Femei goale, XXX, 69, sex şi tot ce vreţi

Dacă aţi ajuns aici atraşi numai de incitantul titlu, îmi pare rău să vă informez că acest post este un mic experiment pe care mi l-am permis, pentru a-mi demostra un principiu arhicunoscut, anume că, sexul vinde. Sigur mai există câteva motive, vreo două, hai, trei.

Unul dintre motive ar fi acela de a le da acelora pe care i-am convins într-un articol precedent să-şi deschidă blog (oare şi-a făcut cineva blog) o primă lecţie gratuită (evident la mişto) despre
cum se scrie un articol de succes. Dacă tot le-am pus “hârtia” pe masă, acu’ firesc ar fi să le dau şi stiloul sau mai bine zis, să le umplu stiloul cu cerneală. Da, ştiu, cam succintă lecţia, dar promit că, într-o zi îmi adun gândurile şi scriu mai mult pe această temă. Curând. Ţineţi aproape.

Al doilea motiv, mă gândesc că, de fapt, trebuia pus în capul listei, îl reprezintă, mare atenţie, urmează un comunicat important pentru întreaga naţiune! Acesta este cel de-al 200-lea articol postat pe acest blog, în cele zece luni de existenţă în virtual. Prin urmare, trebuia să fie ceva deosebit, mirobolant, (scuze, Ionuţ, pentru acest palgiat) epocal, super-ultra-extra-formic-fantastic, continuaţi voi cu epitetele superlative.

Hai, să vi-l dau şi pe-al treilea. Simţeam nevoia (aproape intrinsecă) să dau cu “flit” unora (destul de mulţi) care perorează precum că cei care au blog nu se implică în cauze sociale, fapt care, zic ei, ar dovedi înalt spirit civic, referindu-se evident la cele două “probleme” sociale care ni se tot vântură sub nas de ceva vreme şi continuă încă. Cică blogării ar trebui să fie mai interesaţi de fenomenele sociale, să ducă o luptă susţinută întru apărarea şi punerea în valoare a problemelor sociale care interesează colectivitatea. Hai, nu mă-nebuni! Poate, odată îmi fac timp să explic de ce mai există şi unii care deşi scriu pe câte un blog nu se consideră blogări şi nici nu trebuie să scrie despre “subiectele” la modă ori sociale. Asta pentru că unii îţi permit luxul, chiar ignoranţa, să alegă cauzele pentru care militează, ba chiar, de nu, să refuze orice implicare. De ce? Simplu, d-aia, pentru că unii scriu din plăcere, ce şi când vor ei, nu pentru trafic, nici pentru că se vor formatori de opinie şi nici pentru că sunt plătiţi să o facă.

Totuşi, să nu vă las cu “buza umflată”, văduviţi de un articol pentru care, desigur, niciun superlativ n-ar fi suficient îl a-l cataloga la adevărata valoare, luaţi de citiţi genialele, să nu exagerez, cât de cât frumuşelele (alte scuze Ionuţ), articole publicate de alţii în săptămâna tocmai încheiată.

Camelia are o mică problemă cu proştii, nu-i singura, drept pentru care vine cu o propunere, dar are dubii în privinţa strângerii unui număr suficient de protestatari.

"Oamenii prezenți, în schimb, mă enervează. Că-s stupizi și proști. Că-s lachei și nu știu să aibă o părere. Că nu pot să argumenteze nici măcar o părere împrumutată. Că nu știu de ce adoptă o părere și, dacă-i iei la bani mărunți, ori vor ridica din umeri și vor da înapoi, ori vor arunca cu câcat. Exact, nu cu noroi, cum zic domnișoarele simandicoase, ei vor arunca direct cu câcat, să-ți astupe argumentul logic. Să-ți arate că, dacă ai argumente, meriți să mori, mă, sufocat. Că ai argumente."

Nice se şi ne întreabă, de ce noi oamenii obişnuim a căuta "ţapi ispăşitori", sub inspiratul titlu, Niciodată nu suntem noi de vină.

"Acțiunea este menită să ne elibereze din lanțurile apăsătoare ale unei conștiinte sfredelitoare. De îndată ce ai ieșit triumfător din luptă cu adevărul crud și nemilos, începi să pui tunurile pe inamic. Scapi de suferință, de responsabilitate, de coșmaruri. E foarte convenabil pentru psihicul tău. Te relaxezi instant și viața îți pare mai ușoară."

De ce abandonăm lectura unei cărţi? Este întrebarea Antonelei, care aduce însă şi posibilele răspunsuri.

"Însă nu, mă iscodesc nişte gânduri, cum v-am spus.  Ce fel de? Cam dintr-astea: de ce abandonăm unele cărţi? De ce nu reuşim să le terminăm, să le (re)luăm de pe raft? Nu mai sunt la vârsta când citeam cărţi nepotrivite, rezultatul fiind – probabil – neînţelegerea lor. Sau, cu atât mai puţin, fără pregătirea adecvată. Adaug factorul răbdare când o carte se află în mâinile mele. Totuşi, să existe vreun criteriu legitim după care trebuie să ne alegem cărţile pe care le citim?"

Dacă vreţi să vă convingeţi de instinctele criminale ale unor puşti de 8-9 ani, distraţi-vă, citind savuroasa spovedanie a lui Aiczoom, acela care epatează la superlativ.

"Pe perioada verii, ca un adevarat Fidel Castro, reuseam sa adun cel putin 25-30 de copii (plus tutele majorete) in teatrul de razboi delimitat de fundul gradinilor caselor din zona, respectiv iazul de pe partea opusa. Un loc unde papura, trestia, serpii si ale lighioane erau la ele acasa. Asta nu a constituit un impediment iar “Troia din papura” a fost cucerita cat ai zice peste."

Acum, dacă tot am ajuns la capitolul umor, să vă recomand ceva distractiv. Este vorba despre o pagină care se cheamă: Bancuri. Terapie pentru descreţit frunţile.

Sursa FOTO