Exact, scriu despre întâi decembrie sau ziua naţională (ştiu, nu am folosit majuscule, pur şi simplu nu am simţit nevoia) cu o zi întârziere, la timpul trecut s-ar spune. De ce, nimic mai simplu, că să cadreze în vreun fel cu temele mele predilecte, istoria. Mă gândesc că, poate merită explicată în două-trei cuvinte lipsa majusculelor; cât se poate de direct, nimic din ceea ce este specific acestei zile nu reuşeste să-mi inducă ideea de sărbătoare. Nici paradele militare, nici mulţimea agitând steguleţe
tricolore şi purtând cocarde în aceeaşi notă coloristică cu atât mai puţin discursurile sforăitoare ale reprezentanţilor clasei politice, nu reuşesc să-mi dea impresia că aş avea ceva de sărbătorit, cel mult îmi trezesc o senzaţie greu de definit altfel decât nepăsare, să folosesc un termen blând comparativ cu un altul, poate mult mai nimerit, dezgust.
În virtutea unui articol din zilele trecute, pubicat de Cristian Motoiu (un concitadin reşiţean), aş spune că în loc de sărbătoare aş vedea mai degrabă motiv de comemorare. În primul rând al oraşului în care m-am născut şi încă trăiesc şi unde... Dar mai bine citiţi ce scrie Cristian, merită şi se poate generaliza sumbra situaţie, prezentată în mod particular. Iar dacă tot am ajuns la exemple să nu-l uit pe Ionuţ Axinescu, care din „colţu' lui, picant şi cu de toate” îmi dă de înţeles, prin manifestul publicat, să stau departe de patriotismul şi patrioţii „de duminică” sau mult mai sugestiv „trei la leu” (oricum ar fi o evaluare la suprapreţ). Cel de-al treilea articol, scris de Petre Dalea (un al consătean, după ce aţi citit cele scrise de Cristian, vă e lesne a înţelege că Reşiţa nu mai este de multă vreme oraş, pompos numit municipiu, reşedinţă de judeţ... VAX). Aici am mai găsit o sumedenie de alte motive pentru care să nu mi se pară că la data specificată încă din titlul postării, aş avea ceva de sărbătorit, absolut nimic, dar nimic...semnificativ... Nu mai detaliez, mi-ajung concluziile desprinse la o primă lectură, recapitulând, n-aş face decât să răsucesc un pumnal într-o rană veche.
Că veni vorba de „răni”, cândva, prin anii când se decidea asupra datei la care să se sărbătoarească cu fast de prost gust (includ aici, spre oroarea şi întru obrobiul unora, faimoasa bucătărie de cazarmă scoasă cu acest prilej în stradă), cineva, din zona din care se iau măreţele hotărâri de propăşire a neamului, a decis (o impresie personală) că vestul ţării ar trebui puţin decăzut, prea era aproape nesimţit de prosper... Urmarea, oraşe precum Reşiţa (dar şi Hunedoara, Arad, Baia-Mare etc., Timişoara a avut puţin mai mult noroc, nefiind un oraş monoindustrial) au fost „anihilate” din punct de vedere economic (implicit social, cultural şi orice altceva). Cum anume, mi-e prea scârbă să scriu pe larg despre matrapazlâcurile din anii ’90 şi de după... Oricum nu-s secrete de stat, toată lumea le cunoaşte, mai ales cetăţenii oraşelor afectate direct de acele decizii a căror logică, recunosc, n-am reuşit s-o pricep pe deplin.
Cam atât despre acest subiect, şi-aşa am depăşit norma de cuvinte alocate pentru un eveniment de tipul 1 decembrie, ziua naţională (nici de-al dracu’ nu pun majuscule, nu se cade, din punctul meu de vedere, poate or fi şi alţii de aceeaşi părere sau poate nu, nu-mi pasă). Ar mai fi ceva, despre care am citit prin diverse „locuri”, propaganda de-a dreptul puerilă (e cel mai puţin ofensator termen pe care l-am găsit) referind unirea cu teritoriul de peste Prut. Ce să zic, „iartă-i Doamne că nu ştiu ce fac” sau „asta ar mai lipsi!”
Închei, nu înainte de a mai specifica câte ceva, aşa ca un pasionat de istorie, referitor la marea unire din 1918. Nu tocmai întreaga naţie a simţit extazul orgasmic la ideea uniunii cu ţara mumă sau poate ciumă (sunt încă indecis asupra cărui cuvânt să mă opresc). Pe la acea vreme, mai exact, 16 aprilie 1920, germanii din Banat trimit o petiție la Conferința de Pace de la Paris, cerând reinstituirea republicii Banatului, creată cândva, pe la 31 octombrie 1918 şi care a rezistat până pe 15 noiembrie acelaşi an. Luaţi informaţia ca fapt divers, nicidecum ca pe un apel secesionist. Istoria asta a fost scrisă deja... părerea mea nici nu contează.
Sursa FOTO
tricolore şi purtând cocarde în aceeaşi notă coloristică cu atât mai puţin discursurile sforăitoare ale reprezentanţilor clasei politice, nu reuşesc să-mi dea impresia că aş avea ceva de sărbătorit, cel mult îmi trezesc o senzaţie greu de definit altfel decât nepăsare, să folosesc un termen blând comparativ cu un altul, poate mult mai nimerit, dezgust.
În virtutea unui articol din zilele trecute, pubicat de Cristian Motoiu (un concitadin reşiţean), aş spune că în loc de sărbătoare aş vedea mai degrabă motiv de comemorare. În primul rând al oraşului în care m-am născut şi încă trăiesc şi unde... Dar mai bine citiţi ce scrie Cristian, merită şi se poate generaliza sumbra situaţie, prezentată în mod particular. Iar dacă tot am ajuns la exemple să nu-l uit pe Ionuţ Axinescu, care din „colţu' lui, picant şi cu de toate” îmi dă de înţeles, prin manifestul publicat, să stau departe de patriotismul şi patrioţii „de duminică” sau mult mai sugestiv „trei la leu” (oricum ar fi o evaluare la suprapreţ). Cel de-al treilea articol, scris de Petre Dalea (un al consătean, după ce aţi citit cele scrise de Cristian, vă e lesne a înţelege că Reşiţa nu mai este de multă vreme oraş, pompos numit municipiu, reşedinţă de judeţ... VAX). Aici am mai găsit o sumedenie de alte motive pentru care să nu mi se pară că la data specificată încă din titlul postării, aş avea ceva de sărbătorit, absolut nimic, dar nimic...semnificativ... Nu mai detaliez, mi-ajung concluziile desprinse la o primă lectură, recapitulând, n-aş face decât să răsucesc un pumnal într-o rană veche.
Că veni vorba de „răni”, cândva, prin anii când se decidea asupra datei la care să se sărbătoarească cu fast de prost gust (includ aici, spre oroarea şi întru obrobiul unora, faimoasa bucătărie de cazarmă scoasă cu acest prilej în stradă), cineva, din zona din care se iau măreţele hotărâri de propăşire a neamului, a decis (o impresie personală) că vestul ţării ar trebui puţin decăzut, prea era aproape nesimţit de prosper... Urmarea, oraşe precum Reşiţa (dar şi Hunedoara, Arad, Baia-Mare etc., Timişoara a avut puţin mai mult noroc, nefiind un oraş monoindustrial) au fost „anihilate” din punct de vedere economic (implicit social, cultural şi orice altceva). Cum anume, mi-e prea scârbă să scriu pe larg despre matrapazlâcurile din anii ’90 şi de după... Oricum nu-s secrete de stat, toată lumea le cunoaşte, mai ales cetăţenii oraşelor afectate direct de acele decizii a căror logică, recunosc, n-am reuşit s-o pricep pe deplin.
Cam atât despre acest subiect, şi-aşa am depăşit norma de cuvinte alocate pentru un eveniment de tipul 1 decembrie, ziua naţională (nici de-al dracu’ nu pun majuscule, nu se cade, din punctul meu de vedere, poate or fi şi alţii de aceeaşi părere sau poate nu, nu-mi pasă). Ar mai fi ceva, despre care am citit prin diverse „locuri”, propaganda de-a dreptul puerilă (e cel mai puţin ofensator termen pe care l-am găsit) referind unirea cu teritoriul de peste Prut. Ce să zic, „iartă-i Doamne că nu ştiu ce fac” sau „asta ar mai lipsi!”
Închei, nu înainte de a mai specifica câte ceva, aşa ca un pasionat de istorie, referitor la marea unire din 1918. Nu tocmai întreaga naţie a simţit extazul orgasmic la ideea uniunii cu ţara mumă sau poate ciumă (sunt încă indecis asupra cărui cuvânt să mă opresc). Pe la acea vreme, mai exact, 16 aprilie 1920, germanii din Banat trimit o petiție la Conferința de Pace de la Paris, cerând reinstituirea republicii Banatului, creată cândva, pe la 31 octombrie 1918 şi care a rezistat până pe 15 noiembrie acelaşi an. Luaţi informaţia ca fapt divers, nicidecum ca pe un apel secesionist. Istoria asta a fost scrisă deja... părerea mea nici nu contează.
Sursa FOTO
intr-un fel iti impartasesc parerea,dar ceea ce nu trebuie sa uitam niciodata este faptul ca pentru aceasta asa zisa zi nationala stramosi nostri au cazut pe campul de lupta.Eu consider ca pe ei ar trebui sa ii comemoram si nu sa ii sarbatorim pentru ca ei au fost cei care au scris istoria tarii noastre si nu niste politiceni parliti care au stat si au "complotat" la caldurica ori la o chermeza dictatoriala.Cu astea fiind spuse imi place foarte mult articolul tau si cu permisiunea ta as mai adauca "Trebuie sa ne cinstim neamul si stramosi nostri cu bune si rele,iar pe viitor sa luam si sa invatam din greselile si lucrurile bune pe care le-au facut acestia si sa nu facem aceleasi greseli"
RăspundețiȘtergereBine ai venit, Claudiu. Mulţumesc pentru apreciere.
ȘtergereDin punctul meu de vedere, o zi naţională ar trebui sărbătorită (cu fast chiar), desigur ar trebui să existe şi motivul, altfel... Dar e doar o părere, la fel ca şi aceea despre istoria noastră mai veche sau mai recentă, unde nu prea găsesc motiv de mândrie. Cât despre greşeli, se pare că le tot repetăm, poate şi din cauză că n-am dorit niciodată să cunoaştem adevărata istorie (cu bune şi rele).
Eu te iert pentru lipsa majusculei, deoarece "cântăm" pe aceleași voci. Ştii poziţia mea faţă de patriotismul românilor, manifestat o dată pe an (i-am scris şi lui Ionuţ). Brusc, pe 1 decembrie, românii devin mândri că sunt români şi îşi iubesc ţărişoara asta, vai de capul ei (furată, vândută, ajunsă gunoi şi care nu le oferă nimic). În restul zilelor unde-i iubirea de ţară, devotamentul pentru ea, respectul faţă de valorile ei, de istorie, faţă de limbă? Curată ipocrizie! Toţi sunt mişcaţi, pe toţi îi apucă "emoţiunea", se gândesc la România, la fericirea şi viitorul ei. (sic!) Ca să vezi, şi să nu crezi!
RăspundețiȘtergereLipsa majusculei, una dintre puţinele "mijloace" disponibile pentru a-mi exprima nemulţumirea... Desigur, nu prea are vreun efect, însă "afrontul" parcă îmi mai descarcă spiritul de mâhnirea pe care o încearcă ori de câte ori priveste în jur. Am citit comentariul lăsat de tine pe "Colţu' meu", n-avem ce completări să mai aduc, prin urmare am evitat să "produc" o copie xerox :))
ȘtergereÎn istorie nu există nevinovaţi. Fiind compus din oameni, orice popor are greşelile sau derapajele sale. Trebuie doar să le recunoaştem, ca şi vecinii noştri, în acelaşi timp şi să mergem mai departe. Eu nu devin mândru doar pe 1 Decembrie, sunt mândru în fiecare clipă că sunt român, aşa cum mă simt şi de Sfântul Radu sau de ziua mea de naştere. Această zi este doar un simbol, aşa cum şi 23 august a fost.
RăspundețiȘtergereDeci au fost şi sunt greşeli, etc... Aşa, şi??? Unde nu sunt? Vreau măcar un exemplu!
Spre deosebire de tine, din păcate, nu găsesc un motiv de mândrie (onomastică n-am, de ziua mea iarăşi, de ce aş fi) 1 decembrie nu reuşeşte să-mi transmită o astfel de stare, iar 23 august nici atât... Greseli au fost şi or să mai fie, problema este că nimeni nu doar că nu doreşte să extragă învăţăminte, ci chiar le neagă cu obstinaţie, ajungându-se (în unele cazuri) până acolo încât metehnele să fie considerate virtuţi.
ȘtergereZiua Nationala a unei tari trebuie sa fie motiv de sarbatoare si nu de comemorare ... ne cinstim strabunii dar de ziua tarii sarbatorim ... parerea mea.
RăspundețiȘtergereFaptul ca in Romania Ziua Nationala este tratata dupa vechiul tipic "comunist" e vina politicienilor si a noastra ca i-am tot votat.
Am aceeaşi părere, ar trebui să fie motiv de sărbătoare... numai că mie îmi lipseşte tocmai acel motiv... Oarecum este şi vina noastră, noi ne alegem conducătorii, dar aici iar intervine ceva "inedit", nu prea ai de unde alege, drept pentru care, p-ăştia-i avem. Tocmai de asta, de prin '92 am zis că nu mai vreau să contribui la "ceafa lată" a vreunui politruc, indiferent de culoare sunt aceeaşi rasă abjectă, de la care nu aştept nimic şi evit orice tangenţă.
ȘtergereNiciodata nu mi-am simtit aproape aceasta zi. Consider ca este una dintre marile greseli, care inca trebuie corectate. De ce nu sarbatorim si unirea cu Basarabia, Dobrogea etc?
RăspundețiȘtergereÎţi înţeleg lipsa "apropierii"... Da' partea mai tristă este că nu-mi dau seama cum anume s-ar putea corecta, nu de alta, însă nu văd o altă zi reprezentativă, 23 august cade din start. Poate, ca să o dăm pe glumă, ar fi indicat să se declare zi naţională, ziua de naştere a preşedintelui ori premierului, prilej să ne bucurăm şi de diversitate, se schimă periodic :)))
ȘtergereE primul an cand nu am reusit deloc sa intru in spiritul sarbatorii. Cu toate ca am petrecut frumos...in familie. Interesant de aflat punctul tau de vedere. :)
RăspundețiȘtergereSeara faina, Centurion. :)
Mie mi-e greu să "prind" spiritul sărbătorii, darămite să intru în starea evocată de tine... Uitându-mă în jur nu văd niciun motiv se sărbătoare, mândrie ori alte asemenea sentimente care zice-se ar trebui să apară. Văd însă un oraş (în care trăiesc) distrus, oameni a căror existenţă deja începe să-şi piardă noima, mă văd pe mine, mai degrabă dispus să comemorez (moartea oricărei speranţe) decât să sărbătoresc.
ȘtergereSeară plăcută şi ţie, Nice :)
Politicienii noştri folosesc orice pentru a se promova pe ei. Apropos, ultima dată când am votat a fost în 1996, când mi-am luat mare ţeapă cu ţapul! În rest mi-am anulat votul şi mi-e greu să cred că mi-l va mai câştiga cineva după cum se mişcă lucrurile. Dar, dincolo de toate acestea avem câteva simboluri, pe care merită să le păstrăm în suflet.
RăspundețiȘtergereAdmit că mai există câteva simboluri (puţine), însă nu pot să nu remarc estomparea semnificaţiilor, "strălucirii" (dacă vrei) acestora. Cât despre politicieni şi încrederea pe care mi-o induc, nici măcar nu merită să pomenesc. Hârtia, fie ea virtuală, nu suportă chiar orice :))
Ștergere