joi, 4 decembrie 2014

Nimicul sau despre cum vindem nimicul

Nimicul
Ex nihilo nihil. Un principiu banal care fundamentează determinismul, o vorbă prin care uşor se poate demonta teoria creaţiei, mai mult ori mai puţin divine. Dar nu despre asta discutăm acum. Vorbim despre nimicul cel mai la îndemână, nimicul nostru cel de toate zilele.

Dacă zilele trecute am vorbit despre valoare, ar fi firesc, dacă nu chiar obligatoriu să ne îndreptăm atenţia înspre nonvaloare, recte nimic, zero, nada... Dar mai cu seamă asupra modului în care acest nimic se vinde cu frenezie, s-ar putea zice, în draci. Dar de ce oare? De unde această atracţie irezistibilă pentru nimic. Cu siguranţă aţi văzut o sumedenie de reclame care îndeamnă la cumpărarea nimicului. Culmea! Nimicul atrage, se vinde, „merge” cel mai bine. Pare absurd, însă nu-i chiar aşa, o să vedem puţin mai încolo, acum suntem încă în faza introductivă, neapărat necesară întru înţelegerea conceptului.

Să începem cu nimicurile simple. Ştiţi becurile acelea care nu se sparg, nu se încălzesc, ba le mai şi poţi muta de colo-colo. Nu? N-aţi auzit? Nu-i bai, oricum nu-s prea folositoare, chit că, zice-se, consumă de zece ori mai puţin decât un bec normal. Cică e de trei waţi dar luminează cât unul de zece ori mai puternic. Mie îmi rezultă treizeci de waţi. Ei asta da realizare. Magnific! A încercat cineva să se bărbierescă la lumina dată de un bec de 30W, hai, fie patruzeci, totuna. Dar de oalele, cratiţele şi tigăile minune? Astea-s geniale, fac mâncarea mai gustoasă şi mai sănătoasă, o singură hibă au, nu o fac de capu’ lor, este imperios necesară prezenţa umanoidului în bucătărie, lângă aragaz, se înţelege de la sine faptul că mai înainte cineva tre’ să facă piaţa, asta ca să ai ce să arunci în oală. Pe cale de consecinţă, nimic deosebit ori, într-o expimare pompoasă, nimicul în toată splendoarea sau goliciunea sa.

Acum ceva vreme, în anii dinaintea lui 2000, erau în vogă cărţile (un termen pretenţios pentru definirea respectivei maculaturi, dar altu’ nu-mi vine-n minte la repezeală) care îţi divulgau diverse căi spre succes, precum şi talismanele miraculoase. Mai toate ziarele vremii respective promovau fie o amuletă norocoasă, fie câte-o aşa-zisă „carte” cu titluri îmbietoare: „Cum să devii miliardar” sau „Vrei să câştigi N lei în 30 de zile?”; unde „N” era o cifră cu multe, foarte multe zerouri (încă nu se trecuse la RON, nici măcar nu apăruse ideea). De bună seamă, erau tot nişte nimicuri, da’ se vindeau, aţi ghicit... În draci!

A trecut moda vânzărilor prin poştă, prezentul aparţinând magicului internet. Aici nimicul atinge apogeul. Desigur, de multe ori e „moca”, da’ chiar aşa fiind, un om cu scaun la cap n-ar „cumpăra” nici dacă el ar fi cel plătit. Nu cred să existe cineva care n-a intrat măcar o singură dată pe un oarecare site care oferă nimic sau nimicul. Aţi citit, poate, sumedenie de metode prin care să vă asiguraţi succesul, material sau sentimental, de asemenea vi s-au pus la dispoziţie numeroase reţete întru dezvoltarea personală.

Pe Terra ar trebui să vieţuiască numai oameni împliniţi pe toate planurile, într-un cuvânt fericiţi, lipsiţi de griji. Dar nu-i tocmai aşa. De ce oare? Graţie nimicului. Apropo, mai e cineva care încă nu s-a lămurit că „abureala” referitoare la „puterea gândului” şi abuziv numita „lege a atracţiei universale” (zic abuziv, pen’ că ”legea” asta n-are nimic în comun cu legea omonimă a lui Newton) nu-s altceva decât nimicuri? Valoare zero, nici măcar la capitolul science-fiction nu punctează, poate numai la cel despre prostie fantezie. Însă ambele teorii sunt considerate de o inestimabilă valoare şi implicit sunt încă la mare căutare... Încă! Să vezi şi să nu crezi, după atâtea rateuri în încercarea de a materializa nimicul, omu’ tot nu se-nvaţă minte. Încă încearcă cu obstinaţie facă din căcat bici şi are pretenţia să şi pocnească transforme imaterialul în material şi se miră că nu-i iese sau că-i dă cu virgulă.

Încheiem partea introductivă, cu toate că, despre nimicul deloc virtual din lumea virtuală ar fi multe de spus, poate chiar mai multe decât despre cel din viaţa reală, c-aşa-i spaţiul virtual, expansiv. Cu altă ocazie, mai ales fiindcă mare parte din nimicul ăsta nici măcar nu-i vandabil, ci este mai curând o boală, care trebuie tratată ca atare, mai al dracu’ decât subiectul actual, fiindcă e şi mai greu de explicat şi înţeles.

Să purcedem acum la explicarea fenomenului vânzării, respectiv cumpărării nimicului. În ce constă arta vânzării nimicului, îi zicem artă, fiindcă partea ştiinţifică poate să cadă pe locul doi, sau „noăşnoo”, egal, oricum ştiinţa devine aici nesemnificativă. De ce? De ghici! Fiindcă, aşa cum vom vedea mai departe, omul „cumpără” – aproape exclusiv – datorită unor motivaţii ori nevoi emoţionale (prea puţin argumentate raţional), care aparent n-au legătură cu produsele ce i se vâră sub nas, inclusiv nimicul despre care vorbim.

Aşadar, cei care plănuiţi să vindeţi nimicul, în egală măsură aceia care nu doriţi să picaţi „de fazani” în plasa primilor, pregătiţi-vă pixul, creionul sau (cei mai stilaţi) stiloul şi carneţelul de notiţe, fiindcă urmează un comunicat important pentru naţiune.

Ce anume îi face, de fapt, pe oameni să cumpere orice, dar mai cu seamă iluzii sau nimicul. Pentru a da răspuns acestei întrebări trebuie să ne întrebăm ce vor oamenii de la viaţă. Nu ştiu dacă există un studiu „oficial” elaborat pe baza unor sondaje şi observaţii ştiinţifice, dar dacă ne gândim bine, totul se rezumă la: sănătate, împlinire, bogăţie, fericire etc. Cuvinte magice am putea spune. Iată devoalat, în toată splendoarea sa, mult râvnitul secret al vânzării, chiar dacă obiectul scos pe tarabă este nimicul; „oferta” trebuie să satisfacă una sau mai multe nevoi emoţionale, toate puse sub un singur numitor comun, verbul a vrea. Întrebare: ce vrem noi oamenii?

Cu toţii vrem să fim iubiţi, apreciaţi şi admiraţi; vrem să fim frumoşi, puternici (fizic şi psihic) şi deopotrivă sensibili. Vrem să fim ori măcar să părem cultivaţi, să fim liberi şi independenţi, vrem recunoaştere şi repect, prestigiu chiar. Vrem să ne perfecţionăm, vrem să realizăm obiectivele pe care ni le-am propus. Vrem o viaţă mai bună, vrem disciplină şi autocontrol. Vrem mai mulţi bani şi siguranţa zilei de mâine. Mai vrem sănătate, să fim şi să trăim liniştiţi, vrem împlinire deplină.

Asta ar fi lista (desigur deschisă) a vrem-urilor” noastre. Nu-i neapărat nevoie de studii aprofundate de psihologie ca să observăm că fiecare vrem reprezintă un un fel de „buton roşu”, care „sună” la nevoile şi dorinţele de bază, interioare, de la nivelul subconştientului, oferind motivaţia. Când apeşi aceste „butoane” ai captat atenţia şi implicit ai obţinut reacţia emoţională imediată. Hai să recunoaştem, nu-i vedem cu ochi buni pe „negustorii” care ne bagă pe gât un anume produs, însă „butoanele roşii”, mai înainte amintite, au darul de a ne adormi vigilenţa. Printr-o astfel de abordare nu ni se vinde nimic, ci ni se sugerează că vom primi exact ceea ce ne-am dorit şi, mai important, că am descoperit noi înşine modalitatea de a obţine acel ceva, fie el nimicul.

Bonus pentru aceia care au dovedit răbdare şi au ajuns până aici cu lectura (ceilalţi, nici nu ştiţi ce aţi pierdut). Aceleaşi principii funcţionează şi în cazul „vânzării” ştirilor, talk-show-urilor şi altor produse audio-vizuale, întrucât şi ele se încadrează la categoria nimicuri. Iar dacă cumva vă întrebaţi, răspunsul este da. Consideraţiile de mai înainte rămân valabile şi în situaţia comercializării blănii ursului din pădure, adică în discursul politic, cu precădere în perioada alegerilor.

În concluzie, a „cumpăra” nimicul înseamnă a te alege cu nimic. Mă rog, cei cârcotaşi pot specula pe ideea că, „ambalajul” nimicului e purtător de valoare, numai că, asemeni oricărui staniol tot la gunoi ajunge. Rămânem însă cu nimicul.

Sper că nu v-am spulberat prea multe vise ori scufundat flote întregi de speranţe deşarte, lăsând în urmă un peisaj asemănător pozei care însoţeşte textul. Oricum, este preferabil ca, întemeiat pe adevăr, să învingi o iluzie, decât întemeiat pe o iluzie să te învingă adevărul, zice o vorbă.



20 de comentarii:

  1. https://www.youtube.com/watch?v=pq_9TAbGgwI

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îmi aduc aminte filmul... Aşadar, sunt egalul lui Di Caprio sau mai tre' să învăţ? Nu-mi spune, deja ştiu, sunt mai bun decât el. Te-am convins, aşa-i? :)))))
      Let's party

      Ștergere
    2. Inainte de a te autoproclama mai bun, vinde-mi un pix. :) https://www.youtube.com/watch?v=lPKm-dIIIkY

      Ștergere
    3. După cum se vede, easy task, obiectul numit pix (creion sau stilou) se poate dovedi deseori un obiect util... Trecând însă peste metafora din film, rămân la părerea că omu' şi-a pierdut (şi continuă să-ţi piardă) "simţul valorii", extinzând discuţia, chiar bunul simţ. Unde o să ajungem perseverând în a atribui nonvalorii statut de valoare, nu-i prea greu de intuit. În fine, în precedentul text afirmam (citam) că: lucrurile valorează atât cât la facem noi să valoreze; iar constatarea se poate extinde (deloc forţat) la fiinţe, la noi.

      Ștergere
  2. :) Cică prada doreşte să fie vânată! . Spunea o reclamă...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, oarecum si a ta, daca tot i-ai dedicat un articol. "1) Indiferent ce armată vine din faţă, ţinteşte cu arcul şi chiar dacă o să ratezi, probabil că cineva va cădea, de alături, dar ce contează, săgeata şi-a găsit ţinta şi Cupidon probabil că face două looping-uri de bucurie şi se mută pe unde vrea el, că doar e zeu, chiar dacă e mititel şi dezbrăcat. [???]
      2) Înainte de a trimite o săgeată, după ce te asiguri ca ai vânt din spate, neapărat trebuie să te fi spălat cu gel de duş revigorant. Ajută, puteţi să mă credeţi pe cuvânt."

      Asadar, cat valoreaza cuvantul/adevarul tau?

      Ștergere
    2. @Radu
      Prada asta binevoitoare, dornică de a se sacrifica întru mărirea vânătorului, se aplică speciei umane, cred, cel puţin asta mă îndemnă să consider respectiva reclamă. Altfel, nu văd vreo gazelă păşind tandră spre un animal de pradă, invitându-l apoi să-i sfâşie beregata. :)))

      Ștergere
    3. @Cudi
      Credeam că-s unicul care nu prea agreează reclamele ori mai curând exagerările creatorilor unor asemenea spoturi care frizează dacă nu nebunia, cel puţin grotescul (indiferent ce anume promovează). :D Începusem să mă simt "singur împotriva tuturor" ori mai degrabă "printre dar nu dintre"...

      Pe de altă parte la vânătoare ori chiar la război (o spune un centurion), mergi întotdeauna cu vântul în faţă, nu fumezi şi nu foloseşti lichide odorante (inclusiv băuturi alcoolice) şi nici deodorante (indiferent de valoarea "brandului"). Nici măcar nu te bărbiereşti, fiindcă un chip "luminos", în alte condiţii atrăgător, te-ar putea deconspira prăzii, ori inamicului, un fapt deloc de dorit în condiţiile amintite mai sus. :D

      Ștergere
  3. Mai este şi un "citat" cu fraierul care se naşte la fiecare secundă, sau minut, sau... se naşte...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aşa-i! Un fraier se naste in fiecare secunda, ideea e să te poziţionezi langa el. :))))

      Ștergere
  4. "Cu toţii vrem să fim iubiţi, apreciaţi şi admiraţi; vrem să fim frumoşi, puternici (fizic şi psihic) şi deopotrivă sensibili. Vrem să fim ori măcar să părem cultivaţi, să fim liberi şi independenţi, vrem recunoaştere şi repect, prestigiu chiar. Vrem să ne perfecţionăm, vrem să realizăm obiectivele pe care ni le-am propus. Vrem o viaţă mai bună, vrem disciplină şi autocontrol. Vrem mai mulţi bani şi siguranţa zilei de mâine. Mai vrem sănătate, să fim şi să trăim liniştiţi, vrem împlinire deplină."
    Wow, dar multe mai vrem, noi, oamenii. Citind ce ai insirat tu aici am realizat ca habar nu am, dupa atatia ani de colaborare(s-o numesc asa) blogosferica, ce anume iti doresti tu, Centurion. Dupa ce aflu iti promit ca-ti prezint si lista mea de idealuri. :)) Asta daca esti curios, evident. :P
    Despre tigai as mai vrea sa spun ceva. Am gasit una de ceramica, de fapt mama a achizitionat-o, care chiar face minuni. De ex., mai devreme mi se facuse foame, am luat doua oua din frigider, le-am pus in ea si in 2 min erau gata. Se prajisera frumos, fara sa se prinda de fundul tigaii si fara ca uleiul sa sara din tigaie ca in alte cazuri... Eu sunt multumita de ajutorul dat in bucatarie. :D :P
    O seara perfecta de inceput de weekend! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Păi, nu asta vrem, noi toţi oamenii? Pe scurt împlinire deplină. Dacă strângem într-un loc toate celelalte "vrem"-uri ale noastre nu asta ne rezultă?
      Eu aş vrea totul, dacă s-ar putea...Desigur urmând dictonul multum non multa, altfel spus, calitate şi nu cantitate. Deocamdată n-am prea obţinut nimic, dar mai am vreme... ;-)

      Credeam că deja mi-am dovedit curiozitatea, tocmai prin toate întrebările ori ipotezele ce-mi trec prin cap, multe scrise aici ori în comentarii pe alte bloguri. Aşadar, aştept lista. ;-) Ah, să nu uit, vreau varianta completă nu prescurtată.

      Hehehe! Ca să fiu puţin cârcotaş, aş spune că respectiva tigaie ar fi cu adevărat minune dacă ar fi cumpărat ouăle, le-ar fi spart, apoi prăjit şi chiar ar ţi-ar fi servit micul dejun sau cina (fără cea mai mică intervenţie din partea ta). Altfel rămâne un obiect banal, diferenţiindu-se numai după o valoare atribuită subiectiv, faţă de un produs relativ similar (având aceeaşi utilitate) :)) Oare cer prea mult dacă mă gândesc că respectivul obiect ar putea spăla vasele, inclusiv pe sine... :D

      Ștergere
    2. Citindu-te mai sus, parcă am revăzut începutul filmului 'Flubber'. :-D Dar acolo era vorba de un roboţel care gătea. Tot oo. ;-)

      N-am fost curios să văd unde duc link-urile din primele comentarii dar aş putea ghici 'Inception'. Fiindcă, de fapt, vînzarea nimicului - după cum spui - este plantarea unei idei care să pară a veni din însuşi interiorul tău. Diabolic!

      Partea cea mai tristă a vieţii ăsteia idioate e că ni se ţine mintea ocupată cu iluzii materiale ca să nu avem timp de dezvoltare şi împlinire spirituală, care este primul (şi poate singurul) lucru de care avem nevoie cu adevărat. Odată automarginalizaţi din circuitul material realizăm Adevărul. Unii dintre noi.

      Ștergere
    3. Eşti pe-aproape, Dragoş! Tot un film cu Di Caprio, The Wolf Of Wall Street (dacă te refereai la trimiterile YT). O mică provocare, pentru a vedea cine şi ce vinde sau cine e vânzătorul şi cine-i clientul. :D

      Ohhh, un Robin Williams în formă în filmul citat, de fapt cam în toate filmele sale este extraordinar.

      Cât despre iluzii (materiale, dar nu excluziv) se pot spune atât de multe, noi am mai discutat câte ceva pe marginea subiectului şi tot nu l-am epuizat. Da' după cum se observă, iluziile fac parte din noi, avem nevoie de ele, nu vrem să renunţăm la a ne ocupa minte cu chestii mărunte; iar adevărul, "patinăm" pe o gheaţă prea subţire...

      Ștergere
    4. Ah, am detestat întotdeauna filmele cu şi despre bani. Cînd aud de Wall Street mă cuprinde o greaţă teribilă. De fapt, nimeni nu vinde şi nimeni nu cumpără nimic - se remodelează constant masa amorfă a puterii, atît. Restul e iluzie.

      Ștergere
    5. Nici eu nu mă prea dau în vânt după altfel de filme, dar ştii cum se zice, încearcă să-ţi cunoşti duşmanul. Altfel spus, ţine-l aproape, mai aproape decât prietenii, nu de alta, da' să nu te pomeneşti cu surprize. :D

      Ștergere
    6. Ţine-l aproape, nu zic nu, da' în pivniţă, legat cu lanţuri şi cu căluş la gură! =))

      Ștergere
    7. Normal, că doar nu l-oi lăsa să zburde şi să-şi facă toate mendrele. B-)

      Ștergere