joi, 28 februarie 2013

Violenţa în şcoli

În ultima vreme, urmărind destul de sporadic programele Tv de ştiri, observ o creştere a incidentelor violente în perimetrul şcolilor sau din apropierea acestora. Ultimul caz s-a petrecut miercuri la Tulcea, în curtea liceului, un altul la Baia-Mare, chiar în clasă sub ochii profesoarei, iar cel mai grav,
pe 18 februarie la Târgovişte, soldat cu decesul victimei, un elev de 15 ani.

Desigur, nu sunt cazuri singulare, au existat multe altele în ultimii ani, dar parcă fenomenul câştigă în amploare. Mă întreb, retoric uneori, care sunt cauzele acestor violenţe, care nu se reduc doar la mediul şcolar. Lumea interlopă este plină de asemenea conflicte, dar se presupune că la vârsta adolescenţei încă nu eşti atins de morbul infracţiunii, ne te compari cu aceia care au la activ ani sau măcar luni de specializare şi înrăire, petrecute în lăcaşurile de penitenţă si reeducare numite penitenciare. Şi totuşi, se întâmplă, sigur nu ne putem compara cu Statele Unite, unde periodic mai intră câte un dement înarmat precum Rambo şi deschide focul în tot ce mişcă. Întrebarea este de unde atâta răutate la nişte puşti (până la urmă), să fie de vină influenţa societăţii care îşi pierde busola an după an, tot mai pronunţat şi nici nu se arată, fie măcar în depărtare "luminiţa" vreun semn de regăsire a acesteia. Probabil şi asta, nici n-ar fi de mirare, pentru că de la o vreme scara valorilor este total inversată, etaloanele par să nu mai existe, de fapt există dar în sens negativ.

Sociologii şi psihologii ar putea încerca să desluşească mecanismul nărăvirii omului, încă de pe băncile şcolii. Problema complicată vine atunci când se vor cauta soluţiile de asanare a pornirilor nu doar asociale, ci de-a dreptul criminale a unora dintre semenii noştri.

Pentru că a venit vorba, nu ştiu dacă este tocmai bună pentru profilaxia fenomenului, mediatizarea excesivă din presa scrisă, dar mai ales audio-vizuală a acestor evenimente reprobabile. Sigur, presa îşi respectă menirea, aceea de a informa, dar parcă se insistă prea mult tocmai pe temele negative, iar de bună seamă, violenţa face parte dintre acestea, în plus are şi darul de a atrage audienţă. Acest fapt nici nu e de mirare, omul în genere simte o atracţie spre morbid şi implicit violenţă. Explicaţia, este probabil mai la îndemâna psihologilor sau poate în observaţia mea, deloc profesionistă dintr-un articol scris mai demult, intitulat Lumea violenţei.

2 comentarii:

  1. Este din ce în ce mai evident că fenomenul violenţei în şcoală este greu de controlat. Mass-media acordă foarte multă atenţie acesteia, contribuind la creşterea interesului public faţă de violenţa şcolară. Mai nou, am înţeles că imaginile care prezintă violenţa în şcoli vor fi „interzise” pe posturile TV. Aici e ştirea: http://www.mediafax.ro/cultura-media/imaginile-cu-batai-intre-minori-in-scoli-interzise-pe-posturile-tv-de-cna-10604635
    Violenţa în şcoală este manifestarea violenţei cotidiene. Şcoala nu e o fortăreaţă, e un spaţiu deschis lumii exterioare, asimilându-i tensiunile. Au apărut o serie de organisme guvernamentale şi neguvernamentale care încearcă să abordeze acest fenomen. Eu cred totuşi că trebuie să preocupe contextele, factorii, cauzele care determină acest fenomen. Şi punctul de plecare trebuie să fie familia. Acolo poate fi identificată violenţa, în special în legătură cu violenţa adulţilor faţă de copii. Acolo violenţa este „învăţată”. Pe de altă parte, copiii vin la şcoală cu o anumită identitate, formată tot în mediu familial(teribilismul acelui „ştii cine sunt eu?” care se revarsă cu agresivitate asupra celorlalţi, de exemplu, tot aici îşi are rădăcina). Se ocupă vreun psiholog sau vreo organizaţie de acest aspect, de rădăcină? Guvernul este sensibilizat de amploarea pe care a căpătat-o acest fenomen? Mda, pe hârtie. Un parteneriat între şcoli, autorităţile locale, poliţie, agenţia pentru protecţia copilului şi alte organizaţii ar avea efecte pozitive. Organizarea de centre de integrare socială, consiliere familială, locuinţe sociale etc. ar reduce delicvenţa juvenilă. Dar toate astea nu sunt decât proiecte pe hârtie, nimic nu funcţionează aşa cum ar trebui. Aaa, există pază în unele şcoli, există camere de supraveghere, câteva legi disciplinare, interne? Cu ce au redus aceste lucruri violenţa manifestată în şcoli? Nu e de-ajuns! Întreaga societate contemporană trebuie să conştientizeze acest fenomen, care a existat dintotdeauna, însă acum a atins cote inimaginabile.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fenomenul, a existat chiar şi acum 25-30 de ani, doar că "violenţele" de atunci erau un fel de vals sau tango, comparativ cu adevăratele vendete din ziua de azi. Se împărţeau "frăţeşte" câteva scatoalce (ceva in genul episodului "pixelul albastru), nişte îmbrânceli sau un şut în partea dorsală, după care, linişte..., pax romana. Rareori, era necesară intervenţia împăciuitoare a colegilor. Acum, colegii fac galerie, se înghesuie să filmeze evenimentul şi eventual să-l "urce" pe youtube. Şi când te gândeşti că în acele trecute vremuri nu exista pază, autoritatea dascălilor era suficientă pentru a limita conflicte minore, să nu mai vorbim de fapte penale.
      Cât priveşte diminuarea fenomenului delicvenţei juvenile, sincer, nu mi-aş pune nădejdea pe măsurile societăţii, indiferent de natura acestora (autorităţi statale, organizaţii nonguvernamentale, consiliere etc.). Privesc în jur şi mă îngrozesc la ce mi-e dat să văd..., societate... Unde? "Flori" izolate", iar cu astea nu se va face "primăvară" (şi nu mă refer la anotimp). Mâine, calendaristic vorbind, chiar se face primăvară, totusi nu înseamnă ce răul se va disipa...

      Ștergere