joi, 29 noiembrie 2012

DD-Senzaţional

Hotărât lucru, Dan Diaconescu, în direct şi obligatoriu senzaţional, nu încetează să mă uimească. Ce face omul, acum când campania pentru alegerile parlamentare este în toi? Oferă cu generozitatea ce-l caracterizează, din grijă pentru oropsiţii sorţii şi evident pentru cei persecutaţi de "ciocoi", nici mai mult nici mai puţin de 10.000 de joburi, unde credeţi..., taman pe net, în coproducţie cu nea "Goagăl" şi powered by AdSense.

Pe scurt, iată în ce constă epocala găselniţă made by DD. Se creează un blog (aşa, ca de amatori, precum este şi acesta unde mă citiţi pe mine), apoi dai sfoară-n ţară ca să anunţi tot poporul, mai ales telespectatorii OTV, că oricine doreşte poate posta articole, indiferent de tema aborată, pe respectivul site. Nimic deosebit până acum,
partea SF sau mai curând doar F(antastică) abia urmează, căci imaginaţia personajului din titlu, în materie de promisiuni dar mai ales de îndobitocire intelectuală, este asemeni Universului, tinde către infinit. Asadar, DD-ul spune oricui stă să-l asculte (citească), că poate câştiga 150-200 EURO pe lună doar postându-şi elucubraţiile, căci Google prin AdSense abia asteptă să te recompenseze financiar. Tot ce-i rămâne de făcut eventualului naiv este o simplă formalitate de a se înregistra pe respectivul site al salvatorului DD. La ora la care scriu aceste rânduri s-au strâns deja aproape 4.000 de OTV-isti, pretendenţi la acest "job" (mai corect ţeapă electorală) online, deci aviz "doritorilor", grăbiţi-vă că acuşi se ajunge la limita impusă (de ce taman 10.000 nu ştiu să vă spun).

Trecând peste dicuţiile pur tehnice referitoare la viabilitatea acestui proiect fantasmagoric, remarc dibăcia specific "diaconesciană", de manipulare a maselor (pentru care cărţi înseamnă acele cartonaşe dreptunghiulare, folosite la poker, 66, ori şeptică), din aceeaşi categorie a nu demult petrecutului "caz Oltchim", sau foarte promovatei la vremea respectivă a "legii cojocaru", totul numai pentru creşterea scorului PP-DD, (Partidul Poporului Dan Diaconescu, pentru "ignoranţi"), unde, surpinzător ori ba,  DD nu e preşedinte, de fapt nici măcar membru de partid, după propriile-i declaraţii (bizar, nu?). Când după o lună, content (ori mai curând copy-paste) writerii de ocazie, înrolaţi sub flamura violetă vor constata că nu le va fi intrat nici măcar un cent în buzunar, DD, proaspăt şi mândru parlamentar, va înfiera desigur "ciocoii" (vechi: USL, ARD, PSD, PD, Oprescu şi noi: Google, AdSense, blogurile care au făcut campanie negativă), căci evident el, "cavalerul tristei figuri", mereu este persecutat, iar dezideratul său de a ridica România pe culmile civilizaţiei şi progresului, este o luptă cu morile de vânt. Oricum, indiferent de rezultatul experimentului, DD are numai de câştigat (trebuie să-i recunosc capacitatea deloc la îndemâna oricui, de a face din rahat bici şi încă unul care să pocnească), face trafic pe propriul site, presupun că are activ AdSense-ul, adună nişte voturi pentru 9 decembrie, ceea ce nu-i rău dacă ne gândim la absenteismul pe care deocamdată doar il presupun pentru acea data si cine ştie, s-or găsi vreo câtiva care din naivitate sau generozitate excesivă, vor posta articole originale sau măcar unele generatoare de idei pentru viitoarele emisiuni DD în direct şi senzational, care să ţină gloata cu ochii-n OTV-ul privit precum o icoană făcătoare de minuni.

Mă întreb totuşi, oare cât mai trebuie (cineva pronostica imediat după '89 că e nevoie de 20 de ani, a fost blamat, dar se pare că uitase un zero) până când unii români vor traduce în practică versurile imnului naţional, asta pentru că tot se apropie 1 Decembrie. Câţi ani vor trece până când personaje de asemenea factură fi-vor plasate undeva în negura uitării, iar omniprezenţa lor în politica românească, violetă ori de altă culoare va deveni istorie. Tocmai mi-am amintit părerile jurnalistului Cristian Tudor Popescu referind PP-DD şi profilul alegătorului acestuia, mulţi l-au blamat atunci pentru duritatea exprimării, totuşi referirile acelea rămân, după recentul demers electoral semnat DD+PP, de actualitate. Trist, dar adevărat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.