joi, 28 februarie 2013

Garda moare, Băsescu nu se predă

Titlul nu are prea multe în comun cu celebrul, dar se pare anecdoticul răspuns al generalului francez Pierre Cambronne, atunci când i se cerea capitularea, garda moare dar nu se predă, fiind doar o parafrază pentru impresie artistică, să nu zic notă zeflemitoare, pentru că nu-i aşa, "Base" este încă preşedinte, deţinătorul funcţiei supreme într-o
republică.

Aşadar, aflăm din declaraţia preşedintelui Băsescu, deşi titulatura este cam trasă de păr, pentru simplul motiv că eşti orice, (comandant, lider, şef, guvernator, dar nicidecum preşedinte, după ce peste 7 milioane de votanţi îţi spun pa-pa, nici 1 milion nu te susţin şi ai fost investit în funcţie urmare a ceva mai mult de 5 milione de voturi), că încă nu se gândeşte la pensie. Nici nu e de mirare, are chiar două motive de a nu se retrage, unul fiind acela că domnia sa se schimbă precum vremea, amintiţi-vă demisia în cinci minute, celălalt fiind contribuţia la ciuntirea pensiilor şi aşa neîndestulătoare a nefericiţilor pensionari. Ah, da poate ar mai fi un motiv, anume acela al imunităţii atât de dragi şi necesare cvasitotalităţii oamenilor politici de pe ale noastre meleaguri.

Acum serios vorbind, de ce ar face-o, la retragerea din politică mă refer. Nici ex-preşedintele Iliescu n-a făcut-o. La drept vorbind, Băsescu este făcut pentru politică, în mod special pentru cea autohtonă, nu zic că prin alte părţi din larga lume, politicienii sunt cu mult mai breji, dar totuşi parcă respectivele state sunt guvernate şi pentru beneficiul electorilor nu doar întru scop personal. Nu sunt vreun fan entuziast al preşedintelui, nici n-am fost vreodată (dimpotrivă, de altfel am o părere negativa despre toţi politrucii patriei), totuşi îi remarc capacitatea a se înconjura de oameni servili, care ar face orice numai să fie pe placul şi în graţiile stăpânului, aşa din slugărnicie de cea mai joasă speţă, doar o pica o "pleaşcă" cât de mică prin bunăvointa şi mărinimia lui El Lider Maximo. De asemenea, a dovedit o lejeritate cinică în  a-şi executa fără ca măcar să clipească până şi pe cel mai loial lingău, despre Boc vorbesc, deşi este oarecum superfluu să specific nominal persoana. Ceilalţi, necorespunzători 100%, s-au autoeliminat, mai devreme ori mai târziu, primul fiind Andrei Pleşu, urmat de Renate Weber şi de cei doi Săftoiu, nu că prin asta cei numiţi ar creşte în ochii mei, la urma urmei o perioadă s-au complăcut în ipostaza slugii. Dacă reflectez un pic, (încă) preşedintele României, mai are o calitate, ştie să atragă poporul, şi chiar acum, aflat într-o degringoladă evidentă, nu mă îndoiesc de faptul că ar fi în stare să atragă, o parte dintre cei care nu demult îl alintau cu apelativul javră ordinară, precum şi dintre mai intelectualii care uzau de jocul de cuvinte fiinţă extraordinară, mizând pe dubla semnificaţie a cuvântului scris înpreună sau despărţit. La fel cum reuşea pe vremuri să atragă simpatiile gloatei doar ieşind la un şpriţ cu Gigi, ori dansând cu ţigăneste la Neptun pe terasa restaurantului Cireşica .

Cam asta este clasa politică româneasca, iar democraticul vot nu este decât un mare fâs, o iluzie pentru electorat, căci indiferent de culoarea preferată de către acesta, rezultatul este acelaşi, o şleahtă de indivizi corupţi sau în cel mai bun caz coruptibili, puşi pe căpătuială rapidă, dedându-se la tot felul de patipriuri deşănţate. Rezultatul se vede după 23 de ani de originalitate politică, tipică naţiei de pe plaiuri mioritice. Când constaţi toate astea mai că-ţi vine să exclami, parafrazând un citat din Dante cu a lui Divină Comedie: lăsaţi orice speranţă voi ce vă naşteţi aici. Ori şi mai bine, lăsând deoparte prea cizelata exprimare a generalului francez să foloseşti de mult mai credibila şi cazona sa exclamaţie, MERDE!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu