Schengen? Nein!

Atunci când scriam pe acelaşi subiect, articolul, A fi sau a nu fi... Schengen, exista încă dilema acceptării sau nu a României la acest club exclusivist. Acum orice incertitudine a fost spulberată de declaraţia ministrul federal de Interne, Hans-Peter Friedrich, într-un interviu acordat publicaţiei germane Spiegel. (Pentru cunoscătorii de limbă germană, aveti aici articolul original) În paranteză fie spus, era mult mai plauzibilă

varianta amânării decât aceea a admitererii României în Schengen, urmare a Consiliului JAI din 7-8 martie. Motivele sunt evidente, nu are rost să insist asupra acestora, totuşi în două vorbe, România, prin incompetenţii guvernanţi (de ieri şi de azi), n-a mişcat un deget în sensul alinierii la condiţiile minimale impuse pentru admitere, mâinile, pe cale de consecinţă, degetele fiindu-le mult prea ocupate cu obişnuitele mânăreli. Ş-atunci de unde?

Nimic deosebit până aici, nici n-aş fi revenit asupra subiectului dacă nu mă frapa o observaţie derivată din reacţiile politicienilor noştri atât de vrednici în a da declaraţii, în a învârti cuvintele după bunul plac, fapt care îmi dă un soi de lehamite şi pornirea de a dansa un fel de cha-cha-cha nervos cu degetele pe tastatură, doar-doar o citi vreunul dintre cei implicati şi astfel mă îmi descarc frustrările. Ştiu, slabe speranţe dar merită, măcar d.p.d.v. psihic, pentru feng-shuiului interior, dacă vreţi.

Aşadar, după ce am lecturat cu atenţie (cel puţin la început, fiindcă mai apoi te-apucă dracii), declaraţiile celor direct implicaţi, mi-a venit în minte eterna noastră meteahnă, fuga de răspundere. Nu vrem şi pace să ne asumăm greşelile, întotdeauna găsim un "acar Păun" de serviciu ori măcar o scuză cel puţin puerilă, de obicei debilă. Discursul steril, insinuările vrute subtile, dar tinzând spre penibil şi mai ales irezistibila tentaţie de a arunca "mâţa peste gard", sunt se pare deformaţii profesionale dobândite odată cu înrolarea într-un partid şi direct proporţionale cu înălţimea rangului. Pentru edificare, vă redau doar ideea principală, urmată de un scurt comentariu, lăsându-vă plăcerea de a citi (şi vă cruci) parcurgând textul integral al ineptelor declaraţii la care făceam mai înainte referire.

Ponta, ne spune scurt că nu acuză Germania pentru ratarea obiectivului Schengen, ci pe aceia, care de acasă îşi ponegresc patria. Parcă ar fi definiţia aruncării "pisicii", până nu demult era aruncată în prima linie a frontului marota perfidă a dezastruasei moşteniri, acum puerila motivaţie este desuetă, s-a "fumat", cum se mai spune, nu-i nimic, avem alta.

Premierul este susţinut în afirmaţii de ministrul de externe, (pe principiul reciprocităţii, acum 2 zile Ponta era cel care îi susţinea inepţiile), mai degrabă extern (paralel) propriilor atribuţii, dând la rându-i cu "oiştea-n gard". Cică, decizia nu este a Germaniei, ci a unei părţi a guvernului creştin-democrat, frate în PPE cu al nostru PDL. Adică, nu-i vina noastră, soarta, n-ai ce face, sau ai, apelând la sindromul (fobia) persecuţiei, un fel de singuri împotriva tuturor. Se "sparie" gândul, ce altceva să mai zici.

Nu lipsesc nici inepţiile clasicului în viaţă, bra(n)conierul Igaş, care asemeni unui Nostradamus al zilelor noastre, prezice impetuos compromiterea aderării României la Schengen. Mai mult, îi cere premierului să facă totul pentru aderarea la Schengen, fiindcă de-acum el, Ponta, este responsabil de îndeplinirea acestei sarcini. Ceea ce uită (ori se ascunde după cireş) neica nimeni, este că până deunăzi era la rându-i ministru într-un guvern care avea, aşijderea prezentului, resposabilitatea împlinirii măreţului ideal.

Ex-premierul Boc, nu-şi poate reţine o remarcă ironică clamând sus şi tare că ratarea ţintei Schengen este un nou succes marca USL, ceea ce nu-i departe de adevăr, însă denotă acelaşi comportament amnezic precum acela al fostului subaltern, popular spus, altă "bâtă în baltă".

Evident, nu putea lipsi Elena, nu din Troia, (deşi a născut şi ea ceva pasiuni şi războaie, de altă factură însă), care trebuia să potrivească o replică precum "nuca-n perete", în viziunea ei blocarea aderării fiind consecinţa declaraţiei iresponsabile a ministrului Corlăţean. Sigur, declaraţia este de neconceput în gura unui politician (scriam ieri că admir atitudinea verticală, dar politic vorbind, declaraţia aproape belicoasă este aberantă), totuşi nu cred că nemţii au citit presa românească şi chiar dacă o fi scăpat vreo traducere, probabil nu le păsa câtuşi de puţin, doar nu ei au interesul declarat de a intra în Schengen. Prin urmare, ceea ce doreşte a sugera EBA, cum că refuzul Germaniei ar fi o poliţă pentru obrăznicia ministrului, nu se susţine, nemţii sunt un popor rece şi calculat, deloc interesaţi în jocuri de copii.

Până la urmă, noi poporul, suntem cei mai câştigaţi, nu s-a prelungit suspansul, ne putem vedea liniştiţi de-ale noastre fără să ne mai preocupe rezultatul "meciului" de la Bruxelles, (cu toate că deznodământul era mai mult decât previzibil), acum este cât se poate de limpede. Deocamdată, rămâne aşa cum am stabilit încă din titlul articolului: Schengen… NEIN! *

* nein (germ.) = nu