marți, 20 ianuarie 2015

Pariul lui Pascal

Pascal's wager
„Dacă Dumnezeu există și sunt catolic, câștig viața veșnică, supunându-mă bisericii; dacă nu, nu am nimic de pierdut“. O frază din cea mai cunoscută scriere a lui Blaise Pascal, intitulată Les pensées (Cugetări); o colecţie de gânduri despre condiţia umană, suferinţă şi credinţă într-o „existenţă” menită a îndrepta dezordinea din Univers.

Într-o altă formulare: dacă crezi în Dumnezeu şi se dovedeşte că acesta nu există, nu vei fi pierdut nimic, dar dacă nu crezi şi se dovedeşte că există, vei fi exilat în Iad. Aşadar, după Pascal, este iresponsabil, ilogic din partea omului să nu creadă. Cu alte cuvinte, Dumnezeu există pentru că este cel mai bun pariu. Deja patinăm pe gheaţă subţire, fie şi numai pentru că între verbele a crede şi a şti, niciodată nu putem pune semnul egal, iar dacă tot veni vorba, pariurile sunt un păcat.

Fiindcă vorbim despre un pariu, să vedem mai întâi termenii acestuia, variantele puse la dispoziţie de „agenţia de pariuri” a lui Pascal.
  1. Dacă crezi în Dumnezeu şi el exista, vei fi răsplătit cu viaţa veşnică în rai – un câştig infinit.
  2. Dacă crezi în Dumnezeu, dar acesta nu există, nu primeşti nimic, da’ nici nu pierzi.
  3. Dacă nu crezi în Dumnezeu, dar acesta există,  vei fi condamnat la caznele veşnice ale Iadului –  o pierdere infinită.
  4. Dacă nu crezi în Dumnezeu şi nici nu există, iarăşi nu ai vreun folos, exceptând faptul că ţi-ai trăit viaţa după cum ai crezut de cuviinţă, ai avut dreptate, însă cam atât; eşti tot în situaţia celui care a crezut în himere.
Prin urmare, ne şopteşte Pascal, este mai bine să crezi, întrucât poţi câştiga potul cel mare, decât să nu crezi, riscând astfel să pierzi totul. Duplicitară atitudine...

De la un matematician, cu importante contribuţii în eleborarea teoriei probabilităţilor, te-ai aştepta la mai puţine erori de logică elementară, aş zice. Totuşi, ţinând cont de epoca căreia îi aparţine, îi putem acorda circumstanţe atenuante. De ce nu, am putea suspecta că însuşi teoreticianul îşi pierduse credinţa, iar inventarea „pariului” avea drept unic scop reanimarea acesteia. Dracu’ ştie de ce şi mai ales la ce-i folosea această stratagemă, ba chiar mă întreb dacă chiar el o fi fost autorul.

Să discutăm despre greşelile de logică. Ni se sugerează că miza noastră ar fi zero, că nu pierdem nimic, dacă mizăm pe varianta subliminal indusă, aceea a credinţei fără cercetare prealabilă ori chiar mimată. Greşit, întotdeauna există o miză, altfel nu s-ar chema pariu; de altfel, cum spunem cu altă ocazie, nimic nu-i „moca”. În cazul nostru, miza e chiar pariorul însuşi, care deşi este încredinţat că nu are ce pierde, îşi va irosi propria viaţa impunându-şi un mod de trai neconform sinelui său, doar de dragul ipoteticului câştig. De asemenea, pierdut este şi timpul alocat rugăciunilor şi altor activităţi ce ţin de dovedirea credinţei; timp preţios, care altfel ar fi fost folosit în scopuri mai bune, chiar profitabile. Totodată, ni se dă de înţeles că şansele sunt egale. Nimic mai neadevărat! Probabilitatea existenţei entităţii divine tinde spre zero, practic e nulă. De dragul discuţiei, putem să presupunem că e doar puţin probabilă, însă atunci ne lovim de o problemă de „semantică”; care Dumnezeu? Sunt atât de mulţi! Ah, uitasem, e vorba despre cel catolic. Bun... Case closed! Deja s-a deturnat sensul credinţei într-unul singur. Ne putem opri.

Ar mai fi ceva, cât de fraier tre’ să fie dumnezeul acela care se lasă păcălit de un muritor de rând (propria sa creaţie, dacă luăm de bună teoria creaţionistă), care poate, ba chiar i se dă libertatea, să-şi afirme credinţa, să parieze, cu toate că n-are nici cea mai mică legătură cu traiul onest şi moral propovăduit în numele Domnului. Puşcăriile gem de criminali – de la cei mai mărunţi, până la ucigaşi în serie – care susţin că sunt credincioşi. Da’, cum se mai spune în popor, încurcate sunt căile divinului, primul om căruia i s-a permis accesul în Împărăţie a fost un tâlhar. Pe de altă parte, mi-e greu să cred că ipotecul Dumnezeu – un etalon al dreptăţii, moralei şi bunătăţii – şi-ar dori prin preajmă pariori mincinoşi, a căror credinţă se bazează pe obţinerea mântuirii, recte a unui câştig după moarte. Parcă jocurile de noroc se află sub administraţia diavolească, deci ale Dracului.

Întrebarea de 333 de puncte este dacă există printre noi jucători capabili să parieze totul sau pe nimic. Încă ceva, discutăm despre un pariu „pe neve”; în plus, nu se admite aurita cale de mijloc; e albă sau e neagră. Mda, cam grea decizie, aş putea să adaug încă o condiţie, însă atunci întrebarea ar deveni de 666 de puncte, iar jucătorii (oricât de doritori de adrenalină ar fi) ar zice pas, fiindcă nimeni nu joacă zaruri cu Dracu’.


Sursa FOTO

20 de comentarii:

  1. Cunoşteam chestia asta sub forma unui banc care la final spune "dar dacă Doamne fereşte, există Dumnezeu?"

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cum mă dai tu la-ntors ca pe clătite. [-X Parcă zisei că nihil medium est, îi ori aşa, ori altfel. :P Uite cum mă provoci să dezvolt idea într-un alt text drăcesc. >:)

      Iar dacă personajul bancului coincide cu cel invocat de musiu Pascal, nu-i rost de îngrijorare. :-j Cândva, un "nebun", adept al "ştiinţei vesele", l-a declarat mort, ba chiar i-a descoperit şi mormântul, biserica; de bună-seamă, a identificat şi făptuitorii "crimei". :-$ :D

      Tot n-am priceput, te "bagi", au ba? :-? Întru încurajare aminteşte-ţi că, zeii îi ajută pe cei curajoşi. :))

      Ștergere
  2. Varianta corectă este că nu fac pariu cu nimeni pentru nimic şi mi se rupe şi de credinţă şi de ateism şi de cei ce cred sau nu cred. Nu mă înregimentez în absolut nimic! B-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. DA! Îmi place atitudinea asta! :-bd Deşi puţin evazivă, unii ar încadra-o la rebeliune fără cauză ori, mai rău, datul după cireş. Eu îi zic îndoiala care ne face să ţinem drumul drept. Îndoiala nefiind altceva decât începutul ştiinţei, căci îndoiala nu trebuie să fie altceva decât luciditate, fiindcă altfel devine primejdie. :-B

      Totuşi, cine nu riscă, nu câstigă... ;) Da' până la urmă, atât a câştiga/a învinge, cât şi a pierde / a fi învins, sunt la fel de fireşti (la pariuri, în viaţă sau luptă). B-)

      Ștergere
    2. Cu ani în urmă am avut ocazia să văd italieni care se chinuiau să înveţe româna şi le ieşea cam greu, mai ales să citească româneşte şi fără diacritice. De aceea de cele mai multe ori cînd vorbeau despre câştig (vezi, ştiu să scriu şi cu â cînd e nevoie ;) ) ei pronunţau castig. Asta ar putea părea normal, însă mai e o mică chichiţă şi anume că în italiană există cuvîntul castigo care înseamnă pedeapsă. Şi cumva, printr-o ironie a sorţii sau poate doar firesc, se poate foarte bine considera că un cîştig e în acelaşi timp o pedeapsă, fiindcă cel ce cîştigă o confruntare e pedepsit să-şi apere după aceea titlul de fiecare dată, trăind veşnic cu teama că ar putea fi detronat oricînd.

      De aceea nu lupt pentru nimic şi nu mă alătur niciunei tabere ce m-ar putea trimite la un război care n-ar fi al meu. ;)

      Ștergere
    3. Asta da temă de discuţie; câştig/victorie/reuşită şi pedeapsă. Extinzând, ajungem la concluzia că tot ceea ce facem ne aduce mai devreme sau mai târziu "condamnarea". Subiect care se pliază noii rubrici de texte "ultrascurte" (nu după numărul de cuvinte, ci fiindcă dezvoltă o singură idee). Da' mai am două-trei restanţe, iar pe de altă parte, mă gândesc să-ţi las ţie plăcerea (că nu doar eu scriu "drăcisme"). :D

      Nici eu n-am aptitudini de mercenar, ca să lupt în războaie care nu-mi aparţin; iar pe de altă parte, sunt adeptul zicerii (oarecum pacifiste) după care: un războinic înţelept nu va lupta decât în războaiele pe care ştie că le va câştiga. Desigur, poţi învinge şi făcându-ţi din inamic un aliat :-"

      Ștergere
    4. Lasă, păstrează tu plăcerea, că în speranţa mea rămîn toate cele nescrise. :)

      Complet de acord cu înţelepciunea războinicului, numai că eu duc mai departe ideea şi mă retrag într-un colţ spărgînd seminţe, urmărind proştii cum îşi scot ochii unul altuia, fiindcă e mult mai simplu să realizezi cum " cînd doi se ceartă, al treilea cîştigă". ;)

      Ștergere
    5. Aşa deci, mă laşi pe mine să-mi prind urechile, să cobor în Hades şi să aduc răspunsuri. >:) Asta seamănă cu pasarea responsabilităţii. [-(

      Iar cel de-al treilea, aparent victorios, va trage ponoasele "câştigului" (dacă ne jucăm cu traducerea cuvântului italian, castigo ). ;)

      Ștergere
    6. Ce vrei: responsabilitatea sau pisica moartă? :P :))

      Îmi asum pedeapsa, e oricum mai mică decît cea de-a fi fost protagonist al conflictului. ;)

      Ștergere
    7. Tiii, cum mă dai tu la-ntors ca pe clătite... :P A' zmăului pielea pe tine. =))

      Ștergere
    8. Deh, te pui cu fratele lu' Herr... :P :))

      Ștergere
    9. Păi na, îmi încerc şi eu forţele cu cei puternici, nu cu fitecine; ţine de orgoliu' de centurion :) :P

      Ștergere
    10. You got balls, I give you that! :D

      Ștergere
    11. The only thing in this world that gives orders... is balls. - Tony Montana (Al Pacino), Scarface (1983). B-)

      Ștergere
  3. La faza asta îmi aduc aminte de o fază dintr-un film cînd îi zăngăneau în pantaloni, metalice fiind, în timp ce mergea (prin puşcărie, la final). =))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aduci cumva vorba despre Transformers? Parcă acolo erau chestii metalice. :D

      Ștergere
    2. Parcă nu. Nu mai ţin minte filmul, fir-ar. :">

      Ștergere
    3. Las' că nu-i mare baiu'. Nu contează atât numele filmului cât ideea transmisă. ;)

      Ștergere
    4. Adevărat, însă unele scene sînt musai de vizionat, pentru efectul complet. ;)
      No, asta e, bătrîneţea şi ADN-ul îşi iau partea leului. :)
      Clanc...!
      Clanc...!
      Clanc...!
      :D

      Ștergere
    5. Mda, da' las' că bătrâneţea, cică ar veni la braţ cu înţelepciunea, iar niciun om înţelept nu voieşte a fi iarăşi tânăr. :-B Asta aşa, întru consolarea celor (ca noi) trecuţi de 40 şi bântuiţi de criza vârstei de mijloc. =)) Pe de altă parte, să gândim în termeni optimişti, partea grea şi lungă a trecut, a mai rămas un pic. Un fleac, de ce să ne mai îngrijorăm.

      Ștergere