Petre mi-a "pasat" o leapşă având drept subiect ce aş vrea eu de la blog în 2013. Îi mulţumesc pentru ocazia de a participa la prima leapşă din scurta istorie a prezentului blog (din 16 noiembrie până azi s-au adunat doar 23 de articole cu acesta 24) şi sper să nu-i înşel încrederea.
La prima vedere părea simplu, prea simplu, apoi am realizat că "pasa" m-a prins pe contre-pied cum ar zice francezul. Nu am aprofundat subiectul până azi
şi fără provocarea mai înainte menţionată presupun că nici n-o făceam prea curând.
Ca să nu ţin "mingea" prea mult să-mi expun aşadar dorinţele referitoare la acest blog. Păi, în primul rând, mi-aş dori să prindă data de 16 noiembrie 2013 "viu", adică măcar o treime sau şi mai bine o jumatate din zilele lunilor de până atunci să conţină articole sau posturi (încă nu m-am prins cum le spune corect). Să spun că fiecare zi va conţine câte un articol ar fi prea mult, nici copiii până la un an nu vorbesc cine ştie ce. Poate va veni şi ziua în care voi reuşi să-l fac să vorbească zilnic, dar mai este până atunci, uneori poate mă salvează vreo leapşă tocmai când am lacune inspiraţionale. Apoi mă gândesc la un "face-lift", am observat că există o sumedenie de gadget-uri disponibile pentru a fi adăugate, toate având menirea să îmbunătăţească imaginea blogului. Rămâne să mă prind şi eu cum se aplică toate minunăţiile şi gata blogul bun de dus la concursuri de miss/mister, indiferent că-i de gen neutru. Pentru celelalte chestii ciudate şi Sci-Fi, pentru mine cel puţin, gen HTML, CSS, SEO - SEM, Page Rank şi alţi asemenea termeni, voi aloca timp de studiu de pe la 2-3 ani că de atunci începe educaţia serioasă şi până să se termine cei 7 ani preţioşi le dau de cap.
Cam asta-i tot ce vreau de la acest blog, iar pentru că e vorba despre o leapşă încerc să o dau mai departe deşi precum se vede încă n-am lista de bloguri sau blogroll cum se mai zice şi unele adrese pe care le ştiam fiind deja "ţintite", arunc "mănuşa" oricui citeşte/doreşte să-şi facă public planul anual al blogului precum şi lui Taraboste si Florentin, pe care n-am remacat să fi fost provocaţi de cineva.
Nu poti sa faci ceva si cu fundalul asta negru? ca e tare obositor, imi patineaza ochii dupa ce citesc... Bafta, sa-ti implinesti toate proiectele!
RăspundețiȘtergereVox populi, vox Dei, chiar si pt un "unbeliver", incerc dar nu gasesc ceva fara albul care imi da migrene :) Stiu ca am multe de facut, dar mai trebuie sa-mi si dau seama cum....
ȘtergereMerci
Vezi ca in online 7 ani inseamna o eternitate :)
RăspundețiȘtergereasa ca accelereaza putin procesul de studiu.
Eu zic ca te-ai descurcat bine pentru prima leapsa.
Incerc sa comprim cei 7 ani in tot atatea luni, dar tot trebuie mai intai sa-mi dau seama ce face fiecare optiune din meniu sau buton, ori cum se schimba culorile sau sabloanele predefinite....etc
ȘtergereMi-am adus aminte cum m-am facut eu de rusine la prima leapsa, ca nu stiam sa pun link!:)) Si cat m-am chinuit pana am invatat sa pun imagini...Daca am invatat eu, care sunt tufa de Venetia in materie de orice meniu tehnic si orice are mai mult de doua butoane, sunt convinsa ca tu o sa dai lovitura! Bafta!!
RăspundețiȘtergereMerci pt votul de incredere dat in "alb". Totusi nu uita ca apartin unei generatii depasite tehnologic, altfel spus "obsolete hardware & software", deci "need upgrade & update", ca sa ma exprim in termeni informatici :))
Ștergere