marți, 27 noiembrie 2012

Federalizarea României


Ratăcind prin spaţiul virtual, am nimerit peste clipul electoral (că deh, tocmai suntem în toiul campaniei pentru alegerile parlamentare) aparţinând Partidului Popular Maghiar din Transilvania. Televiziunea Română l-a reţinut de la difuzare, motivând că textul încalcă prevederile Constituţiei. Am urmărit spotul de 30 de secunde cu mare atenţie, chiar am recitit de două ori textul extras din respectivul clip, hotărât în a-mi păstra spiritul obiectiv la cote maxime, izgonind din minte orice urmă de subiectivism, fără a mă lăsa pradă fiorului naţionalist care mi-ar putea trezi reacţii violente la nivel mental şi verbal. Da…, sunt naţionalist, însă nu ultra, nu sunt deloc genul de patriotard care umblă cu tricolorul infăşurat la gât, clamându-şi cu emfază
grotescă iubirea pentru patria mamă…, cu toate astea îmi iubesc “Vaterland-ul” chiar dacă nu-mi place ce văd în jur şi nici nu mă identific în comportamentul unor conaţionali, care uneori mă aduc în situaţia de a mă ruşina, până aproape de a-mi renega cetăţenia…, nu o fac însă.

Părerea formată urmărind acest videoclip, citind textul pe îndelete, nu doar auzindu-l recitat într-o română aproape perfectă, ce lasă să scape doar un abia perceptibil accent regional, este clară. Indubitabil, este vorba despre o voalată instigare la secesiune, federalizare sau autonomie teritorială, cum vreţi să-i spuneţi. Desigur, nu este o chemare la arme, nici urmă de incitări la violenţă, dar tot se face un apel care, paşnic ar conduce spre federalizarea unui stat care prin Constituţie este naţional, unitar şi indivizibil, forma de guvernare fiind republica şi nu o uniune sau federaţie de state mai mult sau mai puţin autonome. Nu mă pot pronunţa dacă dezideratul unei federalizări este benefic ori ba sau dacă ar aduce un ceva în plus, nu sunt specialist în forme de organizare statale, şi de fapt cetăţeanului de rând nici nu ar trebui să-i pese, nu organizarea administrativ teritorială îi va face traiul mai bun, ci mai degrabă o guvernare cu scaun la cap. Eh, bine, de asta chiar ar trebui să-i pese cetăţeanului, care ar trebui să dovedescă implicare şi întelepciune, nu de alta dar să nu mai ajungă tot neavenitul să ţină frâiele ţării.

Mânat de curiozitate am căutat (pe Google, fireste), detalii, căci îmi place să mă informez înainte de a-mi spune opinia despre o temă, mai ales una ca aceasta, cu “greutate”, care apare periodic, de obicei în preajma unor evenimente naţionale, parcă pentru a naşte alte şi noi controverse (de parcă nu ne-ar ajunge cele generate de campania electorală). Referiri pe acest subiect am găsit pe numeroase pagini de web, ba chiar am lecturat zeci dacă nu chiar sute ce comentarii pro şi contra, împăciuitoare sau agresive, argumentate (logic sau abracadabrant) ori doar monosilabice. Am constatat o puternică tendinţă de polarizare spre opinii radicale de genul: “afară cu ungurii din ţară”, sau “bine că ne scapă de mitici”. O dată în plus am putut observa dezbinarea în tabere beligerante, (indiferent despre ce este vorba, că e fotbal, politică sau protecţia licuricilor), avem în sânge această tară specific umană, anume intoleranţa. Personal, fiind reşiţean, îmi este străină intoleranţa etnică, (sunt convins că bănăţenii îmi vor împărtăşii opinia), pentru că pe aici prin Banat, trăiesc împreună de veacuri în pace şi bună înţelegere, fără animozităţi de natură etnică, români, nemţi, unguri, sârbi, croaţi, evrei, bulgari, ucraineni, ruşi şi ruteni.

Citind comentarii pe diverse bloguri, am observat cum umele divagau abrupt de la subiectul generat de spotul Partidului Popular Maghiar din Transilvania, susţinând separarea altor regiuni istorice. Nu prea sunt tentat de a lua de bun tot ce se clamează fie de politicieni fie de restul lumii, în legătură cu acest subiect, pe care unii il consideră un “cartof fierbinte”. Totuşi precedente există, aproapre de noi, atât geografic cât şi temporal, vezi cazul Kosovo si Muntenegru. De ceva vreme “fierbe” Catalunia care şi-ar dori independenţa faţă de Spania, iar Ţara Bascilor este deja pe tapet de mulţi ani.

Totuşi situaţia de la noi (care, insist, se repetă cu o periodicitate uşor predictibilă, cum scriam undeva pe la începutul acestui articol) este de altă natură şi nu cred că este cazul unei isterizări în masă a naţiei pe această temă. Să fim optimişti, România nu se poate “rupe” în bucăţi, a trecut vremea, în care s-au “muşcat” părţi din trupul ei, dar asta este altă istorie, deja scrisă.

Să ne citim sănatoşi!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu