Ziua de după "Valentine's Day"

A trecut şi Valentine’s Day, până la anul când iar va începe isteria. Ştiu, nu-mi spuneţi, sunt insensibil şi cinic, un adevărat demon sadic care-l persecută pe simpaticul îngeraş cu arc şi săgeţi, adoratul şi necesarul săditor al iubirii, în ale noastre inimi. Acum, serios vorbind, sunt sătul şi deloc impresionat de toate aceste, zice-se "sărbători" de o platitudine cruntă. Ciocolăţele în ambalaj cu inimioare, cutii în formă de inimă,

conţinând, se putea altfel, bomboane de ciocolată cu aceaşi deja agasantă (prin repetiţie) formă de inimă în miniatură.

Desigur, ziua de 14 februarie este mană cerească pentru comercianţii de diverse suveniruri, la fel ca şi pentru florari. Acu’ nu mă întelegeţi greşit, nu doresc falimetarea unor activităţi care şi aşa n-au prea multe zile prolifice pe parcursul anului. Ceea ce nu pricep este cum de a "prins" atât de bine în suflet şi-n şimţiri această zi care nu ne este deloc tradiţională. Probabil "vina"! o poartă frenezia noastră de născoci noi modalităţi de a aniversare, iar în caz de pană de idei împrumutăm, nu de alta, dar ce plictiseală am îndura fără existenţa lui "Vali".

Un lucru este însă cert, avem incredibila capacitate de a selecta dintre toate opţiunile posibile, taman îndoielnicul, non-valoarea, cam tot ce ar trebui să fie trecut la capitolul „aşa nu”. Cineva ar putea motiva că această înclinaţie înspre kitsch a naţiei este o tară a dictaturii dinainte de ’89. Nu sunt tocmai convins de veridicitatea unei asemenea încercări de a explica pornirea patologică de a îmbrăţişa orice vine de peste Ocean. Fiindcă am adus vorba, măcar de-am copia ceea ce e bine de acolo sau de altundeva, şi-ar fi destule... Dar, nu, ne încăpătânăm să trăim sub dictatura prostului gust, "cădem pe spate" în faţa celui mai autentic kitsch, refuzând cu obstinaţie orice este autohton, după strâmba judecată conform căreia orice vine din import este neapărat magnific.

Din nefericire, comportamentul acesta se observă peste tot chiar în chestiunile serioase, (Valentine’s Day este pînă la urmă doar agasant, nu şi periculos), are rost să vă reamintesc, în acest sens, că atunci când vreun „comisar european” ori un funcţionăraş de la FMI "strănută", ai noştri bravi guvernanţi fac "gripă" şi-l fac pe dracu’n patru ca să-şi satisfacă stăpânii. Eh, dar asta-i meteahnă veche, de pe vremea cînd eram multumiţi cu statutul de vasal (în cel mai fericit caz) al imperiilor, şi tributari proverbului (foarte probabil necunoscut altor naţii), "capul plecat, sabia nu-l taie". Demnitate, onoare, concepte total străine, optică de colonisţi..., şi încet-încet redevenim o colonie, avem doar alţi stăpâni.

Destul cu politica, pe mine m-ar interesa când adoptăm Ziua Recunoştinţei, numai că neavând semnificaţia istorică originală, vom închina recunoştinţa noastră fierbinte UE sau NATO, de ce nu Chinei ori Rusiei (poate ne ieftinesc gazul). În plus, sărbătoarea asta va avea un impact benefic. Vă daţi seama ce creştere economică vom înregistra graţie noilor ferme avicole de creştere a curcanilor?

Atât pentru azi, nu uitaţi să zâmbiţi, doar e vineri, iar mâine vă aşteaptă un weekend relaxant, cu gândul poate la o zi de joi din luna noiembrie, anul ăsta sau cine ştie...