Unul după altul, nume mari, legende ale scenei şi filmului românesc se duc către stele. Nu, nu la stelele din pavajul străzii, (acelea pe care destul de recent le-am adoptat după tradiţia Hollywood-ului şi bine am făcut, un mic semn de apreciere şi recunoaştere a muncii şi talentului unor mari artişti ai noştri), ci la cele care sclipesc pe bolta întunecată în nopţile senine de vară.
În primăvară s-a stins flacăra, maestrului Ion Lucian, omul care s-a dedicat teatrului o viaţă întreagă, se străduia să pună pe picioare cu resurse proprii un teatru, atât era de dăruit
meseriei de actor. Recunoaşterea valorii, o pensie mizeră oferită de un stat care prin reprezentanţii săi are cu totul alte preocupări, nicidecum promovarea culturii. Dar să nu deviem.
Recent a plecat la un "rendez-vous" cu îngerii altă legendă, Iurie Darie. Actorul care unora dintre noi le-a încântat copilăria cu emisiuni pentru copii, altora adolescenţa şi prima tinereţe cu seria filmelor BD, unde juca alături de alte nume grele astăzi dispărute, Dem Rădulescu, Puiu Călinescu, Octavian Cotescu şi Jean Constantin.
Acum câteva zile s-a alăturat colegilor săi anterior menţionaţi, Şerban Ionescu, alt nume de seamă pe firmamentul teatrului şi filmului autohton. Condus pe ultimul său drum cu onoruri militare, merita cred, cu prisosinţă, încă în viată fiind, alt gen de onoruri, acestea postume nefiindu-i de mare folos.
Cu riscul de a deveni patetic, mă nelinişteşte întrebarea despre cine
vine din urmă. Evident nimeni nu este de neînlocuit, avem actori
tineri, despre care zic cunoscătorii că sunt la fel de talentaţi, care au şansa lor de afirmare, deşi
e cam dificil într-o epocă în care primează comercialul în detrimentul
adevăratei arte. Deocamdată cei care au primit recunoaştere pe plan
mondial, Maia Morgenstern şi Marcel Iureş, nu-i putem pune la socoteală căci aceştia fac parte din
generaţia de mijloc, nicidecum nu mai sunt nişte "lupi tineri" de la care cei
interesaţi de fenomenul artistic au pretenţii şi speră să se ridice la
nivelul înaintaşilor lor în teatrul şi filmul românesc.
Au mai rămas puţini, se vor duce şi ei unul cîte unul, este o lege a firii, totul fiind trecător pe această lume. Nimeni nu e veşnic pe pământ, uneori doar amintirea rezistă timpului, până când într-un final şi aceasta va fi înghiţită de negura acestuia şi condamnată la uitare. E o chestiune de timp, depinde de ceea ce laşi în urmă, iar toţi aceşti oameni au lăsat, aşa că uitarea va mai întârzia o vreme.
Dacă prin aceste rânduri s-a întâmplat să vă întristez, vă prezint scuze, nu acesta îmi era scopul. Sub impresia decesului actorului Şerban Ionescu m-am surprins gândind introspectiv, la prezenţa noastră trecătoare prin viaţă şi la ce lăsăm celor ce ne rămân definitiv în urmă. Sper să nu fi greşit împărţind cu voi o parte din aceste gânduri triste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.