Egoism

A trecut deja jumătatea lunii decembrie şi toată lumea stă cu gândul la sărbătorile care urmează. Până şi la serviciu s-a instalat un soi de atmosferă mai relaxată decât în restul anului. Îmi zic să profit de lejeritatea programului şi încep să mă gândesc la Crăciun şi la noaptea dintre ani. Se pare că m-a pătruns spiritul sărbătorilor citind nepreţuitele sfaturi, generos împărtăşite de Ionuţ, referitoare la alegerea bradului. Auzi, brad de Normandia...
Renunţ, deocamdată, la acest gând, brazii de prin zona Semenicului ce-or avea. Am alte chestiuni la fel, dacă nu chiar mai importante de pus la punct. Cadourile! Iau o coală A4 (ca să profit şi de generozitatea firmei) şi m-apuc să schiţez „planul de bătaie”. Procedez organizat: înscriu întâi numere de ordine, 1, 2, ... 10, or fi de ajuns, dacă mai trebuie adaug; în dreptul fiecăruia trec numele persoanei vizate, începând cu ea, continuând apoi cu restul privilegiaţilor care vor beneficia de buna mea dispoziţie din prag de sărbători, alimentată de „tonele” de poze se sezon postate pe G+. Completez nume de parcă biroul meu s-ar fi transformat dintr-o dată în birou de evidenţa populaţiei, devine tot mai clar că nu-mi vor ajunge cele zece poziţii stabilite iniţial... O dau la pace, mai trec cinci... Şi alte cinci... Gata, ajunge, nu-s Moş Crăciun. Decid dintr-o sadică pornire să tai cinci de pe listă, aşa, doar pentru că pot, altfel spus să le fac plăcere „muşchilor”, c-aşa au vrut „vrea” ei. Ajung la partea cea mai importantă, punctul culminant, cum ar veni, alegerea darurilor. Nu-i tocmai o sarcină dificilă. Ştiu exact ce-ar dori ea, la fel şi cam ce-şi doresc ceilalţi favorizaţi ai sorţii, nu exagerez spunându-le astfel, căci din moment ce au ajuns pe lista mea, cum altfel i-aş putea numi. Mai dificil este să împac dorinţele lor cu aritmetica, astfel încât să se încadreze în limita finită a portofelului. Aplic din nou regula de trei simplă după cum vor „vrea” muşchii mei. Simt deja satisfacţia faptului împlinit, a lucrului dus la bun sfârşit... Nota bene: dacă ar fi un advertorial acu’ ar trebui să trântesc nişte linkuri şi să vă trimit la cumpărături... Da’ nu-i, iar partea interesantă abia acum începe.

– Ce listă cuprinzătoare! Te ajut cu ceva, nişte sfaturi poate? - aud în spatele meu. O voce cunoscută, dar aparţine unui coleg sau şefului, o mai auzisem în două rânduri (prima oară, a doua oară), iar graţie inflexiunilor neobişnuite n-aş fi putut s-o uit. Dau să mă întorc însă deja apăruse în faţa biroului aşezat pe un scaun care nu-mi explic de unde apăruse. Un prim şoc. Nu mai era personajul pe care îl cunoşteam, de data aceasta alesese să fie o prezenţă feminină. Reveni pentru câteva momente la imaginea ştiută râzând cu poftă, pesemne motivat de uimirea pe care o afişam.

– Mă gândeam că o să apreciezi schimbarea de „look”. Ţi-am citit blogul, citez: „o femeie ar găsi cu certitudine cuvinte mult mai elogioase la adresa personajului”. Eh, ai ocazia să mă prezinţi din perspectiva bărbatului. Râse din nou zgomotos, după care luă înfăţişarea dracului de gen feminin.

Îi cunoşteam de la prima întrevedere capacităţile paranormale, prin urmare nu mă impacienta nici râsul şi nici prezenţa iluzoriului personaj. Nu ne auzea şi nu ne vedea nimeni. Regretam doar că nu se gândise să apară într-un din acele zile „aglomerate”, adevărat balamuc. Acum, era oricum linişte şi pace. Totuşi, sunt bucuros că m-am „făcut” cu nişte idei de pus pe blog, imposibil să nu-mi zică ceva interesant, poate controversat, doar n-o fi făcut atât drum doar ca să-mi vadă expresia de uimire la vederea ineditei sale apariţii.

Îmi ghicise gândurile. Mă privi oarecum languros, îşi aprise elegant o ţigară şi prin puterile-i nebănuite făcu să apară pe birou două ceşti de cafea şi două pahare cu coniac. Afişă un zâmbet provocator în timp ce reluă discuţia.

– Cum îmi stă rochia, culoarea ta preferată, atunci când e vorba de vestimentaţia unei femei, roşul. Dar culoarea ochilor, părul, mă rog noua mea imagine. - îşi puse ostentativ şi totuşi printr-un gest elegant piciorul drept pe birou şi-mi indică cu privirea - Dar pantofii? Nu-i aşa că sunt splendizi!

Recunosc, imaginea de ansamblu era cât se poate de atrăgătoare, o combinaţie între Eliyabeth Hurley (din „Pact cu Diavoliţa”), Monica Belucci, Sharon Stone, Kim Basinger (în zile lor bune). Dacă ochii superbi, de altfel, n-ar fi avut acea abia perceptibilă sclipire malefică diavolească, poate aş fi înţeles cum stă treaba cu mitica expresie, „love at first sight”. I-am spus şi lui ei că nu intenţionez nici de-al dracu’ să-i fac apologia pe blogul meu, nu de alta, dar mi-aş strica imaginea de tip fidel privirii angelice a înşoţitoarei prin viaţă. Părea să înţeleagă, iar discuţia alunecă pe teme serioase, filosofice, aş putea spune. Cu toate acestea, dată fiindu-i natura, nu se putea abţine de la provocări subtile, pe care însă îmi era realtiv uşor să le ignor.

– Glumeam... Văd eşti ocupat cu redactarea listei de cadouri. Doamne, ptiu, ce-mi veni la gură... Drace, ce-mi place să vă văd pe voi oamenii cum faceţi toate aceste lucruri. Iar în preajma sărbătorilor totul se amplifică, un deliciu să vă privesc. Da, da, faceţi toate astea pentru a arăta celorlalţi cât de darnici sunteţi voi, cât de mult vă preocupă fericirea celor dragi. Aşi, sunteţi nişte egoişti fără pereche, întotdeauna vă puneţi pe primul plan. Să ne-nţelegem, nu-i nimic rău în asta! Voi v-aţi încăpăţânat să consideraţi egoismul drept un viciu. Dar nu-i aşa. Aş spune că de aici pleacă totul, eu chiar l-aş ridica la rang de virtute a virtuţilor, calitatea supremă a omului. Nu iubirea mişcă soarele şi celelalte stele, cum scria Dante în divina lui creaţie; egoismul vostru face toţi banii, tot din el se naşte până şi iubirea. Dar, voi nu sunteţi eu, ba din rândurile voastrea s-au ridicat aşa-zisii moralişti. De la ei vi se trage tot răul... Însă vă este mai lesne să daţi vina pe mine.

– Stai, să ne desluşim! îi spun, mirat şi neînţelegând unde vrea să ducă discuţia. Spui că ceea ce fac eu acum denotă egoism. Eu mă gândeam să... Îmi zâmbi compătimitor, dar la fel de binevoitor cum mă obişnuise şi nu pregetă să aducă lămuriri.

– Ah, nu doar în ceea ce faci tu, la fel ca restul semenilor tăi, acum. La modul general, ascultă-mă bine, tot ceea ce faceţi ori gândiţi are drept sursă egoismul intrinsec fiinţei voastre. Ca să fiu şi mai clar, din moment de ai conştiinţa sinelui egoismul este inevitabil. Tot ceea ce faceţi este generat de acest egoism. Uite, de ce faci lista aia? Pentru că vrei să aduci o bucurie celor apropiaţi ţie. Just, nu? Bine, însă pe cale de consecinţă te vei bucura şi tu alături de ei. Eh, şi-acum spune-mi, ce primează, bucuria ta sau a lor... Ah, nu-mi răspunde, ţi-ar fi oricum dificil să treci peste preceptele morale adânc implementate în sinele vostru, al oamenilor. De către cine, te-ntrebi desigur. Îţi spun, EL, ştii tu la cine mă refer, cealaltă jumătate, fără de care nici EU nici EL n-am exista, ca să fiu mai clar; deci, EL n-are niciun amestec. Nu de la el vine ideea despre morală. Recunosc, aici am partea mea de vină, „divină”, dacă vrei să glumim puţin. Da, exact, EU le-am dat unora, să-i numim moralişti,  ideea de a căuta şi scrie despre valorile fiinţei. Faptul că mulţi au încurcat „borcanele” ori au echivalat merele cu perele, nu-i vina mea; la fel nici că fiecare din cei care le-au citit elucubraţiile a înţeles ce a vrut.

– Aşadar, - mă simt obligat să intervin - motivaţiile sunt ceva arbitrar, întrucât pentru toate se pot găsi întemeieri bune; problema este care sunt întemeierile care trebuie socotite drept bune, juste, iar asta depinde de de scopul fixat, de interes. Interesul pune în mişcare tot felul de virtuţi dar şi vicii... De pildă, dăm ajutor altora pentru a-i obliga să ne răspundă la nevoie tot astfel, iar serviciile pe care le facem altora sunt, propriu-zis, un bine anticipat pe care ni-l facem nouă. Mă privi cu vădită mirare, fapt care mă făcu să cred că am intuit corect ideea din spatele spuselor sale, rostite pe deasupra vârfului pantofului roşu cocoţat pe birou.

– Cam aşa ceva. Iertată fie-mi revelaţia după care văd filosofia morală extrem de plicticoasă, probabil unul dintre cele mai eficace somnifere. Virtutea n-a fost nicicând mai compromisă decât prin tartuferia morală disimulată a zişilor moralişti. Asta nu înseamnă că aş nesocoti utilitatea generală a acestui caracter plictisitor. Este important însă ca oamenii care meditează asupra moralei să fie cât mai puţini, cu alte cuvinte, este deosebit de important, imperios aş zice, ca morala să nu devină cumva, într-o bună zi, interesantă, ar atrage prea mulţi prozeliţi. Pe scurt, cum să discuţi despre morală plasând-o astfel sub semnul întrebării, creând astfel o problemă; este puţin cam imoral să te îndeletniceşti cu un chip de morală discutabilă.

Priveam năuc, încercând să prin sensul ultimei fraze, atitudine care n-avea cum să scape interlocutorului interlocutoarei. Afişă, a nu ştiu câta oară, acea mină provocator senzuală, zâmbetul superior şi privirea angelic-demonică.

– Hai, nu se poate să nu înţelegi. Omul se naşte cu dorinţa de a fi fericit, iar această dorinţă, cauza primă a tuturor acţiunilor sale, se numeşte, în termeni curenţi, egoism. Nu-ţi nega egoismul, nu e un viciu, ci mai degrabă un dar care determină întregul fir al gândurilor şi acţiunilor omului. În concluzie, dăruieşte, nu doar în perioadele în care voi oamenii sunteţi pătrunşi se spiritul sărbătorilor. Completeză lista aia, fă cadouri, bucură-te şi bucură şi pe alţii în acelaşi timp. Fii egoist!

Se ridică de pe scaun, destul de sprintenă, semn că întrevederea se apropia de sfârşit. La fel ca în trecut, trosnetul oaselor îi trăda vârsta imemorabilă, mascată desăvârşit de aspectul exterior. Dintr-o dată am devenit curios. Voiam să văd dacă şi de această dată e mai înalt înaltă decât mine. Da, aceiaşi 2-3 centimetri în plus, dar acum îi puneam pe seama tocurilor.

– Îmi pare rău că nu putem sta mai mult la taclale, mă cam grăbesc. Ce crezi, am şi eu de făcut nişte cadouri dăcuşorilor mei. Pe tine deja te-am „cadorisit” cu un alt articol, e al treilea.

Râde reţinut în timp ce-şi lua la revedere întinzându-mi mâna. Ce să fac? Să-i strâng mâna sau s-o sărut, imposibilă dilemă, personajul era acelaşi. Mă salvează EA sau EL revenind la aspectul masculin cu care eram familiarizat. Zâmbeşte...

– Te-am pus în încurcătură, aproape te-ai panicat. - râde vizibil satisfăcut -  Păstrez deghizarea feminină pentru o viitoare întâlnire cu EA. Apropo, se pare că m-a plăcut şi sub această imagine, altfel nu-mi făcea invitaţia de a mai trece pa la voi. Totuşi, m-ar tenta o întâlnire aşa, ca-ntre fete. Ar fi distractiv să urmăresc mai apoi discuţiile dintre voi pe marginea unor subiecte mai mult sau mai puţin filosofice ori controversate, pe care desigur o să am grijă să vi le inoculez în minte. Linişteşte-te, glumesc!

Se transformă din nou, preţ de o fracţiune de secundă apuc să remarc zâmbetul oarecum rece şi licărirea demonică dar totuşi fascinantă a ochilor de o culoare nedefinită. Dispare într-o clipită. Lucrurile au revenit la normal, vânzoleala din jur, mă trezeşte de-a binelea, amintindu-mi că sunt la serviciu. Totuşi, nu este agitaţia obişnuită, balamucul cotidian a fost înlocuit de atmosfera ceva mai calmă premergătoare vacanţei de la finele anului. O uşoară undă de parfum (dacă ar fi un advertorial, desigur aş da numele şi evident linkul de unde îl puteţi comanda, da’ nu-i) persistă încă în aer. Descopăr destul de rapid sursa, o colegă tocmai trecuse pe lângă biroul meu în drum spre ieşire. Se făcuse cinci, ora de plecare. Mă găbesc şi eu, doar am o listă lungă şi nu vreu să las totul pe ultima sută de metri. Azi, chiar dacă nu cumpăr încă nimic, încep prospectările.

Arunc o privire pe birou şi observ lista completată. Ciudat, nu-mi amintesc să... Probabil altă şmecherie de-a lui ei la mijloc. O citesc la repezeală, îmi place, recunosc că are gusturi fine, (nu dau nici nume şi nici linkuri pe motivul expus în paragraful anterior) îi mulţumesc în gând pentru ajutor. Egoist fiind, sper să fac senzaţie la înmânarea cadourilor, de fapt, nu sper, sunt sigur... N-am cum să ratez, dacă nici dracu’ nu se pricepe la chestii de-astea, atunci cine... Să fim egoişti, nu doar de sărbători sau alte ocazii speciale, tot timpul. Şi să nu ne exprimăm egoismul acesta doar prin cadouri, se potrivesc la fel de bine şi cuvintele, gesturile şi orice vă trece prin minte.

Sursa FOTO