duminică, 8 decembrie 2013

Istoria unei tapiserii – bătălia Hastings

Scena mortii lui Harold tapiseria de la Bayeux
Bătălia de la Hastings, cu preliminariile, desfăşurarea şi urmările ei, a fost descrisă de un document de o rară expresivitate, mai precis de un document-operă de artă, unic prin frumuseţea ca şi prin precizia sa. Este vorba de Tapiseria de la Bayeux, cunoscută sub denumirea Tapiseria reginei Matilda, creaţie în care fantezia artistică cea mai exuberantă este ţinută în frânele veridicităţii celei mai riguroase. Tapiseria este o cronică vie a timpului povestită cu pasiune, într-un ritm de cavalcadă.


Acţiunea se desfăşoară neîntrerupt, episoadele succedându-se fără pauze. Jacques Baschet, autorul unei monumentale lucrări intitulate Tapisseries de France, i-a făcut „inventarul”: 623 de personaje, 202 cai şi catâri, 505 alte animale, 41 de ambarcaţiuni, 49 de arbori şi nenumărate arcuri, suliţe, securi, săgeţi şi alte arme. Este cu totul remarcabilă capacitatea artistului de a schiţa convingător, din câteva trăsături, scene de un mare dinamism: tirul arcaşilor, şarjele cavaleriei, asediul şi cucerirea aşezărilor.

Tapiseria de la Bayeux – de fapt o tapiserie-broderie – informează abundent până la detaliu. Forma scuturilor şi săbiilor celor două oşti este fidel reprezentată. Aflăm că o cetate, unde s-au desfăşurat lupte aprige, avea un pod de lemn care, până la urmă, a fost incendiat. Corăbiile sunt şi ele fidel descrise, iar despre moartea lui Harold se dau amănunte interesante.

Artistul, mai bine-zis artiştii care au lucrat tapiseria au ocupat tot spaţiul pe care-l aveau la dispoziţie cu istorisirea întâmplărilor. Doar la margini au introdus motive decorative şi schiţe de personaje din fabulele lui Esop. Mai mult, textele care însoţesc desenele intră şi ele în compoziţia generală. Naivitatea se împleteşte într-un mod neaşteptat cu elemente de realism, caracteristice pentru arta evului mediu.

Dimensiunile tapiseriei, demne de o epopee, sunt impresionante. Evenimentele istorice au fost brodate pe o fâşie în lungime de 70,34 metri şi lăţime de 50 centimetri. O bandă de 20 centimetri lăţime completează, pe toată lungimea, vasta frescă de întâmplări. Explicaţia conservării aproape perfecte a acestei adevărate opere de artă rezidă din faptul că a fost păstrată cu grijă în catedrala din Bayeux, fiind expusă o singură dată pe an.

Tradiţia atribuie tapiseria reginei Matilda, văduva lui William. Opera datează într-adevăr, din a doua jumătate a secolului al XI-lea şi pare să urmărească glorificarea bătăliei de la Hastings. Dar nici un om n-ar fi putut înfăptui singur o asemenea lucrare. Poate că regina a contribuit la executarea tapiseriei, însă în mod cert a fost ajutată de o echipă numeroasă de brodeze. Tot atât de sigur este că această echipă a avut un „dirijor”, un om cu un gust sigur şi rafinat, cu o viziune unitară de ansamblu, foarte precisă, martor ocular al multora dintre evenimentele petrecute. Artist cu experienţă şi războinic încercat în acelaşi timp, care ne-a rămas necunoscut, el mai avea o însuşire importantă: obiectivitatea. Ne putem convinge de acest aspect dacă studiem modul în care i-a reprezentat pe cei învinşi: regele anglo-saxon Eduard Confesorul apare ca un bătrân înţelept, oştenii lui Harold şi Harold însuşi sunt înfăţişaţi ca nişte viteji.

Să reamintim, pe scurt, evenimentele dramatice ale vestitei bătălii din anul 1066, desfăşurată la Hastings, în Anglia, între armatele lui William Cuceritorul, ducele Normandiei, şi ale regelui anglo-saxon Harold.

După moartea regelui danez Canut cel Mare, care a domnit cu autoritate peste Anglia şi întreaga Scandinavie (1017-1035), imperiul său s-a dezmembrat. În Anglia, tronul a fost ocupat de Eduard Confesorul, a cărui mamă fusese normandă. Statul anglo-saxon nu era însă puternic; interesele locale jucau un rol excesiv în luarea oricăror hotărâri, autoritatea regală asupra marilor proprietari funciari era slabă, iar armata se strângea greu şi încet. Pe lângă toate acestea, Anglia trăia izolată de continent, practica prea puţin schimbul produselor şi al ideilor cu celelalte ţări europene.

În Normandia, ducele William, unul dintre cei mai puternici seniori feudali din Franţa, un uriaş de o forţă gigantică, susţinea că Eduard îi promisese coroana Angliei dacă nu va avea urmaşi. Eduard (neavând urmaşi direcţi) intenţiona să-i transfere puterea lui Harold, fiul atotputernicului său sfetnic, Godwin.

Încrezător în inteligenţa lui Harold, Eduard Confesorul l-a trimis pe acesta în misiune diplomatică la ducele normand. Dar furtuna a împins corabia soliei pe pământurile contelui de Ponthieu, care l-a reţinut pe Harold ca prizonier. William l-a eliberat din captivitate, dar şi-a cerut răsplata: recunoaşterea dreptului său la coroana Angliei. Se pare că Harold a promis, jurând pe moaştele unor sfinţi, dar fără intenţia de a-ţi respecta cuvântul, iar după moartea lui Eduard s-a proclamat rege. William a obţinut binecuvântarea şi sprijinul papei „împotriva sperjurului”, făgăduind în schimb că va supune clerul englez autorităţii papale. Războiul împotriva regelui anglo-saxon a fost declarat „sfânt” şi putea începe.

Patru luni a aşteptat gigantica flotă normandă – ne se cunosc exact efectivele combatante, oscilând între 7.000-12.000 de oameni îmbarcaţi pe aproximativ 700 de vase – vântul prielnic pentru a traversa Marea Mânecii. Când, în sfârşit, pânzele s-au umflat, Harold era prins în luptă împotriva unei armate norvegiene care debarcase în York. A învins, dar în aceeaşi zi flota lui William atingea pământul Angliei, la Pevensey, neîntâmpinând nicio împotrivire. Se întâmpla în septembrie 1066.

Curând, armata saxonă a venit în întâmpinarea duşmanului. Nu era însă atât de numeroasă pe cât ar fi vrut regele, deoarece nobilii din centrul şi nord-estul Angliei nu puseseră la dispoziţie oşteni. Harold şi-a dispus trupele pe dealul Senlac, fortificând poziţia cu şanţuri şi palisade. Bătălia s-a dezlănţuit cu furie. La început, sorţii par să încline în favoarea regelui saxon. Normanzii sunt aruncaţi înapoi, zvonindu-se că ducele lor ar fi căzut în luptă. Până la urmă, superioritatea militară a normanzilor şi-a spus cuvântul. William avea cavalerie, în timp ce Harold numai pedestraşi; soldaţii celui dintâi luptă cu lănci, săbii, arcuri, pe când trupele de bază ale celui de-al doilea nu au decât securi grele.

Armata lui Harold continuă multă vreme să reziste eroic. În ultimă instanţă, ducele recurge la un şiretlic. Se preface că dă înapoi atrăgând un mare număr de saxoni în urmărirea sa. Apoi se întoarce împotriva lor, îi zdrobeşte şi ocupă centrul dispozitivului inamic. La 14 octombrie, ora 6 dimineaţa, ultimii saxoni, în frunte cu viteazul lor rege, cad luptând. În prima zi de Crăciun a anului 1066, William e încoronat la Westminster ca rege al Angliei.

Supunerea deplină a Angliei a mai durat câţiva ani. În acelaşi timp, noul rege a trecut la confiscarea masivă a pământurilor – aristocraţia anglo-saxonă este deposedată de latifindii care trec în mâinile regelui şi ale baronilor normanzi – ca şi la aservirea ţăranilor care îşi mai păstraseră până atunci libertatea. Curând William a reprimat, cu mare cruzime, mai multe răscoale ţărăneşti, fără a izbiti în schimb să înfrângă şi să supună pe saxonii care luaseră drumul pădurilor, aşa-zişii outlaws, un fel de haiduci, puşi „în afara legii”.


Sursa: revista Magazin Istoric, nr. 6 (39), iunie 1970
Sursa FOTO

8 comentarii:

  1. Hastings e unul din primele momente istorice care m-au atras, m-au fascinat. Cucerirea Angliei de către normanzi. Şi luptele duse între saxoni şi normanzi. Pe lângă "lupta pe viaţă şi pe moarte" dintre daci şi romani (din jocurile copilăriei), mai erau aceste dispute dintre saxoni şi normanzi. Saxoni erau preferaţii mei, poate datorită lui Robin Hood şi Ivanhoe! Cred că este o greşeală la numărul normanzilor 60.000. Poate 6.000, acest număr este corect pentru efectivele din acea perioada. 60.000 - sunt armate de prin sec. 17-18.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mersi pentru observaţie. Am căutat şi pe alte surse (http://en.wikipedia.org/wiki/Battle_of_Hastings), se pare că nu prea se cunoaşte numărul exact de combatanţi. Documentelor contemporane exagerează cifrele (nici măcar referitor la numărul navelor nu există cifre unanime). Am putea considera un număr cuprins între 7.000 şi 12.000 (corăbii, probabil sub 700).
      Ahhh, eu în copilărie ţineam cu cine ieşea victorios :)))

      Ștergere
    2. Nu pot să cred că ţineai numai cu învingătorii?

      Ștergere
    3. Bine... Recunosc, câteva excepţii (care nu fac decât să confirme regula): prin clasa a IV sau V-a începusem să ţin cu Steaua, deşi la acea vreme era o echipă de mijlocul clasamentului (a trebuit să aştept până într-a X-a, a XI-a ca să mă pot lăuda), iar la filmele istorice despre WW2 îi simpatizam pe germani, îmi plăceau uniformele (apoi a venit vremea să mă satur de respectivele articole vestimentare :D)
      Acum, am uneori tendinţa să susţin "outsiderii", cei care pleacă cu şansa a doua, ca-n tenis :)))

      Ștergere
  2. Broderia este o minune. Cred că în broderie este scena cu rănirea mortală a lui Harold, cu săgeata infiptă în ochi. Parcă, nu-i aşa?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, cel puţin aşa afirmă legenda, săgeata înfiptă în ochi fiind un fel de pedeapsă divină pentru nesocotirea de către Harold a jurământului faţă de William care l-a eliberat din prizonierat.

      Ștergere
  3. Din cate goblenuri am lucrat la viata mea poate ca posteritatea va studia vreunul... Stai sa ma duc sa le semnez, sa nu ramana anonime!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aşa, aşa, iscăleşte-te, că nu se ştie cum ajungi mare personalitate istorică. Da' ca să îţi asiguri locul, eu ţi-aş recomanda să te-apuci acum de unul pe o temă "războinică"... ştii tu, ceva mitinguri anti/pro RM, Pungeşti, cuţu'-cuţu, etc. Sau, poate ceva elogios la adresa celor 588 care tocmai au avut altă revelaţie pe care au şi votat-o la unison, fără obişnuitele "frecuşuri" dintre tabere aflate doar aparent (pt. noi civilii de rând) în opoziţie :)))

      Ștergere