sâmbătă, 2 februarie 2013

Stalingrad acum 70 de ani

Stalingrad asaltul german
Acum 70 de ani la 2 februarie 1943 s-a încheiat poate cea mai sângeroasă bătălie din timpul celui de-al 2-lea Război Mondial, cunoscută în istorie drept Batalia Stalingradului. A reprezentat un punct de cotitură pentru desfăşurarea ulterioară a războiului, dovedind atât extraordinara putere de mobilizare a Armatei Roşii, precum şi imensa diponibilitate a URSS de angajare în luptă a resurselor materiale şi umane, cât şi  vulnerabilitatea
Wehrmachtului german atunci când constrâns de realitatea frontului nu acţiona conform tacticii preferate, războiul fulger, Blitzkrieg.

În linii generale, vorbind despre Bătălia Stalingradului se disting două etape: ofensiva germană, urmată de contraofensiva sovietică.

Ofensiva germană cuprinde următoarele etape distincte:
1) 17 iulie - 4 august 1942 , luptele din interiorul cotului Donului;
2) 5 august - 18 august 1942, după ce mai înainte malul sudic al Donului fusese luat cu asalt la Timleanskaia, o mare parte a Armatei a 6-a germană sprijinită de unităţile blindate ale generalului Hoth încearcă să depăşeascã flancurile armatelor sovietice, îndreptându-se spre S-E-ul Stalingradului, din direcţia Kptelnikovo, Abganerovo si Plodovitoie. La 14 august aproape toatã fâşia cuprinsă în cotul Donului, cu excepţia câtorva capete de pod păstrate de ruşi la nord, era ocupată de trupele celui de-al treilea Reich. Germanii atacau acum Stalingradul din S şi înaintau asupra oraşului din V şi N-V.
3) 19 august - 3 septembrie 1942, este perioada de apogeu a luptelor din regiunea cuprinsă între Don si Volga. Deşi în S-E-ul oraşului, în dreptul râurilor Axai si mai apoi Miskova, germanii sunt ţinuţi câteva zile pe loc, în ziua de 23 august acestia sparg frontul de pe Volga, la N de Stalingrad, formând o pungã de 5 mile. În aceeaşi zi 600 de avioane bombardează Stalingradul, producând 40.000 victime, ditrugând 80% din spaţiile de locuit, transformând mare parte a oraşului în ruine fumegânde. Pentru a evita încercuirea şi a împiedica trupele germane să atace din partea de S a pungii situate pe Volga la N de Stalingrad, trupele sovietice se retrag în oraş. Astfel punga din N-ul Stalingradului, cuprinsă între Rynok si Erzovka, a fost "stabilizatã".
4) 4 - 13 septembrie 1942, luptele s-au concentrat în cartierele mărginaşe ale Stalingradului. Trupele germane înaintează spre Volga din Sud-ul oraşului izolând Armata a 62-a sovietică de restul forţelor ruseşti. La 12 septembrie generalul Ciuikov a fost numit comandant al Armatei a 62-a, având misiunea de a apăra Stalingradul cu orice preţ.
5) 13 septembrie - 18 noiembrie, reprezintă bătălia din interiorul Stalingradului, (la 14 septembrie trupele germane pătrund în suburbiile oraşului), deosebit de sângeroasă, un război urban, numit de germani Rattenkrieg, adică războiul şobolanilor, în rândul trupelor circulând o amară glumă, "am cucerit bucătăria, iar acum luptăm pentru sufragerie". Gluma însă, nu era câtuşi de puţin departe de adevăr, luptele să dădeau la propriu nu doar pentru o stradă sau o clădire (de cele mai multe ori o ruină), ci efectiv pentru o încăpere a aceeaşi case. La mijlocul lui octombrie ruşii nu mai deţineau decât 3 capete de pod de mică importanţă, totuşi germanii nu reusesc să-i izgonească în ciuda unei ofensive decisive dezlăntuite în prima jumătate a lunii noiembrie. Grosul artileriei sovietice se afla pe celălalt mal al Volgăi, fiind relativ invulnerabilă cu toată superioritate aeriană a germanilor, reuşind să sprijine eficient apărarea înverşunată trupelor de peste fluviu.

Contraofensiva sovietică cuprinde următoarele etape:
1) 19 noiembrie - 11 decembrie 1942, ruşii reuşesc să încercuiască trupele germane din Stalingrad.
2) 12 decembrie 1942 - 10 ianuarie 1943, evenimentul cel mai de seamă a fost încercarea lui Hoth şi Manstein de a străpunge încercuirea pentru a veni în sprijinul trupelor blocate în oraş. Eşecul acestei operaţiuni a dus la întărirea cercului rusesc din jurul Stalingradului şi la totala derută a trupelor italiene de la Don.
3) 10 ianuarie - 2 februarie 1943, perioadă marcată de lichidarea forţelor germane şi aliate aflate în "cazanul" de la Stalingrad.

La 19 noiembrie 1942, ora 7:30 AM, 3.500 tunuri si aruncătoare sovietice au deschis focul marcând ofensiva sovietică de la Stalingrad. La 23 noiembrie s-a realizat încercuirea trupelor germane de pe frontul Stalingradului. Căzuseră în capcană 22 divizii germane cu un total de 330.000 militari.

La 12 decembrie, feldmaresalul Von Manstein, comandantul Grupului de Armate Don, a trimis 13 divizii sub comanda generalului Hermann Hoth sã încerce să spargă încercuirea si să elibereze trupele captive. După 11 zile de lupte înverşunate, trupele lui Hoth sunt blocate la 40 km de trupele în a căror salvare porniseră şi apoi obligate să se retragă în faţa ofensivei Armetei Rosii. La 1 ianuarie 1943, germanii din interiorul cazanului de la Stalingrad, a cărui formă ovală cuprindea 44 de mile de la V la E si 14 mile de la N la S, erau izolaţi de mai bine de 6 săptămâni, singura legătură cu exteriorul fiind câteva aviane care paraşutau alimente si muniţie. Încã din 24 decembrie 1942, speranţa de a fi salvati de “Gruppe Hoth” a lui Manstein fusese spulberată prin eşecul acesteia de a stăpunge blocada sovietică. Activitatea aerianã germanã era încă intensă, de la bazele din Salsk, 125 mile si Kotelnikovo, 220 mile de Stalingrad se trimiteau avioane de aprovizionare pentru armata încercuită a generalui-colonel Friedrich Paulus. Totuşi puşine avioane reuşeau să treacă de barajul artileriei antiaeriene sau de avianele de vânãtoare sovietice, promisiunea lui Göring de a transporta zilnic cele 500 tone de provizii necesare la Stalingrad devenise o simplă iluzie. Armata lui Paulus, încercuită de la data de 23 noiembrie 1942, cu proviziile pe terminate, abia dacă primea 100 tone zilnic, iar spre sfârşitul lui decembrie chiar mai puţin. În prima sãptãmânã a lunii ianuarie 1943, trupele de pe frontul Donului, comandate de mareşalul Rokossovski si generalul Voronov, aflate în stepa dintre Don si Volga se pregãteau pentru asaltul final. Ştiind că germanii din intreriorul cercului de la Stalingrad dispuneau încă de muniţie, în ideea de a evita vărsarea de sânge inutilă, sovieticii trimit pe 8 ianuarie un ultimatum generalului Paulus cerându-i să capituleze. Ultimatumul a fost respins Paulus dovedindu-se un militar disciplinat, deşi deznodământul nu era prea greu de ghicit, se încăpăţâna să respecte ordinul Führer-ului, nesupunerea părându-i-se dezgustătoare.

La 10 ianuarie, ora 8 AM ruşii alcătuiesc un baraj de 7.000 de tunuri şi mortiere, având pe alocuri o desitate de 170 de tunuri sau mortiere pe km, de-a lungul pãrtii de S şi de V a pungii Stalingradului, preludiu la atacul final. Concomitent cu atacul artileriei, aviaţia sovietică bombardează poziţiile germane din interiorul oraşului, iar o oră mai târziu intră în luptã tancurile si infanteria. Rezistenţa germanilor este acerbă, dar ruşii reusesc să înainteze în prima zi 3-5 mile. În seara de 17 ianuarie, sovieticii ajung în imediata apropiere a Stalingradului, după 8 zile în care câştigaseră 750 kmp din teritoriul controlat de trupele germane. Pe 18 ianuarie Comandamentul Sovietic trimite generalului Paulus o nouă propunere de capitulare, garantând viaţa şi integritatea prizonierilor, care este din nou declinată. Ruşii ocupaseră aproape jumătate din "căldarea" de la Stalingrad, însă trupele germane rezistau cu încăpătânare, nu neapărat din fanatism ci pentru că, în mare parte aveau convingerea că vor fi executaţi de sovietici dacă se vor preda. La 21 ianuarie germanii pierd ultimul aerodrom de care mai dispuneau în zonă, iar la 22 ianuarie, ruşii declanşează atacul final, obligându-i pe germani să se retragă la Stalingrad. Pe 24 ianuarie sovieticii ajunseseră la linia exterioară de apărare a Stalingradului, aceeaşi în faţa căreia rezistaseră la rândul lor până la 13 septembrie 1942. Până pe 25 ianuarie trupele sovietice ajung în centrul Stalingradului, reducând perimetrul deţinut de trupele germane la circa 90 kmp. Ofensiva sovietică ce a urmat a despărţit diviziile germane în 2 grupuri, cel de sud, în inima orasului, grup comandat de generalul Paulus şi grupul de nord, în vecinătatea uzinei de tractoare, comandat de generalul Strecker. Generalul Paulus îşi informează constant superiorii insistând asupra inutilităţii unei rezistenţe sinucigaşe, cerând permisiunea de a încerca, măcar în ceasul al 13-lea, o spargere a blocadei, pe care încă o vedea posibilă, pentru a-şi salva trupele. Feldmareşalul Erich von Manstein precum şi Hitler insistau însă ca trupele din interiorul pungii să reziste până la ultimul cartuş. La 26 ianuarie, trupele sovietice pătrund în Stalingrad atât pe la N cât si pe la V, întâlnindu-se pe colina Mamai cu unităţile Armatei a 62-a a lui Ciuikov, care în cursul lunilor decembrie şi ianuarie hărţuise germanii din sectoarele Mamai, Baricade şi Octombrie Roşu. Faza finalã a ofensivei sovietice a debutat la 27 ianuarie, iar deznodământul devenise evident şi inevitabil pentru generalul Paulus, care pe 30 ianuarie este avansat la gradul de feldmaresal cu toate că nu contenise să-l informeze pe Manstein şi implicit pe Hitler de inutilitatea rezistenţei. Probabil, Hitler jucând pe cartea psihologică îşi închipuia că astfel va motiva abnegaţia generalui său, care va continua lupta sau se va sinucide, dar nu se va preda, căci ar intra în istorie drept primul feldmareşal căzut prizonier. La 31 ianuarie ruşii se îndreptau din toate direcţiile spre centrul Stalingradului, ocupând după un tir năprasnic de artilerie piaţa din faţa magazinului universal devenit cartierul general al proaspătului feldmareşal Friedrich Paulus. La scurt timp după deschiderea focului asupra clădirii înconjurate a magazinului universal Paulus acceptã să se predea. Luptele continuă în sectorul nordic până pe 2 februarie 1943, când trupele generalului Strecker vor capitula. Au fost luaţi 91.000 prizonieri (6.000 vor supravieţui detenţiei fiind repatriaţi în 1955), 2.500 ofiţeri şi 24 generali printre care 1 feldmareşal (Paulus).

Potrivit comunicatului oficial rus din 2 februarie, în noiembrie fuseseră încercuiti 330.000 de oameni, dar între 23 noiembrie si 10 ianuarie (dată la care a început lichidarea pungii de la Stalingrad), muriseră în luptă, sau de foame şi boli 140.000 de oameni. După informaţiile primite de la colonelul Kulowski (şeful intendenţei Armatei a 6-a sub comanda generalului Paulus), la 10 ianuarie avea de aprovizionat 195.000 oameni, inclusiv poliţia şi personalul Todten SS. Pe lângă cei 2.500 ofiţeri au fost capturaţi 24 generali, printre care şi un feldmaresal (Paulus), numărul total al prizonierilor s-a ridicat la 91.000, ceea ce înseamnă că între 10 ianuarie si 2 februarie au murit 100.000 de oameni, iar de la începutul încercuirii, 200.000 de oameni. Acelaşi comunicat menţionează că ruşii au capturat în ultima fază a operaţiunii, cu începere de la 10 ianuarie 1943, 750 avioane, 1.550 tancuri, 480 care blindate, 80.000 tunuri şi mortiere, 61.000 camioane, 235 depozite de muniţii precum şi o mare cantitate de tehnică de război.
Friedrich Paulus avea să fie primul feldmareşal făcut prizonier de armata sovietică; în 1945 a adresat poporului german un apel împotriva lui Hitler. Este eliberat din prizonierat în 1953 şi a locuit în R.D. Germanã unde a murit în 1957 la vârsta de 67 ani.

Notă: Pentru această lecţie de istorie am folosit date publicate în revista Magazin istoric din ianuarie 1969, februarie 1973, februarie 1983 şi ianuarie 1988

Pentru a vă completa imaginea despre Bătălia Stalingradului, puteţi viziona un documentar format din 12 episoade pe youtube:

De asemenea un articol interesant referitoar la acest subiect precum şi participarea armatei române, găsiţi pe adresa:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu