duminică, 11 ianuarie 2015

Lecţie deschisă (drăcească) despre libertate

Give me liberty or give me death
Cândva, pe vremea când stăteam cu diavolul la masă, vă promiteam o discuţie liberă despre libertate. N-am uitat, mă ţin de promisiuni, fiindcă şi asta denotă o anume libertate. Întârzierea, se pare, a fost de bun augur, deoarece între timp au apărut – parcă trimise de companionul de şuete nocturne – elemente noi, deschizătoare de noi perspective asupra acestei noţiuni a dracului de încâlcite.

Daţi-mi libertate sau daţi-mi moarte (give me liberty, or give me death), sunt cuvintele pe care istoria i le atribuie lui Patrick Henry, ca parte a unui discurs din martie 1775 ţinut în biserca Sfântul Ioan din Richmond, Virginia. Însă nu despre războiul american de independenţă discutăm. Am folosit citatul doar pentru a exemplifica cât de mobilizator sună cuvântul libertate; chiar şi pentru cei care nu-l înţeleg pe deplin. Dar îl putem oare înţelege?

În săptămâna care tocmai se încheie am auzit discuţii interminabile referind noţiunea de libertate, dezbătută sub toate aspectele în care apare, inclusiv ori mai ales, libertatea de opinie, de expresie ori de gândire, cum vreţi să-i ziceţi. Concluzia, deloc surprinzătoare, această formă de libertate se poate traduce simplu, axiomatic: nu gândeşti ca mine, n-ai aceeaşi opinie, eşti un dobitoc.

Je suis
Recentele evenimente, care timp de vreo două-trei zile au dat Franţa peste cap, au fost un bun prilej de demagogie ieftină şi un pic de „mai multă” manipulare emoţională, atât pentru cei interesaţi, cât şi pentru aceia obişnuiţi a înghiţi pe nemestecate, din comoditate, dar şi pentru a-şi proteja neuronii de eforturi suplimentare, orice informaţie li se oferă. Priviţi poza alăturată, orice comentarii devin superflue. Acei nefericiţi n-au murit apărând o aşa-zisă libertate a presei, prin extindere, de expresie, nicidecum, ci pentru că începând cu „nine-eleven”-ul american suntem în război (chiar dacă nu unul clasic), iar pe câmpul de luptă se mai şi moare. Pe de altă parte, asasinilor – pentru care cămila sau capra (cazul celor mai sărăntoci) valorează mai mult decât femeia – prea puţin le pasă de numita libertate, ei doar executau nişte inamici. Demenţii aceia n-au deschis focul pentru a ucide libertatea de exprimare, nici pentru că pe seama credinţei lor s-au făcut glume mai mult ori mai puţin inspirate, ci fiindcă în orice luptă îţi alegi ţinta mai valoroasă, aceea care produce pagube mai mari, inclusiv din punct de vedere psihologic. Şi uite cum libertatea ajunge instrument de manipulare, „je suis Charlie” sună (pentru unii) la fel de mobilizator precum vorbele lui Patrick Henry. Situaţia convine ambelor tabere, cei „răi” contabilizează un număr de duşmani scoşi din luptă, cei „buni” au un motiv ca în numele libertăţii să limiteze anumite drepturi şi libertăţi, fără a-şi pune lumea în cap, întrucât pot arăta cu degetul cui aparţine vina. O restrângerea a libertăţii în numele aceleaşi libertăţi. Ironic, nu? Desigur, „buni” sau „răi” sunt atribute interșanjabile, depinde din ce direcţie priveşti; din perspectiva noastră, noi suntem armata binelui; pentru ei, noi suntem diavolii.

Acum, dacă am lămurit problema manipulării emoţionale şi a libertăţii devenite motiv de restrângere a unor drepturi, recte tot libertăţii, să revenim la discuţia iniţială. Alături de alte cuvinte, să zicem: drac, diavol, demon sau orice alt apelativ de alint pentru personajul negru, posesor de corniţe şi codiţă, libertatea inspiră multor oameni teamă, o senzaţie de frică care primează în dauna altor sentimente, cu mult mai înălţătoare, dar la fel de umană. Exact, ne e frică să fim liberi. Ne cenzurăm, ne aliniem curentului perceput majoritar. Pe de altă parte, libertatea comportă nenumărate riscuri, puţini sunt aceia atât de nesăbuiţi ca să şi le asume.

Am mai dat exemplul ăsta, nu reţin dacă într-un text sau doar într-un comentariu, nu-i bai, îl repet (poate repetat de multe ori va deveni adevăr). Libertatea însăşi este un risc, pentru că atunci când ai ales-o rămâi singur, eşti pe cont propriu. În aceste condiţii, mult mai comod e să ai un stăpân, căci acesta va avea întotdeauna grijă de bunul său. Situaţia este identică cu aceea a ţăranului care va fi foarte atent ca vitei din ograda sa (aceea care-l ajută la arat şi alte cele), să nu-i lipsească aşternutul de paie, braţul de fân şi găleata cu apă, strictul necesar, cum ar veni, dar suficient pentru ca vita să-şi trăiască liniştită viaţa şi să-i fie de folos, adică să-şi justifice menirea.

După dicţionarul limbii române, libertate înseamnă posibilitatea de a acționa după propria voință sau dorință. Totodată, libertatea (de obicei la plural, libertăţi) semnifică drepturile cetăţeneşti fundamentale: libertatea individuală, de conştiinţă, de gândire şi libertatea cuvântului (de care fac uz scriind aceste rânduri).

Dincolo de definiţia din dicţionar, ce înseamnă libertate. Există? Desigur, omul se crede liber, susţine că are libertatea de alegere, căci deţine aşa-numitul „liber arbitru”. Mare grijă, tocmai acest idealist liber arbitru, te poate transforma, la fel de lesne, în „stăpân” sau în „sclav”. Cineva spunea că unii se nasc stăpâni (în primul rând pe sine) iar alţii sclavi, mereu supuşii cuiva, având nevoie de un „stăpân” căruia să-i lustruiască „pantofii”, asemenea vitei din exemplul anterior. Pentru o imagine explicită, vezi specia politrucului, dar nu exclusiv, lingăi sunt peste tot, categorie în care se includ deopotrivă cei care ţin cu tot dianadinsul să fie de partea opiniei majoritare. Tot aici aş menţiona tagma „jurnaliştilor” (mercenari sau cozi de topor), cu menţiunea că ăştia au ales calea manipulării pentru a convinge că sunt liberi, cu toate că ei îşi ştiu prea bine statutul (căci şi l-au ales, liber) de căţeluş care se gudură ori latră după cum îi ordonă stăpânul. În acest context, trebuie specificat, pentru a nu crea confuzii ori vise deşarte, faptul că nu există un stoc infinit din care putem alege după propriul plac. Suntem liberi să alegem ce ne pofteşte inima, însă în limita celor expuse pe tarabă. De pildă, prima chestie care-mi vine în minte; eu aş vrea (în virtutea libertăţii de alegere) să-mi iau un laptop cu sistem de operare mai vechi, să zicem XP. Găsesc? Nu! Bine, aici intervine o altă discuţie referitoare la progresul impus, care îmi limitează mie nişte libertăţi. Altă poveste, nu insist. Aşadar, dată fiind limitarea în alegere, mai putem oare vorbi de libertate în adevăratul sens al cuvântului sau deja noţiunea e pe cale de a deveni o himeră, dacă nu cumva chiar asta o fi fost din toate timpurile.

Libertatea de a acţiona după propria voinţă ascunde, de bună seamă, o subtilă capcană. Ai zice că în numele mult lăudatei libertăţi poţi face orice te taie capu’. Oare? Libertatea înseamnă deopotrivă constrângere ori, ca să îndulcim duritatea vorbei, ceea ce se cheamă bun simţ. Dacă ne-am conduce după valorile fundamentale, iubire, bine, frumos etc., probabil n-am avea nevoie de legi; legea constrânge. Drept este că, uneori legea (nu nepărat aia scrisă, ci cutumele împământenite) se implică prea mult, încercând să impună idei cum ar fi acelea referitoare la credinţă, doctrine, comportament ş.a.m.d., fapt care, în mod evident, atacă libertatea individuală. Multe sunt exemplele din istorie, când în numele dreptăţii, echităţii şi/sau libertăţii s-au făptuit crime. Singura îngrădire impusă libertăţii ar trebui să fie aceea de a nu afecta libertatea altora, iar rolul legilor cam ăsta ar fi sau ar trebui să fie. Libertatea mea se termină acolo unde începe libertatea celuilalt, scria un utilitarist britanic în lucrarea sa numită simplu, „Despre libertate”. Principiile democraţiei, cum ar fi egalitatea în drepturi – atenţie, nu între indivizi care n-au cum să fie vreodată egali, oricare ar fi baza de referinţă – respectarea libertăţii individuale etc., aproape că reuşesc să armonizeze dreptatea cu libertatea individuală. Numai că, din păcate, de multe ori, interesele de grup ne îndepărtează de aceste principii, pe cale de consecinţă, de libertate.

Astea fiind spuse, sunt tentat să afirm că libertatea absolută este mai curând un mit, frumos, idilic aş spune, însă o utopie, asta ca să nu-i zic de-a dreptul nerozie. Vrem ori ba, suntem, am fost şi vom fi dependenţi de ceva sau cineva, fie şi numai de păreri (că tot vorbeam despre libertatea de opinie), de părerile noastre sau, în egală măsură, de impresia pe care o inducem (direct sau indirect) altora. De altfel, nu prea cred că libertatea absolută ar fi de căutat şi de dorit, fără îndoială ar conduce foarte curând la anarhie. Pentru ca afirmaţiile (păreri personale) din paragrafele anterioare să nu rămână fără argumentaţie, vă dau câteva exemple concrete, care ilustrează (zic eu) înţelegerea eronată a temenului de libertate.

Acum vreo trei ani, prin ianuarie, un locotenent de la o unitate militară din Câmpia Turzii apărea la o manifestaţie de protest, undeva în Bucureşti. Nu detaliez, nu prea am ce. Poate vă amintiţi episodul în urma căruia acel ofiţer (o ruşine pentru uniforma militară) mai că nu a fost transformat într-un erou de către televiziuni. De ce? Pentru că, potrivit unora a dovedit că este un om liber. Fals! Nu a dovedit nimic altceva decât că este un soldat indisciplinat. Disciplina militară n-are nimic de-a face cu libertatea, fie ea de gândire ori exprimare. Omul acela a uzat de libertatea pe care o are oricare om, aceea de a alege; şi a ales să poarte uniformă şi grade militare, iar pe cale de consecinţă, se presupune că a acceptat şi asumat, la fel de liber, obligaţiile care derivă din alegerea făcută. A căzut în capcana întinsă de aşa-zisa libertate a bunului-plac. Nimic mai mult. În vreme de război ar fi sfârşit în faţa plutonului de execuţie, pentru insubordonare, graţie libertăţii asumate.

Tot acum câţiva ani, o învăţătoare din Caracal (da, localitatea aia în care, umblă vorba, s-a răsturnat o căruţă, trecem peste detaliile despre încărcătura atelajului), în virtutea libertăţii individuale, alegea să intre în greva foamei. O formă de protest cel puţin bizară, nu de alta, dar cam de fiecare dată „eroul” poveştii renunţă la continuarea acestui gest, de altfel, necugetat. Nu pentru că i s-ar fi satisfăcut doleanţele (rare sunt cazurile), ci fiindcă instinctul de supravieţuire este, de obicei, acela care primează. În cazul de faţă, nici măcar nu s-a ajuns până aici, nu după mult timp o regăsim pe doamna învăţătoare înregimentată politic, iar mai apoi metamorfozată în doamna senator. Aşadar, nepreţuita libertate preţuieşte atât cât diferenţa dintre salariul de cadru didactic (mizer, e drept) şi acela de demnitar (bunicel). Iarăşi ne-a fost prezentată drept o eroină în lupta pentru libertate. Mda, învăţăm lucruri noi, între care, din nou, despre manipulare emoţională cu aromă falsă de libertate.

Prin iarna lui 2010 un om liber se arunca în cap de la balconul Parlamentului. Desigur, omul e liber să protesteze pentru orice îi trece prin scăfârlie, dar asta nu dovedeşte mare lucru, nicidecum faptul că ar fi vreun martir, erou sau mai ştiu eu ce figură marcantă, dominată de idealurile libertăţii, de oricare ar fi aceasta. Pe de altă parte, de la cineva care activa într-un domeniu tehnic mă aşteptam măcar să cunoască legile fizicii studiate în clasa a IX-a (noţiunea de libertate fiind ceva mai complicată). Exact, chestia aia despre căderea liberă. Păi dacă tot vrei să faci un lucru ca lumea, tre’ să cunoşti faptul că atunci cînd nu vrei doar să-ţi spargi capul în cădere, ci să te faci terci, contează viteza – care dă forţa de impact şi energia cinetică – iar asta depinde (în cazul căderii libere) de înălţimea de la care cazi, nu de masă (greutate). Atenţie, ăia care daţi „bacu” la vară, v² = 2∙g∙h sau v = √2∙g∙h; unde: v – viteza finală [m/s]; h – înălţimea de la care cade obiectul [m]; g (acceleraţia gravitaţională) = 9,81 [m/s²]. Ăia vreo opt metri, cât avea balconul respectiv, mi se par insuficienţi, iar dacă tot eşti chitit să demonstrezi ceva alegi un bloc cu zece etaje sau, pentru siguranţă şi impact media sporit, chiar clădirea TVR (parcă are *12 etaje).

Până una-alta, cel mai trist e faptul că libertatea este, a fost şi va rămâne o noţiune abstractă, deseori pusă în slujba manipulărilor de tot felul şi uneori aducătoare, ironia sorţii, tocmai de restricţii şi limitări. Pentru edificare, căutaţi „USA Freedom Act” (foarte curând şi-n Europa, mici capitole fiind deja implementate) şi vedeţi la ce se referă. Pentru ceva autohton (funcţional în alte ţări, inclusiv acasă la „mama” democraţiei), informaţi-vă cu privire la legea „Big Brother”, internetul vă oferă această libertate, încă, nu se ştie până când. Ca fapt divers, Veneţia pe vremea când era Republică a încurajat libertatea de expresie, montând primele cutii poştale. Diferenţa faţa de cele de astăzi constă în faptul că erau destinate depunerii altui soi de corespondenţă, delaţiunea.

Îmi place să cred că, atât cât îmi stă în putinţă (limitările impuse de google pe platforma blogspot, demonstrează scurt şi la obiect ceea ce am explicat eu în două mii şi ceva de cuvinte), pe acest blog există libertate aproape absolută, inclusiv mult clamata libertate de exprimare, limitată doar de buna cuviinţă. Dacă aveţi completări, de ce nu, argumente împotriva celor scrise, nu vă sfiiţi, sunt permise până şi emoticon-uri în comentarii (totul e să vă amintiţi codurile yahoo messenger), ba chiar şi înjurături clasice (numai dacă cratima este la locul ei), iar cele „academice” dovedind fantezie şi artă în mânuirea cuvintelor, vor fi apreciate la superlativ, cu răspunsuri pe măsură. Agramatismele însă, se vor lovi de cenzura Grammatik Sturmschutz, indiferent dacă urmează o manifestaţie, după modelul „je suis...” (ce vreţi voi) sub sloganul „mi s-a îngrădit libertatea de exprimare”.

* - pentru a proteja ochii mai sensibili de blasfemia lui doişpe sau doisprezece şi desigur pentru protecţia propriilor urechi la auzul lui douăsprezece, fiecare citeşte cum îi e voia; chit că scriind 12 încalc altă regulă. La nevoie, pot repeta replica lui Sigismund de Luxemburg către arhiepiscopul Placentius: „Cezarii sunt mai presus de gramatică”.

Sursa FOTO #1, #2

42 de comentarii:

  1. :) Ca să rezum pe scurt, libertatea este o stare nenaturală! Cel puţin nu în universul cunoscut de noi! ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Un concept mai degrabă neînţeleas ori, şi mai curând, prost înţeles. Nenatural este ca în numele unei aşa-zise libertăţi, cineva să considere că e liber să facă orice îl taie capu'. :-? Zic doar, nu dau cu paru'. ;)

      Ștergere
  2. Bună Centurion.
    Eu cred că libertatea este doar un concept. Suntem monitorizaţi pas cu pas şi evident manipulaţi.
    E adevărat că avem libertatea de-a alege, dar şi aici suntem dominaţi şi coordonaţi de propriile sentimente.
    Îmi place foarte mult tabloul "Trădarea" a artistului american Peter F. Rothermel în care îl ilustrează pe Patrick Henry, în Casa de Burgesses, Virginia, în timp ce ţinea un discurs şi celebra afirmaţie citată de tine mai sus.
    Zile frumoase şi numai bucurii îţi doresc, Centurion. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, un concept încâlcit, pe care îl putem "traduce" după bunul plac (zic unii) şi, tot mai des, un instrument subtil de manipulare.
      Tabloul ilustrând discursul lui Patrick Henry nu-i rău, însă definitorie este imaginea a doua, găsită pe fluxul din google plus. Ne arată că uneori, mai mult e de fapt mai puţin, devenind insignifiant în anume condiţii. Se cade (ba chiar ar fi obligatoriu) să-ţi pese de 12, nicidecum de 4000, 5000 sau mai mulţi (oameni). De ce... mai bine nu dezvolt, e şi ăsta un lux pe care mi-l permit graţie libertăţii. :>

      Seară faină, Ştefania. @};-

      Ștergere
  3. Neata, Centurion. :D Dupa cum vezi, m-am trezit cu noaptea-n cap pentru a-ti citi reflectiile despre libertate.
    Reactia oamenilor dupa cele intamplate in Paris e fireasca. Exista pe Glob cateva zone de conflict vesnic, unde lucrurile sunt previzibile. Acolo luptele continua la nesfarsit si toti ne-am obisnuit cu starea asta de fapt. Pe cand un atac terorist sangeros la redactia unei reviste trebuie sa recunosti si tu ca se intampla o data la...1000 de ani. :))
    Libertatea e un concept ata de pompos incat unii si-au dat si viata pentru el.
    Banuiesc ca suntem liberi atat timp cat nu ne temem de nimic, cat nu avem nimic de pierdut. Cat nu ne pasa. Cat nu speram. Se poate intampla asta in anumite intervale(scurte) ale vietii.
    O tema mult prea complexa, mult prea profunda pentru muritorii de rand. Si pentru ore matinale. :))
    Zi frumoasa iti doresc! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Gizăz, matinală mai eşti! :-O Ora şase A.M. nici nu-i înscrisă pe ceasu' meu. Lucky me! :)
      Dacă ar fi s-o spunem simplu, libertatea este sau ba, nu există cale de mijloc, nuanţe de gri, îi albă ori neagră. Însă noţiunea de libertate nu cred că e sinonimă cu voia bunului plac, da' asta-i doar părerea mea, alţii, în virtutea mult clamatei libertăţi, consideră că orice e permis. Ai dreptate, există câteva zone (restrânse) de război clasic, unde armele "glăsuiesc" de ani şi nu-s semne că ar vrea să tacă vreodată. Explicaţia ţine de o altă discuţie. Revenind la ale noastre, ne place ori ba, la nivel global există celălalt "război", chiar dinaintea "911"-ului american. Cine a dat primul cu piatra, nici că mai contează, efectele le vedem, uneori ne miră, ne şochează, cu toate că la război se şi moare, nu doar se câştigă medalii. Apropo de mia de ani, n-au trecut atâţia de la atentatul din Spania (trenul ăla aruncat în aer), n-am văzut atâta implicare, solidarizare (să nu-i zic isterie), desigur, în cazul acela nu era vorba de marota libertăţii de exprimare.

      Interesantă şi deopotrivă veridică analogia între libertate şi lipsa temerilor, speranţelor şi nepăsării. Un proverb asiatic spune: să nu te lupţi cu doi oameni: cu acela căruia nu-i pasă dacă va muri, şi cu acela care are dreptate. Eu zic doar că liber sunt şi atunci când nu calc în picioare libertatea altuia, chiar dacă, deseori, aş fi teribil de tentat să o fac.

      Noţiunea de libertate nu-i chiar atât de complexă, mai degrabă simplă, noi oamenii avem însă darul de a complica mereu lucrurile, pe principiul: de ce simplu dacă se poate complicat. În fond, acolo unde există reprimare nu poate exista libertate, iar libertatea are totuşi limitele impuse de calea justă; nu cred că este admisibilă libertatea de a fi nedrept.

      Seară plăcută şi relaxantă după o zi, bănuiesc, "ca la balamuc". Şi nu contează că mă repet, sănătate, visuri împlinite şi la mulţi ani, pentru ziua de 12 ianuarie. @};- <:-P %%-

      Ștergere
  4. Frumos articolul, Centurion (dupa cum ne-ai obisnuit). Eu am o vaga impresie ca "europenii civilizati, destepti, curajosi si LIBERI" inca nu au invatat ca "libertatea de opinie" nu inseamna a "jigni" si ca Omul matur si civilizat "nu arata cu degetul" ca un copil la Gradina zoologica in fata unei custi cu maimute, chiar daca maimuta aia mai are de mancat banane pana ajunge sa inteleaga "teoria libertatii"... O zi buna iti doresc si pe curand!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Corect, libertatea mea se termină acolo unde încalcă libertatea ta; iar discuţiile acelea despre ce e drept, ce se face şi ce nu, n-au nimic a face cu subiectul, "fum de acoperire", pentru a distrage atenţia sau pentru a masca problema reală. Pe de altă parte, provocarea făţisă se cheamă aroganţă, infatuare, nesimţire şi ce mai vrei tu, dar niciodată libertate (fie ea de opinie).

      Seară faină, Rodica şi mulţumesc pentru părerea liberă asupra subiectului (oarecum sensibil). @};-

      Ștergere
  5. Vreau sa precizez ca nu dau dreptate teroristilor, in nici un caz! Nimeni nu are dreptul de a lua viata altuia. Dar, atunci cand cauti surcica in ochii altuia, trebuie sa fii constient de consecintele actiunii (in cazul dat a cuvintelor) tale.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta e de la sine înţeles, pentru orice om normal la cap, pentru crimă nu există justificări valide, asasinul nu are niciodată circumstanţe atenuante. Şi când te gândeşti, toate ororile astea pleacă de la înţelegerea eronată a unui concept, de altfel, extrem de simplu şi, ironic, tocmai de la încălcarea libertăţii, clamate cu atâta ardoare.

      Ștergere
  6. 'experimare', 'înşăşi', libertăţii de alegerea', 'tranformat', 'doispreze etaje' (un etaj, două etaje --> douăsprezece etaje), 'unei alt fel' (un [alt] fel --> unui [alt] fel).
    Cam asta am găsit în luuuuuuuuuuungul articol. :D

    Cît despre conţinut... hm... libertatea... Cred că singura libertate adevărată, reală e libertatea de a alege fără a fi impuse din exterior nici un fel de limite în nici un domeniu. Rămîne de datoria noastră a fiecăruia să ne impunem anumite limite într-un mod flexibil, astfel încît să reuşim să convieţuim cu toţii cît mai armonios. Evident, din ecuaţia asta trebuei să eliminăm din start reaua-voinţă, fiindăc aceea provoacă cele mai mari dezechilibre. Şi - din păcate - nu putem face asta din simplul motiv că genele umane care conţin şi răutatea, se transmit din generaţie în generaţie iar educaţia nu numai că nu le atenuează (neputîndu-le suprima), însă dimpotrivă, le exacerbează sub pretextul unui concept complet animalic şi anume că "viaţa e o luptă, cel mai bun învinge, concurenţa determină excelenţa" şi ce alte sloganuri ar mai putea exista întru acoperirea ideii că e imperativ să ne ucidem unul pe celălalt pentru a supravieţui, fiindcă tot sîntem prea mulţi şi Pămîntul nu ne poate susţine.

    Mai fac doar o mică paranteză ca să menţionez filmul 'In time' (2011) pe care cu totul întîmplător am ajuns să-l vizionez abia azi-dimineaţă şi unde o idee era clară: "pentru ca unii, puţini, să fie nemuritori, mulţi trebuie să moară". Ei, pînă la noi informaţii omul nu poate fi nemuritor, însă e clar că în lumea în care trăim şi care de fapt aşa a fost din vremuri străvechi, pentru ca unii, puţini, să trăiască în lux, mulţi trebuie să trăiască în sărăcie, oprimaţi.

    Ce s-a întîmplat în Franţa e doar un alt episod care urmează ceea ce Chomsky a iterat în Decalogul puterii (citez din memorie): creează problema ca să poţi veni cu soluţia. Enough said.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. X_X Am corectat! Nu peste tot. :P Ca să dăm la pace am pus "doişpe"; O:-) rogu-te nu veni cu "doăşpe"; pur şi simplu nu-mi plac formele douăsprezece şi patrusprezece (iar în cazul etajului, aş merge pe numeralul de identificare, aşa-mi sună mie, doisprezece, paisprezece); şi oricum blogu' ăsta nu-i pagina academiei (că nu-s de acord cu multe din câte le zic ăia p-acolo). La un / unui , iar nu-s specialist, da' încerc acordul cu femininul corespondenţei (iar o chestie de ureche).

      Revenind la subiectul libertate, până şi aceea numită de tine, de alegere mi se pare un mit, o iluzie, dacă vrei, întrucât pentru a fi reală, ar fi nevoie de un stoc infinit de alegeri - iar pe lumea asta totul are o limită.

      Sintagma, "viaţa e o luptă", precum şi derivatele - "am fost un om, adică un luptător", "trăiesc acei ce luptă" ş.a. - au valoare de adevăr, doar că au fost "prost traduse". Dacă mă-ntrebi pe mine, se face referire la lupta cu sinele, nu la un adversar închipuit şi de nevoie inventat.

      Referitor la probleme şi soluţii, ştim doar că omu' este maestru în aşa ceva. Rezultatele se văd.

      Ștergere
    2. Unde eşti tu, (Ţepeş Doamne) Antonela, să-i dai necredinciosului cu cădelniţa peste necinstita mînă cu care taie în carnea limbii noastre strămoşeşti...! :P :))

      Stocul de alegeri nu-i niciodată infinit, dar fiecare intersecţie de drumuri are numărul său propriu de alegeri posibile, iar din acelea multe sînt ascunse sau interzise din scopuri nu întotdeauna ştiute şi valide.

      Da, 'viaţa e o luptă' ar trebui explicat încă din copilărie la adevărata sa valoare, adică lupta cu tentaţiile întunecate, cu sinele care ar vrea, poate, să aleagă calea mai uşoară dar mai păguboasă. Odată înţeles conceptul, alegerile ar trebui lăsate libere, pentru ca teoria să poată fi verificată în practică. Numai aşa se pot alege adevăraţii învăţători, cei care reuşesc a transmite întreaga intensitate a învăţăturii către elevii lor, astfel încît aceştia din urmă pot face alegerile corecte chiar neîngrădiţi fiind. Utopic, ştiu. :-<

      Încă o dată, dacă mai era nevoie, să le fut morţii cretinilor de la guglă, care nu permit tag-urile 'hr', 'del' şi alternativa sa 'strike' în comentarii. Vorbind de libertate... sau în cazul guglă, lipsa ei strigătoare la cer...! X(

      Ștergere
    3. Aha, bag de samă că ai citit nota explicativă pentru altă oroare gramaticală - "doişpele" scris 12. =)) Cum spuneam, îmi asum (cu lejeritatea Cezarului) unele agramatisme. :o3 Acceptă-mi scuzele, dar dacă până acum n-am folosit niciodată (subliniez, niciodată) douăsprezece, ci doar doisprezece şi uşor barbarul "doişpe", n-o să m-apuc să-mi zgârii tocmai acum auzul ori retina. :P

      Just, dacă oamenii s-ar ghida după valorile fundamentale, legile (constrângerile) ar deveni inutile. Dar asta s-ar petrece într-o lume ideală... ceea ce nu-i cazul nostru.

      Uite, guglă ne arată pe înţelesul tuturor că zisa libertate e doar un concept teoretic, niciodată aplicabil într-o lume deloc ideală. Nu-i caz singular, limitări fac toţi cei care îşi permit; ceilalţi păstrează opţiunea de a le contesta (în spiritul acelaşi libertăţi).

      Ștergere
    4. There's a first time for everything, se spune. Din păcate se vede că talentul meu de învăţător a pălit, am eşuat în misiunea de a te aduce pe calea cea bună... Mea culpa, mea... pulpa. :)

      Libertatea nu se primeşte cadou, ci se cucereşte. Prin orice metode... B-)

      Ștergere
    5. "Libertatea nu se primeşte cadou, ci se cucereşte. Prin orice metode..."
      So etwas! Unglaublich von einer Pazifist wie du bist. :-O Înţeleg că războiul se regăseşte printre acele metode. Şi oare, chiar posedăm ceea ce cucerim, orice, în cazul de faţă, libertatea? "Give me liberty, or give me death", le-a adus ălora libertatea sau mai degrabă credinţa că sunt liberi? Eu cred că dacă te simţi liber este suficient, n-ai ce cuceri şi oricum n-ai putea dovedi victoria şi nici posesia. ;)

      Aproape în toate e valabilă regula primei dăţi. No way for twelve sau zwölf! :P Vezi, oameni serioşi "englejii" şi nemţii, nu se complică cu subtilităţi de genu' doisprezece sau do...zece; ştii că nu pot scrie aşa ceva. :)) Nu-i vinovat talentu', ci drăcuşorii din ograda mea. =)) Rămânem la 12.

      Ștergere
    6. Sentimentele sînt înşelătoare, aparţin exclusiv individului dar nu pot fi dovedite global. Acea libertate e iluzorie. Eu nu mă pot simţi liber decît dacă sînt liber.
      Give me liberty or give me... I won't say it.

      În ceasul al doisprezecelea (sau în a douăsprezecea oră) recunoaşte şi tu evidenţa. :)

      Ștergere
    7. Recunosc încă de la 11:30, evidenţa, anume că, indiferent cum a-i da-o, libertatea este o noţiune care sună frumos... atât.

      Ah, dacă te refereai la cifra 12, nu'ş cum să-i zic în afară de 12. =))

      Ștergere
    8. Dă-ţi două perechi de palme pentru "a-i". După aia mai stăm de vorbă. :-"

      Libertatea este o noţiune. Punct. Adevărat. Dar doisprezece şi douăsprezece sînt două exprimări distincte ale aceleiaşi idei, funcţie de context. Şi la asta nu te iert în veci! ;)

      Ștergere
    9. Oops! X_X Asta e... Errare humanum est, sed in errare perseverare diabolicum. :">
      Cât despre 12, bine ar fi să fie singurul meu păcat pentru care s-aştept iertarea :)

      Ștergere
    10. Păcătosule, am să te fac să spui numai 'unşpe plus unu'! =))

      Ștergere
    11. Sau "treişpe" minus unu! :P

      Ștergere
    12. N-ar fi mai simplu să redefinim complet împărţirea asta arbitrară a unei zile? ;)
      Ia să mai inventez eu un alt MyClock! *-:)

      Ștergere
    13. E o idee, grijă să n-o patenteze cineva înaintea ta. Vrei să fac blogul privat până rezolvi formalităţile? :)) Oricum, timpul e ceva - dacă nu arbitrar (precum etaloanele sale unanim acceptate) - relativ; funcţie de sistemul de referinţă.
      Aşadar, poţi face ceva mai greu de descifrat decât MyClock-ul ăla >-) din "cloud"? :-/

      Ștergere
    14. Hai că versiunea curentă e intuitivă! Ce, vrei să zici că nu poţi descifra ora (fără să tragi cu ochiul pe ceasul din systray? :-"
      Se poate oricînd mai complicat. Stai numa' să dea soarele iară. :D
      Nu-i nevoie să te deranjezi cu blogul. :P

      Ștergere
    15. Ete, la asta nu mi-a fugit mintea, pesemne hoinăreşte pe drac' ştie unde. Io mă străduiam să pricep logica acelor liniuţe :D
      Deocamdată, pân' să iasă soarele, aflu (tot de la tine) că s-a cutremurat pământul azi noapte. O fi ş-ăsta vreun semn... :-"
      Bine, îl las public, oricum tu eşti un adept open source. ;)

      Ștergere
    16. Există o logică şi e foarte simplă... odată ce-o descifrezi. :D
      Pămîntul s-o fi săturat şi el de răutatea omului, i-o fi ajuns. ;)
      Danke schön! :)

      Ștergere
    17. Dacă zici tu, aşa o fi... Mie însă mi se pare mai complicat decât ceasul pocitaniei din Predator. :-O
      Se pare că Pământul suportă multe, încă ne rabdă. ;)
      Gerne! :)

      Ștergere
    18. Nu mă crezi? Bineeeee... ia de te uită la TokyoFlash! >:)

      Ștergere
    19. Gizăz Craist! :-O Presupun că cifrele alea dinaintea semnului $ reprezintă premiul pentru descifrarea orei :-??

      Ștergere
    20. Ai vrea mătăluţă... E premiul pentru "idiot of the year". Cine altcineva ar cumpăra aşa ceva?! :)

      Ștergere
    21. Aş să întâlnesc pe cineva cu un astfel de ceas la mână, numa' ca să văd cât îi trebuie ca să-mi zică cât e ora. :))

      Ștergere
    22. Cred că va trebui să te deplasezi pînă în Japanezia pentru asta. Ceea ce, dacă stau să mă gîndesc, n-ar fi deloc o idee rea. ;)

      Ștergere
    23. Niponezia, zici? Nu-i rău, precum spui, da' deocamdată îs prins într-un alt circuit turistic. ;)

      Ștergere
    24. Cred că circuitul actual e mai mult... culturistic. :D

      Ștergere
    25. Eh, să mai zică cineva că-s sedentar şi nu fac destul sport :))

      Ștergere
    26. O să faci la pătrăţele pe abdomen de-o să joace F şi S şah pe ele! =))

      Ștergere
    27. Nu-i mai comod să iau pur şi simplu o cămaşă în carouri? *-:)

      Ștergere
    28. Da' cuuuum... Mîţ puturos! :P
      Hm, dacă mă gîndesc mai bine tu vrei să joace... dame! :))

      Ștergere
    29. Dacă te gândeşti şi mai bine poate îţi vine în minte şi imaginea a doua dame jucându-se (sigur, F iese din discuţia asta, cel puţin în ceea ce mă priveşte, ţie însă s-ar putea să-ţi fie pe plac). :D :P

      Ștergere
    30. Nţ nţ nţ, acu' de ce-mi faci poftă de... diverse?! :P :))

      Ștergere
    31. Aşa, aşa, fă pe niznaiul! ^#(^ Mă-mpingi precum necuratu' spre gânduri păcătoase când ştii prea bine că nu-mi trebuie decât jumate (uneori un sfert) de provocare ş-apoi te miri pe unde-mi fuge mintea. :P

      Ștergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.