333 – doar pe jumătate diabolic

Diavolul are cea mai vastă perspectivă asupra lui Dumnezeu, de aceea se ţine la distanţă de el. S-ar putea spune că tocmai menţinerea distanţei îi permite să aibă imaginea de ansamblu, să-l cunoască, de ce nu, să se ferească. Orice s-ar spune, diavolul este cel mai vechi prieten al cunoaşterii. Întruchiparea răului, desigur, dar ce ne-am face fără rău. Răul este necesar, dacă n-ar exista, n-ar exista nici binele. Lumea, tot ceea ce cunoaştem, are la bază dualismul. Prin urmare răul, este unica raţiune de a fi a binelui, iar ofrandele se împart echitabil între îngeri şi demoni. Ce-ar fi curajul fără primejdie şi mila fără durere; victoria fără luptă şi ispita fără fidelitate.

    

Să revenim, de ce stă dracu’ la distanţă? Trebuie să fie un avantaj, o fi el rău, însă nicidecum prost. Elementar, dragul meu Watson; ar suna răspunsul personajului închipuit de Sir Arthur Conan Doyle. Dacă ar sta prea aproape ar fi înconjurat doar de bine, frumos şi iubire, dreptate şi libertate, împlinire şi fericire; un peisaj paradiziac, creând iluzia că toate celelalte rele, complementare „tandemului” bine-rău, nu există. În acest caz, ar fi foarte prost informat, un ignorant; ceea ce nu-i deloc credibil atunci când vorbim despre Herr Teufel.

Noi suntem mereu în căutarea unui scop, iar atunci când credem că l-am găsit, imediat încercăm a ni-l apropia, mai mult, tot mai mult, atât de mult încât nici nu-l mai vedem. În atari condiţii, cum am putea să-l împlinim. Încercăm să învăţăm aplecându-ne ochii într-atât de aproape de filele cărţilor încât nici nu mai distingem literele. Nu putem citi, de bună seamă, însă rămânem cu impresia că am făcut-o. Credem că intrând în biserică ne apropiem de divin, nici pe departe, întrucât zidurile ne obtureată orizontul. Cum să mai vezi cerul care – între noi fie vorba – e plin doar de stele. Răsfoim cartea sfântă, recităm din ea pilde, crezându-ne mai buni, mai aproape de şi pe voia creatorului. Oare? Amintiţi-vă când şi cine a scris acea carte, deopotrivă aţi putea să vă întrebaţi şi de ce a făcut-o. Diavolul face exact opusul a ceea ce noi, oamenii de bună credinţă, suntem tentaţi să facem. Tocmai de aceea, deseori, învăţătura sa este numai de bine.

Sfat drăcesc: staţi la distanţă de ceea ce vreţi să înţelegeţi. Numai aşa veţi putea cuprinde în câmpul vizual şi deopotrivă cu mintea imaginea, harta care vă duce spre cunoaştere. Întorcându-ne la ignoranţa despre care tocmai am discutat, mare atenţie, L-) când ceva e gratis, este doar o iluzie, e drept, tentantă, însă de obicei foarte costisitoare. Toate câte sunt pe lumea asta au un preţ, diferă numai „moneda” în care se face plata; iar atunci când din lăcomie sau zgârcenie alegeţi varianta cea mai ieftină ori presupus avantajoasă, trebuie să ştiţi că întotdeauna există nişte „dedesubturi”, spuneţi-le riscuri, pe care le poţi conştientiza sau nu, totuna-i, ţi le asumi implicit, chiar dacă n-ai habar de ele, şi-apoi vei învinui vitrega soartă ori, mai curând, pe dracu’ – care chiar n-are vreo vină.

Nota bene: asta da ultrascurtă, chiar dacă textul este de doi bani (poate nici atât) şi numai pe jumătate diabolic, poza „face toţi banii”, ca să nu mai vorbim de videoclipul ataşat, Mefisto, adică Dracu’, într-o exprimare mai sofisticată. Data viitoare, dacă nu uit ce am vrut să spun, vă provoc la un pariu, unul „333”, doar pe jumătate al dracu’.

Sursa: Memoriile unui drac

Sursa FOTO