Aşa NU! – Aşa DA!

Pentru că tot spuneam că până prin august postez pe blog doar texte care se scriu aproape singure, benefice atât pentru „digestia” cititorului, cât mai ales pentru moleşeala intelectuală (să nu-i zic lenea) autorului, mi-am propus să „dau o tură” prin blogosferă şi evident să vă informez cu privire la ce mi-a atras în mod deosebit atenţia. N-ar fi pentru întâia oară când îmi permit să recomand ceea ce citesc, asta pentru că întâi de toate
nu-s un tip egoist, dar şi pentru că la rându-mi am profitat de recomandările altora.

Partea I – Aşa NU!
Capitolul 1
Dar, cum bine spune o vorbă înţeleaptă din folclor: „socoteala de-acasă nu se potriveşte cu aia din târg”. Cum dădeam eu click pe vreun link descoperit pe G+ sau ToateBlogurile, parcă îşi băga dracu’ coada. În loc să văd litere grupate în cuvinte, înşiruite la rându-le în propoziţii simple sau fraze elaborate, toate formând paragrafe şi închegând articole întru asigurarea unei lecturi reconfortante, TROSC, fereastra aia antipatică care îmi cere întâi de toate să dau LIKE. Nu zic că n-am mai fost agresat până azi de ineptul obicei, dar nici chiar aşa, din zece încercări maxim două, hai trei se finalizau cu succes, recte fără stupizenia „dă şi mie un pusi”, asta în loc de bună ziua. N-o să stau acu’ să-mi uzez tastatura explicând de ce povestea asta cu „laicu” pe blog mi se pare o inepţie dusă la extrem şi nici să judec apucăturile fiecăruia care vede într-asta o modalitate de a atrage simpatia (mie, antipatia). Da’ totuşi mi-aş dori să-mi explice inteligenta respectiv, inteligentu’ (remarcaţi de câtă politeţe dau dovadă dând doamnelor/domnişoarelor întâietate, c-aşa-i civilizat) de unde a tras concluzia că tot natu’ are cont pe Facebook ca s-o/să-l fericească pupând-o/pupându-l cu LAICU. Ete, io n-am, pe cale de consecinţă am îngânat cu năduf un du-te DRACU (ca să rimeze cu LAICU) şi-am închis TABU (să fie poetic până la final). Acu’, vine firesc întrebarea, dar dacă aveam (nu că voi mai avea vreodată, da aşa de dragul discuţiei, de amorul artei, cum s-ar zice) FB?  Eh bine, nici atunci pen’ că dacă chiar doream să fac gestul ăsta l-aş fi făcut mai demult chiar din respectiva reţea de socializare (care seamănă tot mai mult cu una de imbecilizare). Ce m-a deprimat oarecum e faptul că unele bloguri păreau, cel puţin după titlul articolului demne de luat în seamă, poate chiar excepţionale d.p.d.v. al conţinutului, însă al naibii să fiu dacă o să stau vreodată să închid respectiva fereastră, apropo, câte unu' are chiar impertinenţa să blocheze opţiunea lăsându-te să aştepti scurgerea a nu’s câte secunde până să te accepte în larga-i mărinimie în interiorul microuniversul său virtual. Să-i fie de bine... Eu îi zic, pa-pa.

Capitolul 2
Rămân restul, fără FB-ul aflat în acţiune impetuoasă de subminat nervii omului. Inventivitatea în materie de tocat nervii ori pus răbdarea la încercare (recunosc, acest ultim termen nu se numără printre virtuţile mele), n-are limită ori admiţând intangibilitatea infinitului, tinde către acesta. E vorba despre alte ferestre, Ad Fly, le spune, care te ţin pe loc vreme de 5 secunde. "Vrajeala" se repetă apoi ori de câte ori dai click pe vreun titlu. Inacceptabil, sub nicio formă n-am să-i fac unuia damblaua aşteptând şi uitându-mă la o albinuţă galbenă pe fond albastru. Not me! Caută alt fraier... Şi iarăşi, unele păreau că ar avea ceva de spus, deşi încep să mă îndoiesc tot mai mult, dat fiind modul de-a dreptul stupid de întâmpinare (iar asta doar pentru nişte mărunţiş la 10.000 de accesări ale albinei buclucaşe). Teroarea ferestrelor nu se termină însă aici, mai este un tip, chiar mai enervant şi zdrobitor de nervi, ăla prin care autoarea/autorul te invită (e un fel de a spune), de fapt te somează să descarci cărticica, broşura ori cum s-o chema chestia aia, căreia nici termenul de maculatură nu prea i se potriveşte ad literam, pentru că asta ar presupune să nu fie în format electronic, ci pe suport de hârtie, pentru că, nu-i aşa, măcar hârtiei îi putem găsi felurite întrebuinţări. Păi, măi deşteapto ori bă deşteptule, lasă-mă întâi să văz cam despre ce-i vorba, cam despre ce vrei să-mi povesteşti în foile alea motivaţionale, de self-help sau ce-or fi ele şi văd io dup-aia dacă merită să-mi încarc hardu’ cu nişte biţi de masturbare autosatisfacere intelectuală, psihologică ori mai ştiu eu ce îndrugi tu pe-acolo.

Capitolul 3
Miloasă din fire, Providenţa se mai milostiveşte uneori până şi de un agnostic, deschizându-i calea spre cunoaşterea unor bloguri fără condiţionări tâmpite de genul celor exemplificate mai înainte. Nu-i însă rost să mă bucur sărind într-un picior, penitenţa întru işpăşirea tuturor păcatelor lumii nu s-a terminat. „Ăla Negru” (şi nu mă refer la acela pe care-l am în blogroll, alintat aşa pe un alt blogroll) pândeşte. Nu mă leg de subiectul în sine, în definitiv, fiecare scrie ce vrea, însă mi-e imposibil să nu mă simt agresat de modul în care scriu unii, aici nu mai este vorba de gusturi (care, o ştim prea bine, nu se discută), este până la urmă o dovadă de respect, întâi faţă de tine (cel mai important) şi apoi faţă de mine, ca oaspete pe blogul tău. Sincer, nu ştiu ce-i mai cumplit, să aştept, de fapt să dau „cu flit” ferestrelor LIKE, AD FLY etc. sau să citesc pe una ori unu’ (iarăşi politeţea de a lăsa doamnele înainte) care scrie miau precum pisica. Aştia ar „trebuii” (da, foarte mulţi pun 2 de „i”) să facă blogging verbal oral, astfel nu s-ar observa nici cratima care „î-i / î-ţi” dă bătăi de cap, nici „vre-un” „i” în plus sau minus (apropo, de ce dracu’ ar scrie cineva despărţit vreun/vreo; doar de tâmpit, presupun) şi nici nu „mar” pune pe mine în postura de a căuta ieşirea de incediu, nici „deal” băga în borcanul cu proşti ori altundeva, într-un loc mult mai popular, pentru că „ma” făcut „sămi” pierd vremea. Acum, n-am avut răbdare şi nici nervii necesari pentru a exemplifica aici, prin metoda copy/paste, inepţiile puse între ghilmele şi îmbujorate de ruşine, da’ o să mă credeţi pe cuvânt că acestea „se există” (da, am mai văzut şi de-astea) pe multe bloguri, prea multe. Foarte interesant, am întâlnit astfel de mostre de incultură crasă pe la unii de făceau băşcălie de „succesurile” Ebei sau de tolomacii ăştia de nu-s capabili să trecă un amărât de examen de bacalaureat. Mai este câte un intelectual care confundă verbele a refula / a defula; bă, dobitoc cuvântător, explicaţia pe întelesul până şi posesorului unui IQ de ficus (sau orice altă plantă) este următoarea: dacă (evident, prin absurd) ne întâlnim şi eu îţi trag o scatoalcă ca să-mi descarc nervii pricinuiţi de cele maxim 160 de caractere (precum SMS-urile de la începuturi) din articolul tău, se cheamă că am găsit calea optimă de a-mi defula nervii; iar dacă mă abţin de la gestul anterior menţionat se zice că mi-am refulat pornirea iniţială, îndreptăţită de altfel (întotdeauna despărţit, aşijderea de obicei). Linkuri uitile: DEX online, Diacritica şi mai caută şi tu.

Partea a II-a Aşa DA!
Capitol SCURT
Totuşi, să nu rămâneţi cu un gust amar, am găsit nişte bloguri care merită (niciodată „se merită”, pentru ăia care se simt cu musca pe căciulă) citite, chiar oferă lecturi reconfortante. Am pus doar câte două linkuri pentru fiecare blog în parte, asta neînsemnând câtuşi de puţin că, doar aceste articole sunt de luat în considerare. Din nou dăm întâietate genului feminin.

http://lagrimme.blogspot.ro/2013/07/virusul-mariaj.html
http://lagrimme.blogspot.ro/2013/06/in-palma-mea.html

http://altfeldecuvintebyalessia.wordpress.com/2013/07/06/despre-oamenii-frumosi/
http://altfeldecuvintebyalessia.wordpress.com/2013/06/12/doua-cuvinte/

http://lifeandsoulofficialpage.blogspot.ro/2013/07/timpul-un-calator-neobosit.html
http://lifeandsoulofficialpage.blogspot.ro/2013/06/trenul-vietii.html

http://ianculescuhimself.ro/j-o-i/tipuri-de-oameni-imi-place-sau-nu-imi-place
http://ianculescuhimself.ro/ganduri/viata-ca-bal-mascat-sinceritate