşti, iată o fatalitate care la om e mai dureroasă decât la animal. Căci la acesta activitatea este atât de organica, încât el n-o separa de existenţa sa proprie, pe când omul îşi dă seama de plusul considerabil pe care-l adaugă fiinţei sale complexul de forme al muncii. În frenezia muncii, la om se manifesta una din tendinţele lui de a iubi răul, când acesta este fatal şi frecvent. Şi în muncă omul a uitat de el însuşi.

Dar n-a uitat ajungând la naivitatea simplă şi dulce, ci la o exteriorizare vecină cu imbecilitatea.
Prin muncă a devenit din subiect obiect, adica un animal, cu defectul de a fi mai puţin sălbatic.
În loc ca omul să tindă la o prezentă strălucitoare în lume, la o existenta solară şi sclipitoare, în loc să trăiască pentru el însuşi – nu în sens de egoism, ci de creştere interioară – a ajuns un rob păcătos şi impotent al realităţii din afară.

Ideea din spatele citatului este că munca în exces diminuează personalitatea umană, cu cât munceşti mai mult, cu atât te transformi mai mult într-un automat, robot. Ţi se diminuează sau chiar dispare timpul să-ţi pui întrebări, să gândeşti, timpul destinat contemplaţiei, artei, amicilor, persoanei iubite, adică exact ceea ce ne defineşte ca oameni.

Viaţa ţi se petrece într-o rutină obositoare (de la a da cu sapa, până la a aduna cifrele într-un cabinet de contabil şi chiar până la a preda aceeaşi materie, ani de-a rândul, elevilor de aceeaşi vârstă), pe care când o termini, nu mai poţi face altceva decât să dormi, pentru a o putea lua de la cap a doua zi.

Munca în exces dezumanizează şi de aceea e imperativ să vedem munca cel mult ca pe un rău necesar, ce trebuie evitat sau scurtat ori de câte ori avem ocazia, dacă vrem să ne păstram integritatea fizică şi sănătatea mintală.

În consecinţă, repet că cei care umblă după plăceri scumpe, chiar dacă au, uneori, un mic plus de satisfacţie dintr-o mâncare luată la un restaurant de lux, faţă de cea luată la cantină, sunt per total în pierdere, dacă au făcut nesăbuinţa să muncească pentru a avea banii pentru respectiva distracţie.

N-am cum să-l contrazic, zic doar că, personal întotdeauna aleg mâncarea restaurantului de lux, fiindcă numai cuvântul cantină îmi taie apetitul. Nici că mai contează dacă, într-un final, există şi posibilitatea de a fi în pierdere. Foalele pline, precum şi răsfăţul papilelor gustative merită asumarea riscului. Mda, îmi place şi pokerul, nu numai şahul.

Şi uite cum în flecăreala despre muncă intervine termenul noroc. Aici aş putea pălăvrăgi mult şi bine, subiectul fiindu-mi cu mult mai familiar decât acela despre muncă. Dacă stau să mă gândesc, mai ales să număr situaţiile favorabile şi cele nefavorabile aş zice că stau bine la acest capitol. Aş mânia zeii văitându-mă, v-aş mânia pe voi lăudându-mă, aşa că mai bine tac. Graţie norocului sau dracu’ ştie ce, unii nu tre’ să cadă în păcatul muncii în exces. Alţii sunt mai ghinionişti de fel, îmi spunea cineva: „repar una, se strică cinci”... În cele din urmă şi ăsta poate să fie un semn din partea Providenţei. Las-o dracului de muncă dacă tot vezi că nu-ţi aduce mari beneficii, ba dimpotrivă. :D Dreptu-i că tot va trebui să alegi cantina; da’ draci de amiaz’, există 6 din 49. =))

Până la urmă ajungem şi la vreme, nu neapărat la aia meteorologică, ci la vremea care trece, ne trece, cu sau fără muncă în exces care tâmpeşte ori ba. De tâmpit ne tâmpesc oricum vremurile, iar asta-i o certitudine. Priviţi împrejur...


Sursa FOTO

20 de comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. Ţi-aş da câte un link iutub pentru fiecare dintre flecurile enumerate, da' ştiu că n-o să catadicseşti să intri în casa ghiavolului guglă. :P Plus că aş cădea în păcatul muncii care tâmpeşte. :))

      Până una-alta, mulţumeşte-te cu ceea ce încă este legal. Da' fără excese, cumpătat adică. ;)

      Ștergere
    2. You're right on all counts. :)
      Numai cu gînditu' nu mă pot abţine, futu-i! :))

      Ștergere
    3. Normal că am, în punctele esenţiale gândim identic. ;)
      Păi nu te abţine, încă e legal; profită cât ţine vremea bună.

      Ștergere
    4. Tre' să profit cît mă mai ţine… "computerul". Dar la ce bun? (mă ucide întrebarea asta!) Gîndirea, cunoaşterea, revelaţia, înţelegerea nu mă ajută cu nimic, ba dimpotrivă: îmi adîncesc depresia şi frustratrea. De ce nu m-am născut prost bătut în cap?! Hm, poate că dintr-un anumit punct de vedere chiar sînt aşa.

      Ștergere
    5. La ce bun? O să-ţi răspund cu replica mea obişnuită pentru cei care mă întreabă de ce fac una sau alta. Uite aşa, pentru că pot - alţii nu. :D
      Keep walking, You'll never walk alone... sau cam aşa ceva scrie pe undeva. ;)

      Ștergere
    6. De parcă mă iau eu după sloganuri, fie ele scrise pe sticlele cu antibiotic lichid! ;)

      Chestia cu "fiindcă pot, de-aia!" e al naibii de periculoasă. Un om e capabil de multe lucruri, teoretic, dar dacă le-ar şi aplica pe unele doar aşa fiindcă poate… ar fi jale în lume. E nevoie de un foarte bun discernămînt pentru a face doar ce merită făcut şi nu creează un pericol (prea mare) pentru restul lumii. Or să înveţi turma să gîndească şi să spună "nu" acolo unde e cazul e AL DRACULUI DE PERICULOS! ;)

      Ștergere
    7. Nu ştiu la tine, da' pe mine sloganu' ăsta mă motiveayă al naibii. :D

      Cât despre voinţă şi puţinţă, dracu'(io nu) s-a referit la restu' lumii, la turmă... Ştiu, o mică aroganţă pe care mi-o permit pentru că... pot. >:) :))

      Ștergere
    8. Ptiu, drace, că mereu vă confund! :P =))

      Ștergere
    9. Săr'mâna! Din partea-ţi e un compliment. :-bd Mă simt onorat şi un pic linguşit. :P

      Ștergere
    10. Era să zic "ce a dracu-i chielea pe tine" da' mi-am dat seama că asta te-ar duce direct în extaz şi nu cred că-i rolul meu ăsta. :P :))

      Ștergere
    11. Bine că te-ai abţinut! :P Or mai trece p-aici şi oameni care n-au habar de numărul ţiglelor lipsă (pe amblele case) :))
      Ţi-aş zice io ceva despre extaz şi ce/cine-i îndrituit a-l produce, da' mă abţin pe motivul expus mai înainte. 8-} Da' îmi rămâne telefonul, de care uzez fie chiar dacă te întrerup din treabă (a se citi leneveală, poate chiar extazul acesteia). =))

      Ștergere
  2. Bună Centurion,
    Numai adevăruri găsesc în tirada ta despre muncă. Cred că multora dintre noi li s-a împământenit în minte sloganul "munca înnobilează omul" şi am devenit sclavii ei. De fapt, asta şi suntem oricât de liberi ne considerăm, sclavii dorinţelor şi ai poftelor noastre, iar toate acestea ne tâmpesc, pe unii ne fac să muncim până la epuizare, iar pe alţi să recurgă la fapte mai neortodocse.
    Zile frumoase şi numai bucurii îţi doresc, Centurion. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bine te-am regăsit! :)
      În sloganul amintit de tine s-a strecurat (după umila-mi părere) o mică eroare, parşivă, i-aş spune. De fapt, de înnobilat înnobilează omul, atât munca sa cât şi faptele care nu întotdeauna sunt legate de acţiuni aducătoare de bani - interesul pecuniar n-ar trebui să primeze, atât doar cât să asigure traiul care te mulţumeşte.

      Mulţumesc pentru gândul bun, Ştefania.
      Zile aşa cum ţi-or fi pe plac. @};-

      Ștergere
  3. E funny ca tie iti place sa vorbesti despre munca in exces, iar mie doar despre vacanta si relaxare continua. Daca citesti mai atent descoperi ca de fapt ne preocupa acelasi lucru: cum sa lenevim mai mult si mai bine. :D :P

    E tare rau sa fii indragostit de bani, sa traiesti exclusiv pentru a-i produce. Nu vreau sa am de-a face cu astfel de oameni, sunt plictisitori, nu crezi?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai degrabă "lucky" decât "funny", pur şi simplu subiectul m-a găsit pe mine, eu doar pierdeam vremea răsfoind paginile G+ ale unor amici virtuali. Cu relaxarea şi mai ales leneveala tradusă în dolce far niente, m-ai nimerit. Ce mi-aş putea dori mai mult de atât? :)) Da' pentru asta mai lipseşte ceva, banul - dezvolt imediat. ;)

      Cât despre ban, scriam aici "nu banul în sine este rău, ci dorinţa malefică de a-l avea – lucru care nu se traduce prin a-l poseda, în sensul de a te folosi de acesta asemeni oricărei alte unelte". Fiindcă banul trebuie privit ca o unealtă oarecare nicidecum mai brează decât altele... Am putea face o analogie, nu sabia este aceea care ucide ci mâna care o ţine. Cam aşa şi cu banul, tot mâna (poate mintea) este cea care poate decide deznodământul - ucide ultima fărâmă de umanitate sau dimpotrivă îţi oferă un trai uman în consonanţă cu propriile-ţi principii ori aşteptări despre şi de la viaţă.

      O săptămână aşa cum ţi-o doreşti, Narcisa. %%-
      Total în afara subiectului, eu la meciurile României (la fotbal) n-o să-mi mai pierd vremea. :(

      Ștergere
  4. Centurion, intregul sport romanesc este la pamant (vezi gimanstica, boxul, canotajul, atletismul) si asta din cauza unor oameni precum cei despre care vorbesti tu mai sus.
    Starea societatii si a economiei se reflecta si in alte domenii de activitate si nu ar trebui sa mire pe nimeni rezultatele la Turneul European din Franta. Mai grav ar fi fost sa ne facem iluzii. Parca in vara asta e si Olimpiada...

    Merci asemenea, o saptamana frumoasa si relaxanta si tie. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, din păcate, dar deloc surprinzător, ne cam ducem la vale în toate domeniile. Uite însă un exemplu dintr-un sport cu mult mai puţin promovat decât cele numite de tine (în mod special forbalul), anume rugby-ul. Acu' două zile naţionala câştiga nu'ş de cupă mondială (habar n-am dacă e foarte "preţioasă", însă este totuşi o victorie)în faţa Argentinei. Deci se poate, cred însă că antrenorul este galez...

      Îhî, Olimpiada de la Rio, fără echipa de gimnastică (dacă nu mă înşel), iar acesta era un lucru de neînchipuit în trecutele vremuri când medaliile curgeau pe bandă rulantă. :-O

      Mulţumesc frumos! @};-

      Ștergere
    2. Da, exact, ne ducem la vale incet, dar sigur. In timp ce alte tari mai mici si mai putin productive pana acum(in diferite domenii inclusiv pe plan sportiv) se ridica si au chiar rezultate spectaculoase. Uite de ex la Albania...

      Bun, ca sa fim corecti pana la capat stam destul de bine la tenis(individual, ca pe echipe e prapad si acolo) si la handbal. Si, cum ai mentionat si tu, la rugby.

      Cred ca o sa fie tristete mare la Olimpiada asta...


      Ștergere
    3. Când e să te duci la vale întotdeauna mai este o treaptă de coborât.
      Albania le-a arătat alor noştri fugăritori de minge (fotbalişti ar fi un termen prea pretenţios), cărora cică le-ar curge sânge tricolor prin vene (după unele declaraţii date cu patos patriotic care mi-au ajuns la ureche), cum e să joci (pe bune) pentru echipa naţională, chiar dacă nu eşti plătit la nivelul echipei de club. Şi asta-i trist. În fine, chestie de mentalitate. :(

      Ştii care-i hiba, cel puţin în viziunea mea? Nu se mai face sport de dragul sportului. Aminteşte-ţi de Brazilia sau Argentina anilor '70-'80 ori tot de pe acolo de Ilie Năstase, Vilas, Borg, Lendl, Navratilova, Loyd sau Sabatini, ca s-o dăm în tenis... Să-l cităm pe Cicero cu a lui "o tempora..." :-? Vremurile se schimbă, nu întotdeauna în bine.

      Nu va fi deloc tristeţe la Olimpiadă, numai să nu susţii pe cine nu merită. ;) Eu o să mă bucur exclusiv de spectacolul sportiv - nu mă interesează sub ce drapel vor evolua competitorii.

      Ștergere